Saccsiv's Weblog

Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la scurt timp si pe cei de la tara

Posted in APOCALIPSA, vremurile din urma by saccsiv on iunie 6, 2010

   Fratii mei, voi intra direct in subiect: dezastrul a inceput. Cum s-a ajuns aici si ce va urma, deja stiu cititorii fideli ai acestui blog sau cei ce au mai citit cate ceva despre SISTEM si profetiile din Sfanta Scriptura sau ale Sfintilor Parinti.

   Ce trebuie sa facem, iar s-a mai discutat. Dar acest aspect trebuie reluat. Si asta cat mai des:

   In primul rand trebuie sa constientizam necesitatea ruperii de SISTEM. Trebuie sa ne schimbam multe din conceptiile ce le avem, sa renuntam la planurile ce ni le facuseram pe cand lumea parea inca normala, sa privim altfel cele ce ne inconjoara, sa incepem a ne detasa de rutina de pana acum.

   Pentru cei de la oras, ruperea de SISTEM este extrem de dificila, de aceea trebuie  inceputa acum, nu maine. Trebuie neaparat sa renuntam definitiv la teroria fundamental gresita ca si alta data in istoria umanitatii au fost razboaie, ca si alta data au fost crize, ca si alta data a fost foamete, ca si alta data au fost revolutii, adica, ca cele ce se petrec acum s-au mai petrecut si prin urmare sa dormim pe noi, caci va trece … Nu va lasati inselati fratii mei, caci evenimentele ce se afla actualmente in desfasurare si mai ales cele ce iminent vor urma, sunt unice in istoria umanitatii. Acest teribil cumul probleme (criza, foamete, revolte, razboi) cu care se confrunta umanitatea intr-o perioada extrem de scurta de timp nu s-au mai petrecut vreodata la scara asta si nici nu se vor mai petrece. Ele au fost declansate voit cu un singur scop: acceptatea de catre omenire a “solutiei” salvatoare: NOUA ORDINE MONDIALA a GUVERNULUI MONDIAL stapanit de ANTIHRIST si acceptarea SEMNULUI FIAREI.

   Multi intreaba: exista scapare? Pentru a putea raspunde, trebuie sa definim foarte exact ce inseamna “scapare”. Daca ne gandim la o modalitate de a fenta SISTEMUL stand in marile orase, raspunsul e NU. Daca ne gandim la o retragere in comunitati rurale, raspunsul este de asemenea NU. Ele nu reprezinta decat o foarte scurta perioada de pregatire, un soi de tragere a aerului in piept inaintea efortului, caci valul “tsunami” va lovi intai orasele si apoi restul.

   Daca insa prin scapare intelegem mantuirea, atunci raspunsul este categoric DA, exista scapare. Trebuie insa sa intelegem ca desi omul e trecator pe acest pamant si prin urmare dator sa se straduie pentru a beneficia de aceasta scapare in timpuri, sa le zicem, normale, in vremurile apocaliptice ce vor urma, chestiunea devine ceva mai complicata. De aceea trebuie sa ne pregatim in mod special. Asta inseamna mai multa rugaciune decat pana acum, inmultirea faptelor bune, propovaduirea, marturisirea si, pentru multi, mucenicia.

   In plus insa, pentru a putea mai usor porni pe drumul acesta, este necesara, dupa cum am spus, ruperea de SISTEM.

   Aceasta rupere de SISTEM o putem asemui cu ruperea de material. de “necesitatile” nenecesare. Semnul fiarei nu va fi impus cu forta, in sensul ca nu ne vor lega de stalpi si ni-l vor pune, ci va fi acceptat, caci altfel, fara el nu vom putea vinde sau cumpara. Dar de acest “nu vei putea vinde sau cumpara fara semn” se sperie doar cei prinsi in SISTEM … Unui pustnic de exemplu, nu-i pasa. El sta in gaura sa din pamant si mananca ce-i da bunul Dumnezeu. El n-are “necesitati” precum impozitul la casa, rata la banca, benzina la masina, imbracamintea la moda, abonamentul la telefon, etc.

   Cum incepem rupere de SISTEM? Prin renuntari. Ai haine nerupte? Nu mai lua altele. Ai masina? Vinde-o. Ai casa la oras? Vinde-o. Nu mai fa imprumuturi la banca. Nu conteaza cat de multi bani ai, fa toate acestea. De fapt, cu cat mai multi ai, cu atat mai greu te vei rupe. Decide acum (si nu amana): ramai in oras sau pleci la tara? In primul caz, vei fi printre primii loviti. Cum te pregatesti? Vinde acum, cat lucrurile mai au inca un prêt cat de cat. Maine va fi mai mic iar poimaine poate nu vei mai avea cui vinde. Ce faci cu banii? Daca alor tai le e frica de primul val, muta-i la tara. Cu restul banilor sau daca esti singur, aduna comori in Ceruri, adica ajuta-i pe altii.

   Daca vrei sa pleci la tara, incepe acum, nu maine. Incheie acum socotelile de la oras. Nu mai astepta, caci astepti degeaba. Trebuie sa intelegi insa ca plecatul la tara nu este “solutia” ce va rezolva definitiv problema. Nici acolo nu vei scapa de SISTEM. Vei avea pamant acolo, vei avea casa, deci ca sa le poti avea trebuie sa fi incadrabil in SISTEM si ca sa fii incadrabil in SISTEM, trebuie sa porti semnul, mai devreme sau mai tarziu …

   Desigur, mai sunt multe alte aspecte, sa le zicem de detaliu, de analizat si probabil o vom face in functie de comentariile voastre.

202 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on iunie 6, 2010 at 7:06 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/

  2. Tania said, on iunie 6, 2010 at 7:35 pm

    S-ar putea sa para cam adormita intrebarea. Totusi: Ti se pare ca lucrurile au inceput sa se precipite mai mult decat pana acum?

  3. coco said, on iunie 6, 2010 at 7:56 pm

    Pai atunci daca stiti mai multe,dati mai multe detalii,doar nu le pastrati numai pentru dumneavoastra.Doamne Ajuta !

  4. x-iurie said, on iunie 6, 2010 at 8:14 pm

    Sunt pentru plecarea la tara , si cred ca multi isi doresc asta ))) ,,, e una sati doresti sa pleci si sati ei si membrii familiei cu tine ) si alta e cind ei nu vor ))) , si evident daca cineva din membrii familiei nu doreste sa se retraga nu poti vinde apartamentul , masina etc fara ei , iaka pentru asa situatii carei solutia ? :D , vom lua oare cu asalt padurile ? , nici ele deja nu ne mai apartin …

    • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 7:21 am

      Dar varfurile si piscurile muntilor, sau pantele abrupte sunt ale cuiva? nu este scris ca in crapaturile pamantului vom gasi scapare?
      Subscriu si eu ideii enuntate si o completez: in prima faza e suficient satul, apoi nu va mai fi; in a doua faza vor fi suficiente padurile, apoi nu vor mai fi; dupa aceasta ne vom refugia in munte si in locurile inalte, dar si aici ne vor gasi(ma gandesc ca asta se va intampla la momentul marii prigoane); si in ultima faza ne vom gasi scaparea doar ascunzandu-ne efectiv sub pamant, crapaturile pamantului.
      Tin minte un caz de calugar(mi se pare), care in vremea comunismului si-a sapat locuinta sub pamant si a acoperit-o cu muschi pentru a nu fi descoperita. Si a lasat doar o fanta pe unde sa intre aerul, iar calea de acces in “vizuina ” se facea printr-u canal prin care se putea intra si iesi prin tarare pe burta.
      Un exemplu bun pentru una din fazele de evolutie a prigoanei(cea cu padurile) de unde ne putem inspira este un film despre prigoana evreilor (fuga evreilor in paduri si crearea de adaposturi acolo) in timpul celui de-al doilea razboi mondial cand erau vanati oriunde de nazisti. Daca stie cineva titlul filmului il rog sa il posteze , fiindca mie imi scapa- imi cer iertare pentru aceasta, dar am vrut sa imi aduc acest mic si incomplet “ajutor” in speranta ca cineva va sti numele filmului(e vorba de trei frati care se refugiaza in padure si ajung sa conduca si sa organizeze o obste de peste 1000 de oameni- evrei).

      Doamne ajuta!

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 8:16 am

        Nu stiu daca vrei sa te inspiri din filmul acela, Gogule.

        Obstea aia era condusa de partizani, de altfel unul din conflictele din film se bazeaza pe abordarile fratilor ce conduceau tabara.
        Una peste alta, partizani fiind, se “aprovizionau” cu provizii si din satele din apropiere. Zic aprovizionau dar aprovizionarea asta de multe ori se facea cu forta, ajungandu-se si la crima. Ma indoiesc ca ti-ai dori o asemenea obste. Ca de crestinism nici nu mai incape vorba.
        Pe de alta parte, poate e interesant de vazut totusi filmul pentru a intelege si naivii ce inseamna supravietuire iarna in padure, prigoana, ce inseamna sa traiesti precum vanatul dar si ce inseamna ca prada sa se transforme in pradator. Iarasi, lucru departe de crestinism.

        Fratii partizani se numea Bielski, evrei polonezi.

      • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 9:51 am

        :) Sa traiesti Ailne, Doamne ajuta!

        Eu am uitat mare parte din actiune si am uitat ca se recurgea si la furt. Ai dreptate, era un fel de haiducie acolo. Dar eu nu furtul am vrut sa il subliniez ci faptul ca atunci cand oamenii au fost prigoniti ei s-au putut ascunde in padure si a fost un ascunzis destul de bun padurea, astfel ca au stat prin paduri 2-3 ani(mi se pare in film trece un an pana sunt descoperiti in prima ascunzatoare). Au putut trece iarna in padure, facandu-si locuintele acelea jumate in pamant. Eu aspectul asta am vrut sa il pun in vedere; ca altfel mi se pot aduce oricand imputari si reclamatii orice referire as face la orice material , altul decat Sfanta Evanghelie si Sfanta Traditie…

        Doamne ajuta! Sa ne ajute Dumnezeu sa reusim sa ne ascundem macar cat au facut-o aceia, cand vom fi nevoiti sa o facem :)

  5. acadennis said, on iunie 6, 2010 at 8:18 pm

    Sistemul se clatina, si inca se clatina tare, amageste lumea cu stiri de genul ca saptamana ce vine va fi mai bine, luna ce vine vom gasi de munca, la anul vom iesii din criza.

    In ultimele luni s-au putut vedea cum sistemul merge in jos, paganii(musulmanii) sunt incitati impotriva crestinilor si impotriva Israelului.

    In curand Israelul va face cea de a treia greseala si paganii avand un motiv intemeiat se vor arunca impotriva lui sa-l sfasie.

    Acesta este inceputul timpului de pe urma.
    Poti sa ai proprietati, masini si bani caci nu-ti vor folosi la nimic.
    Important este sa nu fii legat de nici un lucru pamantesc.

    Iisus Christos este calea, adevarul si viata.

    • tatiana said, on decembrie 18, 2011 at 1:57 pm

      cred ca s a apropiat vremea cand trebuie sa dovedim luiDUMNEZEU CA suntem adevarati crestini ortodocsi!!! trebuie sa fim pregatiti sa murim pentru HRISTOS!!!sa nu primim semnul fiarei orice s ar intampla!!!!eu am un credit la o banca si platesc mult cam 8 ani am de plata!!prefer sa pierd garsoniera decat sa primesc semnul!!1am vazut ca bancile acum propovaduiesc faptul ca hotii fura banii cu ajutorul cardurilor false!! este o minciuna sfruntata !!!vor sa primim cipul la mina sa pierdem raiul!!dar eu prefer sa imi ia totul ma duc in padure si maninc ce o fi numai sa nu primesc pecetea!!!

  6. acadennis said, on iunie 6, 2010 at 8:31 pm

    Eurozone unemployment hits fresh high

    Unemployment in the eurozone rose again in April to a fresh all-time high, figures from Europe’s statistics office have shown.

    Link:
    http://news.bbc.co.uk/1/hi/business/10203075.stm

  7. G-man said, on iunie 6, 2010 at 8:39 pm

    cred ca pe langa aceste pregatiri ( care sunt greu de pus in practica acolo unde decid mai multi membrii ai familie , pe unii chiar neinteresandu-i aceasta probleama ) trebuie sa pastram si legatura intre noi crestinii sa incercam sa fim uniti si sa ne unim si suferintele , vom face fata mai bine. (ar fi poate chiar momentul sa stim unii de altii sa avem intalniri )
    Asa vad eu desi o sa trebuiasca inlaturat aspectul de secta ca te declara statul “davidieni” si baga scutierii …..

  8. Viorel said, on iunie 6, 2010 at 9:04 pm

    Intrebare: in Apocalipsa, se spune ca cu trei ani [si jumatate?] inainte de Sfarsit, vor prooroci Sf. Ilie si Enoh. Au aparut cumva pe undeva si nu am auzit noi? Sau am inteles gresit Sfanta Scritpura. Multumesc pentru precizarile pe care le veti posta pe aici. Doamne ajuta,
    Viorel

    • saccsiv said, on iunie 7, 2010 at 9:07 am

      Viorel

      La

      http://saccsiv.wordpress.com/2010/04/24/gregorian-bivolaru-seful-yoghinilor-misa-a-fost-achitat/#comment-30704

      ai scris:

      „de unde si pana unde TOATE practicile “ratacirile” indo-tibetane sunt inchinari la draci???
      pe unii i-a invatat Dumnezeu CUM sa se roage si sa mediteze, pe noi ne-a invatat CUI sa ne rugam. noi crestinii suntem la genunchii broastei in tainele meditatiei, vorbim pe ocolite despre coborarea rugaciunii din minte in inima, practici pe care ei le exerseaza de mii de ani. By the way, Iisus pe unde a fost pana la varsta de 33 de ani, cand apare brusc in Israel? Exista unele dovezi ca marile initieri si le-a primit in ceea ce tu numesti dracesc Tibet, unele in India iar altele chiar in Dacia… “Iisus fiul zeilor blonzi””

      Asadar, e firesc comentariul tau la acest articol, caci cei ca tine duc o adevarata lupta pentru a nu se pregati lumea pentru vremurile apocaliptice. Va folositi de orice „argument” pentru aceasta si chiar va puneti masca de crestini, deoarece dracii la care va inchinati asta va si invata, sa pregatiti terenul antihristului …

      • mucenicul said, on iunie 7, 2010 at 9:44 am

        @ saccsiv
        Viorel alias x-viorel, Kosteluchh, Oleia etc. e sectar. Nu merita sa-ti bati capul cu el. eu l-am pus la spam. Doamne ajuta!

      • Viorel said, on iunie 7, 2010 at 2:32 pm

        Nu ma inchin la nici un drac, doar la Maica, la Iisus si la toti sfintii. Vezi mesajul parintelui Papacioc, raspuns la mesajul parintelui Parvu.

        Sa auzim numai de bine,
        Doamne ajuta

      • Viorel said, on iunie 7, 2010 at 2:38 pm

        @mucenicul: nu sunt sectar, sunt ortodox nascut, botezat si crescut. Nu am legatura cu celelalte nickname-uri.

      • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 10:23 am

        Viorele , daca esti ortodox, sa te inchini atunci la Maica Domnului(si nu la Maica), la Iisus Hristos(ca Iisus e si Hristosul , nu e doar Iisus), sa te inchini la Sfinti(si nu la sfintii pe care ii vei crede tu Sfinti sau pe care Biserica nu ii recunoaste Sfinti) si sa nu mai crezi in ideile acelea ne-ortodoxe si pagane cum ca Iisus Hristos Dumnezeu a avut nevoie sa invete de la creatie(de la om) ca sa se “ilumineze” si a avut aceiasi inchinare cu acei pagani care nu cunosc si nu se inchina Lui Dumnezeu in Treime slavit: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
        Daca vei mai staruii in aceasta nebunie de credinta degeaba esti botezat, pentru ca harul de la botez este pierdut pentru tine de vreme ce tu Il hulesti pe Dumnezeu prin aceasta credinta.Pentru ca daca staruiesti in aceasta credinta inseamna ca o imbratisezi, deci o lepezi pe cea ortodoxa, pe cea adevarata, deci iti pierzi Ingerul Pazitor si harul- iti pierzi botezul, care este numai unul. Afla ca orice erezie, orice nebunie(ca toata erezia este nebunie) este hula la adresa Lui Dumnezeu!

        Pocaieste-te de aceasta “deraiere”(erezie) de la credinta adevarata si vino si imbratiseaza cu adevarat ortodoxia, impartasindu-te de Sfintele Taine si cunoscand tot Adevarul!

        Doamne ajuta!

  9. Stefan said, on iunie 6, 2010 at 10:14 pm

    intrati va rog si cititi si articolul asta :

    http://www.revistanoinu.com/Biblia-si-al-treilea-razboi-mondial.html

    • G-man said, on iunie 7, 2010 at 9:56 am

      Stefane articlul asta e cu extraterestrii…..ratacire totala zice ca norii pe care vine IISUS sunt nave ..un talmes balmes…nu am incredere in profetii newege.

  10. Silviu said, on iunie 6, 2010 at 10:27 pm

    eu care stau in mediul rural pot sa va zic ca si aici situatia s-a schimbat mult in ultima perioada ! Nefiind locuri de munca tineretul pleaca la oras, e trist cand vezi cum se ingramadesc toti la oras , cum se pustiesc satele, s-a pierdut echilibrul si totul e pus la cale sistematic, sistemul lucreaza prin marionete si tradatori de tara si nu stiu daca mai poate fi schimbat ceva.. agricultura e la pamant, agricultura de subzistenta ar solutia o perioada buna de timp… dar tot degeaba.. ai animale, teren, casa.. trebuie sa platesti impozit, trebuie sa fi inregistrat undeva cumva cu ele,deci tot la mana sistemului.. Nu e rau deloc ce propui saccsiv, de la oras va incepe stramtoarea ! Mantuitorul a spus ca “cei din urma vor fi cei dintai”.. da, cei din urma la cele lumesti vor fi cei dintai la cele ceresti (duhovnicesti). De aia e bine incet incet sa ne dezlipim inima de lucuri de obiecte, sa lasam iubirea de sine si mandria si sa ne smerim. Pe unii Dumnezeu ne-a inzestrat cu simplitate si modestie, ceea ce de mare ajutor ne este.Dar si ceilalti pot treptat sa castige aceasta virtute a simplitatii si a multumirii cu putin. Numai bunul Dumnezeu ne poate lumina pe fiecare in parte ce sa facem si cum sa procedam in functie de rodul credintei noastre ! Doamne ajuta ! Ne e rea ideea unei comunitati, sa ne strangem, sa fim uniti.. de ce nu si din cei care scriu pe acest forum, trebuie putina organizare si seriozitate !
    “Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18:20)”

    • Ilie said, on iulie 7, 2010 at 8:26 pm

      Prigoana a inceput…in familii in primul rand, apoi la oras, la tara…in munti, samd; trebuie sa rezistam intai casnicilor nostri care ne prigonesc, si ne vom strecura cu ajutorul lui Dumnezeu prin labirintul incurcat si intunecos al SISTEMULUI, ori la oras, ori la tara, sau in munti. Nu putem fugi la infinit. Sa fugim in bratele Domnului, si sa facem cum ne va lumina El, dupa cum a spus si Silviu.
      NU TREBUIE SA INTRAM IN PANICA, dar trebuie sa umblam intru trezvie, ca iepurele cu atentia mereu treaza.
      Nu putem sa ne facem comunitati de aicea de pe net; comunitatile le avem fiecare in biserica pe care o frecventeaza. Sa renuntam la confortul exagerat, sa ne invatam sa traim simplu, sa ne multumim cu putin, si RUGACIUNE multa. Numai Domnul stie cand va veni ceasul, iar noi nu trebuie sa exageram in cercetarea acestui ceas, caci mai sunt multi rugatori pe lume, pentru care Domnul amana ceasul. Iar oamenilor Lui, le scurteaza timpul. Asa ca e mai bine SA NU NE TEMEM peste masura, asa cum ni s-a spus.

  11. acadennis said, on iunie 6, 2010 at 10:41 pm

    Storm Triggers Giant Guatemalan Sinkhole
    The hole, larger than a street intersection, opened up in the wake of Tropical Storm Agatha in the capital Guatemala City.

    http://uk.news.yahoo.com/5/20100601/twl-storm-triggers-giant-guatemalan-sink-3fd0ae9.html

    • G-man said, on iunie 7, 2010 at 5:35 pm

      acadennis ce e cu groapa asta de ne-o tot arati ??
      cine crede in extraterestrii de pe aici sa spuna sa ne indentificam mai bine ……credintele.

      • acadennis said, on iunie 7, 2010 at 8:45 pm

        Calm down G-man; calm down.
        Acestea sunt semnele sfarsitului, si fiecare semn subliniaza profetiile din Sfanta Biblie.
        Ce trebuie sa se intample acea se intampla.
        Eu nu-ti arunc intrebari cum tu-mi arunci – inca.
        Sper sa-ti revii in fire man …

      • G-man said, on iunie 8, 2010 at 6:00 am

        cu ce sa imi revin acadennis ? nu suporti o intrebare?
        te-am intrebat ca am vazut ca tot postezi groapa asta pe mai multe pagini si ce e insistent e dubios ..
        si stiu oameni care de la astfel de fenomene dezvolta tot felul de teorii.
        iar tu doar o postezi si atat no comment

        imi place la noi nimeni nu raspunde cand i se pune o intrebare cuiva sare la gatu interlecutorului …in nici intrun caz sa caute sa lamureasca problema ci sa o agraveze …si eu am primit intrebari si am raspuns sincer …poti sa ma intrebi si raspund ..
        eu ce trebuie sa fac cand Ioana m-a intrebat ce inseamna rabdator ..(vezi mai jos) trebuia sa sar la atac???/ nu se raspunde cand ti s epune o intrebare mai ales c a era legat de o lamurire …
        te-am intrebat crezi in extratestrii?
        si asta din cauza ca mai e un articol pe aceasta pagina un linc cu o trimitere in genu …e greu sa raspunzi ?
        noroc ca nu face si saccsiv la fel sa posteze desene filmulete si altele fara s acomenteze nimic cum faci si tu cu groapa asta… pui ceva comenteaza sa vedem ce vrei sa ne spui …

      • acadennis said, on iunie 9, 2010 at 12:54 pm

        Eu cred ca am pus-o doar in pagina asta si am atasat un link. Daca vrei sa-ti traduc doar spune.

        Groapa a aparut in urma unei mari furtune in guatemala. Semnele sfarsitului apar din ce in ce mai mult.
        Aveti noroc cu sacciv ca traduce toate articolele si vi le pune sub nas ca sa stiti semnele timpului de pe urma.
        Multumitii Lui Dumnezeu pentru asta – Dumnezeu sa-i dea sanatate lui sacciv.

        Eu nu cred in extraterestri, eu cred in Dumnezeu.
        Extraterestrii sunt dracii(ingerii cazuti).

  12. sherlock_holmes said, on iunie 7, 2010 at 12:05 am

    Foarte bine a scris saccsiv,daca chiar el a scris articolul.Cea mai simpla cu putinta,dar chiar cea mai simpla cale,si pentru noi dar si pentru cei apropiati noua,din familiile noastre su rude…este spovedirea tuturor pacatelor pe care le-am facut din tinerete…cu sinceritate,cu rugaminte la Dumnezeu sa ne reimprospateze memoria…si apoi daca duhovnicul considera necesar,impartasirea ( unirea ) cu Iisus Hristos Dumnezeu ( mintuirea noastra ).Fecioarele cele intelepte.In orice moment ar veni moartea peste noi,chiar si intempestiv ( dintr-o data )…noi sa fim curatati prin aceste 2 bai.Este greu ?…….restul,dupa cum a scris si saccsiv,dupa puterea si dorinta fiecaruia,incet-incet sa iesim din legaturile pacatoase ale lumii…ramanind totusi in lume…dar pregatiti.

    draga marian,
    mai toate profetiile sfintilor nostri vorbesc despre turcia si teritoriul ei ( plus constantinopol,sfinta sofia ) ca parte a evenimentelor de la sfirsitul raului pe acest pamint.Ele mai includ grecia,rusia,china,israelul si tarile vestice…exact principalii actori de la holywoodul mondial contemporan.

  13. Aquarius said, on iunie 7, 2010 at 12:25 am

    Exista tentatia de a nu crede acest articol, dar nu din nestiinta ci din teama.

  14. codin said, on iunie 7, 2010 at 1:10 am

    La 1 iunie 2010 a avut loc o conferinta de presa in Parlamentul European menita sa deconspire agenda criminala ce urma se se finalizeze in Spania pe data de 3 iulie 2010,la Hotelul Dolce (Sitges),la intrunirea Grupului Bildemberg alaturi de Grupul de la Roma. Eveniment de o importanta maxima atat pentru Europa cat si pentru intreaga lume. Pentru cine are urechi sa auda.

    http://www.youtube.com/watch?v=6cP49b2u6uI&feature=related

    …si alte link-uri

  15. fane said, on iunie 7, 2010 at 5:10 am

    Dragi frati ,

    dati-mi voie sa completez indemnul fratelui Saccsiv cu cuvintele Sfantului Teofan Zavoratul , pe care le-am gasit pe undeva pe net si care mi-au placut foarte mult pentru ca sunt pot reprezenta esenta vietii crestine actuale :

    <<<<>>>
    (Din Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sophia, Bucureşti, 2005, p. 125).

    Dumnezeu sa ne ajute sa implinim voia Sa cea drept ziditoare !

    • fane said, on iunie 7, 2010 at 5:11 am

      Nu inteleg din ce cauza nu apare fragmentul …

      Cum să vieţuim cu duh pustnicesc în lume
      de Sfantul Teofan Zavoratul
      Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume şi rămânând în lume: fugind de ea prin felul de vieţuire. Prima nu este potrivită pentru toţi şi nu le stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toţi şi trebuie împlinită de către toţi. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfăntul Andrei când ne-a sfătuit să fugim în pustie prin buna legiuire.
      Leapădă năravurile lumeşti şi săvârşeşte orice faptă a ta, orice pas al tău, aşa cum porunceşte buna lege evanghelică, şi vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine şi lume această bună legiuire va sta ca un zid din spatele căruia nu vei vedea lumea, deşi va fi în faţa ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu – cinul şi rânduiala ta: lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deşert şi cu măscările, tu cu tăcerea şi cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deşarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu.
      Trasează-ţi în toate privinţele reguli şi rânduieli de viaţă potrivnice năravurilor lumeşti, şi vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Astfel, şi în lume vei fi pustnic.
      (Din Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sophia, Bucureşti, 2005, p. 125).

      • karenin said, on iunie 7, 2010 at 1:45 pm

        minunat

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 10:20 am

        Stefane, bine ai pus citatul acesta.
        Il vaz cam trecut cu vederea printre comentarii insa ar trebui pus undeva deasupra tuturor. (oi fi eu moara stricata dara in morisca mea mai tocesc si asemenea citiri. Ma bucur ca ti-ai gasit vreme sa il cauti si sa il postezi)

        Cititi-l si bagati la cap, fratilor.

  16. Cristian said, on iunie 7, 2010 at 5:54 am

    Eu mi-am facut cu ajutorul lui Dumnezeu o casa la tara(in telina verde cum se zice) si stau acolo de 6 luni impreuna cu sotia mea. E adevarat ca nu scapam de sistem nici la tara dar viata e mult mai pura, sufletul isi gaseste linistea mai usor, oamenii sunt mai veseli si senini(aici depinde f. mult si de locatie).
    …si inca un lucru f. important: am invatat sa fac o gramada de lucruri (instalatia electrica, sanitara, soba, tencuit etc.)
    La oras exista aceasta netrebnicire, ca nu poti sa te rogi tot timpul, trebuie sa si pui mana sa faci ceva iar in apartament ametesti cand te invarti dintr-o camera in alta.
    Am vandut apartamentul la subpret acum 1 an.
    Am trecut si prin momente de deznadejde mai ales asta iarna cand a fost foarte frig si am avut doar o bucatarie incalzita in toata casa unde temperatura nu trecea de 18 grade in cel mai bun caz, fara baie, fara apa in casa.
    Cu ajutorul Celui de Sus am reusit sa amenajam cat de cat. Cel mai greu e cand ma gandesc ca toata munca mea e degeaba; trebuie sa trag de mine cand vin de la servici ca sa fac ceva, insa ma mai gandesc ca munca mea e de fapt un canon fara finalitate materiala si atunci e mai bine. Cand mi se acreste de muncit prin gospodarie dau o tura pe munte si imi trece.
    Parerea mea: o calire de genul asta nu strica nimanui, te face mai curajos. Daca stam cu propriile ganduri si le intoarcem de pe o parte pe alta nu ajungem nicaieri.
    Si ce daca vine antihrist sau ca sunt vremurile de pe urma! Sfarsitul nostru poate fi maine si cu ce ne infatisam inaintea Domnului nostru Iisus Hristos?
    Cu siguranta crestinii constienti din zilele noastre au un mare ajutor prin cunoasterea acestui fapt, in sensul ca se vor pregati mai mult pt. judecata dar si crestinii veacurilor primare asteptau venirea Domnului.
    Oricum daca stai sa analizezi existenta omului pe acest pamant te apuca plansul. Omul e un biet pui de gaina; se chinuie toata viata sa de cele mai multe ori nedandu-si seama de asta decat in momentul apropierii mortii. Deci oricum suntem niste fiinte chinuite, ce avem de pierdut?

    Sa ne ajute Hristos Domnul nostru sa avem curaj, nadejde si smerenie.

    P.S. Aruncati TV-urile la gunoi. Folositi internetul cu discernamant. Cautati-va un duhovnic aspru si drept.

  17. G-man said, on iunie 7, 2010 at 6:51 am

    apropo de duhovnici .. al meu a plecat si am ramas fara de ceva vreme .. recomandati-mi si mie un duhovnic rabdator in bucuresti…

    • ioana said, on iunie 7, 2010 at 7:18 am

      G-man,
      Ce inseamna rabdator? :)
      Vedeti ce zice Cristian:aspru si dreptcredincios. Asa sa va ajute Dumnezeu sa il gasiti.

      • G-man said, on iunie 7, 2010 at 9:32 am

        rabdator adica sa nu spovedeasca pe banda .. ca te grabeste nu spui tot si raman niste umbre care de regula intorc pacatul …si ar fi mai multe ..de ex sa nu fie ecumenist , sa nu fie mason ……cer cam multe nu ?
        dupa cum zici tu Ioana ca este duhovnicu tau ..e genu meu ca sa zic asa desi eu am mult de lucrat sa fac pe plac unui astfel de duhovnic

      • ioana said, on iunie 7, 2010 at 11:31 am

        Stiu, am un duhovnic adevarat.
        Este preot de mir, dar spovedeste ca in manastiri. Prima mea spovedanie a fost de 2 ore. Canon “substantial”, dar cand a vazut ca m-am intors de la pacate in mod hotarat, a mai lasat de la sfintia sa. La fel a procedat si cu altii, din cate stiu.
        De este greu mersul pe jos? E si sanatos, si te poti ruga mergand, mai bn decat in mijloacele de transport in comun in drum spre locul de munca.
        Ce e greu in a nu manaca salam? Nu stie toata lumea ca nu e sanatos?
        De ce sa bem coca-cola?
        Recunosc, eu mai beau cafea, dar cateva zile dupa Sfanta Impartasanie, nu simt nevoia. Adevarul este ca in aceasta obste eu sunt printre cei codasi :(
        Si Doamne, cate lucruri frumoase se intampla in Biserica, langa asa un duhovic! Sa nu credeti ca nu sunt si ispite pe masura, de multe ori si poticniri, si caderi, dar cu rugaciune si cu rabdare, mergem inainte…
        Nu, nu cereti multe, cereti exact atat cat trebuie sa va mantuiti.
        Sa va ajute Dumnezeu!

    • Ilie said, on iulie 7, 2010 at 9:19 pm

      Par Badulescu, Biserica Oborul Nou, str Avrig

      • G-man said, on iulie 8, 2010 at 5:46 pm

        multumesc,frate ilie

  18. ioana said, on iunie 7, 2010 at 6:58 am

    Doamne ajuta!
    Fac precizarea ca citesc blogul lui saccsiv la indicatia parintelui meu duhovnicesc.
    De mai multi ani, parintele meu duhovnicesc asa sfatuieste: fara televizoare in casa, fara masini (nu le-am vandut inca, dar mergem mult pe jos), fara carne, fara sucuri,etc. fara cafea sau la orice altceva care ar putea sa dea dependenta,…astea toate ca sa ne invatam cu lipsurile, pt ca nu poti sa le lasi pe toate dintr-o data. Aceasta este partea crestinului, daca pot sa ma exprim asa.
    Partea sfintiei sale:spovedanie des (lunar), acolo unde nu sunt impedimente ipartasirea cu Sfintele Taine.
    Multa rugaciune particulara si in comun,(participarea la slujbele Sfintei Biserici).
    Retragerea la tara este doar o amanare, pt ca Antihristul ne va urmari si acolo. Pentru unii nici nu este posibil, acolo unde nu sunt de acord toti membrii familiei.
    Am inteles ca Parintele Adrian Fageteanu ar fi spus in urma cu putin timp ca “pustia” inseamna astazi Bucuresti, Cluj, Timisoara, pt ca traieste omul ani de zile pe o scara de bloc fara sa stie numele vecinilor.
    Dumnezeu sa ne ajute!

  19. uncrestinortodox2 said, on iunie 7, 2010 at 7:23 am

    Eu nu am ce vinde…

    • Tania said, on iunie 7, 2010 at 7:30 am

      Subscriu.

    • ed said, on iunie 7, 2010 at 7:45 am

      …nici eu nu am ce vinde…

    • ed said, on iunie 7, 2010 at 7:46 am

      …nici eu nu am ce vinde…deci ?

      • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 11:18 am

        Sufletul unui om valoreaza mai mult decat toate bogatiile universului la un loc! :)

        Urmariti va rog sfatul Parintelui Iustin Parvu in sensul retragerii si organizarii obstii de credinciosi. Spune aici ca nu e nevoie de nimic, nici macar de plan(ingineresc, arhitectural sau de evolutie a lucrarilor), ci doar de bunavointa si… urmariti filmuletzul

        Doamne ajuta!

  20. [...] Saccsiv:  Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… [...]

  21. Marius8eu said, on iunie 7, 2010 at 7:35 am

    @G-man
    Iti recomand sa te rogi, ca Bunul D-zeu sa-ti fagaduiasca un duhovnic, pe masura ta.

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui D-zeu miluieste-ma pe mine pacatosul si pe toata lumea ta.

  22. Paul said, on iunie 7, 2010 at 7:54 am

    retragerea la tara din calea SISTEMULUI e o himera :) , mai ales retragerea orasenilor get beget.

    Pentru mantuire nu conteaza locul , ca nu locul mantuieste. A se vedea si convorbirea dintre Sf. Paisie Aghioritul si Pr. Cleopa

    Retragerea la tara, insa, ar putea sa ne ofere o oarecare independenta, in sensul ca ai toate ale tale acolo – pamant, gradina, etc. Insa pt asta iti trebuie destui bani ca sa cumperi acel pamant.

    Marea problema este ca orasenii nu mai sunt adaptabili vietii la tara, cea in adevaratul sens al ei (ca mai sunt unii care s-au mutat in joaca, sa pozeze firul ierbii, aia e cu totul altceva).

    Viata la tara intr-o casa din chirpici, la coada vacii si a altor animale e foarte dura. Propun , pentru cei care intr-adevar se gandesc la asta, SA INCERCE 1 AN sa traiasca in asemenea conditii, apoi sa decida.

    Pentru cine are copii, ar insemna ca toata educatia pentru acestia sa fie sacrificata. Ce scoli exista la tara , sa fim seriosi :) ?

    Si inca ceva, cei care s-au mutat la tara si au facut bloguri pe chestia asta (ce fain, ce interesant…) se plimbau de colo colo cu masina. Insa, renuntand si la asta, cu ce va veti plimba ? Bicicleta, caruta ? Sau pe jos ?

    Inca odata, nu conteaza locul unde traiesti pentru a te mantui, ci credinta si faptele.
    Un prim pas pentru oraseni ar fi aruncarea televizorului, inchiderea radioului, etc. Renuntarea la mol, la vacantele pe malul marii, etc :)

    • Hypatia said, on iunie 7, 2010 at 7:26 pm

      Subscriu la cele inaintate de Paul. Sora mea s-a mutat la tara din 1996. Toata familia face naveta minim 20 km, iar cheltuielile cu pamantul, agricultura nu se recupereaza niciodata din ceea ce rodeste acel pamant. Practic, de ani de zile e cat se poate de clar ca nu se poate trai din agricultura. Ma intreb si eu ce vor face atunci cand vor trebui sa abandoneze masina….

    • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 11:45 am

      Daca renunti la tv, la radio, la mall-uri si la vacante nu poti renunta la o canapea ceva mai confortabila pe care o gasesti la oras?nu poti renunta la masina? nu poti renunta la o scoala care iti indobitoceste copilul? …ca aici se preda “educatia” sexuala si cea a placerilor, cea materialista si stiintifica, lipsita fiind total de educatia adevarata duhovniceasca. Nu poti renunta la o slujba care nu are nici o sorginte spirituala si nu iti poti extrage de nici un fel castigul duhovnicesc din aceasta? Daca esti postitor si ravnitor oare nu poti ajunge in scurt timp sa te multumesti cu o cantitate mai mica de mancare-dar asta sanatoasa?(ca oricum ne plangem ca mancam numai plastic si sintetice) Renunti la TV dar te plangi ca la sat nu vei avea ce sa faci, ci doar sa te plimbi poti? Adica ce poate face credinciosul la oras si nu poate face la sat dintre cele duhovnicesti? sau oare nu ne dorim noi maintuirea mai mult decat un pic de confort in plus ce il obtinem la oras si de care oricum ne cam scarbim(…ca traim in custi, inchisori cutii= blocurile) ? Renunti la toata tehnologia si informarea si nu poti renunta la masina? Dar masina la ce iti va folosi daca ai renuntat la placeri si distractii?(asta daca vrei sa mergi la sat) Masina e doar pentru o lume care fuge , care e cronometrata; masina e doar pentru o lume robotizata, care vrea o eficientizare maxima si o reducere a timpului la minimum. Masina e ca sa castigam timp, timp in care putem castiga mai multi bani. Oare va zice omul de acum:”voi folosi masina astazi ca sa ajung mai repede la copilul meu ca sa ii citesc din Biblie”?:) asta ar fi singurul mod de a folosi “cinstit” masina. Altfel cum? altfel masina e doar o sporire de confort; daca nu e timp e confort. Ca trenuri sunt. Dar sunt mai neconfortabile si la lenese. Dar cu trenul unde sa mergi? la manmastire? – singura destinatie de apreciat. Altfel? la mare? Imi cer iertare ca am divagat prea mult…

      Nu are tarie teoria pe care o sustii. Omul care lucreaza se numeste ca e harnic. Daca e harnic si nu e foarte impiedicat va invata foarte repede sa foloseasca uneltele pamantului. Un pic mai multa teorie e cu cultivarea plantelor si cresterea animalelor, dar asta se invata repede(unul de la altul), ca doar la sat sunt oameni care de o viata se intretin si supravietuiesc.

      Sa nu ne fie frica de adaptarea la munca pamantului, ca asta se invata cel mai usor dintre toate(mai usor decat contabilitatea, ingineria, si toate celelelalte, chiar decat cititul si scrisul fara de care nu ne putem imagina acum), ca doar pamant suntem si toti inaintasii nostrii(afara de una-doua generatii) pamantul l-au lucrat si… pamantul ne cheama! La fel: sufletul e pentru pocainta si pentru dragoste , ca doar suntem dupa chipul Lui Dumnezeu(asemanarea sa ne-o recastigam, chipul sa nu ni-l pierdem[orice "imbunatarire"adusa trupului e o uratire a chipului]).

      Am o intrebare: chipul Lui Dumnezeu in noi se refera la suflet, adica la virtutile lui si la inclinarea lui spre bine,spre Dumnezeu, dar si la chipul fetei/al figurii. Este corecta a doua parte?

      Doamen ajuta!

    • Ram said, on februarie 5, 2011 at 10:45 pm

      Sunteti realist, Paul.
      Tot ce am aflat in ultimul timp m-a tulburat enorm si numai de tulburare sufleteasca nu e nevoie.

  23. Gabriel said, on iunie 7, 2010 at 9:32 am

    Pesimişti şi optimişti.
    Unii fraţi creştini ortodocşi aşteaptă sfârşitul despre care Domnul Iisus Hristos a spus “Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” plini de pesimism… şi cam mare deznădejdea…
    Alţii plini de optimism, pun umărul la demararea proiectului Catedralei Mântuirii Neamului, …
    Nici nu mai ştii de ce sunt două tabere, sau mai multe în ortodoxia noastră!
    Eu unul vreau să mă bucur de minunile de la tot pasul, să-i mulţumesc Domnului că exist, că trăiesc, că fac copii, că copilul meu râde, că frunzele sunt verzi şi se joacă razele soarelui şi vântul prin ele, că păsările cântă când fluier la ele, că pot să iert, că pot să iubesc, că pot să merg la biserică să mă rog pentru sănătatea noastră a tuturor…
    Doamne ai grijă de noi, că nu vrei moarte noastră, ci îndreptarea!
    Iar dacă ar fi, ajută-ne să primim cununa cu zâmbetul pe buze!
    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Luminează-ne!
    Doamne Sfântă Treime, Fecioară Maică cu rugăciune vie şi neadormită, Sfinţilor şi Îngerilor vă mulţumim!

    • saccsiv said, on iunie 7, 2010 at 9:56 am

      Gabriel

      De ce pe cei ce se pregatesc pentru vremurile apocaliptice ii consideri pesimisti? Ce e asa de pesimist in profetii? Vremurile trebuie sa vina, caci altfel nu vine Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru asta trebuie sa ne bucuram, nu sa ne intristam … Cum ne va gasi cand va veni? Cei ce nu doresc sa vina astfel de vremuri grele, de fapt, constient sau inconstient, nu vor sa vina El … In loc sa se pregateasca, ei vor amanarea … Trist.

      • Alin said, on iunie 7, 2010 at 7:06 pm

        Trist e ca unii, constient sau inconstient, tot ii dau cu bucuria la fel cum altii ii dau cu intristarea.

        E si bucurie dar e si intristare. E bucurie pentru venirea Domnului Iisus Hristos dar e si intristare pentru aproapele care inca nu a deschis ochiul duhovnicesc.

        Trist, e sa vezi numa fie bucuria, fie intristarea.

        Iara eu sper ca Domnul sa ne mai dea timp, atat pentru cei ce incearca sa puna inceput bun dara si pentru cei care inca nici nu se gandesc la acest inceput.

  24. double_M said, on iunie 7, 2010 at 9:38 am

    si pana la urma, unde a aparut Ilie si Enoh? ca vad ca nimeni nu a putut raspunde…

    • double_M said, on iunie 7, 2010 at 9:40 am

      si inca ceva, unde scrie despre ei ca vor prezice sfarsitul? eu acum am dat un search in biblie in apocalipsa si nu mi-a returnat niciun verset. pe site-ul: http://www.bibliaortodoxa.ro

      • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 11:58 am

        Nu au venit inca Sfintii Ilie si Enoh! nu lua aminte la cei care spun asta. Cum zicea un Parinte aici pe blog: ei vor veni cand se va construi templul lui Solomon.
        Uita-te la capitolul 11 din Apocalipsa si acolo vei gasi despre cei doi. Nu sunt mentionate numele lor, dar probabil tot in Apocalipsa se pomeneste despre acestia sau in alt loc din Evanghelie. Eu doar am frunzarit acum Apocalipsa urmarind titlurile si inca nu ma pot lauda ca am citit toata Evanghelia… Dar crede ce se zice despre Sfintii Ilie si Enoh!

  25. Cosmin S. said, on iunie 7, 2010 at 10:19 am

    Dupa ce am citit comentariile de mai sus, mi-am data seama ca inca gandim ca niste copii.
    Adica vorbe de genul: “poti sa te mântuiesti si la oras si la tara si oriunde” bla bla bla…
    Este constienta toata lumea ca traim vremuri speciale, …de fapt ultimele vremuri? Ca suntem cei de pe urma???
    Fuga in locurile izolate va fi pentru mantuirea sufletelor, caci va fi stramtorare mare.
    Ispitele vor fi groaznice. Semnul fiarei ne va face cu “ochiul”. Are cineva nevoie de ispita asta?
    Fuga in locuri izolate este tocmai fuga de aceste ispite.

    Deci, felul cum ne raportam pana acum la viata trebuie schimbat radical.
    Pe scurt, o sa fie o super foamete, o criza alimentara. Aurul va avea fix valoarea lui reala, adica zero/nul/nimic. Lucrurile care vor avea valoare vor fi: un sac de faina, alte alimente, un fierastrau, un topor, niste cizme, o haina groasa…etc.

    Cu totii stim prin ce a trecut orasul rusesc Sankt Petesburg in al doilea razboi mondial. Orasul a fost incercuit, i s-a intrerupt aprovizionarea cu alimente si energie. Deznodamant: milioane de morti dupa prima iarna, foamete, oameni care se mancau intre ei…si alte grozavii.

    Cand vorbesc de hrana, nu ma refer la desfatari ci la supravietuire. Din pacate suntem si trup nu numai suflet.
    Socul va fi groaznic, va fi imposibil de trait la oras. In curand o sa fugim in chiloti din orase, fara sa ne mai roage nimeni. Orasenii vor da buzna in sate.

    Eu sunt pentru evadarea din orase, care nu sunt nimic altceva decat niste inchisori.
    Dar retragerea e bine sa se faca in locuri cat mai retrase, cat mai izolate.
    Eu asa gandesc. Iertati-ma !

    • Stefan said, on iunie 7, 2010 at 12:43 pm

      Eu m-am retras de ceva vreme cu toata familia intr-o zona rurala. Acum inca ne permitem sa platim gazul si curantul electric dar nu stiu ce va fi peste 6 luni…. Puterea de cumparare a scazut din ianuarie pana acum cam cu 40 % si observ ca tendinta se accelereaza. A mai aparut si fenomenul abuzurilor la locul de munca , nu se mai respecta nici un drept pentru angajati, se taie din leafa si la privat ,se pretind 10 ore de munca pe zi ,inclusiv sambata… a inceput sa curga tota neputinta si mizeria sufleteasca din oameni , si se urasc intre ei pentru un loc de sclavie.
      Pentru cei care mai au ceva bani si stau deja la tara va recomand sa investiti intr-un sistem de energie alternativa(eolian sau solar) macar de 500 de wati- (asta pt un frigider si iluminatul din casa)

    • Alin said, on iunie 7, 2010 at 7:10 pm

      Fuga in zone izolate? Cosmin S., ti-as putea face un tablou foarte realist cu privire la fuga asta si vei vedea ca nu prea e o solutie. Sau, cel putin, solutia nu e gandirea de tip – “vinde tot, rupe-te de sistem si pregateste-te de fuga”.

      Solutia nu e lumeasca. Nu a fost, nu este si nu va fi niciodata lumeasca. O dovedesc milioanele de Sfinti, de Mucenici!

      Solutia e sa ascultam glasul ce striga in pustie! Si oare ce striga?

    • Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 12:11 pm

      Cosmine just, drept si frumos ai grait :) Ai adoptat sfatul unei profetii pe care a postat-o sacciv mai demult. Este vorba despre profetia celor 11 imparati, venirea lui Filip VI si altele. Da, asa scrie acolo. Bine faci sa dai cerzare si curs acestor invataturi.
      Eu ma gandesc ca de vreme ce se zice ca vor veni lucruri grozave si infricosatoare cum nu au mai fost pe pamant de la facerea lui, atunci sa ne imaginam cele mai dure lucruri(arena cu lei, gazarile din lagare, torturile, prigoanele, cutremurele, sodoma si gomora si multe altele) si sa multiplicam cat de mult putem(fiindca sunteti oameni buni, curati si duhovnicesti nu va puteti imagina atrocitati mari) si vom avea un scenariu mai slabutz decat va fi cu adevarat. Pentru ca se zice ca in iad nu va mai fi nici urma de blestemati, ci aceia vor fi pe pamant si in oameni…
      La fel ma gandesc ca trebuie sa procedam si cu iadul.Trebuie sa ne gandim cat de mult putem la cat de rau si de inspaimantator este acolo(si in cazul asta cu siguranta multiplicam de milioane si miliarde de ori !!!) si asa sa ne infricosam de el si sa nu mai pacatuim, ca sa nu ajungem acolo.

      Doamne ajuta!

    • Ioan Dan said, on iunie 9, 2010 at 8:39 pm

      Ai perfecta dreptate! De ce au fost profetite toate aceste lucruri?! Doar ca noi sa stam sa le asteptam pasivi. De ce a spus HRISTOS si Sfitii Lui SA FUGIM IN MUNTI? De florile marului!?
      Cine crede ca poate rezista in orase la lipsurile si ispitele care vor veni, se afla in mare inselare tot asa cum si Sf Petru a crezut ca e atat de tare in credinta incat sa-si dea viata pentru Hristos dar s-a lepadat de trei ori. Oare voi sunteti mai tari decat el?

  26. bogdan said, on iunie 7, 2010 at 11:36 am

    Doamne ajuta!

    Voi raspunde si eu scurt si la obiect:

    Ruperea de sistem e usoara, daca vrei.

    A doua chestie, plecarea la tara mi se pare foarte grava…De ce? Pentru ca “orasenii” veniti la tara, unde nu au rude, prieteni, cunostiinte, sunt vazuti extrem de rau (daca spui de ex sunt de la Bucuresti vor aparea nu 1, nu 10, ci mii de probleme), toti te vor ura, toti te vor fura, toti iti vor face rau. Si ce rezolvi? NIMIC. Ajungi sa mori inainte sa-ti dai seama ce s-a intamplat. Asta o spun din propria mea experienta de 1 an plecat din Bucuresti intr-un oras mai mic: invidie, prostie si ura sunt ceea ce domina in mediul rural. Si am fost intr-un orasel micutz, nu sat, ca daca eram acolo era si mai rau. Deci eu unul NU RECOMAND aceasta solutie decat daca plecati 20-30 de persoane (cum se spune…sa ai spate) ca altfel te nenorocesc taranii imputiti; sau daca aveti rude acolo.

    Doamne ajuta! si feritiva de tarani, ca sunt mai nenorociti ca “orasenii” (ca idee mergeti la tara bisericile sunt gol golute, mergeti la orase bisericile sunt pline si sunt si multi oameni credinciosi…la tara lumea il are pe satana ca dumnezeu)

    • fane said, on iunie 7, 2010 at 4:17 pm

      frate Bogdan , tu chiar esti ortodox , ce mai ! Se vede de la … Bucuresti .

      Chiar nu-ti este pic de rusine , sa te apuci sa scuipi pe cei de la tara care isi mananca bucatica de paine stropita , la propriu , cu sudoare , care nu mai stiu cum sa-si duca de pe azi , pe maine , traiul saracacios si simplu , care se trezesc cu ” Doamne , ajuta ” , adorm inchinandu-se tot cu ” Doamne , ajuta ” , care inainte de toate se gandesc cum sa-l cinsteasca pe Domnul . Ai trudit vreodata alalturi de ei ? Le-ai ascultat vreodata cuvintele lor simple , de oameni scoliti la scoala vietii ? Pentru ei , nadejdea in Dumnezeu este totul , gandul este doar la a nu-l supara pe Dumnezeu .

      Te rog , frate draga , coboara din turnul tau , vorbeste cu ei , poarta-te omeneste cu ei , saluta-i respectuos pentru ca din randul lor au plecat toti marii nostri traitori ai ortodoxiei . Invata de la ei , iti spun , ai ce invata toata viata .
      Nu stiu ce biserica de la tara ai vazut goala , dar la mine la tara intalnesti , cam in aceeasi proportie toate generatiile si este tot timpul neincapatoare . La cea din oras la care merg , 80-85% sunt oameni pensionati deja . La tara , cel care merge la slujba se trezeste cu noapte in cap ca pana la ora cand incepe slujba sa dea de mancare la toate animalele de pe langa casa si corpul lui este obosit de munca din celelalte 6 zile ale saptamanii . Poate ca din cand in cand , satana il indeamna sa nu se mai duca la slujba , ci sa stea sa se odihneasca dupa truda saptamanii , dar el stie ca nu de satana trebuie sa asculte , ci de Cel care are grija de toate trebuintele lui , care-l intareste in toate .
      Poate ca multi miros urat , hainele le miros urat , am avut si eu si inca mai am cateodata reactii de genul acesta dar apoi ma gandesc la cat de greu o duce omul acela , cate a indurat atatea in viata lui , cat pamant a intors cu sapa pentru botul de mamaliga pe care-l mananca , ma gandesc cate pacate si-a rascumparat cu truda lui inchinata Domnului in timp ce eu , un lenes nenorocit , abia daca fac o rugaciune dimineata . Cum as putea eu sa-l acuz ca este ” imputit ” fara sa fac macar o zi ceea ce face el ?

      Mi-am pus de multe ori intrebarea : oare cum as reactiona daca as intalni un om care sa aiba nevoie de ajutorul meu , la marginea drumului , dar care sa se potrivesca descrierii tale ? As fi in stare sa ma gandesc mai mult la porunca iubirii fratelui , lasata de Blandul Mantuitor sau m-as gandi ca nu-l pot atinge pentru ca-i murdar sau pute sau este plin de bale sau … Ma rog sa nu se intample cumva asa pentru ca as risca sa refuz sa-l ajut pa Iisus si in ochii Lui eu as fi cel murdar , imputit , balos si putred .

      Miluieste-ma , Dumnezeule !

      • Mos Ioan said, on iunie 13, 2010 at 3:30 pm

        Fane, sunt de acord cu dta. Articolul dtale m-a impresionat puternic.
        Dumnezeu si Maica Sfânta sa te ocroteasca!

    • danutza said, on iunie 7, 2010 at 4:43 pm

      bogdan esti departe de atitudinea unui crestin. de ce ii numesti imputiti pe tarani? sunt mult mai curati si la suflet si la trup decat multi oraseni. iar in ceea ce priveste dumnezeul lor, iar te inseli. stiu multi care sut mai vrednici sa-l vada pe Mantuitor decat noi, cei care ne credem crestini. au inima mai pura si mai curata ( sigur ca nu generalizez; sunt oameni si oameni sis la oras si la sat, dar, parca acolo nu-s asa multe droguri, cluburi, fite, mandrie, ipocrizie, minciuna, arivism, etc).

    • Alin said, on iunie 7, 2010 at 7:19 pm

      fratilor, iaca nici nu incepura fugile catre zonele rurale si intre voi incepura impunsaturile. bagati dara spadele in teaca.

      @fane: nu mai este nici la tara ce era odata, frate. Ca nu stiuram sa ne avem grija de batrani. Ai tineri plecara, ai batrani se cam dusera in pamantul pe care l-au iubit atat.

      Taranul, daca i-ai luat pamantul, l-ai desradacinat. Si la noi, dupa juma’ de secol de comunism si inca doua decenii de vest salbatec…mult rau s’a facut la sat, mult…amu’, mai pline’s carciumile decat bisericile iara pensia vine pe card. fratii isi crapa capul cu securea pentru o palma de pamant, vecinii se ciondanesc din te miri ce…televizoare peste tot, campuri in paragina, case parasite, buruieni, cimitire in destramare…frate, la sat nu mai e ce era odat’…

      • fane said, on iunie 8, 2010 at 5:28 am

        @ alin ,
        despre ce tara vorbesti ? Nu spun ca nu vad si din cele descrise de tine dar daca ochiul tau va cauta doar partea goala a paharului , iar pe cea plina o va sterge din cauza deznadejdii cauzate de partea goala , nu avem nici o sansa sa ne ridicam ochii , macar , la Mantuitor . Daca , uitandu-ne la fratele nostru , vedem doar exteriorul si ne scarbim , meritam oare ca cel Preaputernic , Preaintelept , Preamilostiv , cel Vesnic sa ne ierte nu numai greselile exterioare ci si strambaturile interioare ? ” … Si ne iarta noua greselile noastre , precum si noi iertam gresitilor nostri ” -este o rugaciune legamant , adica il rugam pe cel Preainalt sa ne ierte DAR DOAR in masura in care si noi suntem capabili sa le iertam fratilor nostri .
        Alin , vrei sa vorbim de tara si tarani ? Eu imi petrec aproape fiecare sambata si cea mai mare parte a zilelor de concediu in mijlocul taranilor . Tata a murit , am preluat tot ceea ce inseamna munca de barbat pe langa o gospodarie de la tara . Deci , haide sa discutam in completa cunostinta de cauza si nu dupa ureche . Daca s-ar fi continuat exodul spre oras ca in perioada comunista , acum satul era terminat . Ceea ce s-a intamplat insa dupa aceea , trimiterile in somaj , disponibilizarile , au fost gura de oxigen care a salvat satul , l-a intinerit . Obiceiul de a umple crasmele a fost tarat de la oras spre sat si intr-adevar sunt multe crasme si aglomerate dar si la biserica merg destui si din toate generatiile , chiar foarte multi adolescenti . Si precizez , vorbesc despre o realitate dintr-o comuna din Romania anului 2010 .

        In alta ordine de idei , cum vreti sa va retrageti la tara , cum o sa va duceti viata , avand aceasta doza de intoleranta fata de cei care locuiesc acele pamanturi din frageda pruncie ? Fratilor , in primul rand trebuie sa va integrati in acel mediu , trebuie sa stiti sa va purtati fata de localnici pentru ca voi sunteti cei tolerati , voi sunteti cei care , inevitabil , la un moment dat , veti avea nevoie de ajutorul lor , cu sfatul sau cu fapta .
        Cred ca inainte de a lua o hotarare ar fi bine sa va rugati adanc pentru ca Bunul Dumnezeu sa va descopere care este voia Sa cu voi , altfel , va veti rupe de sistemul de la oras dar va veti arunca in deznadejdea generata de lipsurile sau abuzurile ce vor apare , in orice caz , de modificare brusca a realitatii .

        Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti !

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 6:27 am

        @fane: frate, iarta-ma daca o sa fiu aspru in cele ce am sa-ti spui.

        1. Fiti realisti. Lasa peisajul idilic al satului romanesc pentru iubitorii de beletristica, nu mai este de multa vreme asa. Faptul ca ti-am prezentat cealalta fata a monedei nu inseamna ca nu vad si partea buna.

        2. Nu incerca sa mi dai mie lectii despre cum ii la tara, lasa tonul ala – “Alin, vrei sa vorbim despre tara si tarani? etc etc – pentru ca nu trebuie sa mi demonstrezi mie nimic despre cine esti matale si ce faci. Discutia e alta. Vrei sa discutam? Stai cu picerele pe pamant si nu ma lua de sus ca nu stii cate stiu eu despre tara si tarani si mai ales despre mine.

        3. Vad ca esti de acord ca s pline crasmele…ei bine, eu vad si asta. Tu ai trecut-o cu vederea. Eu n-am spus ca la biserica nu merge lumea de la tara, am spus ca “amu’, mai pline’s carciumile decat bisericile iara pensia vine pe card.”. Observi diferenta?

        4. Ca o continuare la punctul 3, pun cap la cap si observatia ta: “Obiceiul de a umple crasmele a fost tarat de la oras spre sat [..]“. Disponibilizarile au insemnat intoarcerea unora la sat si, zici tu, l-au salvat. Oare?

        5. Si la oras merg oamenii la biserica, intre care multi tineri. Si precizez, vorbesc despre o realitate dintr-un mare oras al Romaniei anului 2010.

        6. Intoleranta? Frate, mai usor cu aruncatul de cuvinte asa, doara pentru ca le ai in vocabular. Nu ma cunosti si nu ai habar de cat de intolerant sunt sau as putea fi. Usurel, frate, usurel…nu de alta dara incepi sa vorbesti precum aia de propovaduiesc “marea toleranta” la fiece colt de UE. Daca sunt realist si vad lucrurile asa cum is, apai asta ma face intolerant? Fugi, breh, d’acilea, esti amuzant.

        7. Deja vad ca ne-ai si separat – orasenii astia intoleranti care nu stiu a aprecia taranul. Prietene, incepi sa o iei pe aratura, ma tem! Ca oare, nu oameni suntem toti, fie de la tara, fie de la oras? Astia ca matale, care incep ei sa desparta apele pe criterii infantile, apai astia fac mai rau decat altii pentru ca ne prezinta realitati virtuale in baza carora fac impartiri la fel.

        La final, ca sa termin intr-o nota mai domoala ma bucur ca ai pus acel avertisment la finalul comentariului tau. Povestea ta, asta este. Povestea celui ce se intoarse cu regularitate la sat. Daca vrei sa ajuti pe cineva atunci spune-i povestea ta, cu bune si cu mai putin bune. Nu intra in altele. Stai infipt cu picerele in “pamantul” tau. Simplifica. Pastreaza esentialul.

        Ah, si daca te intrebi cine-i asta carele vine sa faca pe desteptul cu noi eu iti spun: n’are a face cu cine-i.

        Dumnezeu cu mila ca eu tare nestiutoriu mi-s.

      • fane said, on iunie 8, 2010 at 8:08 am

        Gata , Aline , am tacut . Nu vreau sa-ti mai dau apa la moara zeflemista pe care o invarti .

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 8:54 am

        iara eu iti multumesc pentru ca m-ai judecat drept moara stricata si zeflemitoare.

        Domnul fie cu tine, Stefane.

    • Paul said, on iunie 7, 2010 at 9:15 pm

      Bogdan are dreptate. Nu zice ca sunt toti taranii “imputiti”, dar sunt mai multi decat la oras :)
      Ideea e ca la tara cei din generatie mai noua nu prea merg la Biserica, si asta se vede. Carciumi, discoteci, baruri pline ochi. De aici si multe comportamente negative : hotii, etc.
      Nu e peste tot asa, dar daca ajungi intr-un astfel de mediu e cam nasol, la fel ca si cu ce e prin Bucuresti. Nu toata lumea sta in Primaverii, mai stau si prin Ferentari :)

      Si depinde si de zona geografica, de tipul omului. Oltenii or fi mai “ageri”, moldovenii mai “domoli”, etc.. si de aici si rautatile (daca e cazul, cum am spus).

    • nea Anderthal said, on iunie 8, 2010 at 2:05 am

      ..Bogdane!
      Cei mai de nimic romani care am intilnit pina acum sunt “baietii de asfalt/de ora exacta/” adica bucuresteni ca tine!Probabil ca ai mers la 20 km in jurul Bucurestiului si ai vazut “eternitatea satului RRomanesc”.Ai fost la una din coloniile brOnetilor din Baragan?.Ramai la tine in Berceni si nu mai deranja “taranii imputiti” ca de specimene ca tine nu ducem lipsa….
      ps;rog pe burestenii de treaba sa ma ierte ptr. iesirea care am avut-o la inceputul mesajului…

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 6:34 am

        Unii arunca cu peatra in Romania si in romani ca’s de rahat si d’aia au ei traiul greu aci (sau d’aia au plecat afar’)…ailanti ridica peatra si le-o arunca inapoi in cap primilor ca is niste carnatz si neste rahati de doi bani. Niste “specimene”, dom’le!

        Breh, nea Artendale, pre matale ce te apuca? Noaptea pe ulita? Te stiam om mai cu cap pe umeri.

  27. Gabriel said, on iunie 7, 2010 at 12:09 pm

    Frate,

    Este adevărat, nu-mi doresc să vină acum, pentru că eu unul mă consider nepregătit şi pentru că încă îmi doresc să fac nişte lucruri, am nişte perspective, am nişte proiecte pe care vreau să le finalizez, … mă refer că nu-mi doresc acum sfârşitul lumii. Sunt egoist, sunt fricos, sunt slab, sunt om … sunt dornic de Hristos.
    Iar El, Iisus Hristos este cu noi, numai că nu-l vedem tot timpul.
    Una este dorinţa de Apocalipsă, alta este foamea de Hristos!
    Cu drag
    Totuşi vesel

  28. Ortodox pe stil vechi said, on iunie 7, 2010 at 12:16 pm

    Cosmin S mai inportant de cat trupul e sufletul si cei care au pregatit din timp aceste strategi tocamai asta fac asteapta sa se desparte oile de capre, dar oare nu au soluti pentru fiecare ,asa ca e mai bine sa ne pregatim sufleteste si sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne deschida ochi sa pricepem capcanele puse de inselatori sufletelor.Daca ati pierzi timpul cu teori ca o sa fac x si o sa fac y sar putea sa te increzi in fortele tale si nu lasi pe Dumnezeu sa te ajute atunci cand vine ispita nuu inainte ca sa ti se termine bateria .Dumnezeu sa ne dea inima buna si pricepere sa mergem pe drumul cel bun.

  29. ioana said, on iunie 7, 2010 at 1:55 pm

    Saccsiv,

    Nu cred ca articolele tale alarmiste sunt ziditoare pentru marea majoritate a crestinilor ortodocsi . Am intalnit pe blogul tau multe articole smintitoare si cred ca semeni mai multa deznadejde decat folos. Roaga-te mai mult inainte de a posta articole! Care este scopul tau? Nu ai nici o solutie ci doar o satisfactie ciudata ca ai dreptate. Semnele vremurilor nu se descopera cu usurinta oamenilor de rand. Iti recomand mai multa prudenta.

    • saccsiv said, on iunie 7, 2010 at 2:22 pm

      ioana

      Daca vezi ca a mai postat o ioana, tu de ce postezi sub un nume identic?

      • Alin said, on iunie 8, 2010 at 6:38 am

        saccsiv:

        ciudat mod de a (NU) raspunde la interpelarea adresata-ti. interpelare destul de indreptatita, de altfel.
        sper sa nu ma iei si pe mine cu “habaucule” iara pentru ca sunt in asentimentul acestei Ioane carele, nu e asa, te indeamna la a te ruga mai mult si iti recomanda mai multa prudenta.

  30. Mihaela said, on iunie 7, 2010 at 2:00 pm

    Interesante comentariile. Si eu si sotul meu ne gandim sa ne mutam la tara. Nici noi nu avem ce vinde, stam cu chirie, deocamdata. Multumesc celor care au scris pana acum despre asta, si care vor mai scrie in special pareri sincere.
    Parintii nostri au fost cei care au plecat de la tara pentru a avea o viata mai usoara la oras, dar in vremurile de acum se pare ca e mai bine la tara. Nici noi nu avem masina si nici nu conducem, ne gandim si la o solutie pentru transport dar si pt castigarea existentei stand la tara.

    Va sugerezi sa cititi si despre amish-ii americani, dar si despre familii cum sunt ceaa despre care vorbeste acest blog

    http://eyesofwonder.typepad.com/

  31. leo said, on iunie 7, 2010 at 2:03 pm

    Singura solutie este sa fim sfinti! Incepand din clipa asta! Doamne lumineaza-ne si ajuta neputintelor noastre!

  32. elena said, on iunie 7, 2010 at 2:53 pm

    Hotarat lucru ,saccsiv, nu-mi placi deloc!

    • Lumina lina said, on iunie 12, 2010 at 6:38 pm

      Nici nu cred ca si-a propus sa-ti placa…

      Oricum este binevenita initiativa sa de a intretine si imbogati acest blog. Mai ales ca, are habar de tot ceea ce se intampla in lume in aceste “vremi”.

      Multumim, Saccsiv!

      (Fetelor ce v-ar place sa se vorbeasca aici…despre moda?)

  33. [...] Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… [...]

  34. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:40 pm

    eu cred ca ar trebui sa urmam sfatul lui Hristos sau al sfintilor care au proorocit despre apocalipsa si sa ne retragem in munti si in pesteri, atunci cand va fi cazul. si raman la convingerea mea ca trebuiesa stim unii de altii si in afara internetului, pt ca alt lucru este sa intemeiem o mica comunitate ortodoxa, atunci cand va veni prigoana lui antihrist si alt lucru sa fugim fiecare de capul nostru. ne-am putea organiza dupa modelul primilor crestini, care au construit impreuna catacombele si adaposturile lor. aveau semnele lor, limbajul lor si se recunosteau in acest fel. cred ca ar fi bine, dar nu stiu cum se poate face asta, sa ne intalnim, macar 1-2 ori /an si sa discutam personal. saccsiv, tu stii adresele noastre de mail. daca consideri ca e o idee buna, te rog sa actionezi.

    • saccsiv said, on iunie 7, 2010 at 4:07 pm

      danutza

      Daca si altii considera ca e o idee buna, pot da un semn aici. Va voi pune in contact unii cu altii, dar doar pe cei vechi, ce n-au postat vreodata ceva suspect.

      • danutza said, on iunie 7, 2010 at 4:28 pm

        eu cred ca tu poti face o selectie cat mai aproape de adevar a crestinilor care incearca sa respecte cuvantul DOmnului ( ca buni crestini nu stiu cat reusim sa fim). mie mi-ar placea sa ne cunoastem si sa stam de vorba unii cu altii personal, sa schimbam idei si…de ce nu…sa stabilim ce vom face in viitor. sa ne lumineze Dumnezeu !

      • Ioan Dan said, on iunie 7, 2010 at 7:50 pm

        Da, sunt de acord sa primesc adrese de mess si sa dai adresa mea celor care gandesc asa.

      • Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 9:08 am

        Vreau si eu in baza de date a celor care schimba adrese, propun sa organizam si o iesire cu cortul “de antrenament” in caz ca vremurile si timpul o va permite.

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 6:56 am

        Eu sunt nou, dar te rog sa ma anunti si pe mine in legatura cu o eventuala intalnire!

        Si daca imi permiti sa iti iau apararea fata de acuzele ce ti s-au adus mai sus:
        Saccsiv e un binefacator al nostru si numai prin simplul fapt ca ne-a reunit aici intr-un gand si in numele Domnului Iisus Hristos. Fiecare “Doamne ajuta” pe care il spunem oricare din noi aici pe blog, i se “contabilizeaza ” si lui ca o fapta buna, fiind cel care a mijlocit aceasta. Saccsiv cu siguranta depune un efort foarte mare pentru a se documenta, dar cel mai mare e efortul marturisirii. Nu este foarte greu sa se simta tensiunea si emotia cu care el incearca sa ne ajute sa auzim “vuietul” pe care el l-a auzit si sa ne faca partasi binecuvantarilor de care s-a facut el partas(indiferent de masura si taria lor) in fata Domnului si fata de care este recunoscator si multumitor si pe aceasta cale. Bine este ca fiecare sa fim propovaduitori al binelui si al binecuvantarilor cu care ne bucura Dumnezeu. In felul asta dam si slava, suntem si recunoscatori, suntem multumitori si facem si un bine celorlalti. Lucrul acesta consider ca a reusit saccsiv sa il faca si noi pe langa el reusim sa facem acelasi lucru in masura contributiei noastre.
        Sa ne aducem noi aportul cu cat mai multa dragoste si sa nadajduim ca ne va ajuta Dumnezeu sa ne ajutam cat mai mult si mai bine intre noi, intotdeauna chemand Numele Lui!

        Doamne ajuta!

    • ioana said, on iunie 8, 2010 at 5:30 am

      danuta,
      aceste comunitati se intemeiaza sau sunt deja intemeiate (in cazul meu) in jurul parintelui duhovnicesc.
      Eu, de exemplu, nu stiu daca intru la categoria “suspecti”, dar ma deranjeaza ca cineva a comentat sub acelasi nume cu al meu. Eu imi scriu numele cu litera mica, pt ca sa ma diferentiez de alte Ioane, si acum vad ca cineva foloseste aceeasi “semnatura” desi spune ceva ce eu nu as spune niciodata.

    • Alin said, on iunie 8, 2010 at 6:48 am

      @danuta: esti draguta in naivitatea ta si in dorinta ta copilaresc de inocenta. esti oare pregatita pentru a te organiza dupa modelul primilor crestini? e cineva pregatit?

      ca daca nu sunteti atunci mai rau faceti. va inteleg singuratatea si nevoia de comuniune. insa daca nu sunteti pregatiti, o veti face si va va destrama vrajmasul ca pe niste gaini necugetate.

      oare de ce nu aveti rabdare si incredere in Domnul ca va randui pentru voi toate cele de trebuinta?
      Intai cele ale Domnului si toate celelalte vi se vor adauga.

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 7:18 am

        Dar de unde sti tu Aline ca nu Dumnezeu a pus in inima Ioanei dorinta de a veni spre o comuniune dupa cum se vorbeste mai sus? De unde sti tu ca nu a randuit Dumnezeu inima ei astfel incat sa aiba chemare spre o astfel de organizare?
        De ce zici tu ca ioana nu stie despre ce este nevoie pentru o comunitate? Daca este dragoste este si intelegere, iar daca este intelegere este ingaduinta si rabdare(tu ai intelegere si ingaduita pentru ioana?) si altele multe si frumoase se adauga pe langa acestea. Dumnezeu da stiinta facerii de bine si intocmirii tuturor lucrurilor. Poate cineva mare mester(tamplar , zugrav, inginer, arhitect, sociolog sau orice) sa fie si sa aiba ambitia de a face el o comunitate. Dar daca nu pune Dumnezeu gandul bun si intemeieaza omul obstea(ansamblul de locuinte) in calea tavalugului?..sa fie ea si sclipitoare , in toate practica si eficienta…
        Oamenii sa se adune cu gandul cel bun si atunci un miracol similar va face Dumnezeu cu acei oameni ca si cum ar zidi in chip vazut Dumnezeu cu Mana Lui toate cele de folos lor. Cat de mult ii va iubi si ii iubeste Dumnezeu pe acesti vrednici de pomenire credinciosi ai ultimelor veacuri, care pentru Dumnezeu si numai pentru Dumnezeu vor renunta la toate!? Oare nu ii va pazi Dumnezeu pe acestia din moment ce acestia se feresc sa greseasca Domnului si vor sa faca numai voia Lui?
        Ce inseamna pentru tine “pregatit”? Ce e aceea “a fi pregatit”? si cum erau pregatiti primii crestini? cine i-a pregatit , cine i-a “instruit”? oare ei de la sine au invatat sa se ascunda si oare au fost ei lipsiti de Duhul Sfant? sau oare putem noi face ceva bun fara de Dumnezeu? vrajmasul are oare putere impotriva unor credinciosi care au atata dragoste ,credinta si nadejde in Dumnezeu? credeti ca ii va putea demonta vrajmasul pe acestia care se sprijina(se vor sprijini) unul pe altul si toti laolalta pe Dumnezeu? eu zic ca nu se vor clatina acestia ,ci mai degraba cei care vor ramane izolati si solitari.
        Inca o data: vedeti ce bine ne-a facut saccsiv ca am ajuns sa discutam pe blogul lui despre o comunitate(nu de credinta , ci ca stabiliment- ca noi toti dreptcredinciosii de pretutindeni suntem mai mult decat o comunitate, un Trup- Biserica) in numele Domnului pe care vrem sa o facem?

        Doamne ajuta!

      • ioana said, on iunie 9, 2010 at 7:55 am

        Rgogu,
        nu eu (ioana), ci danuta a fost cu ideea intemeierii de comunitati.
        Alta confuzie legata de numele meu.Sper sa fie doar din neatentie.
        Personal, nu cred ca este o idee buna. Se pot ivi ispite teribile, Doamne fereste! Fugi de cip, dar cazi in curvie. De ce zic asta? Pentru ca zilele trecute am citit comentarii ale barbatilor care se smintesc in biserica, la Sf. Liturghie numai pt ca o femeie frumusica a facut inchinaciuni si i s-a vazut glezna…
        Eu una, cum am spus mai sus, fac parte dintr-o “comunitate”.
        Pur si simplu, dragostea fata de Dumnezeu si Biserica impreuna cu recunostinta fata de Parintele duhovnicesc au dus la aceasta, ceea ce va doresc tuturor.

  35. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:41 pm

    Proorociile Sf. Lavrentie al Cernigovului despre vremurile de pe urmă:
    Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă

    • G-man said, on iunie 9, 2010 at 8:36 am

      ioana
      referitor la articlul in care “barbatilor care se smintesc in biserica, la Sf. Liturghie” erau defapt 2 extreme . la tine in comunitate unde presupun ca se respecta o anumita conduita ai dreptate sa nu ii intelegi pe barbatii care se smintesc de femei , ca e clar nu au gandul al cele Dumnezeiesti daca se smintesc de o glezna.
      dar la oras e cealalta extrema unde femeile sunt cap de afis . te invit sa vii in bucuresti sa faci un tur de biserici si manastiri . si o sa intelegi barbatii de aici care dupa tot dezmatu care o sa il vezi pe strada , vor sa gaseasca in biserica un refugiu al linistii si al rugaciunii si cand intrii in biserica nu il gasesti ca vin motatele si aici si nu cu glezne dezgolite , ci cu totul dezgolite ..
      astea sunt extremele . si eu vorbesc din punc de vedere al celor ce cauta mantuirea nu aventurieri crestini astia se exclud din discutie .
      Cu ajutorul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu resusesi sa ignori aceste aspecte , dar nu poti zice ca nu deranjeaza.
      iar in comunitati de crestini practicanti eu zic si am mai zis ca pacatul grav care se instaureaza nu e curvia ..e mandria ca le faci si tii post, esti mai bun ca altii nu mai asculti alte pareri si alea …alea (ma refer in general nu la tine si comunitatea ta ) si e mai grav cu mandria o scoti mai greu la capat.

      • ioana said, on iunie 9, 2010 at 9:26 am

        G-man
        ve rog, iartati-ma!
        Nu am vrut sa supar pe nimeni. Mi-am spus parerea numai. Si mandria, si curvia ne bantuie in egala masura si in comunitatea mea. Vedeti la Parintele Iosif isihastul cum in chinuia duhul curviei, si nici femei nu avea in Athos si nici nu cred ca se mandrea. Daca suntem comunitati de crestini seriosi, credeti ca scapam de ispitele maniei, mandriei, curviei, etc? V-as spune mai multe de la Parintele meu, dar deviem discutia de la subiect si e pacat de munca lui saccsiv, care a facut un articol bun.
        Daca nu ma fac inteleasa, este si pt faptul ca e greu prin acest mijloc de comunicare…
        Inca o data, va rog sa ma iertati.

      • G-man said, on iunie 9, 2010 at 9:55 am

        nu ma supar ioana cum sa ma supar . tu esti de admirat , si intr-un fel de invidiat ca ai un colt de rai .
        asa vorbesc eu mai rasucit ..
        sa va binecuvanteze Maica Domnului pe tine si parintele tau duhovnic si toata comunitatea ta ! , ca Maica Domnului e mare scapare pentru noi.
        si ca dovada ca nu mai suparat o sa citesc tot ce gasesc de Parintele Iosif isihastul .

      • ioana said, on iunie 9, 2010 at 10:32 am

        G-man,
        Astept sa imi spuneti parerea dupa ce cititi. Am sa va intreb, ca sa va verific :)
        Inteleg ca unii dintre dvs, sunteti intr-o oarecare “criza” de prieteni credinciosi, cu care sa va sfatuiti si incurajati reciproc, etc. Stiu ca este greu de unul singur.
        Inteleg ca dvs nu aveti nici duhovnic momentan. Cand il veti gasi, incercati sa va imprieteniti cu fii si fiice duhovnicesti ale sfintiei sale, si deja veti fi intr-o comunitate.
        Eu nu sunt de admirat, pur si simplu Dumnezeu m-a miluit. De admirat e Parintele meu ca ne rabda pe toti, cu slabiciunile si neputintele noastre – si aceasta rabdare si dragoste s-a extins de la sfintia sa si la noi.
        Cand ne ispiteste prea tare vrajmasul, ne amintim ca trebuie sa spovedim si ne cam piere pofta…
        Ca o concluzie, ca mult ne-am lungit cu vorba, parintele meu zice asa: noi sa ne ferim de pacate si Dumnezeu “se va simti dator” sa ne dea o picatura de ha,r cat sa rabdam urgia ce va veni.
        Dumnezeu sa va ajute sa gasiti repede un duhovnic bun!

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 10:42 am

        In comunitatile ce se vor forma credinciosii vor tine randuielile de familie, se vor casatori si vor avea copii. Nu se pune problema ca ei sa stea in “infranare”. Cine vrea acest soi de infranare sa se calugareasca. Manastiri sunt si vor fi si atunci. Nu e cazul sa stam in miljocul lumii si sa urlam de durere ca acestia ne ispitesc…:) Deci eu asa gasesc de cuviinta ca astea comunitati vor imita viata de obste familiala , cu exceptia pacetelor pe care ei le contesta si le acuza, pacate pentru care ei se refugiaza de lume(insemnarea cu 666, sodomia, inchinarea la idolul ban, inchinarea la antihrist, toata desfranarea si desertaciunea din lume si altele). Cum vorbim noi ca vom fi ispititi si acolo de pacate? Ma gandesc ca pacatosii contra bunei morale si cuviinte ce va guverna in aceste comunitati vor fi pedepsiti pentru a se pocai sau vor fi exclusi(asemanator cu viata de manastire, numai ca acestia vor aduce pe lume prunci care vor deveni si ei Sfinti si Mucenici ai ultimelor vremuri- vor aduce Slava si lauda Lui Dumnezeu prin acesti prunci pe care ii vor inchina Lui Dumnezei si Preacuratei Maicii Sale).Pacate vor avea si acei oameni, dar cred ca aceia nu vor mai fi atacati de aceleasi pacate ca si aici in lume, pentru ca cei care vor renunta la tot(cu exceptia familiei sau pentru familie) pentru Dumnezeu , se intelege ca se vor ruga neincetat si vor trai numai pentru Imparatia Lui Dumnezeu. Deci pacatele de moarte vor fi o raritate printre acei credinciosi.
        De ce sa ne amagim si sa credem ca un om poate renunta la tot “binele” acestei lumi pentru un pumn de mamaliga si nu va veni, in acelasi timp, cu tot sufletul si toata fiinta lui la Dumnezeu, adica va continua sa fie pacatos? Eu zic ca scenariile ce tip “haliudian” nu sunt viabile.
        Acei oameni vor incerca sa traiasca ca Sfintii!!! Cine altcineva il va infrunta pe antihrist decat Sfintii? si de unde vor fi acesti oameni daca nu de la Dumnezeu, care prin gura Proorocilor Sai graieste ca acesti Sfinti se vor gasi in pesteri si crapaturile pamantului. Deci, da!, acesti refugiati in ultima instanta se vor sfinti, vor fi Sfinti, nu vor face ei minuni mari cum faceau Sfintii primelor veacuri, dar se vor izola de lume si vor fi plini de Duhul Sfant!

        Doamne ajuta!

      • saccsiv said, on iunie 9, 2010 at 11:07 am

        Rgogu

        Frate, esti optimist cand spui

        In comunitatile ce se vor forma credinciosii vor tine randuielile de familie, se vor casatori si vor avea copii.

        Iertare, dar vorbim de vremurile apocaliptice, nu de un soi de retragere in comunitati izolate unde sa traim in saracie dar lasati in pace … Si nici nu se pune problema de o perioada lunga de timp, in care sa ne casatorim, sa facem copii, eventual sa ne crestem si nepoteii.

        Eventual putem vorbi de comunitati crestine la modul de a stii unii de altii, de a sta cat mai apropriati, pentru a ne intari reciproc, caci ispitele vor fi cumplite. Sa ne ajutam si sa ne mangaiem unii pe altii, precum faceau mucenicii din vechime, daca decidem sa ramanem in orase sau la fel daca decidem sa plecam in pribegie. Dar repet, plecatul asta nu este solutia salvatoare, caci napasta va ajunge pana la urma oricunde vom fi.

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 11:39 am

        Doamne ajuta!

        Imi face mare placere ca pot sa iti dau un raspuns. Te felicit pentru treaba pe care o faci. Ti-am citit cartea si am o parere buna despre tine.
        Am uitat sa precizez in interventia mea ca e o imagine personala despre ce va fi, imagine influentata de lecturile mele. Am citit de pe blogul tau despre cele 11 imparatii ce vor urma Armaghedonului. Acolo scrie ca primul imparat-pus de Ingeri- ca domni in Constantinopol 32 de ani. Apoi va urma o domnie de 12 ani, apoi doua domnii de idolatrie si desfranare in timpul carora cei care nu se vor inchina asemenea nelegiuirilor si nelegiuitilor acelor vremuri vor fi mucenicizati si acesti Mucenici vor fi la un loc cu Sf. Prooroc Ioan. Si mai urmeaza adunarea particelelor Sfintei Cruci si altele. Fara sa calculez prea mult reiese ca cu greu vom prinde noi si acele timpuri ale inscaunarii blestematului… deci pana la venirea Lui antihrist va mai trece un pic de timp dupa razboiul Armaghedon. Chiar cunosc si o profetia a Parintelui Arsenie Boca ce spune ca in 2050 vor fi in Romania 15 mil de locuitori din care jumate tigani… Deci va dura Pamantul pana in 2050. Daca avem dorinta, sa ne rugam Lui Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ajungem vremurile acelea de prigoana si sa ne ajute sa ne incununam cu marea cununa a muceniciei ce va fi atunci. Doamne ajuta!
        Iarasi am citit undeva ca era intrebat un Parinte(Sfant): “ce vor face femeile? vor mai naste prunci? sau daca ii vor avea cum vor face in acele vremuri”. Si i se raspunde sa faca ca pe vremea primilor mucenici- in arena leilor impreuna cu pruncii.
        Ma gandesc ca va fi o solidaritate si o coeziune mai mare intre acei ravnitori. Mai mare decat spui tu- ca vor sta la o anumita distanta si se vor intalni din cand in cand. Si imi mentin parerea ca aceia vor fi ispititi(ispite mai mici-dupa masura desavarsirii lor) dar se vor retrage din calea ispitelor. Ei vor sta intr-adevar izolati. Ei chiar se vor retrage , se vor izola! Altfel ce rost are sa fugi(la sat sau mai departe) , sa te izolezi, dar incomplet? Sa ne izolam oare numai partial? Eu zic ca nu. Se vor izola oamenii ca si pustnicii, numai ca vor veni cu familiile lor dupa ei, nu isi vor parasi familiile. Eu asa gandesc… Intr-un punct iti dau dreptate: cand vor veni marile dureri, atunci oamenii cred ca nu se vor mai impreuna si nu vor mai procrea;dar pana atunci, daca vor avea dragoste si liniste si credinta, ei se vor impreuna si vor aduce roada Domnului din coapsele lor(nu vreau sa impresionez prin aceste formulari, dar imi place sensibilitatea acestor cuvinte).
        Cu cat mai izolat, cu atat mai bine :) Cam de parerea asta sunt. Cum zice Parintele Iustin Parvu(in filmuletul pe care l-am postat mai sus): cu ceva capre, gaini va reusi omul sa isi duca traiul. La munte e solutia! la campie nu ai unde sa te ascunzi. Eu sunt pentru padure, dar pentru padurea deasa de rasinoase. Undeva la liziera padurii, intr-un cotlon al padurii, pe un versant neexpus, acolo e loc de asezare.
        Recunosc si subscriu ideii conform careia in timpul prigoanei celei din urma(3,5 ani) nu isi va gasi scapare omul decat in pesteri si crapaturi ale pamantului. Deci satele nu vor mai fi o solutie. Probabil nici in timpul ce va premerge nelegiunita si blestemata inscaunare satele nu vor mai putea fi solutia. Dar satul va fi solutia pana atunci. Cu cat satul va fi mai la munte si in locuri mai neumblate, cu atat vor ajunge jefuitorii si ceilalti flamanzi mai greu la credinciosi.

        Doamne ajuta!

      • saccsiv said, on iunie 9, 2010 at 12:18 pm

        Rgogu

        Treaba cu 11 imparatii si imparatul cel bun ce nu trebuie confundat cu antihristul, ai citit-o la bataiosu. Eu nu sunt de aceeasi parere.

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 12:37 pm

        :) nu cunosc limbajul acesta. Nu stiu cine sau ce e “bataiosu”…
        Imi cer scuze daca nu de la tine am citit acea profetie. Se poate sa fie de pe sfaturiortodoxe.ro
        Primul imparat dupa cucerirea Constantinopolului va fi pus de Ingeri si va domni 32 de ani in Constantinopol.Al doilea va fi iarasi bun si va domni 12 ani. Apoi la imparatie(a Constantinopolului) va veni unul rau care va instaura idolatria. Dupa acesta, al patrulea, va instaura desfranarea-si va obliga pe tata sa desfraneze cu fiica si pe mama cu baiatul ei si se vor da la moarte tata pe fiica si asa mai departe… Al cincilea va fi arab(din cate imi amintesc) si va porunci sa se adune particelele Sfintei Cruci si o va duce pe Golgota si se va inalta la cer;acesta va fi imparat 1 an. Apoi, al saselea va fi un viteaz de la Marea Neagra si va imparati cu fiica sa-o nelegiunita. Apoi vor urma 4 imparati care vor fi fii acestuia din urma.Acestia patru se vor razboi tare. In timpul acestora va veni rasa galbena si va fi cimitirul Gog. Imediat dupa acestia 4(care implinesc numarul celor 10) va veni cel rau. Deci antihristul va fi al 11-le aimparat de la pierderea Constantinopolului de catre turci.

        Am redat cu aproximatie aceasta profetie. Nu mai tin minte sursa acesteia. Daca e adevarata sau nu? Eu cred ca este! Am citit multe profetii si sunt multe nesimilitudini si neimbinari intre ele, dar aceasta pentru ca nu le inteleg eu si sunt limitat. Nu incerc sa ma alarmez de evenimente si succesiunea lor. Vreau doar sa stiu exact macar cateva repere precise, daca nu e cu putinta sa le stiu pe toate… Deci fac si eu o incercare de a intelege ce va fi. Dar tot ce zic Sfintii cred! Chiar daca nu le pricep si vad “neimpacari” intre ele…

        Nu am incercat sa iti aduc nici o acuza saccsiv si imi pare rau ca ti-am atribuit un text care nu e al tau

        Doamne ajuta

  36. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:42 pm

    continuare: Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului

    • G-man said, on iunie 9, 2010 at 11:52 am

      “Daca avem dorinta, sa ne rugam Lui Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ajungem vremurile acelea de prigoana si sa ne ajute sa ne incununam cu marea cununa a muceniciei ce va fi atunci. Doamne ajuta!”

      Rgogu ce spui tu aici e bravare.

      • Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 12:05 pm

        Sa ma iertati ca e cu siguranta si un pic de bravare ca eu sunt destul de mandru. Dar poate sa fie si altceva decat bravare. Cred ca am spus-o mai mult cu o dorinta onesta decat am spus-o cu mandrie.
        Apostolul Pavel spune “ravniti la cele mai desavarsite daruri ale Lui Dumnezeu”(aprox). De ce ar fi rau sa ravnesc la cununa muceniceasca?Cei care se vor retrage nu vor avea o ravna pentru ceva similar cu mucenicia? Una e ravna si alta e invrednicirea si puterea de a o cuceri. Dar Imparatia Cerurilor se ia cu asalt si cei ravnitori se vor incununa. Nadajduiesc ca daca voi starui in fapta si in gand, se va milostivi Dumnezeu de mine si ma va binecuvanta. Deci nu pentru vriun merit de-al meu sau ca si cum staruinta asta ar fi un merit. Ci pentru mila Lui cea mare. E drept ca gandindu-ma la aceste lucruri mari(dar nu ma gandesc obsesiv ci doar am numit acum un lucru de mare pret ce e bine ca noi sa il cunoastem si sa il pretuim) vine mandria foarte repede. Dar sa ne pazim…
        Doamne ajuta!

  37. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:44 pm

    Proorocia Cuviosului Kuksa al Odesei despre sfarsitul lumii :
    De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă omul curaj să cultive grâu, cartofi, să pună putini măslini si atunci, cu vreun animal, cu o capră, cu putine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că si provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu tin mult si se strică repede. Pentru cei alesi se vor scurta însă zilele”.
    “Încet, încet, după cartelă si buletin de identitate, adică după îndosariere, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili, prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii să primească pecetea pe frunte sau pe mână.”

  38. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:51 pm

    scz, ultimul citat era de la par Paisie Aghioritul!

  39. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:56 pm

    SFANTA EVANGHELIE DUPA MATEI:
    15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –
    16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.
    17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă.
    18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina.
    19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
    20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
    21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
    22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.

  40. Ioana said, on iunie 7, 2010 at 5:25 pm

    Frate saccsiv, iertare, dar tonul materialului e nitel semanator de panica. Nu e roz situatia, nu are cum sa fie roz, dar daca toti fugim in munti, inseamna ca pe cei ramasi nu mai are cine sa-i ajute/sa-i trezeasca. Eu nu contest ca vin vremuri grele, dar mai stiu ca panica nu e buna. Panica, frica… nu sunt trairi benefice si nu folosesc nimanui. In plus, Dumnezeu ne iubeste (iubirea Lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat a unui Sfant fata de Dumnezeu) si de aceea eu cred ca ne va ajuta, ne va lumina. Daca e nevoie, ne va duce de mana, indreptandu-ne pasii si ajutandu-ne.
    Iertare, inca o data, stiu ca ai dorit ca tonul acestui material sa ii trezeasca pe multi, dar, rogu-te, ai mare grija sa nu starnesti frica sau, revolta. A apuca brusc pe un drum al nevointei, al renuntarii bruste la viata noastra de pana acum, viata comfortabila ma refer, nu neaparat de lux, poate antrena ispite enorm de mari, datorita lipsurilor si poate chiar sa piarda suflete. Dumnezeu sa ne lumineze!

  41. mihaela said, on iunie 7, 2010 at 5:26 pm

    Danutza,ai lansat o idee extraordinara,ce bine ar fi sa ne cunoastem un pic si in afara internetului, sa stim unii de altii,sa ne rugam unii pentru altii ,sa ne intarim unii prin altii,ca e seceta mare, e lipsa adanca de prieteni adevarati ,in acelasi duh si in aceeasi credinta! Haideti sa facem ceva concret !

    • G-man said, on iunie 7, 2010 at 7:40 pm

      da idea asta am zis-o si eu la postarea a 8a din aceasta pagina dar nu am detaliat-o , din motiv ca nu cred ca mai tine … puterea asta de ametire si erezie a diavolului este mare acum ..si s-ar putea sa o dam in “oastea domnului ” sau alte devieri din ortodoxie la momentu actual …care atunci cand au pornit au fost chiar miscari crestine autentice dar apoi au cazut…. uite la visarionisti decand a murit preotul care tinea miscarea e ..nasoala treaba comanda niste oameni cu ….pofte lumesti…si au inimile inchise…. ca la stili…e greu de ales ceva acum …..mai bine alegem sa plangem
      dar si singuri o sa ne fie mai greu deacat impreuna …..dar vremea catacombelor sa fim ca acei crestini …. nu stiu ..
      pe saccsiv l-am descoperit pe net decand avea blogul cu culoare rosie ( sa fie vreo 2 ani ) , nu am citit chiar articol cu articol ca nu stateam ca acu pe net ….dar de scris pe aici scriu recent ….si tot nu cred c afac ceva bine….

      • rortodox said, on iunie 7, 2010 at 8:13 pm

        Umbla vorba ca ” Oastea Domnului ” a fost fondata de masonerie, sau cel putin cu sprijinul ei.
        Asculta ce zice aici Pr. Gheorghe Anitulesei:
        Part I :

        Part II :

        Part III :

        Part IV :

        Part V :

        Part VI :

        Part VII :

        Part VIII :

        Eu cred ca stie ce spune .. [ plus ca are sens ]

  42. rocco said, on iunie 7, 2010 at 7:31 pm

    Incerc sa va explic,pas cu pas,cum va incepe haosul sau napasta:Datorita faptului ca majoritatea firmelor(nu ma refer numai la Romania)sunt indatorate la banci la nivelul maxim de creditare,la nivelul anilor 2006-2007 cand economia duduia( datorita bancilor ,care au creditat excesiv cu bani virtuali),iar acum cand economiile tarilor lumii se contracta(tot datorita bancilor, care pe langa faptul ca nu mai crediteaza,strang banii din piata,cei virtuali+ cei reali),tinand cont si de faptul ca raportul bani virtuali/bani reali este de 99% in favoarea banilor virtuali,va rezulta falimentul treptat al firmelor chiar si a celor producatoare de alimente.Alte firme noi care sa compenseze pe cele disparute nu pot aparea,dar aici este o alta poveste.Asa vor disparea treptat produsele alimentare si nealimentare din magazine,(cam ca pe timpul lui Ceausescu).Oamenii nu mai au logististica traiului fara bani si fara alimente,mai ales cei de la oras,iar dupa 4 zile fara hrana creierul nu mai rationeaza si va incepe haosul.Care mai au rude sau terenuri pe la tara,vor incerca sa se mute dar timpul pentru a se adapta este destul de lung,si probabil haosul se va instala si acolo,mai ales ca nici cei de la tara nu prea mai stiu sa traiasca fara bani.Chiar cu toate cunostintele necesare reluarii unui ciclu alimentar(batranii sa traiasca),tot dureaza 4-6 luni.Sfatul meu este sa va faceti ceva provizii cu alimente neperisabile(orez,zahar,paste fainoase,faina,ulei,conserve,etc) si strictul necesar din timp.Aceste alimente nu costa foarte mult si au termen de valabilitate foarte lung.Nu pot sa precizez perioada cand va incepe haosul,pentru ca nu stiu cat vom mai fi sustinuti financiar de FMI,BCE,etc.Cert este ca nu putem fi platiti la nesfarsit(si aici ma refer la toate tarile),probabil se urmareste aducerea tuturor tarilor la un anumit nivel de indatorare,sau la un numitor comun,sau probabil ca in unele tari mai exista cash la saltea necesar inceperii unui nou ciclu fara ajutorul lor,iar interesele celor care conduc acest glob urmaresc acest haos pentru a creea noua ordine mondiala si instalarea antihristului la Ierusalim.Daca aveti nelamuriri sau o logica care sa o contrazica pe a mea va rog sa trimiteti comentarii.Tare as vrea sa ma insel.

    • Ioan Dan said, on iunie 7, 2010 at 7:57 pm

      Sunt de acord cu ce spui tu, rocco, dar numai sa ai banii necesari pentru a cumpara acele alimente pe care sa le transporti la tara, cat mai departe de oras, ideal la munte. Tu ai facut ceva in aceasta privinta?

      • rocco said, on iunie 8, 2010 at 8:04 am

        Da Ioan,am facut si fac in continuare.Am sansa sa locuiesc la tara intr-un loc pe care il consider mai sigur decat celelalte,deoarece este relativ protejat de invazia orasenilor,,oamenii sunt destul de harnici si pregatiti pentru posibila criza alimentara, nu prea sunt elemente perturbatoare prin zona si este o zona destul de protejata in fata cataclismelor.

    • ioana said, on iunie 8, 2010 at 8:49 am

      roco,
      uitati un lucru esential. Nu se poate fara preot si Sfintele Taine. Nu numai cu paine va trai omul…Si preotul sa fie al lui Hristos!!!

  43. Alexandra said, on iunie 7, 2010 at 9:44 pm

    Rocco are perfecta dreptate, asta s-ar putea intampla acum cand nu a inceput inca un razboi major…
    Ganditi-va totusi ce se va intampla in cazul unui razboi, fabrici bombardate, curent electric ioc, transporturile de alimente aruncate in aer…si gata! papica lipsa…
    Una dintre cuvioasele din Rusia spunea ca ne vom tine cu ceai de plante (deci atentie, plante uscate) si pamant, bilute de pamant peste care facem cruce…..
    In ultimul timp ma asez la masa si daca pina acum multumeam Domnului cand imi aduceam aminte…acum o fac cu sarg de fiecare data.

    Intalniri intre noi: G-man s-ar putea sa aiba dreptate numai ca de pilda eu una nu stiu pe nimeni, decat la mare distanta preocupat de problemele astea, mai e si faptul ca trebuie sa invatam sa ne ajutam unii pe altii, nu putem sta asa izolati, parintele Iustin tocmai asta a spus: comunitati de oameni credinciosi.

    Cand am fost proaspat emigrant in Canada am ajutat si am fost ajutati de altii….si inca o mai facem, pentru noi insa atunci a fost o experienta noua (mutari, renovari, primit in gazda, luat de la aeroport, sfaturi multiple)
    Sa stiti ca nu este deloc usor sa te lasi ajutat, ti-e jena, nu vrei sa apelezi…si cate alte bazaconii in cap numai zic. Piatra de incercare unde multi au esuat a fost locuitul impreuna in aceeasi casa doua familii…..in foarte rare cazuri ramani prieteni.

    Trebuie invatat traiul impreuna, schimbul de marfuri, fara bani, in conditii mai grele, nu este usor si nici nu va inchipuiti cat suntem de rasfatati chiar si noi astia mari nu mai zic de copii care tipa si urla ca nu-si pot luat masinuta sau rochita roz sau mai stiu eu ce bazaconie in ziua aia la scoala….nu mai zic de accesul la jocurile electronice…

    • rocco said, on iunie 8, 2010 at 8:27 am

      Alexandra,esti un om bun si de aceea Dumnezeu are grija de tine transmitandu-ti telepatic informatiile si locurile unde sa le cauti,pentru ca nimic nu este lasat la voia intamplarii. Tu ai un rol in lumea asta.Exista si o explicatie, cat de cat,stiintifica la ceea ce ti-am spus.Apa este un organism viu cu memorie si putere telepatica.A dovedit-o Masaru Emoto.Tinand cont de faptul ca noi continem 70% apa,rezulta ca aproape totul este sub control.De altfel,s-a dovedit si influienta rugaciunii asupra apei,aceasta reusind sa elimine miraculos anumite bacterii nocve organismului..Alte teorii spun ca si Pamantul este un organism viu si cred asta,pentru ca el se naste,se misca,se hraneste cu energie,are puls,se modifica continuu si moare.

      • saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 9:23 am

        rocco

        Cu totul new age ceea ce scrii tu acolo.

      • Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 9:57 am

        Legat de apa o opinie Ortodoxa http://gabrieltzu.wordpress.com/2009/10/16/semnul-crucii-mai-eficient-decat-aparatele-moderne-de-dezinfectie-a-apei/ iar omul e 70% apa, deci faceti Sfanta Cruce CORECT http://saccsiv.wordpress.com/2009/09/13/rubrica-incepatorului-cum-facem-corect-semnul-crucii/ http://blog.pustniculdigital.info/articole/43/ . Masaru Emoto desi budist odata ce a cercetat apa a afirmat ca a descoperit puterea rugaciunii in care nu credea (ceea ce e ziditor din punct de vedere Ortodox) si existenta unui Dumnezeu (Lui Dumnezeu spun eu). De asemenea a dovedit legatura dintre iubire/rautate/muzica/ si apa iar omul e 70% apa. Descoperirile lui Emoto nu contravin invataturilor ortodoxe, a demonstrat inclusiv nocivitatea muzicii rock dar si atenuarea nocivitatii in prezenta iubirii iar o cantare Ortodoxa spune “degeaba ai… daca dragoste nu ai…”Pamantul e un organism viu, are frecventa Schumann, are Stratosfera si cate si mai cate fara de care nu e posibila viata … deci e viu dar NU cred ca “se naste,se misca,se hraneste cu energie,are puls,se modifica continuu si moare.”.

        @rocco gandurile pot veni atat de la Dumnezeu cat si de la necuratul, chiar si cele bune ca “drumul spre iad e pavat cu bune intentii”. Sunt multe marturiile sfintilor parinti in care necuratul le datdea ganduri “bune” deci trebuie spovedanie, post, rugaciune in cadrul Bisericii Ortodoxe si nu in ultimul rand NADEJDE !!!

        Doamne Ajuta!

  44. mariusstef said, on iunie 8, 2010 at 7:09 am

    Mai tineti minte ce s-a intamplat cu mancarea in desert, pe vremea lui Moise, cand si-au pastrat mana cereasca?

  45. Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 8:09 am

    Ma intreb dintre cei care propun plecatul in munti au fost cu cortul macar 1 saptamana, cu hrana de acasa. Puneti-va acum in situatia de a merge fara hrana si iarna…. Pe mine ma sperie ideea. Nadejdea trebuie sa fie la Dumnezeu, sa ne rugam, spovedim, postim si sa NADAJDUIM. Mai multi parinti spun ca plecatul in munti poate avea sensul de ridicare a inimii catre Dumnezeu, de inaltare sufleteasca, cred ca e mai practic si mai sigur sa lucram la asta. Pesterile tarii desi multe nu pot adaposti mai mult de cateva zeci de mii de persoane iar noi suntem in jur de 20 de milioane, deci nadejdea trebuie sa fie la Dumnezeu inainte de toate, nu putem considera ca suntem atat de norocosi sa gasim pestera perfecta cum nu putem considera ca putem ajunge la ea atunci cand trebuie caci numai Dumnezeu Tatal stie cand va fi plinirea acelor vremi. Tot ce trebuie sa facem e sa fim pregatiti: Spovedanie, Post, Milostenie, Rugaciune. Doamne Ajuta!

    • Nebunul said, on iunie 8, 2010 at 5:45 pm

      ai dreptate Ciprian mai ales ca acum exista tehnologie de varf care poate depista omul chiar daca se ascunde prin pesteri si alte locuri salbatice.asa ca vom putea fi gasiti relativ usor cand se va dori acest lucru,numai daca nu vom fi paziti cumva de Mana cea tare a Domnului.asa ca doar spre mila Lui sa nadajduim si sa ne facem vrednici de Ea.sa ne ajutam si sa ne intarim unii pe altii cu iubire frateasca dupa cum ne cere Domnul nostru Iisus Christos.

    • danutza said, on iunie 9, 2010 at 4:44 pm

      pt ca eu am fost cu ideea ( de altfel am mai propus-o si alta data), tin sa te anunt ca am fost de multe ori cu cortul. stou cum e sa traiesti si la limita si in oarecare bunastare. in acele vremuri, nu se mai pune problema de confort, ci de supravietuire fara cipuire. am propus sa ne organizam in comunitati crestine ( asa cum am vazut ca si bunul parinte parvu a spus-o) pt ca e mai usor sa treci peste multe impreuna, daca toti cei care o fac sunt animati de aceleasi principii, dorinte si convingeri ( adica sa fim CU ADEVARAT bunic restini, sa lasam invidia, barfa, mandria, fatarnicia , rautatea si alte pacate urate in afara comunitatii). pt ca, impreuna putem construi mai usor adaposturi, ne putem imbarbata, ne putem usura sufletul unul altuia. nu uitati ca in acele vremuri, un preot adevarat va fi f greu de gasit. preotul nostru va fi Hristos. apoi, crezi ca vor pleca in pesteri 20 milioane de romani?
      uiti ce scrie in apocalipsa ca antihristul va incerca sa amageasca chiar si pe cei alesi? cati vom fi in stare sa vedem adevarul? antihristul va fi inscaunat de patriarh, asadar chair si el va fi inselat.
      vom fi f putini, asta e clar. nu stiu daca voi fi si eu printre cei alesi, doar sper si ma rog. cat despre munti si pesteri, o spune clar IIsus in evanghelii, o spun si alti9 parinti care au profetit despre apocalipsa. nu am dat prea multe citate, dar cred ca sunt elocvente. sigur ca interpretari sunt multe , chiar si la apocalipsa. eu cred ca cei putini vor fi feriti de Dumnezeu in pesteri si in pustiu, pt ca asa va voi EL si nu pt ca nu va putea sa ii gaseasca antihristul. ganditi-va la cazurile in care sfintii sau marii nostri duhovnici nu au fost vazuti de cei veniti sa ii aresteze sau sa le faca rau. doar daca vom fi in hristos ne va feri de rautatea celui rau. si, daca nu ne va feri si vom muri, va fi moarte in mucenicie. ce ar putea fi mai frumos? Doamne-ajuta!

  46. G-man said, on iunie 8, 2010 at 8:45 am

    saccsiv iti propun ceva. sa faci intrarea pe site cu logare si cu culegerea a cateva date de exemplu – crezi in extraterestrii?
    crezi in reincarnare?
    esti ortodox?
    ….etc si in functie de raspunsuri sa le dai acces pe blog.
    ca daca vb de conducerea BOR se umple aici de stili daca vb de NWO se umple de ufo newage….
    si bietii crestini care sunt si asa putini ( nu 20 de mil cum spunea cineva mai sus …aia e pop tarii da crestini ….sunt curios cum vor arata bisericile cand va fi politia la iesire sa te ia ..tot pline ca acu ..) se confuzioneaza , ca daca vrei sa vb cu cineva despre credinta vb ca sa te intaresti , nu ca sa te certi sau mai rau sa ajungi eretic…
    iar aici bag de seama intra unii expre pe scandal…si unii astia sunt sigur ca s-ar da de gol la una din intrebari ..

    • saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 9:25 am

      G-man

      Ceea ce spui tu e necesar pentru un forum privat, intre noi crestinii. Acesta este insa un blog pe care l-am facut in stradania mea de a trezi pe cat mai multi.

  47. Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 9:01 am

    G-man cati dintre crestini crezi ca vor fi deturnati? Dar cati dintre necrestini vor fi adusi pe calea cea buna? Eu cred ca balanta inclina spre cei care vor fi adusi pe calea cea buna iar cei care o fac din rea vointa vor sti ce sa raspunda astfel incat sa treaca testul iar cei care din nestiinta sunt mari sanse sa fie adusi unde trebuie… saccsiv face bine ca ii pune la spam pe cate unii pana se cumintesc, un fel de postire de a posta si astfel mai dispar parerile de sine, mai cerceteaza de unde li se trage, isi mai revin intre timp. Altfel cum ar putea sa “pescuiasca” din nestiinta in care ne aflam daca ar fi restrictiv (si nu numai el ci in general toti cei din onlinele Ortodox).
    Doamne Ajuta!

  48. saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 10:45 am

    Alin

    Tu ai mai picurat otrava in prajiturele, de aceea ti-am zis mai demult sa ne lasi. Si ai zis ca asa vei face:

    http://saccsiv.wordpress.com/2010/02/13/daca-e-real-e-grav-declaratiile-patriarhului-daniel-in-adunarea-nationala-bisericeasca-referitoare-la-botezul-in-bani-a-nepoatei-lui-bercea-mondialu%e2%80%99-si-atacurile-anti-crestine-ale-lui-pavel/#comment-24565

    Ai revenit insa, dar nu ti-ai revenit. Zici ca esti in asentimentul celei ce a scris:

    “Saccsiv,
    Nu cred ca articolele tale alarmiste sunt ziditoare pentru marea majoritate a crestinilor ortodocsi . Am intalnit pe blogul tau multe articole smintitoare si cred ca semeni mai multa deznadejde decat folos. Roaga-te mai mult inainte de a posta articole! Care este scopul tau? Nu ai nici o solutie ci doar o satisfactie ciudata ca ai dreptate. Semnele vremurilor nu se descopera cu usurinta oamenilor de rand. Iti recomand mai multa prudenta.”

    Daca nu va plac articolele alarmiste, plecati pe blogurile-poienite cu floricele si balonase si dormiti linisti. Totul e bine si roz.

    Daca nu sunteti habauci, cum altfel va definiti cand debitati fraza: “Nu ai nici o solutie ci doar o satisfactie ciudata ca ai dreptate?”

    Pai, ori sunt alarmist degeaba, ori am dreptate? Daca am dreptate, cum puteti spune ca nu ofer nici o solutie? De cand am facut blogul asta, tot strig care este unica solutie.

    Stiti voi ca ma rog sau nu … Dar voi va rugati? Si de rugatori ce sunteti, v-ati lamurit ca e totul bine?

    Scopul celor ca voi este clar: acela de a indemna la motaiala, la starea de caldicel. Asadar, nu mai postati pe acest blog.

    • Alin said, on iunie 8, 2010 at 11:39 am

      Daca te uiti atent pe blogul matale, vei vedea ca asa am facut.
      Am intrat si am mai comentat o singura data, acum cateva saptamani, pe un subiect. Nu ai avut nimic de comentat atunci. Acum ai. Ori eram indezirabil, ori nu.
      Acum, pe acesta. Atat.
      Poti sa incerci sa imi inchizi gura cu afirmatii gen “prajiturele otravite” insa nu ma poti reduce la tacere.

      Tot daca te uiti atent, eu am scris asta: “ciudat mod de a (NU) raspunde la interpelarea adresata-ti. interpelare destul de indreptatita, de altfel.
      sper sa nu ma iei si pe mine cu “habaucule” iara pentru ca sunt in asentimentul acestei Ioane carele, nu e asa, te indeamna la a te ruga mai mult si iti recomanda mai multa prudenta.

      Asa ca rogu-te, nu-mi pune in gura cuvinte pe care nu le-am zis si nu mi vorbi despre “voi”, da? Se numeste respect fata de interlocutor.
      Respect de care nu ai dat dovada nici fata de acea Ioana in momentul in care i-ai raspuns cu o intrebare ce avea legatura cu numele sau si nu cu ceea ce a spus. Iara mie tactici de acest gen nu-mi plac, le-am mai vazut pe undeva si, daca esti asa cum te prezinti, nu ar avea ce cauta la tine, frate!

      Dreptate? Tu asta cauti, sa ti se dea dreptate? Ma faci sa zambesc. Inteleg deci ca cine nu iti da dreptate in tot ceea ce spui si faci este un “habauc” si prin urmare trebuie eliminat. Dara nu la fel procedezi cu tot felul de rataciti ce desvolta teme care mai de care mai aiuritoare pe aici. Dubla masura? Hmm…

      Spui: “Stiti voi ca ma rog sau nu … Dar voi va rugati? Si de rugatori ce sunteti, v-ati lamurit ca e totul bine?“.
      Adica daca cineva te indeamna la mai multa rugaciune si prudenta asta e un lucru rau? Ce sa inteleg, ca mai multa rugaciune iti face rau? Si apoi, modul in care raspunzi la asa un indemn: cu un repros adresat celuilalt – “‘da’ ce mah, tu te rogi?” – arata clar ca ai fost lovit in amorul propriu si reactionezi ca atare. Prin urmare, mai multa rugaciune, frate. Toti avem nevoie.

      Eu indemn la motaiala? Cand arunci cu asemenea acuza ar fi bine sa te gandesti de zece ori si sa o faci pe o baza. Altfel, iti multumesc si tie ca ma judeci acu, ca mai bine sa ma judeci tu aci decat Dumnezeu mai tarziu, la Judecata.

      Eu indemn la cumpanire, la calm, la a privi realitatea realist. La a lucra la omul duhovnicesc si nu la a cauta solutii lumesti gen “vinde tot si tai-o in munti!”. As putea sa stau acum si sa-ti fac praf si pulbere ce ai scris si in articol si in comentariul asta dara ma tem ca tot nu ai intelege. In ochiul tau, eu sunt “dusmanul”; iara tu nici macar nu incerci sa ti iubesti dusmanul ci sa-l elimini din calea-ti.

      Ti-am zis si mai demult: nu-ti neaga nimeni eforturile facute de-a lungul anilor cu blogul acesta si nici munca. Numa ca, vezi matale, totul e desertaciune. TOTUL. Pe langa asta, ti-ai asumat o mare responsabilitate, a cuvantului. Iara uneori, imi pari de-a dreptul inconstient.
      Nu-mi place sa fiu in pozitia de a-ti servi asemenea cuvantare, tocma eu, din ce in ce mai pacatos si plin de bube. Insa vad ca nimeni nu o face asa cum trebuie.

      Mai treci pe la Corinteni si prin Evanghelia Sfantului Apostol Ioan.

      • saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 2:08 pm

        Alin

        Atunci, habaucule, fa praf si pulbere articolul. Si atat, in rest n-ai ce te mai obosi sa comentezi caci le voi sterge.

      • Lumina lina said, on iunie 12, 2010 at 6:48 pm

        “Eu indemn la cumpanire, la calm, la a privi realitatea realist. La a lucra la omul duhovnicesc si nu la a cauta solutii lumesti gen “vinde tot si tai-o in munti!”. As putea sa stau acum si sa-ti fac praf si pulbere ce ai scris si in articol si in comentariul asta dara ma tem ca tot nu ai intelege…”

        Ce tare esti, Alin!

  49. yourfreedom1 said, on iunie 8, 2010 at 10:46 am

    Ne e nimic rau in a exista un Guvern Mondial. La timpuri noi , o noua ordine. Nu putem avansa si compara cu ce-a a fost acuma 100 de ani. Singuri care sutn impotriva noii ordine este biserica, deoarece pierde teren in a manipula masele si din acest motiv aseamana Guvernul Mondial cu diavolul. Bla blauri

    • rortodox said, on iunie 8, 2010 at 11:36 am

      tu de unde ai mai iesit? Cand am vazut culoarea pozei mi`a venit direct in minte ca tre` sa fie un yoghin. Cand am citit numele am fost aproape sigur si nu vroiam sa mai citesc comentariul. Totusi am zis ” – Dar daca ? ” .. dar nu, mai bine nu o faceam. Sigur toti pustnicii, nebunii pentru Hristos, stalpnicii, calugarii uitati de lume care stau si se roaga si pentru noi, care nu ii meritam vor sa manipuleze masele, e clar.
      Tu iti dai seama cat de penibil esti ?
      Si ghici ce, nu numai Biserica e impotriva noii ordini ci toti care au striatii d-alea pe creier, dar la tine se joaca curling frate.

    • Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 11:39 am

      @yourfreedom1 Daca ai practica Ortodoxia ai vedea cat e de frumoasa si adevarata. Ceea ce spui tu e de la necuratul, el a facut sa credeti ca nu exista nici rai nici iad, nici Dumnezeu nici necuratu’ ci doar oamenii, dar oamenii sunt nimic fara Dumnezeu, sunt neputiinciosi, astfel cazand in plasa. Daca tot ai ajuns aici cerceteaza Ortodooxia-Dreapta credinta, iti recomand un CD (necesita putin efort) Rafail Noica – Ortodoxia e firea Omului, in caz ca ai fost botezat/botezata cred ca vei intelege ceva. Poti incepe cu o spovedanie sincera. Si eu am gandit ca tine dar Dumnezeu mi-a aratat calea, dureros e drept pe masura incapatanarii mele, ca “asa imi trebuie”. Sa iti dau niste indicii mai lumesti legat de credinta pentru a-ti pune intrebari: http://gabrieltzu.wordpress.com/2009/10/16/semnul-crucii-mai-eficient-decat-aparatele-moderne-de-dezinfectie-a-apei/ . De ce in timpul Sfintei Liturghii urla demonizatii din toate puterile (in repetate randuri, am unul in cartier). De ce izvoraste mir din Icoane (filmul Ingerul Digital 2 pe la o ora). Daca vom fi orbi la Ortodoxie vom fi “morti sufleteste dar ne merge vorba ca traim”. Citeste Marturii din Tara Fagarasului de Parintele Arsenie Boca. Daca si dupa ce ai cercetat cele de mai sus mai crezi ceea ce sustii nu pot decat sa ma rog pentru tine. Doamne Ajuta!

      • ioana said, on iunie 8, 2010 at 12:40 pm

        ciprian,
        de ce te superi pe el/ea?
        si pentru acestia scrie saccsiv, poate se mai trezeste cate unul. Mie mi-a starnit rasul yourfreedom1, dar regret, pt ca ar fi trebuit sa plang.

      • Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 12:55 pm

        Mai mult sunt suparat pe neputinta mea si pacatosenia noastra ca neam, dupa cum am scris o inteleg. Doamne Ajuta!

  50. mikis said, on iunie 8, 2010 at 12:17 pm

    Cred ca nici banii pusi la ciorap nu vor reprezenta o solutie viabila pe termen mediu/lung. Vor gasi ei o metoda de a-i devaloriza masiv, de genul sa nu poti cumpara nimic cu 10, 20 mii euro etc. sau de a-i elimina complet (ma refer la cash), asa ca ramane efectiv solutia cultivarii hranei si a adunarii de provizii. Hrana va fi valuta forte, pentru care se vor ucide oameni la drumul mare si din acest motiv va fi foarte greu sa o pastram efectiv si sa o ferim de furturi.
    Voi care credeti ca e solutia cea mai buna? Pastram banii sau facem un anumit gen de achizitii?

  51. Ciprian said, on iunie 8, 2010 at 12:43 pm

    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

    Trebuie constientizata amploarea a ceea ce se intampla de cat mai multa lume lucru care se poate intampla numai cu ajutorul Lui Dumnezeu iar El ne ajuta daca ne rugam, deci Rugaciunea trebuie sa fie primordiala. Constat cu mare bucurie ca s-au inmultit numarul tinerilor in biserica ceea ce e un semn bun. Daca simtim o chemare de a spune cuiva ceva in acest sens sa o facem fara ezitare. Banii se vor devaloriza cand vor decide ca a venit momentul ciparii si “solutia” e cea mai buna. Deci trebuie sa ne detasam de toate bunurile materiale. Daca nu se va ajunge PRIN VREO MINUNE la o masa cat mai mare de oameni care sa constientizeze ca trebuie sa fim solidari unul cu altul, sa ne iubim se va ajunge rau. Trebuie gasit un loc ferit si sa ne rugam si la Dumnezeu sa il fereasca, am putea sa ne rugam pentru tara, sa tinem post, sa facem milostenie. Sa ne apucam de cultivat una alta, sa ne aducem aminte si de rudele de la tara pe care multi le-au uitat (vezi bunicii ce nu isi mai vad nepotii cu anii si asteapta cu lacrimi in ochi). Banii nu trebuie in nici un caz pastrati si trebuie sa constientizeze asta si cei care au multi bani, mai bine cumpara mancare neperisabila cu care sa faca milostenie cand va fi vremea.

    In mare totul se reduce la respectarea celor zece porunci daca vrem sa trecem cu bine vremurile ce vin.
    Dragi Români, se întâmplă cu noi lucruri care depășesc orice imaginație și este peste putiință a le pricepe și crede. Transmiteți această foaie, PREFERABIL TIPĂRITĂ, repede la cât mai multă lume, după o vreme mulți îi veți da dreptate. Dacă această foaie nu va ajunge în suficiente case, puțini vor rămâne, AȘA DE GRAV stau lucrurile!!! TREBUIE SĂ NE ! OPRIM ! ȘI SĂ GÂNDIM
    TOT ceea ce se întâmplă acum e ca urmare a păcatelor noastre, e scris NEGRU pe ALB și așa ne trebuie! Sunt cele șapte surle ale Lui Dumnezeu! Cel mai important pentru vremurile ce vin este să respectăm ÎNTOCMAI cele Zece porunci DUMNEZEIEȘTI:
    1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți Dumnezei afară de mine. – TOT ce ne înconjoară este datorita lui Dumnezeu. De asemenea El ne-a lăsat libertatea cugetului, e foarte important să ținem seama de a nu iubi pe nimeni și nimic mai mult decât pe Dumnezeu că toate Lui se datorează. Nu vă mai atașați de bunurile materiale,rugati-vă pentru Mântuire.ÎMPĂRTĂȘIȚI-VĂ!
    2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare și să nu te inchini lor. – MARE ATENȚIE! Multă tâlcuire este în această poruncă! Cea mai raspandită “altă asemănare” în zilele noastre este televizorul. Mare grijă cu TELEVIZORUL că poate să facă lucruri care nici nu poți crede că îi sunt în putință și nici nu știi că ți le face! O alta e radioul și muzica modernă manele-rock-disco-hiphop
    3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. – Mulțumiți lui Dumnezeu pentru bune și rele! FITI IN SMERENIE!
    4. Adu-ți aminte de ziua Domnului ca să o sfințești pe ea; șase zile să lucrezi și să-ți faci în acelea toate lucrurile tale, iar ziua a șaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău. – Mare importanță, nu numai tu să nu lucrezi ci nu îi fă nici pe alții care nu au strictă necesitate să lucreze, precum angajații din mall sau supermarket, Duminica e pentru Dumnezeu, biserică și familie.
    5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie ție și mulți ani să trăiești pe pământ. – Prin ei Dumnezeu te-a adus pe Pământ, ei sunt Mâna lui Dumnezeu care te-a adus pe tine și trebuiesc RESPECTAȚI. Decât o dojană, mai bine o rugaciune!
    6. Să nu ucizi. – Să nu ucizi OM dar și alte viețuitoare, de aici și importanța trecerii la POST și Lactate, Ouă. Dacă tu cumperi carne alții ucid pentru tine și ești la fel de păcătos pentru că altii ucid pentru că tu le dai motiv (bani). De asemenea și avortul, chiuretajul sunt mai grave decat CRIMA și încalcă această poruncă! Lăsați copii să vină sau trăiți ca frații! Sa nu vă sinucideți!
    7. Să nu fii desfrânat. – Prea multă mâncare, băuturile alcoolice au menirea de a ne adormi simțurile și cugetul. Perversiunile sexuale, masturbarea sunt împotriva firii și strică echilibrul energetic al omului. Sub fiecare plăcere este un șarpe! (A.B.)
    8. Să nu furi. – Fiecare din noi are scânteie de viața de la Dumnezeu, pe Dumnezeu îl superi pentru că iți necăjești aproapele.
    9. Să nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. – Vin multe judecăți, trebuie să ne acceptăm greșelile fără a mâhni pe alții. Cu iubire de Dumnezeu și de aproapele nostru vom găsi curajul de a mărturisi adevărul. SPOVEDIȚI-VĂ!
    10. Să nu poftești nimic din ceea ce este al aproapelui tău. – Spuneți “DOAMNE AJUTĂ!” și Dumnezeu vă va ajuta în toate bune!
    Rugați-vă cu frângere de inimă și lacrimi în ochi, că vremuri grele vin, RUGĂCIUNEA INIMII, CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE:
    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul
    - în zilele acestea PRESA e armata care trage în popor iar BĂNCILE sunt teroriștii care iși mai adjudecă câte un sinucigaș aproape zi de zi!!! Se va hotărâ presa să fraternizeze cu poporul ?!? Băncile sunt mâna necuratului și a iudeilor ce se închină lui!!!
    - renunțați la televizor, radio, telefoane cu radiații (mobile),jocuri pe calculator. Minuni se vor întampla odată cu renunțarea la televiziune! Veți fi voi inșivă! Inclusiv cele mai “nevinovate” desene sunt pline de sexualitate și mesaje ascunse ce stârnesc pofte!
    - Iertati-vă datoriile,impăcati-vă cu toți și rugați-vă inclusiv pentru dușmani! Nu cumpărați nici un imobil scos la licitație de bănci!
    - evitați folosirea cardurilor, retrageți banii din bănci și faceți milostenii,puneți-vă firmele la adăpost prin reorganizare refuzând să mai platiți dobânzi și taxe aberante! FĂRĂ credite! TOATE sunt o capcană spre CIP!! Este posibil ca banii să ajungă fără valoare!
    - lasă grija ratelor,impozite,taxe,telefoane,utilitati – așa vor cădea în propria lor capcană cei ce ne vor SCLAVI !ACUM, DE AZI!
    - renunțați la supermarketuri, au falimentat împreuna cu băncile și guvernul toți micii întreprinzători și ne transformă în cobai alimentari cu mâncăruri iradiate (Codex Alimentarius, Initium). Folosiți remedii naturiste nu medicamente chimice. Fără vaccinuri!
    - TOATE bolile sunt vindecabile cu ajutorul lui Dumnezeu prin puterea credintei POST și APĂ,nu vă mai fie frică!Frica e de la diavol!
    - consumați numai alimente crescute de țărani sau de voi, cu sămânță tradițională nemodificata genetic, fără E-uri și îngrășăminte artificiale, mâncați mai puțin și cu luare aminte, vremuri grele vin (foamete, război). Beți numai apă, preferabil de izvor. Folosiți mierea ca îndulcitor. Faceți SFÂNTA CRUCE deasupra mâncării,apei, Dumnezeu va avea grijă de ea chiar de ar fi să fie otravită!
    - MARE ATENȚIE!Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul,să nu cădeți în capcană!
    - nu pronunțați sau gândiți numele necuratului, înlocuiți nervii cu iubire și compasiune! EXTRATEREȘTRII SUNT DRACI! Arme împotriva necuratului: Numele Domnului, Al Maicii Sale, Crucea și smerenia, rugați-vă dimineața și seara din suflet “Tatăl Nostru”
    - mergeți Duminica la Slujbă, rugați-vă Sfantului Parinte Arsenie Boca sau mergeți în pelerinaj la Prislop la mormântul lui, locul unde mi-a venit puterea, inspirația și curajul de a scrie aceste rânduri, el vă va ajuta în toate cele bune de veți merge cu credință
    - De veți avea credința cât un bob de muștar veți putea muta munții! Întoarceți-vă la tradiții,natura,iubire și curățenie-n toate!
    - Rugați-vă la Dumnezeu să ne dea degrabă conducători Crestini-Ortodocsi cu teamă de Dumnezeu și dragoste de oameni, TOȚI cei de acum se inchină necuratului și vor distrugerea noastră și a valorilor noastre milenare sub masca progresului mincinos(UE)!

    † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul

  52. ioana said, on iunie 8, 2010 at 12:46 pm

    mikis,
    despre provizii spune cineva mai sus sa ne aducem aminte ce s-a intamplat cu hrana evreilor in pustie. Daca nu ati citit comentariul respectiv sau nu ati inteles la ce se referea, e bine sa stiti ca cei care si-au facut provizii, a doua zi le-au gasit alterate.
    Vom avea provizii de alimente, dar nu vom avea medicamente, etc…
    Solutia este sa ne invatam sa rabdam si cand nu mai putem rabda, murim! Simplu. Murim pentru a ne mantui sufletele.

    • Anda said, on iunie 8, 2010 at 2:15 pm

      Cum spunea parintele Ioan Sismanian de la Manastirea “Petru Voda” intr-un articol din revista “Atitudini”: ceea ce ne-a mai ramas este crucea, adica trairea durerii in sensul plenar. Lacrima.
      Pentru ca din paharul suferintei baut de generatiile trecute, noua, celor de pe urma ne-a ramas drojdia.
      Deci, oriunde vei fi, oricum te va gasi durerea finala ea trebuie TRAITA pana la capat.
      Caci trebiue sa treci PRIN cruce si nu pe langa ea, daca vrei sa inviezi cu Domnul.
      Cati din noi s-au pregatit pentru trairea durerii?

  53. Rusu said, on iunie 8, 2010 at 2:49 pm

    Da.Are dreptate mikis.banii nu vor mai fi o valoare pe viitor si nici vreo afacere sau specula imobiliara.Parerea mea ca in viitorul apropiat,vor fi 3 notiuni care vor creste foarte mult in valoare:1.AURUL. ar fi o solutie sa tii banii in aur,pt a nu si pierde valoarea totusi sa nu uitam ca va fi greu de desfacut la momentul cand ai nevoie sa cumperi ceva.va fi greu atunci sa vinzi imediat un lingou de aur pt ca ai nevoie urgenta de bani.2.COMBUSTIBILUL.Motorina si benzina vor continua sa creasca si cred ca ceva rezerve nu ar strica mai ales daca vrem sa locuim la tara si avem un tractor.singura problema ar fi legata de stocarea combustibilului.e nevoie de o cisterna sau de o un numar de butoaie.3.MANCAREA.da,alimentele si cred ca asta e cea mai importanta valoare dintre toate.desi pare greu de stocat pt ca se poate strica si nu tine mult,totusi putem face stocuri mari de cereale si alte conserve(cum spunea cineva mai sus),pe care nu numai pt noi le putem folosi mai tarziu dar si pt hrana unor eventuale animale si pasari din gospodarie.de asemenea cand spunem mancare ne gandim si la agricultura, la recolta din fiecare an(ceapa, rosii,ardei etc)
    In concluzie cred ca mancarea si combustibilul ar fi singurele valori in care mai merita sa investim daca avem ceva bani pusi deoparte sau ceva proprietati la oras puse la vanzare.

  54. ioanamt said, on iunie 8, 2010 at 3:30 pm

    ioana si Saccsiv,

    Am postat sub numele ioana un comentariu dezaprobator fara sa vad ca mai exista cineva care posteaza asa. Nu am vrut sa fur identitatea nimanui, dar nici nu am timp sa citesc sutele de comentarii de la articolul acesta. Parerea mea e ca toate aceste discutii nu sunt constructive. Starnesc mandrie la unii si panica la altii. Saccsiv nu e proroc, din cate stiu, deci ar trebui sa o lase mai moale cu previziunile (negre). Deocamdata marii nostri parinti nu sunt atat de apocaliptici.

    • saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 4:30 pm

      ioanamt

      Indubitabil, nu stii ce vorbesc marii nostrii parinti.

    • danutza said, on iunie 9, 2010 at 4:53 pm

      ioanamt: daca nu esti de acord cu saccsiv, nu il citi! nu am citit in vreun articol al sau sa aiba pretentia ca e luminat de Domnul, ca e prooroc sau profet. pur si simplu, e un om mai inteligent si mai anlitic ca noi. ia informatia, o prelucreaza si ne-o transmite prin prisma lui. de cele mai multe ori, a fost singura informatie corecta ( mass media ne intoxica). eu una, de cand il citesc, cam de un an si jumatate, am invatat cum sa separ falsa de adevarat informatie, cum sa ma pazesc si cum sa analizez ceea ce este in jurul meu. pt toate acestea, dar si pt munca lui deosebita ( pt ca nu e usor sa vii cu subiecte noi, ti-o spun pt ca si eu am un blog) EU II MULTUMESC! sper sa nu fie asta motiv pt a cadea saccsiv in pacatul semetiei, mdar sunt convinsa ca, de cand traieste in ortodoxie, a invatat sa infrunte astfel de ispite. eu ii sunt sincer recunoscatoare , ca si altor frati de pe alte bloguri care merita citite. Doamne-ajuta!

  55. AltAlin said, on iunie 8, 2010 at 3:45 pm

    Imi pare rau ca scriu fara sa fi citit toate comentariile, multe sunt foarte interesante, probabil se regasesc si mai sus aceleasi idei care ar fi cam asa:

    1. Articolul este panicard, cu gust apocaliptic, foarte la moda acum, dar nu e litera de lege.

    Adica asa cum au mai fost crize in istorie asta s-ar putea sa fie doar una din ele si in nici un caz una “terminala” cum lasa impresia.
    Oricum nu-i o greseala iesita din comun, intotdeuna in prejma unei crize oamenii au gandit la fel.
    Dar din pacate, mai mult doar in preajma crizelor.

    2. Indemnul cu fuga la tara urmat de o sentinta de genul “nici acolo nu veti face mare branza pentru ca va va lovi si acolo” este nitel hilar (daca n-ar fi si elementul tragic)
    Adica sa fim seriosi, cine ar fugi din calea ursului cand stie ca oricum il va prinde 3 pasi mai incolo. Pentru ce efortul?

    3. Se pierde din vedere latura spirituala a problemei, se predica salvarea trupului, cand important este de fapt sufletul.
    “Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă.
    Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.” (Luca 12:4,5)

    4. Nu se spune despre ce ar trebui sa fugim de fapt. Foamete? Prigoana?

    Daca e prigoana, va lovi egal si simultan si pe cei de la orase si pe cei de la sate.

    Daca e vorba de foamete, cei de la sate S-AR PUTEA sa aiba un mic avantaj.
    Multi vorbesc despre munca la tara sau supravietuitul prin paduri fara sa aiba habar cu se maninca chestiile astea.

    Cu agricultura – un an daca nu s-a facut recolta esti terminat. Mori de foame.

    Daca tu crezi ca la oras o sa se moara de foame si orasenii doar au sa se plimbe besmetici pe strazi in timp ce taranii o sa-si stranga recoltele binemersi, iarasi gresesti.
    In caz de foamete majora, ca sa ajungi sa-ti culegi recolta va trebui sa fii gata (si sa poti) sa decimezi hoardele de oraseni infometati si posibil inarmati care vor veni dupa recolta ta. Nu este o situatie fericita pentru cineva care se crede crestin.

    Cei care recomanda cu caldura supravietuirea prin paduri le recomand sa lase Internetul si confortul de acasa si sa plece in padure pentru o saptamana doar cu hainele de pe ei, un cutit si o cutie de chibrituri. Si pe urma sa ne spuna si noua cum s-au descurcat.

    Daca e prea complicat, sa urmareasca o emisiune despre supravietuire in conditii ostile de pe Discovery (da, is bunii si astia la ceva uneori).
    Daca tot nu sunt lamuriti, pe urma sa faca cum scrie mai sus. Macar asa au sa stie la ce sa se astepte.

    Astept cu curiozitate si nerabdare sfaturi practice atunci, despre retragerea in pustie.

    • saccsiv said, on iunie 8, 2010 at 5:17 pm

      AltAlin – orthologia, care va sa zica …

      E firesc ca ai scris:

      asa cum au mai fost crize in istorie asta s-ar putea sa fie doar una din ele si in nici un caz una “terminala” cum lasa impresia.

      Din moment ce la

      http://saccsiv.wordpress.com/2010/01/08/coada-la-vaccin-si-la-pasapoarte-electronice/#comment-19330

      scriai:

      Un pasaport/buletin care sa includa pe langa deja biometrica poza si alte elemente biometrice si electronice de siguranta ar fi binevenit avand in vedere faptul ca actualele acte ofera prea putina protectie impotriva furtului de identitate.

      cei care au facut din asta o chestiune spirituala cand este cel mult una politica nu sunt ultra-ortodocsi sunt anti-ortodocsi care pentru scopurile lor politice si pseudo-spirituale sunt in stare de orice, inclusiv sa aduca dezbinare in Biserica.

      Iar la

      http://saccsiv.wordpress.com/2009/02/08/cuvant-grav-al-unui-preot-cei-ce-se-opun-noilor-pasapoarte-sunt-eretici/#comment-2604

      scriai:

      Parintele Iustin din pacate a fost dezinformat tocmai de ucenicii lui, probabil cei care ies acum in fata si ne servesc aberatii cu casiere care bat “666″ la casele de marcat, ca in cipuri sunt coduri de bare si “666″, ca pamantul nu se invarte, etc.
      Este perfect convins ca in cipuri se ascund microfoane, camere de luat vederi, ca se are in vedere implantarea copiilor pentru a fi omorati “in 3 zile”, ca gardasil sterilizeaza(nu sunt de acord cu gardasilul dar nici cu minciunile “celorlalti”), etc.
      Avand in vedere dezinformarea care insoteste aceasta campanie anti-cip, agresivitatea cu care se propovaduieste impotriva pastorilor Bisericii si amenintarile pentru eventualitatea in care resping aceasta “Evanghelie a cipurilor”, arata ca ceva nu este in regula.
      Cu alte cuvinte avem toate simptomele unei miscari sectare, bazata pe o pretinsa intelegere superioara, profetica a Apocalipsei, ajungadu-se chiar pana acolo incat deja se pretinde a se sti care este “pecetea fiarei” (cipurile binenteles), se inventeaza o pre-pecete (actele biometrice = lepadarea de credinta) etc.

      Pe acest blog se analizeaza un ansamblu de probleme, extrem de grave fiecare in parte, dar teribile luate impreuna. De aceea, din ce in ce mai multi spunem ca actualmente suntem martorii unor evenimente unice in istoria umanitatii. Si daca luam in calcul si cele scrise in profetii sau spuse de marii duhovnici, ajungem la concluzia ca vremurile apocaliptice bat la usi.

      Tu Aline, indubitabil esti omul SISTEMULUI. La fiecare tema importanta, vii cu obiectii pro sistem: actele cu cip sunt bune, criza ca asta a mai fost, vaccinurile nu sunt o problema, pamantul se invarte, etc.

      Nu Aline, Pamantul nu se roteste in jurul soarelui, ci taman invers, asa ne invata scrierile Sfintilor Parinti …

  56. G-man said, on iunie 8, 2010 at 5:19 pm

    ai avut dreptate saccsiv e un blog pt toata lumea de aia intra pe el majoritatea care nu prea inteleg ce vrei sa le spui …

    Alin pentru respectul celor mai de sus trebuie sa citesti si comm altora.apoi problema nu se pune asa cum zici tu
    1. fiecare din noi au rude a tara si mai stiu cum sta treaba pe acolo …mai ales cei care l-au prins si pe ceasca stiu ca de la tara se pleca mereu cu sacosele pline ..pe cand la oras mureai la o coada la oua…
    2 idea de a forma o comunitate acolo nu e ceva imposibil .e greu da nu imposibil
    3 crestiniii practicanti ( nu ce se perinda pe blog ca asa cum zice si saccsiv aici intra multi au altele de invatat ) pot supravietuii cu mai putina mancare si cu mai multa rugaciune
    4 nu foametea nu o sa faca orasenii sa invadeze taranii si o sa ii faca sa accepte semnul fiarei , si implicit daca esti la oras acest compromis fatal si FINAL il faci usor in oras cu foamea in gat decat la sAt in comunitate de crestini.
    NU UITA-TI INSA ESENTIALUL TOTUL STA IN PUTEREA LUI DUMNEZEU.

  57. G-man said, on iunie 8, 2010 at 5:31 pm

    scuze de grseala gramaticala ..

    NU UITATI ESENTIALUL TOTUL STA IN PUTEREA LUI DUMNEZEU .

  58. Alexandra said, on iunie 8, 2010 at 6:28 pm

    @ Alt Alin

    1. Pina si sotul meu ateu, care pina mai acu’ un an spera ca Obama este schimbarea cea buna, cu alte cuvinte isi punea nedejdea in oameni si cand spera ca economia isi va reveni zicea acelasi lucru ca si tine ca a mai fost asa rau si inainte…incepe sa traga concluzia ca ASA CEVA NU A MAI FOST NICIODATA.

    2. Pentru simplu motiv ca atunci cand stii ca vine o nenorocire peste tine nu stai cu mainile in san ci pleci din fata ei….e ca si cand ai spune “La ce a mai fugit Maica Domnului cu pruncu’ in Egipt caci oricum Iisus a fost crucificat”…scuzati grosolania exemplului. Fiecare din noi ne rugam sa ne lumineze Bunul Dumnezeu si incercam pe cat putem sa ne lasam in voia Lui spunand la fiecare Tatal Nostru “faca-se voia Ta”. Daca Dumnezeu va vrea sa mor in oras, acolo voi muri, daca insa va vrea ca eu sa fug la eschimosi, probabil ca lucrurile se vor intampla in asa fel incat sa ajung acolo si voi muri dupa un alt an de frig sau mai stiu eu ce…dar poate acel an va fi chinul pentru plata pacatelor mele. Dumnezeu stie

    3. Toti ne rugam, mai mult sau mai putin, dar pentru ca tuturor ne este frica ori de moartea fizica ori de judecata lui Dumnezeu (care sunt mai induhovniciti) incercand sa gasim solutii, aparent pentru salvarea trupului; realizam cat suntem de neputinciosi si ne pregatiti si atunci ne rugam mai cu sarg si cu luare aminte….se formeaza un cerc: durere-plans-rugaciune catre Domnul-linistire-luminarea mintii-vederea pacatelor-plans-rugaciune….pentru ca noi prin trupul asta ne mantuim sufletul.

    4.

    Da, s-ar putea, pentru acel “s-ar putea” discutam aici. Pe cand muream de foame in Bucuresti pe vremea lui ceasca nu ma duceam sa fur gainile sau rosiile din ograzile oamenilor care traiau in jurul Bucurestiului. Rabdam, mancam mai putin, deci intr-o prima faza lumea din orase va ramane in orase, nu se stie cat timp va dura dar mai castigi un pic de timp pentru mantuirea ta si a altora caci nu-l vei petrece in huzur (cum se intampla acum cu noi toti) ci rugandu-te si ajutandu-i pe altii, mancand te miri ce.

    De aceea vorbim si ne framantam si numai la gandul ca s-ar putea sa traiesc numai din legumele din gradina mea ma apuca teama, imi dau seama ca situatia s-ar putea sa fie rea de tot si atunci ma rog la Bunul Dumnezeu sa ma intareasca.

    Aici gresesti, vezi anii de seceta din ’47, ’48.
    A…. daca dau cu bomba atomica…e altceva.

    Un alt amanunt, daca citesti comentariile vei vedea ca multi oameni care scriu pe aici sunt inteligenti (cel putin asa-i vad eu, din cele scrise de ei) si nu si-ar pierde timpul sa citeasca sau sa scrie daca ce s-ar dicuta aici ar fi cai verzi pe pereti.

  59. G-man said, on iunie 8, 2010 at 8:27 pm

    si mai e o chestiune chiar daca nu prindem noi finalul vremurilor , nu vedeti ca in societatea asta nu se mai poate traii duhovniceste , sunt cateva exceptii pe la sate sau orase mici , dar acolo tot un fel de comunitati sunt.
    si o sa se faca tot posibilul sa nu mai poti sa te gandesti la Dumnezeu si la suflet …decat cel mult varianta soft , adica superstiite …cum merg majoritatea pe la biserica ca sa le mearga bine , sa ia la examen …etc
    iar cine mai il iubeste pe Domnul ,si vrea sa fie crestin pentru ca vrea sa fie cu EL nu de altceva o sa se grupeze la sate in comunitati sa isi duca mai departe dragostea de Hristos fara , tembelizor fara a merge pe strada printre injuraturi blasfemii , homo, femei aproape goale , copii maltratati de parintii lor si pusi la cersit , partide politice care mai de care in slujba diavolului/ biserici pline de eretici sau religii la gramada..copii vaccinati aiurea, spatiu virtual invadand totul
    adica ruptura asta oricum se va produce . crestinii vor vrea sa se separe de aceste orase sodoma si gomora moderne
    cui nu ii e frica sa stea intr-un oras de sodomiti ?
    si nu ma refer la fricile enuntate mai sus ( foamete / razboi / prigonire ) ma refer la frica de Dumnezeu .
    chiar daca nu vine sfarsitu in 10 ani bucurestiul va fi plin de sodomiti la brat. asta nu poate nega nimeni ca vedeti vremurile care le traim doar.

  60. G-man said, on iunie 8, 2010 at 8:30 pm

    daca te gandesti mai bine nu iti mai trebuie pecete e deajuns sa accepti sa traiesti intr-un oras de sodomiti si hulitori . e suficient sa meriti iadu

  61. G-man said, on iunie 8, 2010 at 8:46 pm

    Lot era un om drept. noi nu. noi suntem rai si pacatosi .
    Iar Lui Dumnezeu nui cere nimeni socoteala. si ca pacatosi nu meritam avertismentul ingerului . noi avem semnele sfarsitului ca avertisment.
    eu sunt ortodox .
    tu ce religie ai ?

  62. G-man said, on iunie 8, 2010 at 8:57 pm

  63. G-man said, on iunie 8, 2010 at 9:09 pm

    am zis peste 10 ani , aici cred ca am gresit …uite hulitorii si pe acest blog
    Viorele tata dute la preot maine
    “Cred ca a trebuit sa ia totul de la capat”
    asa vorbesti tu de Dumnezeu , asta e hula.
    Mantuitorul predica la 12 ani in biserica . si tu zici ca a trebuit sa invete totul de la capat si inca de la cine ? de la oameni …
    asta e teoria reincarnarii ce ai tu in cap ..

    saccsiv opreste hulitorii astia te rog.

  64. G-man said, on iunie 8, 2010 at 9:39 pm

    Viorele
    cauta cartea “omilii la matei ” scrisa de sfantul Ioan Gura de Aur si gasesti acolo raspunsu clar la intrebarea cu botezul Domnului , asta ca ma gandesc ca poate din nestiinta hulesti (si nu intentionat ) si sa te ajut , nici nu costa mult e 500 de mii vechi. si e aur curat gasesti raspunsu la multe intrebari . tu ai deviatii de la yoga , si ce ai zis mai sus e hula sa stii.
    http://www.ioanguradeaur.ro/carti-lista/

  65. danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:00 pm

    “Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.
    “Raul va veni de la cei cititi [invatati, intelectuali]”.
    Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
    “Sa nu va faceti case mari. Sa faceti bordeie ca sa nu va intre inauntru”.
    “Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
    “Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
    uitati cateva profetii ale sf cosma etolul in care sunt nisteb raspunsuri la intrebarile voastre!

  66. danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:10 pm

    Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.

    profetia sf Nil:
    Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.

    Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

  67. danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:14 pm

    Cuvant al Sfantului Efrem Sirul :
    Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …

    Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu MOLESIRE cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mantuitorului. Si va face in asa fel incat sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

  68. danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:15 pm

    CONTINUARE:
    Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in GAURI SI IN PESTERI, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist.

    • danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:32 pm

      asadar:
      -nu ne va lasa Hristos in acele ceasuri, daca noi vom avea credinta tare ( vom fi sfinti).
      -cei 2 prooroci ne vor fi duhovnici si calauze in acele clipe.
      -scaparea este in munti si pesteri
      -ca sa scapam de magire, trebuie sa nu vedem semnele si minunile false ale antihristului, adica…asa cum se spune si in articol, sa ne rupem de cele lumesti, sa renuntam la tv, ziare,etc si sa fim uniti
      asta este strict parerea mea! daca gresesc, iertare!

  69. danutza said, on iunie 9, 2010 at 5:38 pm

    Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri :
    “Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui… Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică”
    …..
    Creştinii vor fi omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi
    ….Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.
    Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.”

    “„Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El”
    sper sa nu plictisesc cu profetiile, dar sunt cuvintele sfintilor si sunt f elocvente pt discutia noastra. Doamne-ajuta!

    • ioana said, on iunie 10, 2010 at 5:32 am

      danutza,
      sa-ti rasplateasca Domnul pt osteneala de a cauta si a ne aminti si noua aceste proorocii.
      Cu ingaduinta lui Dumnezeu sunt lansate pe piata asa de multe boli, vaccinuri ucigase, alimente toxice…astfel inctat sa ii ia mai repede la El pe cei slabi ca mine. Cum Dumnezeu nu poate crea boli, ingaduie sa faca aceasta slujitorii diavolului.

  70. Rgogu said, on iunie 9, 2010 at 8:25 pm

    Bine ai facut danutza cu aceste postari!

    Mi-am amintit de o profetie(aprox.): fericit si de trei ori fericit va fi cel care nu ii va vedea chipul hulitorului si al blestematului antihrist si nu ii va vedea falsele si intrutot mincinoasele lui minuni.
    Prin ferirea de lume si prin izolare ne vom izola si de aceste vederi care spurca si pierd pe om. Se intelege ca televizorul nu mai are loc in acest plan, dar multe altele care fac parte din viata noastra obisnuita lipsesc din spectrul vietii de izolare. Sunt multe de zis, dar ma restrang la o apreciere la adresa ultimei postari a danutzei: sa retinem ca tari si stalpi de credinta si tarie vor fi aceia care vor avea rugaciunea Lui Iisus! Lucrul asta sa il punem in inima noastra si sa incepem cat mai degraba aceasta slujba de neincetata rugaciune catre Dumnezeul si Mantuitorul nostru – Doamne Iisus Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa)!
    Doamne ajuta!

  71. Nectaria said, on iunie 10, 2010 at 10:40 am

    1. in revista Atitudini din martie 2010 apare “Pro­ro­cia Par­in­telui Iosif Vato­pe­d­inul despre un apropiat razboi”
    http://atitudini.com/a-aparut-numarul-10/

    veti citi acolo detalii despre acest razboi apropiat, chiar si cat va dura(5luni)
    imi inchipui ca daca monahii de la Man Petru Voda au decis sa publice aceasta prorocie, vor sa ne transmita ceva…

    luminos este faptul ca prorocia despre razboi spune ca la sfarsitul lui va exista o perioada de …acalmie, de bine pentru oameni (cei care vor fi ramas in viata), sub conducerea unui ales al lui Dumnezeu (nu stiu daca ii pot spune rege), smerit si bland, care va conduce cu har si frica de Dumnezeu poporul. Pentru o vreme.

    2. amintiti-va ca suntem in Postul Sf Apostoli Petru si Pavel. Nu vi se pare lucrarea lui Dumnezeu ca acest post dureaza anul acesta, foarte neobisnuit, 1 luna (dat. praznuirii foarte devreme a Pastelui 2010)? de obicei se situeaza intre cateva zile si 2 saptamani din cate stiu eu (nu tin de multa vreme toate posturile). Parca ar fi pilda cu cetatea Ninive cand Domnul le-a cerut locuitorilor ei, prin proroc, sa se pocaiasca si sa posteasca cu totii daca vor sa fie salvati. Si atunci toti s-au imbracat in sac si au postit cu totii, tineri si batrani, oameni si animale. Si urgia a trecut de la ei..o vreme. Nu e acesta semnul si pentru noi..? Nu ni se cere pocainta ca sa ne scape sau sa amane momentul? Cati intelegem? Si, din cati intelegem, cati facem voia Lui? Ma rog sa pun inceput bun de pocainta ca de vorbit e usor, dar de facut, chiar cand vezi totul cu ochii tai, e greu

    • Rgogu said, on iunie 11, 2010 at 12:05 pm

      Nectaria, aceasta noua profetie a Par­in­telui Iosif Vato­pe­d­inul adevereste profetia de care am amintit eu ceva mai sus, iar aceasta o adevereste pe cea amintita de tine.
      Profetia de care am zis eu spune despre un om ce se va gasi in Constantinopol in timpul razboiului, un om intre doua varste. Acesta va fi cel pus de Ingeri imparat in Constantinopol dupa eliberarea lui din mainile turcilor. Inainte de aceasta se va auzi glas din cer(aprox.): “ajunge cu varsarea de sange”; iar oamenii vor inceta lupta. Dupa aceasta acest om simplu va fi pus Imparat(primul imparat dintre cei 11 de dupa razboi; cel de-al unsprezecelea va fi blestematul antihrist). Acest imparat va imparati 32 de ani si va intoarce toate bogatiile furate popoarelor de catre turci. Atunci va fi bogatie multa in lume si chiar si clopotnitele bisericilor vor fi aurite(ce e drept in Rusia deja sunt clopotnite aurite…), dar credinta oamenilor va scade atunci si bisericile vor fi goale.
      Regret nespus ca nu mai stiu unde am gasit profetia aceasta! Tot ea mai spune ca va venit Filip VI(6) cu x(nu mai stiu exact numarul lor- aprox 12?17?) limbi(tari) si va razboi pe turci. Filip VI este fiul lui Juan Carlos, regele actual al Spaniei. Am verificat personal si am aflat ca Juan Carlos are deja aprox 80 de ani, iar Filip peste 45(nu mai retin exact). Filip a fost in Franta, dar francezii au trecut de indicele 14 deja. Filip a mai fost in Belgia , dar doar la indicele 1 sau 2 au ajuns… deci profetia vorbeste nemijlocit de Filip al Spaniei, care va fi al saselea Filip al Spaniei. Tot in profetie mai retin ca se zicea ca Parisul va fi distrus complet, iar Franta se va uni cu Spania. E o profetie lunga, care am citit-o cu interes de cateva ori, dar asta s-a petrecut de mai bine de un an si nu mai stiu sursa…(eu retineam ca saccsiv a publicat porfetia… dar el s-a dezis de aceasta fapta mai sus la aceasta tema de discutie).

      Totusi nu stiu cum sa impac niste profetii. Una care zice ca dupa razboi vor mai fi ca la doua-trei tari. Iar alta care zice ca vor muri 600 milioane de oameni in razboi. Poate vor muri multi de boli… Poate vor mai ramane 2-3 state numai dupa ce vor veni orientalii asupra apusului(ortodox). Cert e ca acest razboi mondial va fi groaznic. Audiati urmatorul material in care vorbeste Parintele Ilie Cleopa despre Armaghedon si armele lui odioase.

      http://www.youtube.com/watch?v=8Ej4PUn2HoM

      Mai atasez inca un link in care sunt trecute cateva profetii(se citeste repede) si sfaturi de-ale Cuv. Paisie Aghioritul despre sfarsit.

      http://sfaturiortodoxe.ro/buletine/scrisoareaparpaisie.htm

      Va recomand cartea “Staretii despre vremurile din urma” , o carte care m-a ajutat foarte mult in hotararea mea de a nu-mi mai face “planuri” pentru lumea asta (carierism[nu neaparat cariera!-depinde cum intelege fiecare], o locuinta “confortabila”, o situatie materiala de “normalitate” pentru vremurile noastre, etc.). Sfarsitul e la usi(cel putin razboiul- sfarsitul spiritual ia amploare; in timp de razboi[si asta nuclear] oare voi merge la serviciu cu cravata?). Nu mai e loc si timp! Ii multumesc Lui Dumnezeu ca prin mijlocul acesta m-a scos binisor din amorteala sufleteasca(inca nu m-am trezit si dezmeticit suficient, munca continua) , ca intr-o perioada de acalmie si de “normalitate” poate nu as fi avut o reactie atat de hotarata. O sa va pun la dispozitie mai jos un mod de a va o procura. Nu incerc sa fac publicitate acestei edituri , ci doar sa va dau un reper. Cartea se poate gasi si la alte librarii online.

      http://www.librarie.net/carti/81445/Staretii-Despre-vremurile-din-urma

      Doamne ajuta!

      • saccsiv said, on iunie 11, 2010 at 1:44 pm

        Rgogu

        VIDEO: IN 1995 Parintele Cleopa spunea ca ANTIHRISTUL AVEA DEJA 18 ANI …

        http://saccsiv.wordpress.com/2009/09/29/video-in-1995-parintele-cleopa-spunea-ca-antihristul-avea-deja-18-ani-%e2%80%a6/

      • danutza said, on iunie 11, 2010 at 10:35 pm

        eu am citit ca e filip cu 18 limbi si ma gandesc ca e vorba de nato ( nu sunt 18 tari in nato?)

      • danutza said, on iunie 11, 2010 at 10:39 pm

        Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc.
        iar intreaga profetie o gasesti la:http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?id=1194 sau o poti citi din carte. eu am citit-o de 2 ori.
        despre filip, am gasit un comentariu:
        Cine sa fie acest Filip?

        În 2010, preşedinţia UE va fi deţinută de Spania, din ianuarie până în iunie, şi de Belgia, din iulie până în decembrie. Observatie: Ambele tari care vor prelua presedentia U.E. in anul 2010, Spania respectiv Belgia, au printi cu numele de Filip. In Spania (Printul Filip de Bourbon) iar in Belgia (Prinţul Filip, Duce de Braband) România este programată la preşedinţia UE pentru a doua jumătate a anului 2019, deci peste exact 10 ani.

      • Rgogu said, on iunie 14, 2010 at 11:39 am

        Saccsiv nu stiu nici eu cum sa corelez ceea ce a spus Parintele Cleopa cu profetiile de la link-ul pe care n-il face cunoscut danutza. Despre aceste profetii am vorbit si eu mai sus, dar foarte imprecis , pentru ca le citisem de mai mult timp. Se poate ca acum blestematul sa aiba 33, dar de ce nu ar putea el lua imparatia asta pamanteasca pe care o ravneste asa de mult si pe la varsta de 70. Nu retin nici o profetie care sa zica ca va deveni imparat la 33. Probabil acum numai de acum se va face vazut si cunoscut de lume… nu stiu…
        Daca ati citit capitolul de la linku-ul trimis de danutza, se spune acolo ca primul imparat din Constantinopol va imparati 15 ani. Iar in capitolul dinaintea celui din link(in josul paginii se da “capitolul anterior”) se zice ca va imparati 32.
        Despre aceste profetii am zis si eu danutza , cand am pomenit de Filip care va veni cu “x limbi”. Deci sunt 18 pana la urma. De ce ar fi numai 18? In UE suntem 27 de tari(daca nu gresesc). Doamne ajuta noi sa nu luptam impotriva rusilor!
        Am citit azi o stire comform careia in Belgia,care va prelua mandatul de presedinte al UE pentru al doilea semestru al anului in curs, se confrunta cu probleme interetnice(intre valoni-francezi si flamanzi). Tocmai au fost alegerile parlamentare in Belgia si a castigat cu o majoritate ferma partidul care este pentru segregare si separarea celor doua teritorii unde traiesc aceste doua etnii. Se poate in semestrul acesta acre urmeaza sa urmarim si sa constatam din evenimentele ce vor avea loc, pe cele care sunt profetite.
        Iti multumesc pentru link Danutza si ma bucur ca ai postat un material foarte pretios pentru cei care vor sa se intareasca cu credinta pe aceasta cale.
        Doamne ajuta!

      • saccsiv said, on iunie 14, 2010 at 12:13 pm

        Rgogu

        Repet, nu consider credibile informatiile despre sirul acesta de imparati.

      • Rgogu said, on iunie 14, 2010 at 3:55 pm

        Saccsiv,

        In “Proo­ro­cia Par­in­telui Iosif Vato­pe­d­inul despre un apropiat razboi” se zice(din ceea ce a reprodus Nectaria mai sus) ca va fi o perioada de pace dupa cucerirea Constantinopolului, ceea ce se potriveste cu profetiile de pe razboiulnevazut.org . Ati gasit aceasta Profetie a Parintelui Iosif Vatopedianul si in format electronic? Daca puteti macar o parte sa o reproduceti aici pe blog… :)
        Saccsiv, permite-mi sa te intreb daca crezi ca blestematul va imparati chiar la varsta de 33 de ani. Si daca nu va fi aceasta varsta(si nu prea poate fi, deoarece in 2010 ar avea aceasta varsta-dupa cum profeteste Parintele Ilie Cleopa si Parintele Proclu- si inca templul nu este ridicat) accepti ca el ar putea sa se inscauneze si la o varsta mai inaintata? Eu cred ca chiar varsta blestematului poate fi singura variabila din tot contextul apocaliptic. Pentru ca el chiar va fi din al 12-lea neam de desfranate, iar totul de poate intarzia numai prin intarzierea spitei lui blestemate. In logica asta eu zic ca putem accepta ca el va imparati functie de cum va slabi puterea rugaciunilor credinciosilor care ii stau impotriva. Dar daca e deja nascut, atunci el nu poate decat accelera sau incetini procesul inscaunarii lui prin masuri economice, politice, militare si in primul rand de oridin spiritual, de credinta.
        Eu incerc dealtfel sa nu ma pronunt hotarat in nici o privinta a detaliilor ce tin de cronologie. Ci tin sa ma refer mai mult la intensitatea si gravitatea celor ce vor veni, la masurile ce se pot lua si care sunt mai bune. Sa fac doar o analiza si o grupare a lor(nu sa le propun sau sa le anunt eu), pentru ca ele au fost deja date si zise de Dumnezeu prin gura Sfintilor Sai.

        Doamne ajuta!

      • saccsiv said, on iunie 15, 2010 at 6:46 am

        Rgogu

        Prietene, daca un imparat va fi pus chiar de ingeri, acesta ar fi un eveniment exceptional. Atat de execeptional, incat sigur ar fi amintit de el Sfanta Scriptura sau Stalpii Ortodoxiei din vechime. Dar nu se vorbeste de asa ceva. Deci scenariul pe care tot insisti sa-l analizez, nu-l iau in considerare.

  72. Alexandra said, on iunie 10, 2010 at 1:29 pm

    @ Nectaria
    Multumim de postare, intrebarea e: ai vazut pe careva imbracat in sac cu cenusa in cap? eu nu. Chiar si pe cei credinciosi ii vad cum se uita la stiri si sunt bucurosi cand mincinosii anunta ca ne vom reveni nu anul acesta poate la anu’ ca sunt semne…. (cel putin in aici Canada). Semne nu-s, iar promisiunile guvernului, de a face niste investitii serioase in infrastructura nu se tin…da, chiar si aici.
    Locuri de munca apar dar numai cele platite cu salariul minim pe economie. Deci s-au pierdut locurile de munca bine platite si au aparut cele foarte prost platite.

    Cand am vazut postul sfintilor apostoli atat de lung m-am bucurat, pentru ca simteam nevoia sa tin post datorita vremurilor pe care le traim.

    Problema e ca suntem foarte putini dintre cei care intelegem ce se intampla iar din cei care intelegem, foarte putini “pun osu’” la rugaciune si fapte bune, eu nefiind printre aceia, caci ori ma apuca lenea, ori somnul, ori gasesc “altceva mai bun de facut”…atacuri atacuri….

  73. [...] Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… [...]

  74. [...] Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… [...]

  75. Rgogu said, on iulie 8, 2010 at 8:23 am

    Doamne ajuta!

    Pr. Vasile spune ca Sfintii Ilie si Enoh vor prooroci in timpul imparatiei lui antihrist(nu e neaparat o contradictie cu ceea ce voi spune in continuare!). Am citit un articol pe Razboiintrucuvant in care se spune ca sunt trei perioade in evolutia celui blestemat. Prima este pregatirea terenului de catre inchinatorii lui. A doua perioada este cea in care se va face cunoscut oamenilor, dar inca nu va fi imparat. Iar a treia perioada este cea a imparatiei lui. Si a doua si a treia perioada vor dura 3 ani jumate. In a doua perioada am inteles ca vor veni si Sfintii Prooroci, iar atunci blestematul nu le va putea face nimic pentru ca va incerca sa se arate cu desavarsire bun si smerit. Dar cum va castiga imparatia ii va oamori pe cei doi Sfinti. Nu se zice la ce perioada dupa instalarea lui o va face , dar e de presupus ca curand.
    Trag concluzia , deci, ca Sfintii Prooroci voi profeti si vor fi in lume, in paralel cu blestematul care se va face cunoscut in persoana lumii si ii va insela. Inainte de a fi imparat blestematul acela, Sfintii Prooroci vor veni in lume ca sa ii invete pe oameni cum sa se fereasca de antihrist si sa se mantuiasca. Probabil va fi ultimul semnal inaintea insemnarii pierzatoare.
    Saccsiv, legat de cei 11 imparati despre care pomeneam tot la articolul acesta incep sa cred o alta varianta legata de ei(sau nici aceasta). Este tot o varianta gasita mi se pare in filmul Ingerul Digital. Acolo zice despre imparati ca vor fi de fapt 10 imparatii (una din ele este uniunea europeana, alta uniunea americii de nord…) carora le va succeda imparatia celui au, a intregii lumi.
    Cred ca cu tarie ca suntem ultimii si asta mai ales pentru profetia Sfantului Parinte monah Arsenie Boca(comentariul lui “c” la articolul despre 2011…): * Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”.
    Incerc sa nu mai fac colaje de profetii si sa cred cat mai simplu profetiile. Binenteles voi crede profetia despre 2011.

    Dumnezeu sa ne ajute si sa ne miluiasca!

  76. Strainul said, on iulie 30, 2010 at 6:26 pm

    Cred ( pe baza profetiilor citite) ca blestematul va lua imparatia in jurul varstei de 33 de ani. Deoarece va incerca sa-l imite(maimutareasca) pe Hristos (chiar si in acest caz). Crestinii naivi vor crede ca este Hristos la a Doua Venire.

  77. [...] de un sistem unic integrat, a explicat preşedintele CNAS, Nicolae Lucian Duţă. Cititi va rog si: Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… Asadar, cu intarziere, dar iata ca ne mai paste un cartonas cu cip … ca sa ne obisnuim cu ideea. [...]

  78. [...] Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc…  [...]

  79. [...] Ni se spune astfel ca solutia este indepartarea de civism, incet-incet plecarea spre paduri si munte.(vezi) [...]

  80. mercurie said, on august 11, 2010 at 9:00 am

    O sa va inchipuiti ca cei de la tara vor scapa..Nu! Cine le va plati impozitele pe teren si casa ? Nu platesti, ti le ia. Poate refugiu in creierul muntilor sau sa ai harul sa anticipezi perioada de ani in care vor cipui neamu, sa poti plati pe cativa ani impozitul pe teren si casa…

  81. [...] Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc… [...]

  82. [...] Pe masura ce din ce in ce mai multi inteleg ca trebuie sa se rupa de SISTEM (Necesitatea ruperii de SISTEM. Napasta ii va lovi pe toti: intai pe cei din marile orase, apoi la sc…) vor apare din ce in ce mai des astfel de [...]

  83. mircea popa said, on iulie 8, 2011 at 12:27 am

    Fratilor, cred ca a venit vremea sa invatam sa vanam cu arcul, sa pescuim, sa ne reinventam.Cel mai bun exemplu il gasim la Daci si la Mongoli. Dacii au fost stramosii nostrii iar mongolii au cucerit lumea tocmai prin viata simpla si sanatoasa care au dus-o, de aici venind puterea lor de a lupta.Succes tuturora ce o vor face.

  84. Ciprian said, on iunie 6, 2010 at 10:43 pm

    ce vrei sa spui, m-ai facut curios.

  85. Rgogu said, on iunie 8, 2010 at 10:09 am

    Ciprian nu trebuie sa devenim curiosi la fiecare vorba aruncata. Kery probabil crede ca misiunea acestor doi Mari Sfinti care vor veni inainte de sfarsit va fi sa se ascunda de lume si sa se refugieze undeva si sa se bucure de placerile ce sunt in lume acum… Ei nu se vor ascunde! Ci va fi vadit lucrul acesta, aparitia lor! Cum am putea sa dam noi curs unei astfel de aberatii, sa credem noi ca au venit “demult”?
    De fapt daca voi citi atent textul lui kery ii vom da dreptate… Pentru ca Ilie si Enoh au venit si au fost multi cu siguranta in cursul istoriei pamantului, dar Sfintii Ilie si Enoh cu siguranta nu au re-venit printre noi.
    Doamne ajuta

  86. danutza said, on iunie 7, 2010 at 3:20 pm

    Profetia unui cuvios din anul 1503 in
    http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/05/profetii-despre-vremurile-de-pe-urma.html sau in profetii despre antihrist.

  87. G-man said, on iunie 10, 2010 at 6:37 am

    acadennis . nu vreau sa imi traduci exista articolul si in ziare romanesti .
    si nu toti sunt asa deschisi ca tine catre tari straine , eu de exemplu chiar daca inteleg in engleza ca am facut ceva la scoala ( nu asa ca tine , care mi se pare si normal daca traiesti in anglia sa stii engleza ddd ) , eu sunt din fire mai nationalist si nu inghit usor ( daca te uiti la postarile mele am cam gresit fiecare cuvant din engleza)
    ti-as recomanda sa vezi ce zice parintele Ioanichie care a scris patericul ROMANESC de cei ce isi parasesc tara.
    daca tot ai evadat din tara , nu mai transpira ura asta impotriva celor care au ramas si ne considera pe toti prosti citez :”noroc cu sacciv ca traduce toate articolele si vi le pune sub nas “.
    si aikido este o forma de carate cu multa teorie budista acolo asa ca “watch out”.

  88. acadennis said, on iunie 10, 2010 at 11:37 am

    Nu atrage tu atentia altora despre nimic si nu arunca vorbe nimanui ca nimeni sa nu-ti arunce vorbe tie, daca gresim este normal fiindca suntem oameni, toti suntem nascuti in pacat si toti vom plati pentru ceea ce facem.
    Nu trebuie sa traiesti in tari straine sa inveti limbi straine, si ai facut multe calcule sa gasesti unde traiesc – dar te inseli.
    Nu-mi spune “watch out” pentru ca nu ma cunosti. Sunt multe postari pe blog pe care daca sunt interesat le citesc sau nu, dar incerc sa nu arunc vorbe altora.
    Iar despre ura sa stii ca nu urasc pe nimeni si incerc sa nici nu supar pe nimeni.
    Incearca si tu la fel.

    Astai nu-i o dovada a ortodoxiei criticand pe altii. In biblia mea scrie sa fim milostivi, sa ne iubim si sa ne iertam unul pe altul.
    In biblia ta nuscrie asa ?

    Este adevarat ca noi, de multe ori uitam ca avem o porunca de la Dumnezeu: sa iubim pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasii nostri.
    Domnul Iisus Hristos vrea sa ne iubim unii pe altii cum ne-a iubit El pe noi, cum ne iubeste El pe noi si cuvintele acestea le rosteste catre ucenicii sai, pe care intr-adevar ii iubea.

    Oricum nu voi da satisfactie ingerului dezbinator si ca urmare imi cer scuze daca te-am
    suparat.

  89. G-man said, on iunie 10, 2010 at 11:58 am

    cred ca o sa ma limitez ca la inceput doar sa citesc articolele lui saccsiv si nu comentariile , asta ca sa nu mai fac pacate aiurea. ca daca am citit comm am dorit sa stiu si despre cel ce comenteaza cate ceva , asta nu din dorinta de a ataca ci din cauza ca daca doar presupun ca este un crestin ortodox practicant si posteaza aiurea ajung sa ma intreb daca am innebunit eu sau crestinii nu mai sunt crestini . dar daca stiu de respectivul ca are alte credinte ,inclinatii ,filozofii etc. atunci nu ma alarmez citesc si trec mai departe. din aceasta cauza provoc dialog nu de altceva.
    acestea fiind spuse iti acept scuzele si ti le prezint si eu pe ale mele .
    Domnul cu noi cu toti !

  90. Ilie said, on iulie 7, 2010 at 7:57 pm

    AMIN.
    (intru totul de acord, dar nu sunt capabil acuma sa spun mai mult)

  91. Ilie said, on iulie 7, 2010 at 7:59 pm

    AMIN.

  92. Ilie said, on iulie 7, 2010 at 8:08 pm

    Multumim ca ne informati corect. Doamne ajuta !


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 582 other followers