Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Ce e de făcut?”

Citez din articolul Ce e de făcut?:

Raportul orbului 11

Am primit această întrebare în nenumărate rânduri şi cu diferite ocazii. Fie cu un subtil aer de lehamite – „bine, am înţeles ceea ce spui tu aici şi cred că ai oarecum dreptate; oricum şi eu ştiam aceste lucruri, doar că întrebarea este însă: ce-i de făcut?” -, fie entuziast, fie ca pe o întrebare pe care ţi-o pune triumfător profesorul de matematică, sigur fiind că tu n-ai de unde să ştii rezolvarea – dacă el, profesorul nu ştie – şi ca urmare eşti încuiat. Mai există şi felul de a întreba subversiv, în şoaptă – să nu fim auziţi: „şi, acum, ce-i de făcut?”, ca şi cum ar fi vorba despre un secret, care ca orice secret mare, ar duce după el şi un blestem, că, vezi bine, „ei” sunt mult mai puternici decât „noi” şamd!

Şi fiindcă am dat sfaturile (mai corect, îndrumările) pe care am crezut că le pot da, am fost în măsură, după un timp, să verific dacă ele au fost luate în seamă. Evident că nu. Nu m-am simţit lezat nicicum, numai că am observat că există o categorie întreagă de oameni, cărora ar trebui ca în buletinele de identitate să li se treacă citeţ, după datele obişnuite şi un rând scris mare: „ce-i de făcut”, fără semnul de întrebare, ca o notă de identitate. Fiindcă ei sunt oamenii care întreabă, fără să fie interesaţi nici o clipă de răspuns – nu e vorba despre răspunsurile pe care le-am dat eu, arareori, şi care sigur că nu erau de la mine; e vorba despre faptul că „ce-i de făcut”-ul îi întreabă pe oameni care sunt în măsură să dea răspunsuri şi care le şi dau cu toată seriozitatea, fără să ştie că, de fapt, vorbesc în gol. Oricum, după ce pleacă de la duhovnic sau de la sfătuitor, poţi auzi vocea lui „ce-i de făcut” sunând cristalin: „şi, ce-i de făcut?”.

Şi pentru că de curând am primit, din nou, această întrebare, trebuie să spun câteva lucruri, ca răspuns. În primul rând n-am fost niciodată încuiat la matematică, nu cred că lehamitea are vreo fărâmă de rol în căutarea unei soluţii, şi mai ales, sunt sigur că lucrurile pe care le căutaţi nu constituie nici un secret; dimpotrivă, cred că le puteţi auzi şi citi şi cred că le-aţi auzit sau citit de nenumărate ori.

În ceea ce mă priveşte vă pot spune care sunt primele astfel de lucruri, „de făcut”. Mai întâi trebuie să aveţi un duhovnic şi să vă asiguraţi că vieţuiţi în interiorul credinţei românilor – adică să ţineţi rânduiala creştin ortodoxă, pe care o puteţi stabili doar cu duhovnicul, în interiorul Bisericii lui Hristos, cu tot ce decurge din aceasta; chiar dacă, n-o să vă prea placă ce veţi auzi că aveţi de făcut. Dacă îmi veţi răspunde că deja lucrul acesta s-a întâmplat, atunci vă voi spune la rândul meu că vă înşelaţi; pentru simplu motiv că, dacă s-ar fi întâmplat după cum trebuie,cu siguranţă că întrebarea domniei voastre ar fi sunat altfel. Poate: „cum să fac să mă mântuiesc?”, vă spune ceva? Apoi, fiindcă există şi un apoi: „ce pot face eu pentru ca neamul românesc să se mântuiască?”. Vi se pare dificil? Sau poate doar „excentric”, „neserios” „mistic” sau „baliverne”?

Este adevărat că aş fi putut să vă răspund cu mult mai scurt: fiţi români!

Nu ştiu de ce, dar am impresia că „ce-i de făcut” ne-a cam păcălit pe toţi. Pentru că eu cred că el are de la început soluţia – chiar nu am atâta imaginaţie încât să o dibuiesc; dar cred că el ştie ce-i de făcut, dar întreabă într-una, poate va găsi pe cineva care să-i dea răspunsul pe care îl are deja. Dacă ar fi aşa, atunci lucrurile ar deveni foarte simple: ar trebui, cât de repede, să-i spunem lui „ce-i de făcut” că a greşit cu totul persoanele şi că trebuie să-şi găsească alte locuri în care să-şi strige numele – uşor interogativ -, fiindcă pe unde umblă el acum, chiar primeşte soluţii.

Şi atunci: ce-i de făcut?

Cititi va rog si:

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „UN FAPT „OBISNUIT””

Comentariu saccsiv:

De multe ori intrebarea e pusa si de baricadisti. Ei au deja in cap „solutia” lor si stiu si de raspunsul de tipul „Mai întâi trebuie să aveţi un duhovnic”, care insa nu le convine, caci se considera „oameni de actiune” si ii invata si pe cei ce stau sa se uita in gura lor ca „rugaciunea e pentru calugari” … Ei nu pricep vremurile ce le traim si ca chiar ELITELE isi doresc o revolutie:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …

O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Ei nu accepta spusele parintelui Iustin Parvu:

Parintele IUSTIN PARVU: „Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos” (despre vaccinare, evrei, preoti, politicieni si sistemul antihristic)

Si nici ca vremurile apocaliptice bat la usi:

„Si de nu s-ar fi scurtat acele zile …”

Fratele Mugur face bine cand ii indeamna sa se intrebe:

„cum să fac să mă mântuiesc?”

„ce pot face eu pentru ca neamul românesc să se mântuiască?”.

Dar cam vorbeste le pereti. Caci e greu cu trairea ortodoxa. E migaloasa treaba cu rugaciunea, postul, smerenia, renuntarea la rataciri cumplite, milostenia, faptele crestinesti, marturisirea, mucenicia. E mai usoara baricada … Nu pricep nefericitii ca nu de revolutia se teme diavolul:

DIAVOLUL este REVOLUTIONAR