In 1989 STAPANII l-au folosit pe Laszlo Tokes. Il mai folosesc oare si acum sau actioneaza de capul sau?
Citez din articolul O marioneta: Laszlo Tokes:
Ceea ce face Laszlo Tokes in aceste zile se numeste curvasarie politica in forma continuata.
E drept, obscenitatile sale nu se petrec in altarul bisericii, ci in beciul bordelului. Caci Romania in care-si face mendrele pastorul reformat numai pension de domnisoare nu poate fi numit!
Ca sa ajunga un santajist politic de mare clasa, popa Tokes a beneficiat de complicitatea repetata a statului roman.
Prima oara s-a intamplat in decembrie 1989. Atunci, lui Laszlo Tokes i-a fost cladita statuia unui mare luptator impotriva dictaturii comuniste si a lui Nicolae Ceausescu. De operatiunea de imagine s-a ocupat grupul Iliescu, care, in tentativa de a-l diaboliza pe Odios, era in stare sa se faca frate si cu dracul.
In realitate, Tokes nu facea niciun fel de disidenta, ci executa un plan primit din exterior. Legaturile sale cu serviciile secrete maghiare au fost destul de stravezii. In plus, pastorul reformat a facut un balet complex cu Securitatea romana. Rolul jucat de el in Revolutie nu este caracteristic unui disident autentic, ci unor complicitati specifice serviciilor secrete. De altfel, Tokes a refuzat sa evacueze casa parohiala din Timisoara doar in acele zile fierbinti din decembrie 1989. Ulterior, a plecat linistit, fara sa se mai opuna evacuarii.
Un alt compromis periculos a fost facut de PDL si de UDMR in primavara acestui an, cand l-au sustinut pe Tokes – devenit intre timp europarlamentar – pentru functia de vicepresedinte al Parlamentului European. Iar rezultatele se vad acum: din inalta functie continentala, pastorul reformat lanseaza rachete in directia Romaniei. Ultima dintre ele este acest indemn la ,,iesirea in strada” a maghiarilor din Harghita-Covasna-Mures pentru a-si dobandi autonomia teritoriala.
In cei 20 de ani care despart cele doua momente, lui Laszlo Tokes i s-a urcat la cap minciuna cultivata in decembrie ’89: si anume ca el, pastorul recalcitrant, a avut un rol esential in declansarea Revolutiei romane. Adevarul e ca Tokes a fost doar o marioneta. Cu sau fara el, tavalugul anti-Ceausescu s-ar fi pornit si l-ar fi maturat pe dictator, caci asa se stabilise la nivel inalt. Cat de inalt? Pai, judecati si dumneavoastra: Gorbaciov, Bush, Mitterrand…
Necazul e ca, intre timp, marioneta si-a luat nasul la purtare si crede ca poate schimba regimuri sau granite atunci cand ii pofteste inima. Nu i-ar strica sa-si bage capul putin in apa rece. I-ar face bine la ten, dar mai ales la dobandirea unui strop de ratiune…
Comentariu saccsiv:
Gorbaciov, Bush, Mitterrand n-au fost PAPUSARII, ci niste marionete de rang inalt:
PAPUSARII revolutiei romane din 1989 …
Si tot realii PAPUSARI au decis ca:
Asadar, oare de capul sau a venit acum cu o astfel de declararie sau chiar mai este folosit inca o data?
Comentariu zilei (23.07.2010): Efectul KOSOVO, agentul Laszlo Tokes si tulburarile din 2011 …
Umblarea pe mare – Potolirea furtunii
Ev.Matei 14, 22-34:
22. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
23. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.
24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.
27. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
28. Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă.
29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
30. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!
31. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
32. Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.
33. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
34. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
Citez din articolul Prin credinta, poti merge pe apa ca pe uscat:
In Evanghelia din Duminica a noua dupa Rusalii, se spune ca dupa ce Mantuitorul a inmultit cele cinci paini si doi pesti in pustiu, “i-a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii, pe celalalt tarm” (Mt. 14, 22). Raspunsul la intrebarea: de ce Mantuitorul i-a trimis pe ei sa inainteze pe mare, in timp ce El a ramas pe munte sa se roage, il gasim la Evanghelistul Marcu – Apostolii “nu pricepusera minunea cu inmultirea painilor pentru ca inima lor era impietrita” (Marcu VI, 52).
In timp ce vor traversa marea, Apostolii Il vor vedea pe Mantuitorul mergand pe apa ca pe uscat, il vor vedea pe Petru salvat de Hristos de la inec si vor cunoaste potolirea furtunii dupa ce Mantuitorul va urca in corabie. Dupa aceste evenimente ei vor ajunge sa spuna, ceea ce trebuia sa marturiseasca dupa inmultirea painilor in pustie, “Doamne, Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”.
Apostolii cunoscusera si in alte imprejurari dumnezeirea lui Hristos, insa, Duhul Sfant nu se pogorase peste ei si identitatea Sa dumnezeiasca trebuia redescoperita dupa un timp. Ea se pierdea odata cu trecerea timpului. Numai asa ne explicam si de ce Petru se leapada de Hristos in vremea judecarii Acestuia, in conditiile in care a fost partas si la mersul pe apa ca pe uscat.
Asadar, a fost nevoie de aceasta minune speciala pentru ei, ca sa inteleaga inca o data cine era Hristos.
Mantuitorul accepta provocarea
In timp ce ucenicii traversau marea, s-a starnit o furtuna. Amintim ca acest lucru se petrecea noaptea. Din cauza furtunii si a noptii au fost cuprinsi de frica, s-au temut sa nu moara inecati.
Dar Hristos, cunoscand masura incercarii, nu-i lasa singuri decat atat cat trebuie, caci Evanghelia ne spune ca “la a patra straja din noapte” (Mt. 14, 25), El se indreapta spre corabie, mergand pe apa ca pe uscat.
Ucenicii, crezand ca o naluca se indreapta spre ei, au inceput sa strige de frica. Mantuitorul le-a spus: “Indrazniti! Eu sunt, nu va temeti!” (Mt. 14, 27). Iar cand ucenicii L-au recunoscut dupa voce, fara sa-I vada clar fata, Sfantul Petru a zis: “Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin pe apa la Tine!” (Mt. 14, 28), iar Mantuitorul i-a raspuns: “Vino!” (Mt. 14, 29).
Petru a cerut sa-L puna la proba, sa vada daca cel ce a grait este Hristos. Iar Mantuitorul nu-L refuza, accepta verificarea, cercetarea din partea lui Petru, dupa cum va accepta ca dupa Invierea Sa sa fie atins si de Toma. De aici reiese ca Dumnezeu, nu refuza verificarea credintei. Asa ca zicerea „Crede si nu cerceta”, nu este izvorata din Scriptura. Dar atunci cand pornim spre El, trebuie sa avem o credinta tare, una in care indoiala nu mai poate fi prezenta.
Ce se intampla cu Petru?
Atat timp cat Petru L-a avut in fata pe Hristos, putea merge pe apa. In momentul in care si-a luat privirea de la El si s-a uitat la mare, a inceput sa se scufunde. A fost cuprins de indoiala. In clipa in care se scufunda, “Iisus, intinzandu-i grabnic mana, l-a apucat si i-a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?” (Mt. 14, 31).
De aici retinem ca atat timp cat suntem intr-o relatie vie cu Hristos, nu putem fi robiti de incercarile din lume, insa, in momentul in care ajungem ca mai mult sa ne infricosam decat sa-L iubim pe Dumnezeu atunci cand suntem incercati, ne scufundam in teama si disperare si nu mai iesim biruitori.
Si noi avem parte de minuni, asa cum au avut si Apostolii. Dar precum Apostolii au uitat de dumnezeirea Sa, asa si noi, orbiti de preocuparile noastre desarte, ajungem sa nu-L mai vedem si nici sa-L simtim. Il uitam. Dar cand vine asupra noastra o suferinta, o incercare, ele ne fac sa ne deschidem ochii si sa cerem asemeni lui Petru ajutorul: „Doamne, scapa-ma!” (Mt. 14, 30).
Din Evanghelia de astazi trebuie sa retinem ca nu ne putem mantui printr-o credinta indoielnica. Ne pierdem asa cum s-ar fi pierdut si Petru in mare. Putina credinta este nesigura si nestatornica. Un om cu o astfel de credinta este usor robit de patimi.
Corabia pe mare – imaginea Bisericii in lume
Sfintii Parinti vad in corabia cu care Apostolii traversau marea, Biserica. Din Evanghelie aflam ca in momentul in care Hristos a urcat in corabie, furtuna s-a oprit. Asta inseamna ca de vom „urca” cu credinta in Biserica, furtuna gandurilor rele se va potoli. Ajunsi in Biserica, temerea, nesiguranta, deznadejdea, vor fi inalturate daca vom avea parte de o credinta tare.
Mai toti avem credinta slaba, dar sa nu uitam ca Petru a mers pe apa atat timp cat nu si-a luat privirea de la Hristos. Iar de vom imputina credinta, sa cerem de indata ajutor si Hristos ne va intinde mana Sa, precum a facut cu Petru, caci Dumnezeu doreste ca tot omul sa se mantuiasca.
Adrian Cocosila
Cititi va rog si:
15 comments