Rascoala lui Horea Closca si Crisan, un EXPERIMENT MASONIC? Aurul motilor – sursa de finantare a REVOLUTIEI FRANCEZE

   Citez din articolul Răscoala lui Horea, un experiment francmasonic?:

   Rascoala sau revolutie, marea revolta a motilor din 1784, sub conducerea lui Horea, a avut un urias ecou atât în presa si cancelariile vremii, dar si, ulterior, de-a lungul secolelor, pâna astazi, în multitudinea de abordari si interpretari ale istoricilor.

   Fiind un moment culminant al unui sir de miscari sociale ale secolului al-XVIII-lea, supranumit si secolul luminilor si ratiunii, revolta românilor din Transilvania, prin obiectivele sale, maniera de desfasurare, profilul conducatorilor si suita de elemente comune cu alte doua mari cutremure politice si revolutionare ale epocii, Razboiul de Independenta al SUA si Revolutia Franceza, are evidente trasaturi ce o înscriu în marele scenariu al cluburilor revolutionare si lojelor masonice de ridicare a popoarelor-natiuni împotriva anacronicelor rânduieli feudale.

   Câteva întrebari

   Trecerea în revista si încercarea de elucidare a unor mistere ce mai planeaza si astazi în privinta acestei miscari, facute de unii istorici, conduc la concluzii mai putin operate de catre istoriografia noastra traditionala. În principiu, ele converg spre raspunsul la unele întrebari, întrebari care fie au fost ocolite, fie au fost catalogate drept mai mult sau mai putin fortate sau chiar exagerate de unii istorici. Acestea ar fi: A fost Revolutia lui Horea un experiment al lojelor masonice pentru pregatirea Revolutiei Franceze? Cine sunt cu adevarat corifeii acestei miscari? Cei trei martiri, Horea, Closca si Crisan, au fost simpli iobagi ridicati la lupta pentru drepturi sociale, sau dimpotriva, lideri charismatici, bine alesi si instruiti, nu pentru o rascola, ci pentru o miscare national-revolutionara în spiritul marilor curente ale vremii? Sunt întrebari al caror continut si raspunsuri se regasesc, prin analogie, în cele ce urmeaza.

   Rasunetul european si international al acestei revolutii indica faptul ca ea s-a derulat dupa alte “canoane” decât o simpla revolta populara. Vom încerca, cu ajutorul unor date si considerente evidentiate de mai multi observatori si cercetatori ai acestor evenimente, sa furnizam câteva indicii care sa sugereze ca acestea au avut o semnificatie mai larga, europeana, ca o componenta cu un rol special în contextul unui plan general de pregatire a revolutiilor care aveau sa schimbe ordinea feudala pe continent, prefatând în calitate de experiment Revolutia Franceza.

   Relevant în acest sens este un studiu prezentat de istoricul Mircea Dogaru într-o editie a Revistei de istorie militara din care spicuim: Asa cum debarcarea din Normandia a fost precedata de debarcare-test, logica ar fi impus si angajarea, în preliminariile revolutiei franceze, a unor actiuni în provinciile cele mai conservatoare ale principalului adversar al noilor idei europene – Imperiul romano-german.

   Si sunt suficiente date care ar conduce la ideea ca revolutia româna din anii 1784-1785 a fost un astfel de experiment. În primul rând, Iosif al II-lea a fost o figura singulara la Curtea vieneza, un lider al cercurilor reformatoare care a încercat, în interesul Coroanei, sa detensioneze, prin masuri <de sus>, societatea… Horea a avut mai multe întrevederi particulare cu Iosif al II-lea la Viena în anii 1779, 1780, 1782, 1784, si totodata, ca membru al societatii secrete Fratia de cruce. Semnificativ, el si-a numit principalii colaboratori “fratii ale sale”, “fratii de cruce”…

   Tobele îi astupa dezvaluirile

   Atacat prin surprindere la 27 decembrie 1784, conducatorul revolutiei nu încearca sa se apere ci, cu ultimele puteri, arunca în focul de tabara un pachet de scrisori, rezistând pâna când acesta se transforma în scrum. Arestat, el va marturisi paznicului Alexandru Bota ca nu va fi condamnat deoarece are documente pe care daca le dezvaluie “multi vor capata nasuri rosii”, în sensul ca vor fi demascati mincinosi, dar la proces si el si Closca vor adopta o atitudine de “negare perseverenta”. Dimpotriva, Crisan va vorbi, dând amanunte organizatorice si depre actiunile militare, inclusiv cele atipice ca atacarea, pe fondul evenimentelor, din ordin al sau, de catre cetele dezavuatului haiduc, (în realitate capitan al sau), Lup Draia a cladirilor Tezauriatului si disparitia într-o directie necunoscuta a aurului extras din Apuseni.

   Probabil ca rezultat al acestor declaratii, Crisan este gasit mort în celula la 13 februarie 1785, ancheta stabilind ca s-a sinucis. Din motive numai de el stiute, Horea îsi va nega participarea la evenimente pâna la sfârsit, iar anchetatorii vor cauta pâna în clipa torturarii pe esafod sa afle “cine l-a îndemnat”. Horea urca pe esafod plin de curaj sau poate de… speranta si, în momentul în care este tras pe roata vorbeste, dar imediat tobele îi acopera glasul. Ziarele germane se grabesc de a doua zi sa raspândeasca stirea ca nu a dat nici un nume, ultimele lui cuvinte fiind “Ich Sterbe fur Nation” (mor pentru natiune).

   Aurul motilor – sursa de finantare a revolutiei franceze

   Anumite date si documente istorice care prin analogie probeaza substanta si chiar raspunsul întrebarilor din preambul sunt legate chiar de principalii “actori” ai acestor evenimente. În primul rând, despre împaratul Iosif al II-lea se stie ca a cochetat si chiar a sprijinit miscarile reformiste “luminate” ale vremii, el nefiind strain de intensificarea activitatii lojelor masonice pentru deschiderea popoarelor spre o noua era, cea a natiunilor si a relatiilor de productie capitaliste. Secolul al XVIII-lea în care a trait si a condus unul dintre cele mai mari imperii, supranumit si “închisoarea popoarelor”, a fost secolul ideilor incendiare ale lui Voltaire, Jacques Rosseau, Diderot si d`Alambert, dar si al despotilor luminati, Frederic al II-lea si Ecaterina a II-a. Este secolul în care ideile de emancipare a omului si a natiunilor vor trimfa în Razboiul de Independenta a SUA si, spre sfârsit, în marea cotitura istorica a omenirii, Revolutia Fanceza.

   Se presupune ca în mod intentionat, pe parcursul mai multor ani, Iosif al II-lea nu a mai adus la Viena aurul extras din Apuseni. Disparut în conditiile tulburarilor din toamna lui 1784, acest aur a ramas fara urma. Prin intermediul unui misterios “conte Salis”, un apropiat al împaratului, dar si o “umbra” a lui Horea, cu numele adevarat Joseph Balsamo, cunoscut în mai multe cercuri revolutionare europene, aurul ar fi ajuns la confreriile ce pregateau marele eveniment francez, el fiind principala sursa de finantare a acestuia. Jean Pierre Brissot de Warville (1754-1793), publicist si un înfocat sustinator al ideilor revolutionare, mare lider mason, într-o scrisoare “frateasca” adresata lui Iosif al II-lea, îl dojeneste de faptul ca prea usor l-a abandonat pe “fratele” Horea si ideile revolutionare de emancipare a românilor din Transilvania. Spicuim câteva fragmente: “Nu semeni cu despotii obisnuiti.

   Cum poti împrumuta limbajul insidios al tiranilor, tu, prietenul supusilor tai si aratatorul dreptatii?… Toti cei care au scris despre revolta românilor par a fi conspirat împotriva acestui nefericit popor, ca sa te încurajeze, printe, sa pedepsesti sefii cu groaznice torturi, sa subjugi si mai adânc poporul… Daca l-as condamna pe Horea ca asasin, as face sa urce pe esafod întâi dusmanii care, ca si el, si-au muiat mâinile în sânge, si nu mi-ar fi greu sa dovedesc ca acestia din urma erau cu mult mai criminali. Si, fiindca nici unul n-a platit cu capul sau atrocitatile savârsite, sunt în drept sa conchid, fara sa intru în amanunte, ca ai fost nedrept pedepsind cu moartea pe Horia, ca asasin, cât timp cruti viata nobililor asasini… Daca românilor nu li se reda libertatea, înseamna ca toti monarhii Europei trebuie sa se ridice împotriva Statelor Unite ale Americii, sa proscrie constitutia acestui nou stat si sa condamne ca infama orice alianta cu el.”

   Împaratul urmarea slabirea nobilimii maghiare

   Prin atitudinea sa echivoca si sovaitoare în a reprima miscarea condusa de Horea, gestul de bunavointa pe care îl arata ordonând încetarea actiunilor de razbunare a nobililor si iertarea rasculatilor dovedeste o anumita îngaduinta, izvorâta probabil dintr-o anumita complicitate. Evident ca el s-a folosit de români nu numai pentru a demonstra solidaritatea sa cu ideile cercurilor revolutionare europene, dar si pentru a slabi puterea nobilimi maghiare. Al doilea personaj enigmatic este însasi capul miscarii, Horea.

   Referindu-se la acesta, corespondentul ziarului hamburghez Politische Journal scrie: “Adevaratul conducator al rasculatilor este însa românul Horia, al carui nume este de fapt Horea. Acest om pare nascut pentru a domni, si în timpul în care si-a jucat rolul a dovedit cu adevarat ca era la înaltime“. 
Pe numele sau adevarat Urs Nicola si la o etate de 54 de ani pe timpul revolutiei, el se tragea din familia Niculestilor din Albac. Stia sa citeasca si sa scrie cu caractere latine. Însa, pentru a pastra caracterul secret al corespondentei si a-i descoperi pe spioni a impus folosirea alfabetului chirilic, asa zisa “limba batrîna” în toate corespondentele si documentele revolutiei, inclusiv pasapoartele de libera trecere. Intentiile sale declarate de a reface vechea Dacie îi aduce titlul de Rex Dacie.

   Despre acest aspect, ziarul de limba maghiara Magyar Hirmondo din Bratislava consemneaza: “Noul împarat al românilor, Horea, începe razboi împotriva împaratului român. Horea are peceti cu simboluri masonice, iar taranii, urmându-l, declara ca nu mai recunosc alt împarat decât pe el, fiind capabili sa reproduca deviza latina <Nos Hora Flora rex Dacie>”.

   Potrivit istoricului Mircea Dogaru: “În desfasurarea evenimentelor, el nu apare nicaieri direct, fiind peste tot reprezentat de Crisan, care actioneaza în numele lui si care îl declara un fel de loctiitor al împaratului în Transilvania, acreditat prin scrisori doveditoare. Ca într-un scenariu care gradeaza emotia, Horea apare abia la sfârsit, în momentul licentierii oastei revolutionare când tine o cuvântare mai mult decât elocventa”.

   Programul sau, prezentat multimii si înaintat consiliului comitatului Hunedoarei, nu este unul care sa revendice doar nemultumirile imediate legate de dari si starea taranimii, el este unul radical care prevede desfiintarea din temelii a sistemului feudal, emancipare nationala, drepturi fundamentale pentru toti locuitorii. A încercat sa vorbeasca multimii adunate cu forta, dar a fost prea târziu. Closca, pe numele sau adevarat Ioan Oarga, era de origine din localitatea Carpinis din Muntii Abrudului. Un fel de prim aghiotant al lui Horea, el a fost considerat al doilea mare conducator al miscarii. La vârsta de 37 de ani, el a dovedit abilitatea unui limbaj mult prea elevat pentru un taran, mai ales în conditiile încheierii de armistitii. Va prezentam o mostra din cuvântarile lui: “Noi stim ca pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar noi ne mângâiem ca va fi un îndemn sa fie examinata purtarea acelora care ne-au înselat atât de crud. Oricum, noi preferam moartea unei vieti pe care o înduram; noi vom muri fericiti ca exemplul nostru va garanta urmasilor drepturile umanitatii”.

   Enigmatic a fost si cel de-al treilea conducator, Crisan. Numele sau adevarat era Giurgiu Marcu si se tragea dintr-o comuna din Comitatul Zarandului. El era un bun cunoscator al artei militare, fiind principalul organizator si strateg al actiunilor armate. A impus miscarii o stricta disciplina, prin pedepsirea crunta a tradatorilor si pacifistilor. El organizeaza asediile, întreruperea liniilor de comunicatii, ambuscadele, retragerile aparente si atacurile prin surprindere. Executa mobilizarea generala, organizeaza unitati, acorda brevete de ofiter si subofiter, de la caprar la colonel. Stabileste uniforma, semnele si semnalele, drapelele de lupta si da nume revolutionarilor în “horeni” sau “horiani”.

   Cititi va rog si:

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. 1789 – INCEPUTUL COMUNISMULUI