PASTORALA PATRIARHULUI: Donatii pentru Catedrala Neamului

Aflam din PASTORALA PATRIARHULUI: Donatii pentru Catedrala Neamului ca:
În mesajul său de Crăciun, Patriarhul BOR Daniel le-a cerut credincioşilor donaţii pentru Catedrala Neamului: “Pe calendarul fiecărei eparhii din Patriarhia Română să fie imprimată imaginea machetei noii Catedrale şi să fie indicate conturile în lei, euro şi dolari (USD)”. Donatorii “vor fi pomeniţi de Biserică în rugăciunile sale, Fericiţi vor fi, acum şi în eternitate”.
Cititi va rog si:
Catedrala va fi in firescul vremurilor ce vor urma, despre care ne avertizeaza foarte clar profetiile:
Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat„
Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie . Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.
Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.
Cititi va rog si:
PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST






Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
http://saccsiv.wordpress.com/about/
A inceput sa scrie de putin timp ca este dezlegare la peste in saptamana branzei , inainte de postul mare, dar nu este adevarat. Pestele este carne si nu este mai de post fata de branza si oua. Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca este admis calugarilor sa manance lactate cand nu este post , pestele doar la sarbatori mari caci daca este folosit des afecteaza mintea si duce la ispite trupesti. La sarbatori este folosit pestele nu pentru ca este de post ci pentru ca da o revigorare rapida trupului secatuit care nu se prea poate bucura de moleseala, oboseala . Ar fi scris in tipicul Sfantului Sava daca ar fi dezlegare la peste. Legam cu fundita niste pesti si-i dezlegam inainte de postul mare.
Doamne ajuta!ai dreptate ,observ ca sunt insemnate cu aceasta dezlegare tocmai zilele de miercuri si vineri
http://fanu.wordpress.com/2010/12/23/vrem-o-romanie-libera-vrem-ortodoxie-fara-ecumenism-vrem-o-romanie-intregita/
Imaginati-va ca un preot de generatie tinara, mi-a zis ca domnul Ciobotea ( vremelnic Patriarh al BOR ), ar fi un foarte bun manager si un foarte bun teolog. Acuma, nu stiu daca in fruntea BOR trebuie sa avem un bun manager, sau un foarte mare traitor in Hristos. Cit despre el ca teolog, poate sa aiba dreptate si sa fie un foarte mare teolog, dar si catolicii sint foarte mari teologi, dar degeaba.
Tot acelasi preot mi-a zis ca Hristos a fost un bun diplomat, ceea ce este adevarat, dar toate au avut o limita. Pina si el s-a infuriat si i-a scos cu biciul afara din templu pe cei care facuse-ra acolo un loc de comert.
Cit despre calendarul cu conturi ale domnului Ciobotea, am gasit solutia, o sa pun o bucata de autocolant peste acel mesaj si am terminat povestea.
Doamne ajuta!
Doamne ajuta!
E dus cu pluta le prea bahtale daniel ăsta.Vrea sa ne innebuneasca pe toti cu catedrala lui. De parca poporul roman nu se poate mantui daca nu are cine stie ce catedrala!
Nu pot intelege de ce i s-a pus pata sa-si faca o catedrala. Am zis corect sa-si faca pentru ca eu unul nici n-am sa intru in acea megalomanie- care arata ca un edificu catolic sau ecumenist, dupa cum se vede schita ei, a catedralei.
In alta ordine de idei, nu stiu daca ati observat, dar pe calendarul bisericesc pe 2011 editat de patriarhie (in acest calendar sunt afisate si conturile pentru donatii la catedrala) unele dezlegari la peste in Postul Craciunului NU mai sunt trecute. De exemplu: de Sfanta Filofteia de la Curtea de Arges nu mai e trecut dezlegare la peste, iar Sfanta Parascheva de la Iasi nu mai e trecuta cu cruce rosie, ca praznic mare ci cu cruce rosie. Desi Daniel a fost mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Nu am studiat in amanunt calendarul pe 2011, dar greselile pe care le-am sesizat mai sus mi-au sarit in ochi. Cred ca am mai descoperi si alte greseli, daca ne-am uita cu atentie.
Cred ca se exagereaza cam mult in acest articol. Hai sa construim catedrala si apoi sa vedem. Cred ca ar trebui sa ne straduim sa nu cadem intr-un radicalism care este periculos de asemanator cu cel al stilistilor. Saccsiv, asta este o ispita de care ar trebui sa te feresti. Doamne ajuta.
Costele lasa-ne…
Lucrurile sunt mult mai grave decat atat. Articolul de fata este doar o frantura din toate neghiobiile care au loc in vremurile noastre.
Nu mai dormi ca nu e bine… sau te-a spalat Prefericirea Sa pe creier cu discursul sau ecumenico-teologico
Nu e de ajuns sa cunosti teologia trebuie o si traiesti macar elementar primele trepte ca nu toti pot sa se afle la mari trepte duhovnicesti. Insa totusi patriarhul este cel mai important om din Biserica si totodata trebuie sa fie cel mai bun exemplu pentru credinciosi
Pentru ca altfel nu va fi decat o “teologie” de marketing.
De ce m-ar spala pe creier IPS Daniel? Nu imi place omul asta pentru ca este ecumenist si aparent si mason. Sunt neutru si in aceasta calitate pot sa spun ca sunteti cam infierbantati aici pe blog. Din pozitia de observator, vad aici un radicalism pe care l-am vazut numai la stilisti si alti rataciti ca ei. Spun doar ca sa va feriti de ratacire pentru ca ispita intra subtil. Si inca ceva: un om curat duhovniceste vede binele in altcineva, nu raul. Voi vedeti numai raul la IPS Daniel. Nimic bun nu a facut omul asta, daca este dupa voi. V-ati rugat si voi pt IPS Daniel, sa-l indrepte Dumnezeu?
Costi
Lasa-ne cu placa cu stilistii.
Daca nu iti place omul asta pentru ca este ecumenist si “aparent” mason atunci de ce il sustii…
Eu nu am nimic cu persoana lui Daniel, asta trebuie sa intelegi tu, eu am ce am cu patriarhul, patriarhul oricine ar fi el, Patriarhul trebuie sa fie slujitor a lui Dumnezeu si sa aduca cinste slujirii si numirii lui de patriarh…
Eu ii doresc mantuirea preafericirii sale Daniel insa pentru asta trebuie sa cedeze cinstea de patriarh (in mod urgent) altcuiva care sa o poarte cu cinste aceasta slujire. Sa o cedeze cat mai repede mai inainte de a-si aduna si alte pacate si inainte de a atrage mania lui Dumnezeu asupra sa.
Sa inteleaga ca el nu este omul potrivit pentru a fi patriarh sa se smereasca si sa lase pe altcineva sa fie patriarh daca vrea ca Dumnezeu sa se milostiveasca de el si sa-l primeasca in ceruri cu ceilalti sfintiti parinti. Daca se va incapatana si se va trufi in continuare sa faca planurile masonilor atunci vei putea sa te rogi mult si bine pentru el ca el va face tot ceea ce va sti el sa faca mai bine.
Cred ca o rugaciune potrivita ar suna cam asa: “Milostiveste/te Doamne catre neamul romanesc si daruieste-i un patriarh drept credincios care sa aduca cinstea Bisericii Tale, pastor bun si indreptator de suflete, iar sufletul sau sa arda de dragoste si de adevar pentru mantuirea, luminarea si inteleptirea poporului sau.
P.S. (si nu neaparat Daniel)
mai bine duc bani la Mănăstirea unde este duhovnicul meu fiindcă am certitudinea că sunt pentru ortodoxie
http://in-adevar.blogspot.com/2010/12/cuvant-pentru-pocainta-ce-cuprinde.html
E mai de folos a se folosi cele 400 milioane cate ar fi necesare pt catedrala pentru constructia a 1000 de biserici mai mici. S-ar da de lucru la 1000-2000 de preoti si la vreo 2000-3000 personal auxiliar. S-ar sprijini duhovniceste sute de mii chiar milioane de oameni.
Costi, cteste profetia Sfintului Lavrentie, ultimul link.
Pai daca domnul Daniel zice ca sa-ti faci acte biometrice si ca ei isi fac primii, si ca
666 e un numar ca oricare altul, tu ce mai vrei?
Bre, Iisus si-a facut catedrala neamului? A avut el vreun lucru material?
Bre, evreii vor si zic ca imparatia lui Dumnezeu sta in materie. Iisus zice ca e in noi.
I-a spus cineva lui Iisus pe timpul sau preasfintia ta, preafericitul?
E drept insa ca exemplul dat de Iisus cu spalatul picioarelor nu e la indemina oricui.
Ai grija cu statutul de observator. Stii cum e asta? Cum e cu criticii de teatru si film.
Adica unu de nu face film, vine si critica pe unul de face. Pai ce stie ala de nu face?
Poate sa faca Daniel toate lucrurile bune din lumea asta. Da daca zice de 666 ca e ok, la revedere. Craciun fericit!
Bre, da de ce nu a luat Daniel atitudine la reclama cu red bull si la cite porcarii se mai zic?
Idem despre homosexualitate? Si cite si mai cite…
Doamne ajuta!poate ne puteti ajuta cu rinduielile tipiconale cu privire la perioadele de post(am remarcat deosebire de exemplu pentru perioada postului Nasterii Domnului in carti de rugaciune editie 1990 si editie 2006)-pot preciza care ,daca va intereseaza.Doamne ajuta
Doamne ajuta!am ramas pe ginduri cind in Duminica dinaintea Nasterii Domnului ,la citirea Evangheliei(Mt. 1,1-25) s-au introdus doua cuvinte si anume ”pina cind”.Voi preciza exact:
”22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23. “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.
24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif,”pina cind” Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.”
iertare,poate diaconul a gresit dar a doua zi a trebuit sa ma uit in Sfinta Scriptura si s-a confirmat lipsa celor doua cuvinte;sa fie ceva adaugat in editiile noi pentru ca mie unul imi spune ca seamana indoiala sau da sens de interpretare la adresa Maicii Domnului(nadajduiesc ca totusi este doar o greseala)Doamne iarta-ne si ajuta-ne
era vorba de dezlegarea la peste din zilele de simbata si Duminica care spune ca se face doar pina la sarbatoarea Sfintului Ierarh Nicolae….acum, acest lucru nu mai este precizat