Saccsiv's Weblog

VIDEO: Aproape 300.000 de persoane au manifestat la Lisabona împotriva măsurilor de austeritate

Posted in Lisabona by saccsiv on iunie 1, 2010

   Citez din articolul Aproape 300.000 de persoane au manifestat la Lisabona împotriva măsurilor de austeritate (VIDEO):

   Aproape 300.000 de persoane au manifestat sâmbătă, la Lisabona, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului socialist, conform principalei confederaţii sindicale portugheze (CGTP), care făcuse apel la o zi de acţiune, potrivit AFP.

   Aproape “300.000 de persoane au ajuns aici”, a declarat secretarul general al CGTP, Manuel Carvalho da Silva, adresându-se manifestanţilor care au defilat la Lisabona.

   Poliţia portugheză, refuzând să arbitreze între cifrele sindicatelor şi cele ale Guvernului în timpul mişcărilor sociale, a decis să nu mai divulge estimarea numărului de participanţi.

   Potrivit CGTP, ar fi vorba despre o prezenţă-record pentru ultimii ani, depăşind cele 200.000 de persoane care au manifestat la Lisabona la 13 martie 2009, pentru a cere condiţii mai bune de muncă.

   Sâmbătă, manifestanţii veniţi din toată ţara şi-au exprimat opoziţia faţă de cura de rigoare a Guvernului socialist, care a prevăzut între altele scăderea ajutoarelor sociale şi o creştere generalizată a impozitelor, pentru a remedia finanţele publice ale ţării.

   “Spunem nu acestor măsuri în numele interesului muncitorilor şi vrem ca unele dintre ele să fie retrase”, a declarat Carvalho, adăugând că CGTP nu exclude nici o “formă de luptă” zilele următoare. CGTP a evocat deja ipoteza unei greve generale.

“Aceste măsuri sunt fundamentale pentru viitorul economiei noastre, ale muncii şi pentru a restaura încrederea internaţională”, a subliniat la rândul său ministrul Muncii, Helena dos Santos Andre, făcând apel la dialog.

   Vizionati va rog si:

http://videonews.ro/action/viewvideo/48302/Proteste-in-Lisabona-impotriva-austeritatii/

DALAI LAMA: „Sunt un marxist”

Posted in DALAI LAMA by saccsiv on iunie 1, 2010

   Citez din articolul I’m a Marxist: Dalai Lama:

   Dalai Lama spune că este marxist, totuşi, recunoaşte meritele capitalismului pentru aducerea de noi libertăţi ţării comuniste care l-a exilat – China.

   „Încă sunt un marxist”, a spus la New York liderul tibetan budist exilat, atunci când a sosit cu un anturaj de călugări în robe şi o securitate bine pusă la punct pentru a susţine o serie de prelegeri publice plătite.

   Marxismul are „o etică morală, pe când capitalismul este doar despre cum să faci profit”, a spus Dalai Lama – în vârstă de 74 de ani.

   Cu toate acestea, a aprobat atitudinea Chinei de a înbrăţişa economia de piaţă pentru a sparge strânsoarea comunistă asupra celei mai populate ţări din lume şi pentru forţarea conducerii Partidului Comunist să „reprezinte mai multe feluri de clase sociale”.

   Capitalismul „a adus multe aspecte pozitive în China. Standardele de viaţă ale milioane de oameni s-au îmbunătăţit”, a spus acesta.

   Dalai Lama a afişat o suprinzătoare notă optimistă în general, spunând că el crede că lumea devine un loc mai bun, mai unit.

   Mişcările anti-război, eforturi internaţionale de într-ajutorare imense după cutremurul din Haiti din acest an şi alegerea lui Barack Obama ca primul preşedinte de culoare într-o ţară odinioară profund rasistă – SUA, sunt „semne clare ale maturizării fiinţei umane”, a spus el.

   Dalai Lama a spus că a simţit „un sentiment de unitate a fiinţelor umane”, adăugând în glumă: „Dacă aceste gânduri sunt greşite, vă rog să-mi spuneţi”.

   Deşi China, care l-a forţat să evadeze pentru propria viaţă în 1959, începe să fie mai destinsă, el a avut cuvinte aspre la adresa conducerii comuniste care, spune el, urmăreşte să conducă populaţia prin teamă.

   Pe măsură ce chinezii devin mai bogaţi, „ei vor mai multe libertăţi, ei vor un sistem judiciar independent, vor să aibă presă liberă”, a spus acesta.

   Guvernul chinez, a spus el, urmăreşte armonia, „dar armonia trebuie să vină din inimă, nu din frică. Până acum, metodele de aducere a armoniei se bazează în general pe folosirea forţei”.

   Întrebat de ce biletele pentru prelegerile sale se vând cu sume de până la 100 de dolari americani, Dalai Lama a spus că niciun ban nu a ajuns la el în mod personal. „Ar trebui să-l întrebaţi pe organizator. Eu nu am nicio legătură.”

   El a afirmat că „i-a spus întotdeauna organizatorului: biletele trebuie să fie ieftine. Pentru mine, eu nu am acceptat niciun dolar astfel”.

   O parte din bani se vor duce către organizaţii de caritate, precum stoparea foametei, a spus el.

   „Din păcate”, a adăugat el, izbucnind în râsul lui specific, uneori „organizatorii sunt puţin mai bogaţi”.

   Cititi va rog si:

STANGA, NOUA ORDINE MONDIALA si ANTIHRISTUL. Ampla analiza plecand de la discursul premierului Gordon Brown in care Il invoca pe Dumnezeu, cerand o Noua Ordine Mondiala, in timpul unei predici la catedrala Sf. Paul

 

VIDEO (si transcriptul): SATANISMUL piesei „JOHN THE REVELATOR” – DEPECHE MODE

Posted in DEPECHE MODE, JOHN THE REVELATOR, satanism by saccsiv on iunie 1, 2010

   Piesa o puteti viziona si la:

Depeche Mode-John the revelator

   Iata si versurile:

Ioan vizionarul

Puneti-l intr-un lift
Urcati-l cat mai sus

Duceti-l acolo unde muntii se termina

Lasati-l sa-si spuna cartea lui cu minciuni

Ioan vizionarul

Este un manuitor fin

Este timpul sa-l oprim
Luati-l de mana
Duceti-l la tribunal
Sa auzim alibiurile lui

Susţinand ca Dumnezeu – este dreptul sau sfant
El fura Dumnezeul israelitilor
Il fura pe Dumnezeu de la musulmani, de asemenea
Exista doar un singur Dumnezeu, prin si prin
Sapte minciuni, inmulţit cu sapte, inmulţit cu sapte din nou
Sapte ingeri cu sapte trambiţe

Trimite-l acasa cu trenul de dimineata
Ei bine, cine e acela care tipa?
Ioan vizionarul!
Tot ce ne da noua este durere

Ei bine, cine e acela care tipa?
Ioan vizionarul!
El ar trebui sa plece capul de rusine

In curand
In curand
In curand

In curand

Sapte minciuni, inmulţit cu sapte, inmulţit cu sapte din nou
Sapte ingeri cu sapte trambiţe
Trimiti-I acasa pe tren dimineata

Ei bine, cine e acela care tipa?
Ioan vizionarul!
Tot ce ne da noua este durere

Ei bine, cine e acela care tipa?
Ioan vizionarul!
El ar trebui sa plece capul de rusine

In curand

In curand

Ioan vizionarul

In curand

Ioan vizionarul

In curand

Ioan vizionarul

   Comentariu saccsiv:

   Muzica astora e cica pentru cei mai elevati, iar in Romania o asculta cei ce se lauda ca nu se coboara la nivelor iubitorilor de manele. Are dracul solutii pentru toate gusturile …

   Cititi va rog si:

VIDEO (si transcriptul): A facut BOB DYLAN un pact cu DIAVOLUL?

VIDEO – SATANISM muzical in Romania: AC/DC („Black Ice Tour”) – duminica 16 mai, ora 21. Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax – 25-27 iunie, Romexpo …

VIDEO: Premiile Grammy 2010. Ce SIMBOLURI recunoasteti la Beyoncé si Lady Gaga?

VIDEO: seria “THE INDUSTRY”

 

VIDEO: Filmari cu ATACAREA SOLDATILOR ISRAELIENI, ce a condus la reactia dura a acestora si uciderea a 20 de oameni dintre cei ce se aflau in FLOTA CU AJUTOARE pentru GAZA?

Posted in GAZA, ISRAEL by saccsiv on iunie 1, 2010

Reactiile internationale provocate de UCIDEREA de catre ISRAEL a 20 de oameni dintre cei se se aflau in FLOTA CU AJUTOARE pentru GAZA

Posted in GAZA, ISRAEL by saccsiv on iunie 1, 2010

   Citez din articolul Raidul israelian provoacă ample reacţii de condamnare din partea comunităţii internaţionale:

   Raidul israelian împotriva unei flotile internaţionale ce transporta ajutoare spre Fâşia Gaza a provocat luni reacţii de condamnare unanimă din partea comunităţii internaţionale, numeroase ţări considerându-l “inacceptabil” sau “disproporţionat”, relatează AFP citată de Mediafax.

   Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a cerut Israelului “o anchetă completă asupra circumstanţelor” acestui raid. Ashton a declarat luni, la Varşovia, că a discutat cu şeful diplomaţiei israeliene, Avigdor Lieberman, pentru a solicita demararea unei anchete “conduse de Israel” şi pentru a-şi exprima “profunda preocupare privind tragedia care a avut loc”. “Am profitat de asemenea de ocazie pentru a sublinia importanţa autorizării transporturilor de ajutoare umanitare, pentru a asigura oamenilor obişnuiţi o existenţă mai bună decât cea pe care am putut să o văd eu însămi în Gaza”, a adăugat ea.

   Numeroase capitale au cerut elucidarea acestui raid ce a provocat moartea, în circumstanţe încă neprecizate, a cel puţin 19 persoane.

   În Europa, condamnările raidului au fost severe: “complet inacceptabil” pentru Suedia, “total disproporţionat”, “grav şi îngrijorător” pentru Spania, “răspuns total inacceptabil”, pentru o misiune umanitară irlandeză.

   Germania a considerat raidul “la prima vedere disproporţionat”, ca şi Belgia, în timp ce Italia a “deplâns” “moartea unor civili”.

   “Nimic nu ar putea justifica folosirea unei asemenea forţe”, a declarat, la rândul său, ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, care s-a declarat “profund şocat”.

   Grecia a anulat imediat un exerciţiu aerian comun cu Israelul, ce se desfăşura în Creta.

   Ambasadorii la Bruxelles a celor 27 de ţări ale Uniunii Europene urmau să participe la o reuniune extraordinară, luni după-amiază, pentru a discuta pe această temă.

   Grecia, Turcia, Irlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Belgia, Austria, Bulgaria şi Spania, care asigură preşedinţia semestrială a UE, şi-au convocat ambasadorii israelieni pentru a le cere explicaţii.

   Autoritatea Palestiniană şi Turcia au solicitat organizarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate a ONU. La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon s-a declarat “şocat” de atacul armatei israeliene împotriva flotilei ce vroia să încalce blocada la care Fâşia Gaza este supusă din 2007.

   Calificând raidul drept un “masacru”, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a decretat trei zile de doliu în teritoriile palestiniene.

   Autoritatea Palestiniană a cerut administraţiei americane o intervenţie de urgenţă pentru a pune capăt “crimelor israeliene”.

   La rândul său, şeful Guvernului Hamas în Gaza, Ismail Haniyeh, a denunţat “o crimă şi un scandal politic şi mediatic care va avea consecinţe asupra ocupaţiei”.

   Mişcarea islamistă palestiniană a cerut arabilor şi musulmanilor să protesteze “în faţa ambasadelor” Israelului din întreaga lume şi palestinienilor să manifesteze şi să intre în grevă în Cisiordania.

   Înaltul Comitet Arab, cea mai importantă organizaţie care reprezintă cele 1,3 milioane de arabi israelieni, a solicitat o zi de grevă generală marţi şi organizarea de manifestaţii în Israel.

   Peste 2.000 de persoane au manifestat deja luni la Amman şi mai multe sute de persoane s-au strâns în faţa unor clădiri diplomatice israeliene, la Istanbul şi Ankara, în semn de protest.

   Turcia, altădată unul din puţinii aliaţi ai Israelului în Orientul Mijlociu, şi-a rechemat ambasadorul în Israel şi a avertizat că incidentul poate “avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor bilaterale”.

   Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a denunţat un “act inuman al regimului sionist”, văzând în acesta “nu un semn al forţei, ci al slăbiciunii acestui regim”, al cărui sfârşit “este mai aproape ca niciodată”.

   În Orientul Mijlociu, premierul libanez Saad Hariri a denunţat “o etapă periculoasă şi excesivă care va exacerba tensiunile din regiune” şi a cerut comunităţii internaţionale “să ia măsuri”.

Liga Arabă a convocat o reuniune extraordinară marţi, pentru a decide măsurile ce urmează să fie luate, în timp ce Kuwaitul a ordonat o reuniune extraordinară a Guvernului său. Emirul Qatarului a denunţat “un act de piraterie” şi a cerut “spargerea” blocadei impuse de Israel Fâşiei Gaza.

   Statele Unite au anunţat luni, într-un comunicat, că “regretă pierderile de vieţi omeneşti” după atacul Israelului asupra unei flotile propalestiniene cu destinţia Gaza, adăugând însă că vor să cunoască circumstanţele “tragediei”.

   Reprezentantul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, Tony Blair, s-a declarat “şocat” de atacul israelian şi a cerut o anchetă asupra acestui incident, în timp ce Marea Britanie a “deplâns pierderile umane” prin vocea ministrului său de Externe, William Hague, cerând Israelului să acţioneze în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale.

   Rusia a calificat, la rândul său, acest raid drept o “încălcare gravă” a dreptului internaţional, într-un comunicat al Ministerului de Externe.

   Cititi va rog si:

VIDEO: Aproximativ 20 MORTI, dupa ce MARINA ISRAELIANA a atacat CONVOIUL CU AJUTOARE pentru GAZA. Reactie ferma a TURCIEI

PROTESTE DE STRADA in ISTAMBUL, ca urmare a UCIDERII de catre ISRAEL a 20 de oameni dintre cei se se aflau in FLOTA CU AJUTOARE pentru GAZA. Premierul Erdogan isi intrerupe vizita in America Latina

   Stie cineva ceva despre pozitia guvernului anti-romanesc Basescu?

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 662 other followers