Saccsiv's Weblog

68 % dintre romani nu sunt de acord cu invazia Libiei

Posted in LIBIA, razboi by saccsiv on martie 23, 2011

Conform articolului România, cu o fregată la război împotriva Libiei:

Cu puţin timp înainte ca preşedintele să anunţe implicarea ţării noastre în operaţiunile militare din Libia, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a dat publicităţii un studiu care arăta că 81% dintre români cred că: “România nu este pregătită militar pentru a lua parte la astfel de operaţiuni”.  Potrivit sondajului realizat pe un eşantion de 1.118 persoane cu vârste de peste 18 ani, 84% dintre respondenţi au spus că Băsescu a procedat corect atunci când a spus că “o intervenţie militară în Libia este riscantă” (probabil părerea lor se va schimba acum); 58% au declarat că România trebuie să aştepte decizia NATO înainte de a lua o poziţie oficială cu privire la conflictul din Libia; 40% consideră că România ar putea fi afectată de evenimentele care se petrec în prezent în Libia; 75% cred că Gaddafi va pierde puterea în urma atacurilor forţelor aliate; 68% din populaţia ţării noastre nu este de acord cu intervenţia militară în Libia. Rugaţi să identifice motivele pentru care alianţa vestică a ales să atace Libia, 51% dintre respondenţi au optat pentru “controlul asupra rezervelor de petrol libiene”, 42% s-au pronunţat în favoarea “protejării civililor împotriva armatei libiene” şi 7% au ales să nu răspundă la această întrebare. Un răspuns interesant a fost oferit la întrebarea legată de poziţia oficială a României cu privire la situaţia din această ţară nord-africană – 57% au declarat că nu cunosc poziţia oficială a ţării noastre, 41% o cunosc şi 2% au preferat să nu răspundă. Potrivit cercetării (care are o eroare maximă tolerată de +/–2.9%), 56% dintre respondenţi au precizat că sunt bine informaţi cu evoluţia situaţiei din Libia, principa­la sursă de informare fiind buletinele de ştiri de la canalele tv (84%), urmată de internet (7%), radio (4%) şi presa scrisă (3%). Pe de altă parte, 8% dintre persoanele care au partici­pat la sondaj sunt de părere că Ro­mâ­nia va fi afectată “în foarte mare mă­sură” de ceea ce se întâmplă acum în Li­bia, 32% au ales varianta “în mare mă­sură”, 36% au optat pentru varian­ta “în mică măsură”, 16% – “în foarte mică măsură” şi 8% nu au dat nici un răspuns. Sondajul mai arată că 66% dintre intervievaţi cred că România ar trebui să se abţină de la a avea o contribuţie la atacurile alianţei vestice din Libia; 20% sunt de părere că Bucureştiul ar trebui să susţină intervenţia armată a aliaţilor şi 11% s-au declarat împotriva acestei intervenţii armate. La întrebarea “Care este poziţia oficială a României cu privire la intervenţia militară din Libia?”, răspunsurile au fost ur­mă­toarele: 23% au spus că ţara noastră susţine intervenţia, 10% au declarat că România este împotrivă, 63% au opinat că ţara noastră nu are o poziţie clară şi 4% nu au optat pentru nici un răspuns.
Potrivit cercetării realizate în cadrul Programului “Agenda Pu­bli­că”, 90% dintre respondenţi declară că au auzit de evenimentele care au loc, în această perioadă, în Libia, iar 68% dintre cei chestionaţi recunosc că nu sunt de acord cu intervenţia militară a forţelor aliate.

Comentariu saccsiv:

Nici cand au bombardat Serbia, majoritatea populatiei nu a fost de acord. Dar ce le-a pasat slugoilor de la conducerea tarii?

Cititi va rog si:

DISCURS DE MARIONETA: Basescu ne zice ca coalitia invadatoare nu este interesata de petrolul libian …

VIDEO: Tot pe 19 MARTIE incepea si invazia Irakului …

16 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 23, 2011 at 10:57 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/

    • Marian said, on martie 23, 2011 at 11:59 am

      Pr. Amfilohie – Impotriva Uniunii \ Sclaviei Europene , impotriva Masoneriei si Ecumenismului p1/2

      Mai adaug si acest film foarte bun pe care sper sa il vada cat mai multi oameni si sa inteleaga ca toate aceste lucruri sunt legate intre ele si invazia Libiei este doar o mica particica dintr-un plan masonic mai mare in care este tarata si Romania prin conducatorii ei slugarnici.

      Dumnezeu sa ne trezeasca pe toti si sa ne faca sa traim cu adevarat Dreapta Credinta Ortodoxa! Romanii trebuie sa se intoarca la Biserica deoarece este singura noastra salvare.

  2. MIhaela said, on martie 23, 2011 at 11:28 am

    Sper ca si cealalta camera decizionala va face la fel!Doamne ajuta!

  3. un Ionut said, on martie 23, 2011 at 11:34 am

    Doamne ajută!
    România obişnuia să intre în război doar pentru a se apăra… dar acum *România* nu mai există. Şi pentru asta eu sunt de vină, cum voi plânge pentru aceasta?
    Doamne ajută!

  4. Marian said, on martie 23, 2011 at 11:45 am

    Pr. AMFILOHIE – Despre noua DICTATURA Bisericeasca si Chipurile BIOMETRICE 666 din pasapoarte p2/2

    Eu zic ca toate astea sunt legate si de atitudinea slugarnica a clasei politice romanesti in fata masonilor vestici care acum bombardeaza Libia…

  5. Marian said, on martie 23, 2011 at 11:46 am

    INCENDIAR: Masoneria demascata – Ieromonahul Amfilohie spune adevarul! Part 1/4

    Sa vedeti si asta.

  6. Cosmin said, on martie 23, 2011 at 12:00 pm

    Intradevar, cand s-a bombardat Serbia situatia a fost similara. Majoritatea romanilor au fost impotriva bombardamentului si acordarii permisului de utilizare a spatiului aerian romanesc, cu toate ca nu era cazul sa fie utilizat decat in cazuri exceptionale. Conducatorii nostrii au aservit si atunci ca si acum alte interese pe spetele noastre. Ne-am atras “binecuvantarile” vecinilor nostrii prieteni sarbi in urma acestor acte. In schimb vecinii nostrii unguri s-au declarat oficial total impotriva sustinerii bombardamentelor si acordarii de spatiu aerian, cu toate ca avioanele care au bombardat Serbia au plecat de pe aeroporturi din Ungaria (asta neoficial). Si asa noi romanii cadem de fraieri si altii cad ca pisica in picioare. Chiar nu ne pricepem la politica, iar de ales conducatori, nici atat. Sa nu mai vorbim de ignoranta de care dam dovada. Cati romani sunt la aceasta ora in fata ambasadelor tarilor agresoare cu pancarte care sa condamne agresiunea? Va spun eu, nici unul, nu avem timp ca trebuie sa alergam sa platim rate, taxe si impozite sa aiva conducatorii nostrii bani sa cheltuie pe actiuni militare de invazie. Doamne da-ne minte si fereste-ne.

  7. Fulger said, on martie 23, 2011 at 12:16 pm

    Conducatori nu mai au nici o putere ei sunt ghidati ca niste robotei de catre marile forte.
    Pot sa zica maine , poimine ca Ardealul va fi tinut secuiesc, va fi independen si se va intampla ca in Serbia.
    ,,Suntem tara doar cu numele,,

  8. infiniteladder said, on martie 23, 2011 at 2:33 pm

    Nu stiu daca ati vazut toti inregistrarile cu masonul asta, ce i-as trage 3 perechi de palme pentru determinare sa de a ridiculiza crestinii si de a introduce idei “originale” numai de el cunoscute. Mai bine ar pune mana pe mistrie sa faca niste ziduri, iar cu compasul sa masoare podeaua.

  9. WORLDLINES - June 28, 2009 said, on martie 23, 2011 at 3:35 pm

    [...] View full article on Saccsiv’s Weblog [...]

  10. Gabriel said, on martie 23, 2011 at 8:25 pm

    NU RĂZBOIULUI!!!

  11. clement said, on martie 23, 2011 at 9:31 pm

    Eu personal am facut carcei la degete de cand tot scriu ca trebuie facuta o petitie prin care sa fie cerut ca pe actele de identitate, sau pe un alt document parafat de Patriarhie, sa se precizeze apartenenta la Biserica Ortodoxa Romana si la normele sale de viata. Aceste norme sa permita optiunea de a nu vaccina copiii, de a nu accepta cipul, de a nu participa la conflictele armate.
    Acceptarea documentului de identitate ortodoxa ar fi o dovada a realei democratii europene .
    Daca se vrea, se poate obtine exceptia national-ortodoxa.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 582 other followers