Saccsiv's Weblog

Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

Posted in ARSENIE PAPACIOC, Iustin Parvu, Uncategorized by saccsiv on august 27, 2011

Citez din articolul Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc:

Părinte, am vrea să le adresaţi câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulţime de credincioşi văduviţi de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.
(mai mult…)

27 august: Sfantul Mucenic FANURIE

Posted in Calendar Ortodox by saccsiv on august 27, 2011

Fanurie

În luna august, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: “Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: “Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca prajituri pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1314417600

 

40 de zile de la trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Papacioc. Vesnica lui pomenire!

Posted in ARSENIE PAPACIOC by saccsiv on august 27, 2011

Citez din articolul 40 de zile de la trecerea la Domnul a Parintelui Arsenie Papacioc. Vesnica lui pomenire!:

Astazi se va oficia la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol un parastas pentru pomenirea Parintelui Arsenie, trecut la Domnul pe 19 iulie 2011. Sunt asteptati sa participe si o parte din ierarhii BOR, dar degeaba daca acesti ierarhi nu-si insusesc marturisirea anti-ecumenista a Parintelui Arsenie – Duhovnicul de la Malul Marii.

Parintele Justin avea sa spuna despre plecarea Parintelui Arsenie, ca “a plecat toiagul batranetilor mele” si a fost ca si un membru din familia sfintiei sale.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfintii pe Marele Duhovnic Parintele Arsenie Papacioc, iar pe noi sa ne mantuiasca si cu rugaciunile sale. Amin.

Cititi va rog si:

PARINTELE IUSTIN INDEAMNA: Mergeti la Sfantul Arsenie

Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

 

Pentru ca ii arde, PRO TV a inceput o campanie impotriva crucilor de pe sosele

Posted in PRO TV by saccsiv on august 27, 2011

Citez din articolul “Lucrare” dumnezeiasca in Romania. Zece cruci-gigant au aparut pe mai multe drumuri din Timis:

Cel putin 10 cruci, din ciment, de inaltimea unui bloc cu patru etaje, au aparut “miraculos” pe mai multe drumuri nationale din judetul Timis.

Nicio autoritate nu poate spune cine si de ce a vrut sa le inalte, cert este ca nimeni nu a cerut si un aviz pentru ele. In jurul misterioaselor constructii au aparut deja povestile: unii spun ca le-ar fi comandat un calugar de la Muntele Athos, altii ca au fost dorinta unui om de afaceri, care vrea sa ramana anonim. Le-ar fi ridicat ca sa scape de pacate.

Crucile nimanui i-au luat prin suprindere si pe cei de la Mitropolia Banatului. Politistii isi dau si ei cu parerea: le-o fi ridicat cineva ca sa-i pazeasca pe soferi.

Autoritatile spun ca ridicarea acestor constructii uriase, fara autorizatie, si, implicit, o expertiza asupra structurii de rezistenta, reprezinta un real pericol public – exista riscul prabusirii.
Vizionati va rog si inregistrarea video:

http://stirileprotv.ro/exclusiv-online/bizar/lucrare-dumnezeiasca-in-romania-zece-cruci-gigant-au-aparut-pe-mai-multe-drumuri-din-timis.html

Comentariu saccsiv:

   Nu se dezminte televiziunea evreului Lauder … Ii arde rau cand vad acele cruci. Desigur, daca ridica cineva panouri cu pitipoance dezbracate, era minunat.

Daca au fost politisti care chiar au spus ca “le-o fi ridicat cineva ca sa-i pazeasca pe soferi” atunci au dovedit intelepciune. Ca vad oamenii crucile si isi mai aduc aminte de bunul Dumnezeu. Si automat isi aduc aminte si de cat de trecatori sunt pe acest pamant si se mai tempereaza la volan. Ateii, neoprotestantii si alti rataciti nu vor suferi sa le vada, insa chiar si ei isi vor aduce aminte de moarte si instinctiv macar nu vor mai calca excesiv pedala de acceleratie. Desigur, nu vor dispare de pe sosele tembelii ce traiesc imbeciloid pe acest pamant. Pentru ei conteaza doar trairea clipei.

VIDEO: Sunete ciudate la Kiev

Posted in Ucraina by saccsiv on august 26, 2011

   Vad ca nu se agita lumea pe la geamuri. Asta inseamna ca ori e o facatura, ori s-au obisnuit cu zgomotul. Care zgomot poate fi de la vreo hala, santier, fabrica sau ceva de genul. Sau poate fi incadrat in aceeasi categorie cu:

„ZUMZETUL” – Un sunet bizar creeaza panica in mai multe zone ale lumii

 

CNA a considerat ca e in regula reclama AXE …

Posted in blasfemie, CNA, RECLAME by saccsiv on august 26, 2011

Dupa cum stiti, de ceva vreme a aparut:

VIDEO – Reclama AXE: “Si ingerii vor cadea in ispita”

Iata un mesaj primit de la un frate (nu dau numele sau):

Domnului,

X

Stimate Domnule X,

Vă informăm că petiţia dumneavoastră a fost înregistrată la C.N.A. cu nr. 9981/26.07.2011 şi a fost repartizată direcţiei de specialitate, respectiv Direcţia de Monitorizare, pentru verificarea celor sesizate de dumneavoastră.

A fost monitorizat spotul publicitar pentru noul parfum „Axe Excite”, difuzat pe mai multe posturi de televiziune, la diverse ore ale zilei.

Nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor legale.

Cu consideraţie,

Şef Birou Comunicare şi Relaţii cu Publicul,

Ileana Dănălache

 

Stapanii bolsevismului aduceau jetfe umane dracului Moloh …

Posted in BOLSEVISM, EVREI, Moloh by saccsiv on august 26, 2011

   Desigur, majoritatea dintre voi ati auzit despre:

Personalitati si organizatii: BOHEMIAN GROVE (lista participanti)

Acolo doar se mimeaza aducerea de jertfe umane dracului Moloh. Au existat si exista insa personaje sinistre care chiar o faceau / fac la propriu.

Majoritatea dintre voi ati citit de asemenea despre declaratii, scrieri sau rugaciuni ale evreilor masoni de rang inalt, toate adevarate ode aduse lui lucifer. De la Karl Marx (despre care nu trebuie sa uitam ca a fost si mason):

Aburi infernali se ridica si umplu creierul,
Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.
Vezi aceasta sabie?
Printul intunericului mi-a vandut-o.
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,
Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„

Si pana la:

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

Articolul zilei (13.07.2011): RUGACIUNEA MASONILOR ADRESATA SATANEI

Trebuie insa sa intelem ca unele dintre ELITE practicau inclusiv aducerea de jertfe umane.

Aceasta nu era insa doar o practica in lumea, sa-i zicem, capitalista. Ci mai ales in zona cuprinsa de cancerul bolsevic. Pentru ca teoriile comuniste au fost create iar revolutia bolsevica a fost finantata de catre aceleasi ELITE ce stapanesc si masoneria:

Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …

Revolutia bolsevica nu a fost decat o sinistra mega repetitie:

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. 1789 – INCEPUTUL COMUNISMULUI

O repetitie pentru ceea ce ELITELE doresc sa urmeze: NOUA ORDINE MONDIALA.

ARTICOLUL ZILEI (15.12.2010): ORDINUL ILUMINAŢILOR – Problema evreiasca – parintele Victor Moise. COMPLETARI NECESARE

Ateismul si materialismul bolsevismului era pentru masele indobitocite. La varf erau ei … Inchinatorii la lucifer:

Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare

Si nu doar ca se inchinau, ci si aduceau jertfe umane lui Moloh.

„Dusmani ai revolutiei” erau agatati precum porcii deasupra unui bazin in care li se scurgea sangele. In acest timp greii revolutiei erau stransi in jurul unui craniu si se rugau dracului pentru succesul lumii noi.

Era un ritual pentru initiati. Marionetele lor, ce se considerau atee, aveau aceeasi ura impotriva oamenilor. Si mai ales impotriva ortodocsilor. Daca-i intrebai cum de erau in stare de asa mari atrocitati impotriva „dusmanilor revolutiei” n-ar fi putut explica. Trebuie insa inteles ca ateii sunt in primul rand anti crestini. Adica satanisti. Ei neaga ca s-ar inchina dracilor, dar nefericitii de fapt asta fac. Si devin biete unelte in mana diavolilor. De aici ura cumplita impotriva crestinismului.

Arhimandritul Efrem: Cum sa se poarte sotul cu sotia sa?

Posted in CASATORIE by saccsiv on august 26, 2011

Citez din articolul Arhimandritul Efrem: CUVÂNT PENTRU CEI CĂSĂTORIŢI:

Arhim. Efrem: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii—este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu—fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.
(mai mult…)

Ziua Independentei Moldovei, motiv de bucurie sau de intristare pentru romani?

Posted in Moldova by saccsiv on august 26, 2011

Citez din articolul Mesaje de felicitare pentru Moldova:

Liderii internaţionali au transmis mesaje de felicitare cetăţenilor Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 20-a a proclamării independenţei. Printre aceştia se numără preşedintele american Barack Obama, adjunctul sau Joe Biden, liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Iata si ce aflam din articolul Obama felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenţei:

Departamentul de Stat a transmis joi un mesaj “în numele preşedintelui Obama şi a poporului american” în care îi felicită pe moldovenii de peste Prut pentru cei 20 de ani de independenţă pe care îi marchează la 27 august.

“După cum a subliniat vicepreşedinele Biden în timpul vizitei sale din martie de la Chişinău, Statele Unite rămân un partener devotat şi un prieten. Suntem susţinători fermi ai independenţei Moldovei, ai suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale şi vom continua să vă sprijinim cât timp depuneţi eforturi pentru a deveni parte a comunităţii europene, liberi şi prosperi”, se spune în mesajul Departamentului de Stat adresat cetăţenilor Republicii Moldova.
În ultimele două decenii, reformele din Moldova au dus la o pace şi prosperitate mai mari, arată Departamentul de Stat. “Încurajez liderii din Moldova să continue să găsească modalităţi de a oferi oportunităţi cât mai multor cetăţeni moldoveni”, îndeamnă preşedintele Obama în mesajul său.

Comentariu saccsiv:

   Cand s-a destramat URSS-ul, RSS Moldoveneasca si-a declarat independenta, iar Romania s-a grabit sa i-o recunoasca. Consider ca atunci s-a ratat un moment propice al unei posibile reintregiri.

Romania nu trebuia sa recunoasca independenta Moldovei. Trebuia sa-si declare un punct de vedere limpede din care sa reiasa ca acel tinut este teritoriu romanesc.

A fost aproape un act de tradare nationala acea recunoastere. Ii recunosti independenta, deci recunosti ca nu e teritoriu romanesc.

A fost o prostie a politicienilor de atunci (multi dintre ei politicieni si acum)? Adica, n-au stiut ce fac? Au fost manipulati de cei ce stiau ce fac si care executau intocmai directivele mai marilor lumii? Sigur. Dar daca tot au recunoscut acea independenta, de ce nu au facut nimic pentru unirea celor doua state? Desigur, pentru ca aceiasi stapani ai lumii nu doresc o Romanie mare si puternica. Si evident pentru ca politicienii romani nu sunt decat niste slugoi. Care au executat tot ce li s-a dictat pentru distrugerea Romaniei si fac tot ce pot ca nici macar mare sa nu fie tara asta.

 

Tupeu sovietic actual – Ambasadorul rus catre moldoveni: V-am eliberat de sub jugul fascist romanesc

Posted in Moldova, RUSIA by saccsiv on august 25, 2011

Citez din articolul Ambasadorul rus: V-am eliberat de sub jugul fascist românesc:

Armatele sovietice au eliberat Moldova de sub jugul fascist românesc. Asta a declarat ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin.

Declaraţia halucinantă a fost făcută miercuri, după depunerea de flori, la Memorialul „Eternitate”, de către diaspora rusă, în frunte cu ambasadorul Federaţiei Ruse, scrie ziarul Timpul.

Valeri Kuzmin a ţinut să felicite “poporul moldovenesc”, cu ocazia „eliberării Moldovei de către armatele sovietice de sub jugul germano-român”.

„Vă felicit cu această zi, care este fără îndoială o zi luminoasă din istoria noastră comună. Este ziua când Moldova a fost eliberată de jugul fascist germano-român. A fost o zi importantă pentru Moldova, care a avut de parcurs o cale lungă de reabilitare”, a spus Valeri Kuzmin.

Comentariu saccsiv:

   Ce nauci sunt inca unii din administratia rusa … Ei insisi au fost cotropiti de cancerul bolsevic:

Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare

Despre cei 11 000 de MUCENICI preoti si calugari UCISI DE BOLSEVICI la manastirea ORANKI …

Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici

Apoi ELITELE au indoctrinat si imbecilizat poporul rus folosindu-l ca arma eficienta in campania anti romaneasca de dincolo si de dincoace de Prut:

VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …

Documentar: GOLGOTA BASARABIEI. Despre crimele bolsevismului

INFOMETAREA (1946-1947) …

MASACRUL de la FANTANA ALBA. Un Katyn românesc aproape uitat …

Moldova sovietica: Biserici transformate in muzeu al ateismului sau planetarium. Cum i-a pedepsit Dumnezeu pe cei mai inversunati prigonitori

VIDEO: Agenti sovietici deghizati in ierarhi, in jurul Patriarhului Alexei? Cica asta ar fi vazut Patriarhul Nicodim cand a fost in 1946 la Moscova …

Dar multi n-au priceput nimic din istorie. Iar acum vine acest ametit ambasador si ne zice de eliberare … Incredibil.

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 542 other followers