Saccsiv's Weblog

INVIEREA FIULUI VADUVEI DIN NAIN

Posted in ORTODOXIE by saccsiv on octombrie 9, 2010

Ev.Luca 7, 11-17

11.       Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime.

12.      Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea.

13.      Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!

14.      Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.

15.      Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui.

16.      Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. 

17.     Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea. 

   Citez din articolul Invierea tanarului din Nain:

   In duminica din data de 10 octombrie, Biserica a randuit sa se citeasca pericopa evanghelica despre invierea fiului vaduvei din Nain (Luca 7, 11-17). Din aceasta Evanghelie aflam ca in timp ce Mantuitorul intra in cetatea Nain, un cortegiu funebru iesea din ea. De o parte avem multimea care Il urma pe Iisus, iar de cealalta, pe cei care se indreptau spre cimitir, spre a ingropa un tanar, singurul copil al unei vaduve. Este o intalnire a Vietii cu moartea. Cele doua multimi nu trec una pe langa alta, ci se opresc si se confrunta fara sa se infrunte.

   Hristos se apropie de mama mortului si ii spune: “Nu plange”. Sigur, sunt cuvinte care ne mira, caci nu-i poti cere unei mame sa nu-si planga copilul. Ca expresie a iubirii indurerate, plansul e firesc. Mai mult, chiar Mantuitorul a plans cand l-a vazut pe prietenul sau Lazar, a patra zi dupa moarte: “Iisus plangea””(In. 11, 35). Si atunci ne intrebam de ce Mantuitorul plange, iar acestei mame ii spune sa nu planga? El plange pentru a ne arata ca a fost si om, nu doar Dumnezeu. Mamei insa ii cere sa nu planga pentru ca stia ca este la capatul puterilor sufletesti si nu dorea sa cada in deznadejde.

   Pe de alta parte, stiind ca avea sa-l readuca la viata, ii spune mamei tanarului, ceea ce le-a spus femeilor mironosite, dupa ce El a inviat din morti: “Nu Ma plangeti”. Asadar, intelesul ascuns este: Nu plange, caci de acum nu vei mai avea de ce plange si pe cine plange.

   Sa nu uitam ca mama tanarului din Nain, plangea atat despartirea de fiul ei, dar se plangea si pe sine, caci ramanea fara singurul ei sprijin in viata.

   Dupa ce Hristos i-a cerut mamei sa nu mai planga, S-a indreptat catre cel mort si i-a zis: „Tinere, tie iti zic, scoala-te!“. In acel moment mortul a inviat, iar Hristos l-a redat viu mamei sale. Sfantul Evanghelist Luca spune ca Mantuitorul S-a atins cu mana de sicriul in care se afla tanarul mort. Explicatia data de Sfintii Parinti este aceea ca El putea sa-l ridice din moarte numai prin cuvant, dar a atins sicriul ca sa ne arate ca Trupul Sau este de viata facator. Asadar Trupul Domnului daruieste viata tuturor celor ce se impartasesc de el. E minunat. Mantuitorul se intalneste cu moartea si o preface in viata. Asta inseamna ca nimeni din cei ce se intalnesc cu Hristos, nu ramane cum a fost, ci se schimba, caci El este Cel ce a schimbat drumul care duce catre moarte in cale spre viata.

   In incheiere, Evanghelia ne spune ca multimea vazand aceasta minune, preaslavea pe Dumnezeu, zicand: “un prooroc mare s-a ridicat intre noi“.

   Sa nu uitam ca prin aceasta inviere, Mantuitorul i-a intarit si pe ucenici ca El este Mesia. Sa ne aducem aminte ca Ioan a trimis doi ucenici catre Hristos sa-L intrebe: “Tu esti Cel ce va sa vina, sau sa asteptam pe altul?”. Si acum le da raspunsul: “Duceti-va si spuneti lui Ioan ceea ce ati vazut si ati auzit”. Nu le-a spus: “Eu sunt”, sau “Nu sunt Eu”, ci doar atat: “Duceti-va si spuneti lui Ioan ce ati vazut si ati auzit: Ca orbii vad, ca ologii umbla, leprosii se curata, surzii aud, mortii invie, saracilor li se binevesteste” (Luca 7, 22).

   Un alt lucru pe care trebuie sa-l mentionam este ca Mantuitorul a respectat ca omul sa aiba parte de un sfarsit firesc al vietii. El nu a intervenit decat de trei ori in chip special, prin invierea fiicei lui Iair, a tanarului din Nain şi a lui Lazar. De ce nu a inviat toti mortii? Pentru ca nu pentru acest lucru S-a intrupat. Dar a savarsit cele trei invieri pentru ca ele au o semnificatie spirituala, exprima invierea sufletului din diferite etape ale pacatului: invierea fiicei lui Iair, o copila, este chipul ridicarii din pacat a celui ce a inceput sa savarseasca pacatul, invierea tanarului din Nain, preinchipuie pe cel a intarit legatura cu pacatul, iar invierea lui Lazar mort de patru zile, il simbolizeaza pe cel ajuns mort sufeleteste din cauza pacatului. Din aceste trei invieri trebuie sa retinem ca indiferent de stadiul in care se afla omul cazut in pacat, el se poate elibera de pacat cu ajutorul lui Hristos.

   In concluzie, afirm ca nu moare nimeni murind, caci sufletul traieste si dupa moartea trupului. Iar la judecata de Apoi va fi chemat si trupul sa se bucure sau sa sufere vesnic, potrivit vietuirii de pe pamant.

   Sa luam aminte la cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: “Fii mai intelept si, la moartea altuia, invata-te a tremura pentru tine insuti; departeaza toata usuratatea mintii, cerceteaza faptele tale, indeparteaza toate pacatele tale si schimba purtarea ta spre mai bine… Ostasii in mijlocul pacii gandesc la razboi si se pregatesc, pentru ca atunci cand va izbucni, sa-si arate iscusinta castigata in vreme de pace”.

   Adrian Cocosila

About these ads

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on octombrie 9, 2010 at 6:51 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/

    Like


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,940 other followers

%d bloggers like this: