Evenimentul zilei: Legendele familiei ROTHSCHILD . Părinţii globalizării
Citez din articoul Legendele familiei Rothschild. Părinţii globalizării:
Nu apar niciodată în topurile oficiale ale celor mai bogaţi oameni din lume, dar sunt consideraţi cei mai puternici oameni de pe planetă, influenţând istoria ultimelor două secole.
Este puţin probabil ca vreo altă familie să fi influenţat atât de puternic istoria ultimelor două secole. Influenţa membrilor familiei Rothschild a fost atât de mare încât ei sunt creatori ai istoriei.
Cu banii lor, Ducele de Wellington l-a învins pe Napoleon la Waterloo, schimbând cursul istoriei. Ei au finanţat războiul de secesiune din SUA, consolidând democraţia modernă. L-au sprijinit pe aventurierul Cecil Rhodes, cel care a schimbat faţa Africii, au finanţat armata britanică în timpul cuceririlor coloniale, au făcut afaceri cu îm păraţii Prusiei şi cu ţarii Rusiei.
La începutul secolului trecut, au pus bazele statului Israel, finanţând achiziţia de terenuri în Palestina. Intuind perfect „vremurile”, au construit primele căi ferate din Europa şi au finanţat inovaţia. Referinţele asupra afacerilor şi averii sunt rarisime, nu apar în topurile miliardarilor şi se feresc de publicitate.
Se estimează că, la sfârşitul secolului XIX, averea familiei era de între 2 şi 6 miliarde de dolari, bani care nu se pot calcula în curs, ci mai degrabă în procent din totalul afacerilor globale de la vremea respectivă. Averea uriaşă a creat mitul Dinastiei Baronilor de Rothschild, o legendă care dăinuieşte ca atare. Iar legenda are un început şi o explicaţie.
Numismatul care visa globalizare
Amschel Mayer Rothschild iubea literalmente banii, începându-şi cariera ca negustor de monede vechi la Frankfurt. El este cel care a pus bazele dinastiei, aplicând, în secolul XVIII, un model de business necunoscut la acea dată.
A început să speculeze moneda, profitând din plin de vremurile turbulente, când o valută sau alta se aprecia sau îşi pierdea din valoare în funcţie de războaie. Şi-a dat seama rapid că aurul este singura valută universală şi a pus la punct un sistem de transmitere a informaţiilor, genial în epocă.
Pentru a putea profita din plin de inovaţii şi pentru a fi sigur de controlul asupra afacerilor, Amschel Mayer şi-a împărţit cei cinci fii în principalele zone de influenţă ale Europei. Pe Amschel l-a ţinut lângă el la Frankfurt, Nathan a fost trimis la Londra, James la Paris, Salomon la Viena şi Karl la Napoli. Doar Nathan şi James au avut urmaşi, ei fiind „rădăcinile” actualei familii, ajunsă la a şaptea generaţie.
Printr-un sistem de agenţi şi curieri, folosind porumbei călători pentru a comunica rapid, Rothschild ştia înaintea tuturor ce se întâmplă în lume. La moartea fondatorului, în 1818, familia era deja una extrem de influentă şi avea la dispoziţie un set de reguli despre care se spune că sunt respectate şi astăzi.
Rothschild în epoca modernă
Două sunt evenimentele care au schimbat cursul afacerilor dinastiei în epoca modernă. La începutul secolului trecut nu era niciun mare business în care să nu fie prezenţi şi nu vorbim doar de sistemul bancar pe care-l dominau. Royal Dutch Shell, Rio Tinto, De Beers, Standard Oil şi multe alte afaceri de acelaşi calibru pe care familia Rothschild le controla sau în care avea acţiuni. Edmond investise masiv în podgorii şi domenii franceze, restul familiei cumpărase artă şi terenuri peste tot în lume.
Al Doilea Război Mondial este primul eveniment care a schimbat felul în care familia făcea business. S-au trezit cu proprietăţile confiscate sau distruse, majoritatea refugiindu-se în America. Deşi se speculează, normal, că familia a finanţat regimul nazist şi chiar că Hitler ar fi avut descendenţă Rothschild după un bunic, imperiul s-a clătinat.
După război, famila Rothschild a început să renunţe la participaţiile din marile companii industriale sau de exploatare a materiilor prime şi s-a concentrat pe ce ştia mai bine: bănci şi investiţii financiare. A doua lovitură a fost naţionalizarea Bank de Rothschild şi a altor active franceze de către regimul socialist a lui Mitterrand, în anii ’80. Au luat-o de la capăt câţiva ani mai târziu, în Franţa, însă de data acesta s-au retras de pe segmentul de creditare şi au rămas pe zona de bănci private şi de investiţii.
Astăzi, câteva dintre principalele active ale familiei, cele la vedere, sunt băncile de investiţii NM Rothschild & Sons din Londra, Group Edmond de Rothschild din Elveţia sau grupul francez Compagnie Financiere. Potrivit propriilor declaraţii, activitatea Rothschild se rezumă la consiliere financiară, la investiţii financiare şi la sectorul M&A (fuziuni şi achiziţii), genul de afaceri care oferă control în toate domeniile, plus nepreţuita discreţie. Şi totuşi, membri ai familiei pot fi încă întâlniţi în consiliile de admi nistraţie ale giganţilor industriali, ale marilor bănci. Mitul nu s-a destrămat.
TESTAMENT
Regulile lui Amschel Mayer de Rothschild
Setul de reguli impus de fondatorul dinastiei, respectat şi astăzi, este unul dintre secretele succesului şi o explicaţie pentru discreţia Rothschild.
- Toate posturile importante trebuie să fie ocupate de membri ai familiei şi doar bărbaţii au voie să facă afaceri. Fiul cel mai mare al celui mai mare fiu este şeful familiei.
- Pentru ca averea să rămână în familie, membrii trebuie încurajaţi să se căsătorească între ei, fiind acceptate căsătoriile între verişori primari sau secundari.
- Amschel a scris în testament: “Niciodată să nu fie făcut un inventariu public, de către tribunale sau oricine altcineva, a averii mele. Interzic publicarea oricărei evaluări a moştenirii mele”.
VERIGĂ. Lionel Rothschild a fost promotorul Canalului Suez
LEGENDE
Două secole de umbră
- ILLUMINATI. Se specula, încă înainte de Dan Brown şi “Codul lui Da Vinci”, că familia Rothschild ar fi înfiinţat şi finanţat organizaţia, pentru a proteja “sângele divin”, ai cărui descendenţi erau.
- AL DOILEA RĂZBOI. Se spune că ei au sprijint ascensiunea naziştilor pentru a putea justifica apariţia statului Israel.
- AURUL. O cunoscută teorie arată că preţul mondial al aurului, la Bursa Aurului de la Londra, este stabilit de Casa Rothschild. Cert este că la ceremonia anunţării cotaţiei zilnice participă şi astăzi un membru al familiei.
- STĂPÂNII UNIVERSULUI. Printr-o reţea extraordinar de complexă, cu rădăcini sioniste, familia Rothschild controlează şi astăzi finan ţele mondiale prin Federal Reserve, Bank of England sau FMI.
- AVEREA. Ultimul dar nu cel din urmă mit spune că membrii familiei Rothschild ar fi mult mai bogaţi decât vor să pară. Bazându-se pe ultima evaluare a averii, din sec. XIX, s-a calculat, folosindu- se diferite ritmuri de creştere (ex plicabil, orice membru adaugă ceva, nu con sumă), că bogăţia familiei ar fi între 1,4 trilioane de dolari şi peste 100 de trilioane de dolari.
Cititi va rog si:
NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului
Articolul zilei (21.03.2010): MOASTELE Sfintilor inchisorilor AU IZVORAT DIN NOU MIR la manastirea Petru Voda
Citez din articolul Sfintele moaste au izvorat din nou mir la manastirea Petru Voda:
Minunea s-a repetat din nou la Manastirea Petru Voda. Fratele Danion a ajuns cu moastele la manastire si ne-a dat sa ne inchinam si sa ne bucuram sufletele cu mireasma dumnezeiasca a mirului. In timp ce tineam raclita in mana am observat ceva stralucitor si umed pe suprafata sfintelor moaste; mireasma devenise mai puternica. Toti cei de fata am vazut ca sfintele moaste izvorasc din nou mir, apoi am sters mirul cu o panza curata, daruita tot de fratele Danion. Slava lui Dumnezeu si sa fie spre intarirea sufleteasca a tuturor pentru vremurile ce or sa vina.
Comentariu saccsiv:
Dupa predica ce a tinut-o azi (duminica, 21.03.2010) la manastirea Petru Voda, unde a reluat temele abordate la conferinta, fratele Danion Vasile m-a contactat telefonic, intarind spusele de mai sus ale fratelui Apologeticum.
A facut CIA teste cu LSD pe pasagerii sistemului de metrou din New York?
Citez din articolul Did the CIA test LSD in the New York City subway system?:
Pe 28 noiembrie 1953, Frank Olson, un insipid si aparent inofensiv cercetator guvernamental de 42 de ani, a facut un salt mortal de la geamul camerei sale cu numarul 1018A din hotelul Statler din New York, aterizand pe o trecere de pietoni de pe Strada Seventh Avenue chiar opusa de la Statia Penn.
Sfarsitul infam al lui Olson a fost declarat ca o sinucidere absolut comuna a unui birocrat guvernamental depresiv care a venit in Orasul New York in cautarea unui tratement psihiatric, si deci a atras putina atentie in acel moment.
Dar 22 de ani mai tarziu, raportul Comisiei Rockefeller a fost dat publicitatii, avand detaliate o lista intreaga de abuzuri domestice ale CIA. Adevarul urat a iesit la iveala: moartea lui Olson a fost rezultatul faptului ca a fost drogat cu LSD pe ascuns cu cateva zile inainte de catre colegii lui.
Dezvaluirea socanta a dus la scuzele Presedintelui Gerard Ford catre vaduva lui Olson si cei trei copii ai acestuia, sotia acceptand suma de 750.000 de dolari ca plata civila pentru moartea sotului ei. Dar acest gest de mea culpa din 1975 a esuat sa inchida acest batator la ochi capitol al natiunii americane.
In loc, a generat mai mult interes in ceea ce priveste o serie de salbatice experimente de „control al mintii” asupra unei populatii inconstiente de aceasta de-a lungul a trei decade.
O mare parte din acest complot s-a desfasuat in New York, potrivit lui H.P. Albarelli Jr, autorul a „O greseala teribila: Uciderea lui Frank Olson si Experimentele Secrete ale CIA din Razboiul Rece”.
„Pentru mine, in multe privinte povestea lui Olson este doar o poveste din New York”, spune Albarelli, un fost avocat in administratia Carter, care a scris extensiv in privinta situatiilor de spionaj si razboi biologic.”CIA a fost creata si initial compusa din oameni bogati care veneau din Wall Street si firme de avocatura din New York”.
Olson a fost un cercetator cu functie in Divizia de Operatiuni Speciale a CIA, la Ft. Detrick, Md., care dezvolta cercetari top secrete in legatura cu LSD-25, un nou drog puternic ale carui proprietati erau putin intelese. Puteau drogurile psihedelice fi folosite pentru a-i face pe combatantii inamici sa puna jos armele, sau sa functioneze ca un ser al adevarului pentru prizonierii necooperanti?
Albarelli si-a petrecut mai multe de 10 ani trecand prin sita mai mult de 100.000 de pagini de documente guvernamentale si cea mai ametitoare „descoperire” a lui este, conform afirmatiilor sale, faptul ca comunitatea de spionaj a condus teste de aerosol de LSD in incinta sistemului de metrou din orasul New York.
„Experimentul era destul de socant- socant ca CIA si Armata ar de drumul la LSD asa, printre oameni inocenti si nestiutori ”, declara Albarelli catre The post. Un raport declasificat al FBI de la biroul de teren din Baltimore datat 25 august 1950, detine cateva elemente tentante de suport pentru aceasta afirmatie. Experimentele cu AB (Arma Biologica) ce urmau sa fie conduse de reprezentanti ai Departamentului Armatei in sistemul de metrou al New York-ului in septembrie 1950, au fost amanate pe timp nedefinit,” precizeaza memo-ul, o copie pe care autorul a pus-o la dispozitia The Post.
Un coleg al lui Olson, Dr. Henry Eigelsbach, i-a confirmat lui Albarelli ca testul cu LSD din metrou a avut, de fapt, loc in noiembrie 1950, desi la o scala mai mica decat cea planificata initial. Putin se stie, totusi, despre test – ce traseu, cati oameni si ce s-a intamplat.
Acest experiment a avut loc cu aproape un an inaintea infamului incident din august 1951 din micul orasel Pont St. Esprit, din sudul Frantei, cand cetatenii au fost loviti de un caz de nebunie de masa.
De-a lungul a doua zile, aproape 250 de rezidenti a apelat la ingrijire spitaliceasca dupa ce au avut halucinatii fara pricina aparenta. 32 de pacienti au fost transportati la azile de nebuni iar 4 au murit. Otravirea cu mercur sau cornul secarei (Claviceps purpurea), o ciuperca sau painea stricata a fost citata ca vinovata. Dar cornul secarei este unul dintre ingredintele centrale ale LSD. Si, destul de curios, Olson si amicii sai din guvern erau in Franta cand a izbucnit nebunia.
Albarelli ni-l introduce deasemenea pe George Hunter White, un agent al Biroului de Narcotice, un precursor al Admnistratiei de Constragere a Drogurilor, el fiind in „contact special” cu CIA.
A fost White, colegul lui Olson crede Eigelsbach, cel ce a fost in spatele testului din noiembrie din metroul New York- la fel ca si un al doilea test, cu doi ani mai tarziu, sustine Albarelli.
„George White in 1952 a deversat a mica cantitate de aerosol LSD intr-o garnitura de metrou. El a fost multumit cu rezultatele asa cum este indicat de jurnalul sau, dar raportul sau despre incident a fost distrus de CIA in 1973.”, spune el.
Dar inregistrarile cele mai importante despre aceste probleme fiind distruse de CIA sau intrate sub umbrela necesitatii de securitate nationala, ramane dificil de dovedit daca aceste presupuse teste la metrou au avut loc.
Totusi , portretul facut de Albarelli lui White – un mitocan, fumator in serie, umflat de gin nemernic cu o atractie pentru opium, prostituate si traficanti de droguri mafioti – arata aparent ca daca ar putea cineva sa testeze LSD pe un public inocent, acesta ar fi persoana.
White a instituit o casa sigura a CIA la numarul 18 pe strda Bedfort, in satul Greenwich, alcatuita din doua apartamente unite printr-o usa mascata de o oglinda in amandoua partile. Pozand ca marinar sau artist la inceput, el a recrutat in mod regulat straini la adunarile sociale din aceasta locatie, unde acestia au consumat substante psihedelice, de multe ori fara sa fie in cunostinta de cauza. Scopul era acela de a vedea daca White putea sa extraga informatii cu succes de la ei si sa evalueze rezultatele, conform unui document CIA.
In timp ce facea aceste experimente, White era cunoscut ca fiind un chefliu.
Aceasta casa sigura era putin mai jos pe strada, de baruletul in care vorbea lejer, acum defunct al lui Chumley, unde White l-a dus odata pe James Jesus Angleton, fostul sef al CIA.
Vestea buna pentru oamenii din New York era faptul ca la iesirea impleticita din barul lui Chumley, era un drum scurt pana acasa – si nu trebuiau sa foloseasca metroul ca sa ajunga acolo.
Cititi va rog si:
Centrul SIMON WIESENTHAL a descoperit 11.500 de “SITE-URI PROBLEMATICE”, unele dintre ele promovand “TEORII CONSPIRATIONISTE PERICULOASE în ce priveşte atentatul de la 11 septembrie” …
Citez din articolul Terrorists Targeting Children Via Facebook, Twitter:
Internetul s-a “urâţit” cu 20% anul trecut, cu terorişti şi rasişti ţintind tot mai mult spre site-uri de socializare precum Facebook şi Twitter – şi luând în vizor copii, după cum arată raportul despre Ura din Mediul Digital 2010.
Raportul de pe CD-ROM, pus în circulaţie în fiecare an de către Centrul pentru Toleranţă Simon Wiesenthal, ţinteşte să asiste forţele de ordine, oficialii publici, educatorii, părinţii şi mediile de ştiri în o mai bună înţelegere a scopului urii.
Raportul, bazat pe aproximativ 11.500 de site-uri problematice, reţele sociale, forumuri, chat-uri, postări pe Twitter, plus alte postări pe Internet, a scos la iveală faptul că limbajul plin de ură este din ce în ce mai prezent pe reţelele sociale. La întocmirea raportului, cercetătorii pentru centrul Wiesenthal au descoperit astfel conţinut online perturbator, precum şi filmări video care arată instrucţiuni pentru realizarea bombelor şi jocuri “pline ură” – inclusiv unul despre bombardarea victimelor cutremurului din Haiti.
Raportul a descoperit o creştere cu 20%, la 11.500 de reţele sociale, site-uri web, forumuri, bloguri, feed-uri Twitter şi alte asemenea servicii pline de duşmănie (de la 10.000 anul trecut). Rezultatele amintesc că în afara rolului pe care îl are în viaţa noastră socială, Internetul funcţionează adesea ca incubatorul şi validatorul unor teorii conspiraţioniste periculoase în ce priveşte atentatul de la 11 septembrie şi traficul de organe.
Teroristul, un lup singuratic, odinioară cu precădere un personaj domestic extremist, este acum un rol puternic promovat de către grupările teroriste, a arătat raportul despre ura din sfera digitală – 2010.
Centrul Wiesenthal a demascat postări extinse de tipul “cum să” pentru terorişti, inclusiv tehnologie binară şi laser. Încă şi mai răscolitor, Centrul a descoperit jocuri cu mesaje duşmănoase, inclusiv unul care îl invită pe utilizator să bombardeze victimele cutremurului din Haiti, care continuă să-i ţintească pe tineri.
Totul face parte dintr-o tendinţă a teroriştilor de a se adresa tinerilor, după cum indică raportul, o descoperire susţinută de către reportajele recente de ştiri. Pe parcursul sfârşitului de săptămână, FoxNews.com a raportat că fiul de 6 ani al unei infirmiere din Colorado, care a fugit în Europa pentru a se alătura unei celule teroriste criminale, a fost spălat pe creier şi transformat într-un zombie fundamentalist islamic plin de ură, după cum a declarat familia acesteia duminică. Familia femeii a spus că aceasta a început o prietenie cu un radical din Colorado.
Înregistrările din instanţă şi alte documente arată că Colleen LaRose – sau “Jihad Jane” – s-ar putea să se fi folosit de YouTube ca parte a presupuselor legături cu activităţile teroriste.
Raportul a fost prezentat la o conferinţă de presă de la Centrul de Toleranţă din New York de către rabinul Abraham Cooper, decan asociat al centrului Simon Wiesenthal, un pionier în ura şi teroarea din mediul digital, şi Mark Weitzman, directorul centrului însărcinat cu afaceri guvernamentale. Carolyn Maloney, membru în Camera Reprezentanţilor, a asistat şi ea la lansare.
Raportul este folosit de către FBI, Securitatea Naţională, oficiali militari, unităţi care se ocupă cu crimele săvârşite din ură şi grupuri care lucrează în comun pentru stoparea terorismului din SUA, dar şi din Canada şi Europa.
Comentariu saccsiv:
Desigur, sunt o ticalosie acele “jocuri cu mesaje duşmănoase, inclusiv unul care îl invită pe utilizator să bombardeze victimele cutremurului din Haiti”, dar de ce sunt deranjati ca “Internetul funcţionează adesea ca incubatorul şi validatorul unor teorii conspiraţioniste periculoase în ce priveşte atentatul de la 11 septembrie şi traficul de organe.”?
Cititi va rog si:
Duminica Cuvioasei MARIA EGIPTEANCA
Citez din articolul VIATA SFINTEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA:
Taina împărătească a o păzi bine este, iară lucrurile lui Dumnezeu a le descoperi şi a le vesti, datorie sfântă este. Drept aceea şi eu, zice Sfântul Sofronie, temându-mă a ascunde în tăcere cele dumnezeeşti, aducându-mi aminte de soarta cea înfricoşată a slugii ceii leneşe, carele luând dela Domnul talantul, l-a îngropat în pământ, şi pre cel dat pentru lucrare l-a ascuns, nelucrându-l, nu voiu tăcea povestirea aceasta sfântă carea a ajuns până la mine; nimenea însă să nu fie necredincios celor ce voiu scrie, pre carile eu singur le-am auzit, nici să socotească cineva că îndrăznesc a scrie lucruri neadevărate, îndoindu-se de asemenea lucru mare. Să nu-mi fie mie a minţi celor sfinte. Iară de vor fi oarecari din cei ce vor ceti scrierea mea, şi de lucrul acesta minunându-se, nu vor voì cu lesnire să crează, milostiv le fie Domnul şi acelora: De vreme ce ei, neputinţa firii omeneşti cugetându-o, socotesc că sânt cu neputinţă cele ce pentru oameni preaslăvite se grăiesc. Să începem dară povestirea de lucrul acesta preaminunat, carele s’a făcut în neamul nostru.
Într’una din Monastirile Palestinei a fost un bătrân Ieromonah cu numele Zosima [ Cuviosul Zosima, prãznuit la 4 aprilie, a trãit în veacul al V-lea. Nu stim cine a fost ereticul Zosima. ], carele atât era de îmbunătăţit şi atât de vestit întru fapta bună, cât mulţi din monahii cei din Monastirile cele de primprejur de multe ori alergau la dânsul ca să auză cuvânt din gura lui. Acesta a petrecut în Monastirea unde trăia, cincizeci şi trei de ani, şi toate nevoinţele pusniceştei vieţi le-a trecut, şi toată pravila cea dată dela cei desăvârşit monahi o a păzit, şi toate acestea făcându-le, niciodinioară n’a fost nebăgător de seamă de învăţăturile Dumnezeeştilor cuvinte, ci şi culcându-se, şi sculându-se, şi în mâini având lucrul, şi hrană gustând, un lucru avea netăcut şi necontenit: de a cânta lui Dumnezeu totdeauna şi de a face învăţături din Dumnezeeştile cuvinte.
Iară dupre aceasta turburându-se de oarecari gânduri, socotindu-se întru toate a fi fost desăvârşit, şi dela alţii nicidecum trebuindu-i povăţuire, grăia cu gândul întru sineşi: Oare este pre pământ vreun monah carele să mă poată folosi pre mine şi să-mi arate mie chip de pustnicie, pre care eu nu l-aş fi făcut? Oare afla-se-va în pustie vreun om ca să mă întreacă în săvârşirile cele bune? Aşa gândind Stareţul, i s’a arătat îngerul şi i-a zis: O, Zosima, precum era cu putinţă unui om te-ai nevoit, şi bine pustniceasca alergare o ai trecut; însă nimenea este între oameni carele s’ar fi arătat pre sineşi desăvârşit. Mai multă îţi este nevoinţa care îţi zace înainte, pre carea tu nu o ştii, decât ceea ce ai trecut. Ca să cunoşti dară câte căi sânt şi altele spre mântuire, ieşi din pământul tău, precum Avraam acel vestit între Patriarhi, şi mergi întru una din Monastirile ce sânt pre lângă râul Iordanului. Deci îndată Stareţul urmând celuia ce-i grăia, a ieşit din Monastirea întru carea din pruncie se făcuse monah, şi ajungând la Iordan, a fost povăţuit de cela ce l-a chemat în Monastirea întru carea Dumnezeu i-a poruncit lui să fie; şi bătând cu mâna în poarta Monastirii, a aflat pre monahul carele păzea poarta, şi aceluia mai întâiu i-a spus pentru sine, iar acela a vestit igumenului, carele priimindu-l şi văzându-l în chipul monahicesc, a făcut obicinuita închinăciune şi rugăciunea cea monahicească şi apoi l-a întrebat: De unde eşti, frate, şi pentru ce ai venit la noi, bătrânii şi săracii? Iară Zosima a răspuns: De unde am venit, nu este de nevoie a spune, ci pentru folos, o, părinte, am venit! Pentru că am auzit de lucrurile cele mari şi vrednice de laudă ale voastre, carile pot să împrietenească pre suflet cu Dumnezeu. Iar igumenul i-a zis lui: Singur Dumnezeu, frate, cela ce vindecă neputinţele sufletului, acela să ne înveţe voile sale cele Dumnezeeşti şi să ne povăţuiască pre toţi a face cele folositoare; pentru că omul pre om nu poate să folosească, dacă nu fieştecarele va lua aminte de sine totdeauna, şi trezvindu-se cu Duhul, va lucra cele folositoare, având pre Dumnezeu ajutor. Ci de vreme ce dragostea lui Hristos te-a pornit ca să ne vezi pre noi, săracii bătrâni, petreci cu noi, dacă pentru aceasta ai venit; şi pre noi toţi ne va hrăni cu darul Sfântului Duh, Păstorul cel bun, carele au dat sufletul său pentru noi.
Acestea zicând igumenul către Zosima, s’a închinat acela, şi cerându-şi rugăciune şi binecuvântare, şi zicând Amin, a petrecut în Monastirea aceea. Şi a văzut acolò pre bătrâni strălucind cu lucrurile cele bune şi cu gândirea de Dumnezeu, cu duhul arzând, Domnului slujind; pentru că cântarea lor era neîncetată, starea de toată noaptea, având pururea în mâini lucrul şi Psalmi în gurile lor; iară cuvinte deşarte nu erau întru dânşii. Grija de câştiguri vremelnice şi gâlcevi lumeşti, nici cu numirea între dânşii nu se cunoştea. Numai una era sârguinţa, şi cea întâiu, şi carea se urma cu sporire dela toţi, ca să se aibă pre sineşi morţi cu trupul. Hrană aveau neîmpuţinată, pre cuvântul lui Dumnezeu; iară trupul îl hrăneau cu pâine şi cu apă, precum fieştecăruia îi era înfocarea cea spre dragostea lui Dumnezeu. Pre acestea văzându-le Zosima, se folosea foarte şi se întindea spre nevoinţa ce-i zăcea înainte. Şi multe zile trecând, s’a apropiat vremea sfântului marelui Post, iară porţile Monastirii erau încuiate totdeauna şi niciodată nu se deschideau, fără numai când cineva dintre dânşii ar fi ieşit, trimis fiind pentru vreo nevoie de obşte; pentru că pustiu era locul acela, şi nu numai neintrat de alţii, ci şi neştiut era de mireni. Şi era în Monastirea aceea astfel de rânduială, pentru carea Dumnezeu şi pre Zosima l-a adus acolò: În cea dintâiu Duminecă a Postului făcea preotul sfânta Liturghie, şi toţi se împărtăşeau cu preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi puţin din bucatele cele pusniceşti gustau. Dupre aceea se adunau în biserică, şi făcând rugăciunea cea cu deadinsul, şi destule plecări de genunchi, se sărutau unul pre altul bătrânii şi fieştecarele pre igumenul cu închinăciune, rugându-l pentru blagoslovenie şi rugăciune, care să le ajute şi împreună să călătorească spre nevoinţa ce le zăcea înainte. Şi dupre ce le făcea acestea, deschideau porţile Monastirii şi cântau cu tocmit glas: Domnul este luminarea mea şi Mântuitoriul meu, de cine mă voiu teme? Domnul este scutitoriul vieţii mele, de cine mă voiu înfricoşa? Şi cealaltă parte a psalmului aceluia sfârşindu-o, ieşeau toţi în pustie, lăsând numai pre unul sau pre doi fraţi păzitori Monastirii. Nu ca să păzească averile cele ce ar fi fost înlăuntru, pentru că nu era într’însa ceva de a fura tâlharii, ci să nu rămâie biserica fără de Dumnezeiasca slujire. Şi treceau râul Iordanului. Şi fieştecarele îşi ducea luişi hrana, pre cât putea şi voia, dupre trebuinţa cea măsurată a trupului. Unul puţină pâine, altul smochine, altul finice, iar altul linte muiată în apă; iar altul nimica, fără numai trupul său şi rasele cu carile era îmbrăcat, şi se hrăneau, când firea trupului îi silea, cu verdeţurile ce creşteau în pustie.
Aşa trecând Iordanul, se despărţeau departe dela eişi, şi nu vedea unul pre altul cum se posteşte, sau cum se nevoieşte. Iară de se întâmpla să vază altul pre prietenul său viind către dânsul, îndată se abătea spre altă parte, şi singur petrecea cântând lui Dumnezeu totdeauna, şi foarte puţină hrană gustând în vremea cea rânduită. Deci aşa tot postul săvârşind, se întorceau în Monastire în Dumineca ceea ce este mai nainte de Învierea lui Hristos, întru carea a luat Biserica a face prăznuire Stâlpărilor. Şi se întorcea fieştecarele avându-şi mărturie a ostenelelor sale cunoştinţa cugetului său, care îi mărturisea ce a lucrat. Şi nimenea nicidecum întreba pre altul, cum şi în ce chip şi-a săvârşit nevoinţa ostenelii; pentru că aşa era rânduiala Monastirii aceleia.
Deci, atuncea şi Zosima dupre obiceiul Monastirii a trecut Iordanul, puţină oarece din hrană ducându-şi pentru trebuinţa trupească, şi haina cu carea era îmbrăcat; iară rânduiala sa cea de rugăciune o săvârşea umblând prin pustie, şi vremea cea de hrană dupre nevoia cea firească cu deadinsul o păzea, şi puţin dormea, zăcând pre pământ, şi şezând puţin se odihnea oriunde îl apuca vremea de noapte; şi foarte de dimineaţă iarăşi sculându-se, îşi făcea alergarea sa. Şi dorea ca să intre în pustia cea mai din lăuntru, nădăjduind că va afla pre cineva din părinţi acolò nevoindu-se, dela carele ar fi putut ca să se folosească; şi i se adăogea lui dorire spre dorire. Şi mergând douăsprezece zile, a stătut puţin în laturi din cale, şi întorcându-se spre răsărit, cânta Ceasul al Şaselea, făcându-şi obicinuitele rugăciuni, pentru că înceta puţin din călătorie în vremea pravilei sale, în fiecare ceas cântând şi închinându-se. Iară când sta cântând, a văzut de partea dreaptă o umbră ca de trup omenesc. Mai întâiu s’a spăimântat, părându-i-se că vede o nălucire drăcească, şi tremurând s’a însemnat cu semnul crucii, apoi lepădând frica, când îşi sfârşea rugăciunea, s’a întors cu ochii spre amiază-zì şi a văzut pre oarecine mergând gol cu trupul şi negru de arşiţa soarelui, perii avându-şi pre cap albi ca lâna şi scurţi cât numai până la grumazi ajungeau. Aceasta văzând Zosima, a început a alerga spre partea aceea, bucurându-se cu bucurie mare; pentru că nu văzuse în acele zile vedere omenească, nici altă oarecarea vietate. Iar acea vedenie, dupre ce a văzut pre Zosima de departe, a început a fugi în pustia cea mai adâncă; iară Zosima, ca cum şi-ar fi uitat bătrâneţile sale şi osteneala cea de cale, repede alerga, vrând să ajungă pre ceea ce fugea; deci el gonea, iar aceea fugea. Însă a fost alergarea lui Zosima mai grabnică decât a aceleia ce fugea.
Iară dupre ce s’a apropiat cât să se poată auzi glasul, a început a striga Zosima cu lacrămi, zicând: Pentru ce fugi de mine, bătrânul păcătos, robule al adevăratului Dumnezeu, pentru carele în pustia aceasta petreci? Aşteaptă-mă, pre nevrednicul şi neputinciosul! Aşteaptă-mă, pentru nădejdea răsplătirii ostenelelor tale; stai şi dă mie, bătrânului, rugăciunea şi blagoslovenia ta. Rogu-te, pentru Dumnezeu, carele nu s’au îngreţoşat de nimenea. Acestea Zosima cu lacrămi grăind, s’a mai apropiat de ceea ce fugea, alergând spre un loc unde era un semn de pârău uscat. Iară dupre ce a ajuns la acel loc, ceea ce fugea a trecut de ceea parte; iară Zosima ostenindu-se şi nemaiputând să alerge, a stătut de ceastă parte de pârău şi a adaos lacrămi către lacrămi şi strigare către strigare. Atuncea trupul acel ce fugea, un glas ca acesta a slobozit: Avva Zosima, iartă-mă pre mine, pentru Domnul, că nu pot întorcându-mă să mă arăt ţie; că sânt femeie goală, precum mă vezi, şi având neacoperită ruşinea trupească. Ci dacă voieşti să dai mie, femeii ceii păcătoase, rugăciunea ta şi blagoslovenia, aruncă ceva din hainele tale ca să-mi acopăr goliciunea, şi întorcându-mă voiu priimi rugăciune dela tine.
Atuncea cutremur şi frică mare şi spaima minţii a cuprins pre Zosima, căci a auzit numindu-l pre nume aceea carea niciodată îl văzuse şi de carele niciodinioară auzise, şi a zis întru sine: De n’ar fi fost aceasta înainte văzătoare, nu m’ar fi numit pre nume. Şi a făcut degrab ceea ce i se zisese lui: dezbrăcând de pre sine o haină veche şi ruptă pre carea o purta, o a aruncat la dânsa, întorcându-se cu faţa despre dânsa.
Iar aceea luându-o, şi-a acoperit partea trupului carea se cădea să o acopere mai mult decât pre celelalte părţi, pre cât era cu putinţă încingându-se, şi întorcându-se spre Zosima, ;a zis către dânsul: Pentru ce ai voit tu, Avva Zosima, să vezi o femeie păcătoasă? Ce-ţi trebuia să auzi dela mine sau ce să te înveţi, că nu te-ai lenevit a suferi atâta osteneală? Iar el aruncându-se la pământ, cerea ca să ia blagoslovenie dela dânsa. Asemenea şi aceea s’a aruncat pre sineşi, şi zăceau amândoi pre pământ cerând unul dela altul blagoslovenie, şi nimica se putea auzi dela amândoi grăindu-se, fără numai: Blagosloveşte! Iară dupre multă vreme a zis femeia către Zosima: Avva Zosima, nu se cade ţie să mă blagosloveşti, şi rugăciuni să faci, pentru că tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei, şi de mulţi ani stând înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeeştilor Taine. Aceste cuvinte, spre mai mare frică au pornit pre Zosima, şi tremurând bătrânul, se uda cu lacrămi şi suspina. Apoi a grăit către dânsa cu prea ostenită şi obosită răsuflare: O, Maică duhovnicească, tu de Dumnezeu te-ai apropiat, şi cu mai multă parte te-ai omorît lumii; apoi văd în tine o dăruire carea este dată ţie mai mult decât altora, că m’ai numit pre nume, şi preot m’ai numit pre mine, pre carele niciodată m’ai văzut. Deci tu mai vârtos mă blagosloveşte, pentru Domnul, şi-mi dă rugăciunea, celui ce-mi trebuieşte a ta desăvârşire. Deci priimind în sfârşit aceea stăruinţa bătrânului, a zis: Bine este cuvântat Dumnezeu, cel ce voieşte mântuirea sufletelor omeneşti. Iară Zosima zicând: Amin, s’au sculat amândoi dela pământ. Apoi aceea a zis către bătrânul: Pentru ce ai venit, omule al lui Dumnezeu, la mine păcătoasa? Pentru ce ai voit ca să vezi o femeie goală, carea nu are nici o faptă bună? Poate că darul Sfântului Duh te-a îndemnat să vii să săvârşeşti oarecarea slujbă trupului meu la vreme de trebuinţă.
Deci spune-mi, părinte, cum vieţuiesc acuma creştinii? Cum stau Sfintele Biserici? Iară Zosima a răspuns: Cu rugăciunile voastre cele sfinte, pace a dăruit Dumnezeu. Priimeşte însă rugămintea nevrednicului bătrân, şi te roagă Domnului şi acum pentru toată lumea, şi pentru mine, păcătosul, ca să nu-mi fie fără de roadă umblarea prin pustia aceasta. Iar aceea a răspuns către dânsul: Ţie mai ales se cade, Avva Zosima, să te rogi pentru mine şi pentru toţi; că spre aceasta şi rânduit eşti. Însă de vreme ce datori sântem a face ascultare, deci ceea ce mi se porunceşte voiu face. Aceasta zicând, s’a întors spre răsărit, şi ridicându-şi ochii în sus, şi mâinile înălţându-şi, a început a se ruga încet, şi nu se auzeau cuvintele ei; sau măcar Zosima nu a înţeles nimica, ci sta tremurând, căutând în jos şi nimica grăind; însă se jura, pre Dumnezeu puind martor: Că în vremea când zăbovea aceea la rugăciune, ridicându-mi puţin ochii dela pământ, o am văzut înălţată ca de un cot dela pământ, şi în aer stând şi rugându-se. Şi aceasta dacă o a văzut Zosima, s’a cuprins de frică, s’a aruncat la pământ, şi cu lacrămile udându-se, nimica zicea, fără numai „Doamne miluieşte,” crezând că acea arătare nu este în trup, ci nălucă. Şi întorcându-se aceea, a ridicat pre bătrânul şi i-a zis: Pentru ce, Avva Zosima, te turbură gândurile, zicându-ţi că duh sânt, şi rugăciunea o prefac. Rogu-te, părinte fericite, să fii încredinţat că sânt o femeie păcătoasă, îngrădită cu sfântul botez, şi nu sânt duh, ci pământ, praf şi cenuşă, şi cu totul trup, nimic duhovnicesc cândva gândind. Şi acestea zicând, şi-a însemnat cu semnul crucii fruntea, ochii, gura şi pieptul, zicând aşa: Dumnezeu să ne ferească de cel viclean şi de cursele lui, că multe sânt războaiele lui asupra noastră.
Acestea auzindu-le şi văzându-le bătrânul, a căzut la picioarele ei, zicând cu lacrămi: Juru-te pre tine cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratului Dumnezeu, cel ce s’au născut din Fecioară, pentru carele porţi goliciunea aceasta şi pentru carele atâta ţi-ai omorît trupul, să nu ascunzi de mine viaţa ta, ci toate să-mi spui mie, ca slăvirile lui Dumnezeu arătate să le faci. Spune mie toate, pentru Dumnezeu, că nu pentru laudă mi le vei spune, ci ca să-mi arăţi cele pentru tine mie, păcătosului şi nevrednicului. Pentru că cred Dumnezeului meu, căruia vieţuieşti, că pentru aceasta m’am trimis în pustia aceasta, ca pre toate ale tale arătate să le facă Dumnezeu. Că nu poate puterea noastră să se împrotivească judecăţilor lui Dumnezeu. Că de n’ar fi fost cu plăcere lui Hristos Dumnezeului nostru, ca să fii ştiută tu şi nevoinţele tale, nu te-ar fi arătat mie, şi pre mine nu m’ar fi întărit pre atâta cale, carele niciodinioară voiam, nici puteam să ies din chilia mea. Acestea şi mai multe zicându-le Zosima, aceea l-a ridicat, zicând către dânsul: Mă ruşinez, părinte, iartă-mă! Înfricoşat este a-ţi spune lucrurile mele; ci fiindcă trupul meu gol l-ai văzut, îţi voiu goli şi lucrurile mele, ca să cunoşti de câtă ruşine şi înfruntare este plin sufletul meu. Nu pentru vreo laudă, precum singur ai zis, îţi voiu spune istoria mea; căci pentru ce mă voiu lăuda, vas ales al diavolului fiind? Mă mai gândesc că de voiu începe povestirea cea pentru mine, vei fugi dela mine, precum fuge cineva de un şarpe, nesuferind să auzi cu urechile lucrurile cele necuvioase ale mele, pre carile eu, nevrednica, le-am făcut. Însă ţi le voiu spune, nimica ascunzând, ci rogu-te mai nainte să nu încetezi a te ruga pentru mine, ca să aflu milă în ziua judecăţii. Iară bătrânul, dorind să ştie viaţa ei, şi neoprit lăcrămând, a început aceea a povesti aşa cele pentru dânsa: Eu, părinte, sânt născută în Eghípet, şi când eram de doisprezece ani, şi încă trăind părinţii mei, m’am lepădat de dragostea lor, m’am dus în Alexandria, şi dupre ce mai întâiu mi-am stricat fecioria, am început a face păcatul neoprită şi nesăţioasă. Mă ruşinez şi a gândi, nu numai a le spune cu deamăruntul; dară voiu spune mai degrab ceea ce este mai de nevoie, ca să-mi ştii neoprirea trupului meu: Şaptesprezece ani şi mai mult am făcut curvie întru norod, nu pentru daruri sau pentru oarecari plăţi, că n’am voit să iau nimica dela cei ce-mi da; iar aceasta o făceam ca mai mulţi să alerge la mine în dar şi să-mi împlinească pofta trupească. Şi să nu socoteşti că eram bogată, şi de aceea nu luam, că întru sărăcie vieţuiam, şi de multe ori flămânzind, cu furca torceam, iar aprindere de poftă aveam fără saţiu, ca totdeauna să mă tăvălesc în noroiul păcatului. Pentru că aceea mi se părea că este şi viaţa, ca totdeauna să întinez firea mea cea slabă.
Deci aşa vieţuind, am văzut odată pre vremea secerişului popor mult de bărbaţi, Liviani şi Eghipteni, mergând spre Mare, şi am întrebat pre oarecine carele s’a întâmplat lângă mine: Unde se duc bărbaţii aceştia aşa cu grabă? Iar acela mi-a zis: La Ierusalim, pentru înălţarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, carea în curând se va prăznui. Şi am zis către dânsul: Dar oare mă vor lua şi pre mine, dacă m’aş duce cu dânşii? Iar acela mi-a răspuns: Dacă ai chirie şi hrană, nimenea nu te poate opri. Şi am zis către dânsul: Cu adevărat, frate, n’am nici chirie nici hrană, ci voiu merge şi voiu intra într’o corabie cu dânşii, şi mă vor hrăni ei. Pentru că-mi voiu da trupul meu în loc de chirie, că pentru aceasta voiesc să merg cu dânşii. Ţi-am spus, părinte Zosima, nu mă sili să-mi mai spun ruşinea mea, că mă spăimântez: ştie Domnul, că spurc şi însuşi aerul cu cuvintele mele! Iară Zosima, cu lacrămi udând pământul, a răspuns către dânsa: Spune, pentru Domnul, o, Maica mea, spune şi nu înceta de povestirea aceasta, carea îmi este de folos. Iară ea, către cele de mai nainte a adaos: Deci acel tânăr auzind neruşinarea spurcatelor mele cuvinte, cuprinzându-se de râs, s’a dus. Iară eu, lepădându-mi furca, am alergat spre Mare, unde am văzut pre cei ce alergau; acolò am zărit vreo zece bărbaţi carii stau lângă Mare, tineri cu trupurile, carii mi s’au părut a-mi fi de ajuns spre pofta mea; las că mai intrase şi alţii mai nainte în corabie. Eu, dupre obiceiul meu, cu neruşinare sărind între dânşii, „Luaţi-mă – le-am zis – şi pre mine, oriunde veţi merge, pentru că nu mă voiu afla vouă neplăcută!” Încă şi alte spurcate cuvinte zicând, i-am pornit pre toţi spre râs. Iar aceia, văzându-mi neruşinarea, luându-mă m’au dus în corabia lor, şi îndată am început a înnota. Iară cele ce de-aicea am făcut, cum le voiu spune ţie, omule al lui Dumnezeu? Ce fel de limbă va grăi, sau ce auz va priimi acele lucruri rele ale mele carile le-am făcut pre cale şi în corabie? Cum şi pre cei ce nu voiau, eu ticăloasa, i-am silit la păcat! Să mă crezi, părinte, că mă spăimântez, cum a suferit Marea desfrânarea mea! Şi cum nu şi-a căscat pământul gura sa, şi în iad nu m’a cufundat de vie, pre ceea ce am vânat atâtea suflete cu laţul morţii! Ci socotesc că Dumnezeu căuta pocăinţa mea, Cel ce nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lui.
Aşa, şi cu acest fel de sârguinţă, m’am suit în Ierusalim, şi câte zile mai nainte de praznic am petrecut acolò, tot cele de asemenea cu cele dintâiu am făcut, ba încă şi mai rele. Pentru că nu eram îndestulată cu tinerii ce au fost cu mine în corabie şi pre cale, ci şi pre alţii mulţi, şi cetăţeni şi streini, spre acea spurcăciune îi adunam. Iară dupre ce a sosit serbarea sfintei Înălţări a cinstitei Cruci, eu ca şi mai nainte umblam împrejur, vânând sufletele tinerilor. Văzând foarte de dimineaţă pre toţi cu un gând alergând la biserică, m’am dus şi eu, şi am alergat la cei ce alergau, şi am intrat cu dânşii în pridvorul bisericii. Şi dacă a sosit ceasul Sfintei Înălţări a cinstitei Cruci a Domnului, şi eu silindu-mă să intru in biserică cu norodul, mă îndesam, dar înapoi silită şi împinsă eram; şi înghesuindu-mă cu multă osteneală şi silă, m’am apropiat de uşa bisericii şi eu, ticăloasa. Iară dupre ce am păşit pre pragul uşii, alţii toţi fără de oprire intrau, iară pre mine oarecarea putere dumnezeiască mă oprea, nelăsându-mă să intru; şi iarăşi am cercat, dară înapoi m’am împins, şi numai eu singură stăm în pridvor lepădată; şi părându-mi-se că din slăbiciunea femeiască mi se întâmplă aceasta, iarăşi când intrau alţii, mă amestecam şi mă sileam să intru; ci m’am ostenit în zadar. Pentru că iarăşi, când piciorul meu cel păcătos s’a atins de prag, biserica pre toţi îi priimea, neoprind pre nimenea, numai pre mine, ticăloasa, nu mă priimea; ci ca o mulţime de oaste, spre aceasta rânduită, ca să-mi oprească intrarea, aşa oarecarea năpraznică putere mă oprea, şi iarăşi m’am aflat în pridvor. Astfel de trei şi de patru ori pătimind, ostenindu-mă şi nimica sporind, am slăbit, şi mai mult nu am putut să mă mai amestec cu cei ce intrau; şi întru ruşine şi deznădăjduire fiind, m’am depărtat şi stăm într’un unghiu al pridvorului bisericii. Aici abia mi-am venit în simţire, ca să înţeleg carea era pricina ce mă oprea a vedea lemnul cel de viaţă făcător al Crucii Domnului; pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înţelegerii ceii mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, carea luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina lucrurilor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci am început a plânge şi a mă tângui, în piept a mă bate şi a scoate suspinuri dintru adâncul inimii. Aşa plângând la locul la carele stam, am văzut sus icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu stând la perete, şi am zis căutând la dânsa, cu ochii şi cu mintea fără de abatere: O, Fecioară Stăpână, ceea ce ai născut cu trup pre Dumnezeu Cuvântul! Ştiu cu adevărat, că nu este cu cuviinţă, nici cu plăcere ţie, ca să privesc eu, păcătoasa, cea atât de necurată şi spurcată, spre cinstită icoana ta, ceea ce ai trupul şi sufletul curat şi nevinovat. Şi cu dreptate este ca eu urâtă şi lepădată să fiu despre fecioreasca ta cu curăţie; dar auzind că pentru aceasta Dumnezeu s’au făcut om, pre Carele l-ai născut, ca să cheme pre cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie, ceea ce numai eu nu am dela nimenea ajutor; porunceşte să-mi fie şi mie neoprită intrarea în biserică, şi nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pre carele cu trupul S’au pironit Dumnezeu cel din tine născut, carele şi-au dat sângele său pentru a mea mântuire. Porunceşte, Stăpână, ca şi mie, nevrednicei, să mi se deschidă uşa spre închinarea dumnezeeştii Cruci; şi-mi fii mie chezăşuitoare preavrednică de credinţă către Cel ce s’au născut din tine, că de acum nu-mi voiu mai spurca trupul nici cu un fel de păcat; ci dupre ce voiu vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului tău, mă voiu lepăda cu totul de lume şi de cele din lume, şi mă voiu duce oriunde mă vei povăţui tu, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele. Acestea zicând, şi luând oarecarea adeverire, cu credinţa aprinzându-mă, şi cu nădejdea cea spre milostivirea Născătoarei de Dumnezeu întărindu-mă, m’am pornit din locul acela, şi ducându-mă iarăşi la cei ce intrau în biserică, m’am amestecat printre dânşii, şi acum nimenea nu era să mă împingă în laturi şi nimica nu mă oprea să mă apropiu de uşile prin carile se intra în biserică. Atuncea m’a cuprins frică şi spaimă, şi cu totul tremuram şi mă zbuciumam. Apoi ajungând la uşile acelea carile mi se închiseseră, fără de osteneală am intrat înlăuntru în biserică, şi cinstitul şi de viaţă făcătorul Lemnul Crucii m’am învrednicit a vedea; am cunoscut şi tainele lui Dumnezeu, cum că gata este să priimească pre cei ce se pocăiesc, şi căzând la pământ, m’am închinat cinstitului Lemnului Crucii, l-am sărutat cu frică şi am ieşit grăbindu-mă spre chezăşuitoarea mea. Şi ajungând unde era sfânta icoană a chezăşuitoarei mele scrisă cu mâna, şi plecând genunchile, m’am închinat Pururea Fecioarei, şi aceste cuvinte am zis: O, pururea fericită Fecioară Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, de vreme ce atâta iubire de oameni ai arătat spre mine, şi nu te-ai îngreţoşat de nevrednicele mele rugăciuni, acum vremea este, Stăpână, să plinesc aceea ce cu chezăşuirea ta m’am făgăduit; acum oriunde voieşti povăţuieşte-mă, şi-mi fii mie de aicea înainte învăţătoare spre mântuire, povăţuindu-mă la calea pocăinţii. Acestea grăindu-le am auzit un glas de departe strigând: De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!
Auzind aceasta şi crezând că pentru mine a fost glasul, cu lacrămi am strigat către icoana Născătoarei de Dumnezeu: Stăpână, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pre mine! Şi aşa am ieşit din pridvorul bisericii şi am plecat cu grabnică alergare. Şi mergând eu, m’a văzut oarecine şi mi-a dat trei bani, zicându-mi: Priimeşte acestea, Maică; iară eu priimindu-i, am cumpărat cu dânşii trei pâini. Şi am întrebat pre vânzătorul de pâine: Carea este calea spre Iordan? Şi înştiinţându-mă de poarta cetăţii carea este spre aceea parte, am ieşit şi am sfârşit ziua aceea în călătorie. Al treilea ceas din zi era când m’am învrednicit a vedea Cinstita şi Sfânta Cruce a lui Hristos, şi soarele acum spre apus plecându-se, am ajuns la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, carea era aproape de Iordan, întru carea închinându-mă, îndată m’am pogorît în Iordan, şi spălându-mi din sfintele acelea ape mâinile şi faţa, am mers iarăşi în biserică, m’am împărtăşit cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos, şi dupre aceasta am mâncat jumătate dintr’o pâine şi am băut din apele Iordanului, şi pre pământ m’am odihnit în noaptea aceea. Şi a doua zi dimineaţa aflând acolò o luntre mică, am trecut de ceastă parte de Iordan, şi iarăşi m’am rugat povăţuitoarei mele, de Dumnezeu Născătoarei, să mă călăuzească unde îi este cu bună plăcere. Deci am venit în pustiul acesta, şi de atuncea şi până astăzi m’am îndepărtat fugind, şi aicea m’am sălăşluit, aşteptând pre Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de puţinătatea sufletului şi de vifor, pre ceea ce mă întorc către Dânsul. Iară Zosima a zis către dânsa: Câţi ani ai, doamna mea, de când lăcueşti în pustia aceasta? Iară ea a răspuns: Socot că sânt patruzeci şi şapte de ani de când am ieşit din sfânta cetate. Iară Zosima i-a zis: Şi ce afli spre hrană, doamna mea? Iară ea a zis: Acele două pâini şi jumătate le-am adus trecând Iordanul, carile pre încet uscându-se s’au împietrit, din carile câte puţin în câţiva ani gustând, le-am sfârşit. Şi i-a zis Zosima: Dar cum fără primejdie ai suferit atâta vreme, nici o schimbare protivnică turburându-te pre tine? Răspuns-a aceea: M’ai întrebat acum, Avva Zosima, ceva de care mă spăimântez să-ţi spun; pentru că de-mi voiu aduce aminte de atâtea supărări şi nevoi, pre carile le-am suferit, şi de gândurile cele cumplite carile m’au turburat, mă tem nu cumva iarăşi de dânsele să mă cuprinz. Iarăşi a zis către dânsa Zosima: Să nu laşi nimic, o, Stăpâna mea, care să nu-mi spui mie, pentru că o dată de aceasta te-am întrebat pre tine, ca adecă toate cu deamăruntul să îmi arăţi.
Iar ea a zis către dânsul: Crede-mă Avva Zosima, că şaptesprezece ani am petrecut în pustia aceasta, luptându-mă ca cu nişte hiare cumplite, cu ale mele nebuneşti pofte. Căci când începeam să gust hrană, îmi venea dor de carne şi de peşte, de care aveam eu în Egipt, încă doream şi de băutura vinului, pentru că mult vin beam în lume fiind, iar aicea şi apă nicidecum având, cumplit mă ardeam de sete, şi cu anevoie răbdam. Mi se făcea încă dor de cântece lumeşti, carile foarte mă turburau şi cu carile mă deprinsesem. Atuncea îndată lăcrămând, şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele, carile am făcut, când am ieşit la pustia aceasta, şi mă făceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, chezăşuitoarei mele, şi înaintea ei plângeam, rugându-o ca să gonească dela mine acele gânduri ce aşa îmi turburau ticălosul meu suflet. Iară dupre ce deajuns plângeam, şi în piept cu osârdie mă băteam, atuncea vedeam o lumină carea de pretutindenea mă strălucea, şi simţeam o alinare carea mă scotea din întreite valuri. Iară gândurile carile iarăşi mă împingeau spre păcat, cum ţi le voiu spune, părinte? Iartă-mă! Pentru că foc se aprindea înlăuntrul inimii mele ceii pătimaşe, şi de pretutindenea mă ardea, şi spre pofta amestecării mă silea. Iară când îmi venea un gând ca acesta, mă aruncam la pământ şi cu lacrămi mă udam, socotind că stau naintea chezăşuitoarei mele, carea îmi judeca călcarea mea de aşezământ; şi nu mă sculam dela pământ ziua şi noaptea, până ce lumina acea dulce îmi strălucea mie şi gonea gândurile cele ce mă turburau. Aşa am săvârşit şaptesprezece ani, pătimind nenumărate nevoi. Iară de atuncea până astăzi ajutătoarea mea întru toate, de Dumnezeu Născătoarea, la toate ca de mână mă povăţuieşte.
Şi a zis Zosima către dânsa: Dar n’ai mai avut trebuinţă dupre aceea de hrană sau de îmbrăcăminte? Iar ea a răspuns: Pâinile acelea sfârşindu-le în şaptesprezece ani, dupre aceea mă hrăneam cu verdeţurile ce se află în pustia aceasta; iar îmbrăcămintea pre carea o am avut trecând Iordanul, învechindu-se s’a stricat, şi multă nevoie de ger şi de arşiţă am răbdat, cu arşiţa arzându-mă, şi cu gerul îngheţându-mă şi tremurând, cât de multe ori căzând la pământ, zăceam cu totul nemişcată, cu multe şi de multe feluri de nevoi, şi cu ispite fără de număr luptându-mă. Iară de atuncea şi până astăzi puterea lui Dumnezeu cea în multe chipuri, a păzit păcătosul meu suflet şi pre smeritul trup. Pentru că gândind numai din ce feluri de răutăţi m’au scăpat Domnul, hrană neîmpuţinată îmi câştigam cu nădejdea mântuirii mele; că mă hrănesc şi mă acoper cu cuvântul lui Dumnezeu, carele cuprinde toate: că nu numai cu pâinea va trăi omul. Şi câţi nu aveau acoperământ, în piatră sau îmbrăcat, pre cât timp s’au dezbrăcat de îmbrăcămintea păcatului. Auzind Zosima că şi de cuvinte din Scriptură pomeneşte, dela Moisi şi dela Proroci şi din cartea Psalmilor, a zis către dânsa: Dar Psalmi şi alte Scripturi învăţat-ai, Stăpână? Iar ea auzind aceasta, a zâmbit şi a zis către dânsul: Crede-mă, omule, că n’am văzut alt om de când am trecut Iordanul, fără numai faţa ta astăzi, şi nici hiară, nici altă jivină am văzut; iară carte niciodată nu m’am învăţat, nici pre altul cetind sau cântând nu am auzit. Ci cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi lucrător învaţă pre om cunoştinţa. Până aicea este sfârşitul povestirii ceii pentru mine. Deci acum juru-te pre tine cu întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine, păcătoasa. Acestea zicând aceea, şi cuvântul sfârşindu, s’a pornit bătrânul să i se închine şi cu lacrămi a strigat: Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce face lucruri mari şi înfricoşate, slăvite şi minunate şi negrăite, cărora nu este număr! Binecuvântat este Dumnezeu, cel ce mi-au arătat mie câte dăruieşte celor ce se tem de El! Cu adevărat nu părăseşti pre cei ce caută pre tine, Doamne! Iar ea apucând pre bătrânul, nu l’a lăsat să se închine ei, şi a zis către dânsul: Acestea toate carile ai auzit, Părinte, juru-te pre tine cu Iisus Hristos, Dumnezeu Mântuitorul nostru, ca nimănuia să nu le spui, până ce Dumnezeu mă va lua de pre pământ.
Iar acum du-te cu pace, şi în anul viitor iară mă vei vedea, păzindu-ne Dumnezeescul har. Însă să faci, pentru Domnul, aceasta carea acum îţi voiu spune ţie, rugându-mă: În postul anului viitor să nu treci Iordanul, precum v’aţi obicinuit a face în Monastire. Iară Zosima se minună auzind, că şi rânduiala Monastirii i-a spus; şi nimic alt nu grăia, fără numai: Slavă lui Dumnezeu, Celui ce au dat atâtea de mari daruri celor ce-l iubesc pre El! Iar aceea a zis lui: Să rămâi dar, precum îţi grăesc ţie, Avva, în Monastire; că de ai şi voi să ieşi, nu-ţi va fi cu putinţă. Iar în Sfânta şi Marea Joi, în seara Cinii ceii de Taină a lui Hristos, să iai din făcătorul de viaţă Trup şi Sânge al lui Hristos, Dumnezeului nostru, într’un vas sfânt, vrednic de o Taină ca aceasta, şi să-mi aduci şi să mă aştepţi pre mine de ceea parte de Iordan, carea este aproape de lăcuinţa lumească, ca venind să mă împărtăşesc cu darurile cele de viaţă făcătoare; pentru că de când m’am împărtăşit cu dânsele în Biserica Mergătorului-înainte, mai nainte de a trece Iordanul, până acum sfinţenia aceea nu o am câştigat. Iară acum cu osârdie o doresc, şi mă rog ţie, ca să nu treci cu vederea rugăciunea mea, ci cu adevărat să-mi aduci mie acele făcătoare de viaţă Dumnezeeşti Taine, în ceasul întru carele Domnul au făcut părtaşi Cinei ceii Dumnezeeşti pre Ucenicii Săi. Iară lui Ioan, igumenul Monastirii în carea lăcuieşti, să-i spui să-şi ia aminte de sineşi şi de turma sa; pentru că oarecari lucruri se fac acolò, cărora le trebuie îndreptare. Însă voiesc nu acum să-i spui lui aceea, ci când Domnul îţi va porunci ţie. Acestea zicându-le, şi rugăciune pentru sineşi dela Stareţul cerând, s’a depărtat întru cea mai dinlăuntru pustie. Iară Zosima s’a închinat până la pământ şi a sărutat locul unde au stătut urmele picioarelor ei, dând laudă lui Dumnezeu, şi s’a întors lăudând şi binecuvântând pre Hristos, Dumnezeul nostru. Şi trecând pustia aceea, a mers în Monastire, în ziua întru carea se obicinuise a se întoarce fraţii cei ce petreceau într’însa, şi întru acel an le-a tăcut pre toate, neîndrăznind să spuie nimănui cele ce văzuse. Iar întru sineşi se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate lui iarăşi faţa cea dorită; şi se mâhnea şi se întrista, gândind la lungimea anului, căci ar fi voit să fie numai o zi anul acela, de ar fi fost cu putinţă.
Iară când s’a apropiat întâia Duminecă a sfântului marelui Post, îndată dupre obiceiul şi rânduiala Monastirii, făcând rugăciune ceilalţi toţi fraţii, cântând au ieşit în pustie, iară Zosima, bolnav fiind, nevoie a fost ca, oprindu-se, să rămâie în Monastire. Şi şi-a adus aminte acela de Cuvioasa ce i-a zis, că şi vrând tu să ieşi din Monastire, nu-ţi va fi cu putinţă. Dar nu dupre multe zile sculându-se din boală, petrecea în Monastire. Iară dupre ce s’au întors fraţii şi s’a apropiat seara Cinei ceii de Taină a lui Hristos, a făcut Zosima ceea ce i se poruncise. A pus într’un păhar mic din preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos, Dumnezeului nostru, a pus într’o coşniţă şi puţine smochine uscate, finice şi puţină linte muiată în apă, şi s’a dus într’o seară foarte târziu şi a şezut pre malul Iordanului, aşteptând pre Cuvioasa. Şi zăbovindu-se Sfânta, Zosima n’a dormitat, ci cu neabatere privea spre pustie, aşteptând ca să vază pre cea cu osârdie dorită. Şi grăia întru sineşi Stareţul: Au doară nu cumva nevrednicia mea o a oprit să vie? Sau viind, şi neaflându-mă, s’a întors? Şi aşa cugetând, a suspinat şi a lăcrămat, şi ochii la Ceriu ridicându-şi, se ruga lui Dumnezeu, grăind: Nu mă lipsi pre mine, Stăpâne, ca să văz iarăşi faţa aceea pre carea a o vedea m’ai învrednicit; ca să nu mă duc deşert, purtându-mi păcatele mele, spre mustrarea mea. Aşa cu lacrămi rugându-se, a trecut la altă gândire, zicând întru sineşi: Dară ce va fi, de va şi veni, că luntre nu este, şi cum va trece Iordanul, şi la mine, nevrednicul, cum va veni? Vai de nevrednicia mea! Vai mie, cine m’a făcut să mă lipsesc de un bine ca acesta! Aşa gândind bătrânul, iată Cuvioasa a venit şi a stătut de ceea parte de râu de unde venea. Iară Zosima s’a sculat, bucurându-se şi veselindu-se şi slăvind pre Dumnezeu. Ci încă cu gândul se lupta, cum că nu va putea aceea să treacă Iordanul. Şi o a văzut pre ea însemnând Iordanul cu semnul Crucii, şi o dată cu acea însemnare s’a suit sfânta pre apă, şi umblând pre deasupra apei, venea la dânsul. Iar acela a vrut să se închine ei, ci aceea l-a oprit când călătoria încă pre apă, zicându-i: Ce faci, Avva, Preot fiind, şi purtând dumnezeeştile Taine? Iar el a ascultat-o, şi pogorându-se ea de pre apă, a zis către bătrânul: Blagosloveşte, părinte, blagosloveşte! Iar el răspunzând cu cutremur, a zis: Cu adevărat, Dumnezeu nemincinos este, Cel ce au făgăduit ca să asemeneze lui pre aceia carii se curăţesc pre sineşi dupre putere. Slavă ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai arătat prin roaba ta aceasta, cât sânt de departe dela măsura desăvârşirii!
Aceasta zicând, l-a rugat aceea ca să-i cetească Simvolul sfintei credinţe: Crez întru unul Dumnezeu, şi rugăciunea Domnului: Tatăl nostru carele eşti în Ceruri. Şi sfârşindu-se rugăciunea, s’a împărtăşit Sfânta cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine, şi dupre obiceiu a sărutat pre bătrânul. Dupre aceea, ridicându-şi mâinile la cer, a suspinat, a lăcrămat şi a strigat: Acum slobozeşte pre roaba ta, Stăpâne, dupre graiul tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea ta. Şi a zis către bătrânul: Iartă-mă, Avva Zosima, încă şi altă dorire a mea să plineşti: Mergi acum la Monastirea ta, cu pacea lui Dumnezeu păzindu-te, iar în anul viitor, să vii iarăşi la acelaşi pârău, unde întâiu cu tine am vorovit; să vii dar, să vii pentru Domnul, şi iarăşi mă vei vedea pre mine, precum va voi Domnul. Iar el a zis către dânsa: Aş fi voit, de ar fi fost cu putinţă, în urma ta să umblu şi să văd cinstită faţa ta; ci mă rog să faci ceea ce voiu cere dela tine eu, bătrânul: Gustă puţin din hrana pre carea o am adus aicea. Şi aceasta zicând, i-a arătat ei cele ce, adusese în coşniţă. Iar ea cu vârfurile degetelor atingându-se de linte, şi ca trei grăunţe luând, la gura sa le-a adus şi a zis: Destul este aceasta darului celui duhovnicesc, care păzeşte firea sufletului nespurcată. Şi iarăşi a zis către bătrânul: Roagă-te Domnului pentru mine, părinte al meu, roagă-te, aducându-ţi aminte totdeauna de a mea ticăloşie. Iar el s’a închinat înaintea picioarelor ei şi o poftea să se roage lui Dumnezeu pentru Biserici şi pentru împăraţi şi pentru dânsul. Şi aceasta cerându-o cu lacrămi, o a lăsat să se ducă, singur suspinând şi tânguindu-se; pentru că nu îndrăznea să o oprească pre ea mai mult, că de ar fi şi voit, neoprită era. Iar aceea iarăşi însemnând Iordanul, a trecut pre deasupra apei, ca şi mai nainte; iară bătrânul s’a întors, cuprins de bucurie şi de frică, şi se defăima pre sine, şi-i era jale, că nu ştia numele Cuvioasei; nădăjduia însă să o câştige aceasta în anul viitor.
Trecând anul, a mers Zosima iarăşi în pustie, toate plinindu-le dupre obiceiu, şi alerga spre acea prealuminată vedenie. Şi trecând lungimea pustiei şi ajungând la oarecari semne carile îi arătau locul cel căutat, privea în dreapta şi în stânga, şi în toate părţile căuta cu ochii, ca un vânător preaiscusit, unde şi-ar fi putut câştiga vânatul cel plăcut. Iară dupre ce de nicăiri n’a văzut aşa ceva mişcându-se, a început a se uda pre sineşi cu lacrămile, şi ridicându-şi la Cer ochii, se ruga lui Dumnezeu, zicând: Arată-mi, Doamne, comoara ta cea nefurată, pre carea în pustia aceasta o ai ascuns! Arată-mi, rogu-mă, pre îngerul cel în trup, căreia a se asemăna nu este vrednică toată lumea. Aşa rugându-se, a ajuns la locul pre care pârâul acela îl însemna, şi stând pre marginea aceluia, a văzut pre partea ce era spre răsărit pre Cuvioasa moartă zăcând, cu mâinile strânse precum se cădea şi cu faţa întoarsă spre răsărit. Spre carea alergând, picioarele fericitei cu lacrămile sale le-a spălat, pentru că n’a îndrăznit a se atinge de vreo altă parte a trupului. Şi plângând mult, şi Psalmii cei cuviincioşi la trebuinţa vremii aceleia cetindu-i, a făcut rugăciunea cea de îngropare, şi zicea întru sineşi: Oare îngropa-voiu trupul Cuvioasei, sau doară nu-i va fi plăcut fericitei un lucru ca acesta? Şi acestea în gândul său socotindu-le, a văzut lângă capul ei pre pământ închipuită scrisoarea aceasta: Îngroapă, Avva Zosima, la acest loc trupul smeritei Mariei. Dă ţărâna ţărânei, şi te roagă Domnului pentru mine, ceea ce am răposat în luna lui Farmutie eghipteneşte, iară greceşte Aprilie întâiu, în chiar noaptea mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, dupre împărtăşirea Dumnezeeştii Cinei ceii de Taină.
Această scrisoare cetindu-o bătrânul, mai întâiu gândea, cine este cel ce a scris? Pentru că ea, precum zicea, nu ştia carte. Însă s’a bucurat foarte, că s’a înştiinţat de numele Cuvioasei. Şi a cunoscut că Cuvioasa când s’a împărtăşit lângă Iordan cu Dumnezeeştile Taine, îndată la locul acela s’a luat, unde s’a şi pristăvit; şi unde el a călătorit calea cea de douăsprezece zile ostenindu-se, acolò Măria într’un ceas a trecut, şi îndată către Dumnezeu s’a dus. Atunci bătrânul, lăudând pre Dumnezeu, şi cu lacrămile udând pământul şi trupul Cuvioasei, a zis întru sineşi: Vremea este, o, bătrânule Zosima, ca cea poruncită ţie să o săvârşeşti; ci cum vei săpa, ticăloase, neavând nimic în mâini? Şi aceasta zicând, a văzut nu departe un lemnişor mic aruncat în pustie, pre carele luându-l, a început a săpa cu dânsul. Însă uscat fiind pământul, nicidecum nu asculta pre bătrânul cel ce se ostenea, carele săpa udându-se cu sudorile şi nimic nu putea să sporească. Şi suspinând foarte dintru adâncul sufletului, a văzut un leu mare stând lângă trupul Cuvioasei Măriei şi lingându-i picioarele. Deodată s’a cutremurat, temându-se de acea hiară, iară mai apoi aducându-şi aminte de ceea ce zisese fericita, că adecă niciodată hiară nu a văzut, şi însemnându-se cu semnul crucii, a crezut că nevătămat se va păzi cu puterea celeia ce zăcea. Leul a început a se apropia cu linişte de bătrânul, cucerindu-se cu semnele lui, ca cum i s’ar închina. Iară Zosima a zis către leu: De vreme ce, o, hiară, această mare Cuvioasă mi-a poruncit să-i îngrop trupul, şi eu sânt bătrân şi nu pot să-i sap groapă, neavând nici unealtă spre trebuinţa săpatului şi fiind întru atâta depărtare dela Monastire, nu pot degrab să mă întorc şi să o aduc pre ea; deci sapă tu cu unghiile tale, ca să dăm pământului trupul Cuvioasei. Şi îndată auzind leul cuvântul acesta, a săpat groapă cu picioarele cele dinainte, pre cât destul era ca să acopere pre ceea ce se îngropa. Deci, iarăşi bătrânul spălând cu lacrămi picioarele Cuvioasei, şi mult rugându-se ei ca pentru toţi să se roage, a acoperit trupul ei cu pământ.
Dupre aceea s’au dus amândoi, leul adecă în pustia cea mai din lăuntru, ca o oaie cu linişte s’a despărţit, iară Zosima întru ale sale s’a întors, binecuvântând şi lăudând pre Hristos, Dumnezeul nostru. Şi mergând în Monastirea aceea, a spus tuturor monahilor pentru Cuvioasa aceasta Maria, neascunzând nimic din cele ce a văzut şi din cele ce a auzit dela dânsa; încât toţi cei ce au auzit slăvirile lui Dumnezeu s’au minunat, şi cu frică şi cu credinţă şi cu dragoste au început a-i face pomenire şi a cinsti ziua mutării Cuvioasei Mariei. Iar Ioan igumenul a aflat oarecari lucruri în Monastire cărora le trebuia îndreptare, dupre cuvântul Cuvioasei, şi pre acestea cu ajutorul lui Dumnezeu le-a îndreptat. Iară Zosima, petrecând cu dumnezeiasca plăcere, când era aproape de o sută de ani şi-a sfârşit întru acea Monastire viaţa cea vremelnică şi s’a dus spre cea vecinică către Domnul. Şi a rămas monahilor Monastirii aceleia nescris acolò cuvântul acesta pentru Cuvioasa aceasta Maria, carele dupre auzire, unii dela alţii îl grăiau, şi spre folosul de obşte puneau înainte povestirea aceasta la cei ce ascultau, iar în scris nu se afla. Eu însă, zice Sfântul Sofronie, pre acea nescrisă priimindu-o, o dau în scris. Dacă însă alţii vor fi scris viaţa Cuvioasei acesteia, mai bine ştiindu-o, aceasta n’a venit încă la a mea ştiinţă. Însă şi eu pre cât am putut, dupre puterea mea am scris, nimic mai mult preţuind decât adevărata povestire. Iară Dumnezeu, Cel ce face preaminunate minuni şi răsplăteşte cu mari dăruiri celor ce cu credinţă scapă la Dânsul, Acela să dea plată celor ce vor câştiga folos din cetirea şi ascultarea acestei povestiri; asemenea şi celui ce s’a silit să dea povestirea aceasta în scris, şi să-i învrednicească pre toţi părţii ceii bune a fericitei Mariei, împreună cu toţi cei ce cu cugetarea de Dumnezeu şi cu ostenelele bine au plăcut lui din veac. Să dăm şi noi slavă lui Dumnezeu şi să ne rugăm Împăratului celui vecinic, ca şi pre noi să ne învrednicească să aflăm milă în ziua Judecăţii, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia se cuvine toată slava, cinstea, puterea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui, şi preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cititi va rog si:
Marturii ale unora dintre cei ce au vazut MINUNEA IZVORARII DE MIR din moastele Sfintilor Inchisorilor, Iasi, 19.03.2010
Iata cateva din marturiile celor prezenti la conferinta si postate la ULTIMA ORA: La Iasi, din moastele Sfintilor Inchisorilor A IZVORAT MIR DIN NOU … Slavit fie bunul Dumnezeu!:
Dan:
Am fost in sala,in randurile din spate ale acesteia. Chiar cu cateva momente inainte ca parintele Hrisostom sa comunice minunea,in sala s-a simtit un puternic miros de mir care venea in valuri. Faptul m-a surprins cu atat mai mult cu cat distanta intre mine si Sfintele moaste era mare,excluzand deci orice miros care sa aiba o cauza naturala.
Am fost si anul trecut dar atunci aveam anumite dubii.Doamne iarta-ma. Ce s-a intamplat azi a venit mai mult decat orice confirmare a sfinteniei martirilor din inchisorile comuniste.
SLAVA TIE DOAMNE !!!
Cosmin S.
Marturisesc si eu ca am fost martor la aceasta minune acum cateva ore. Am vazut moastele, am vazut de aproape mirul care izvora, dar cel mai mult m-a impresionat mirosul dumnezeiesc pe care l-am simtit. M-am apropiat ca sa vad si sa simt cat mai intens.
E minune si e adevarata.
Slava lui Dumnezeu!
Ady
Fratilor acum doua ore am vazut prima minune din viata mea…cum este adevarat ca Hristos a inviat,tot atat de adevarat este ca am vazut mir izvorand din moastele sfintilor de la Aiud…slaviti pe Hristos fratilor…amin.
Emil
Am fost in sala, si, in timpul conferintei, cu vreo 10 – 15 minute inainte de a ne inchina sfintelor moaste, am simtit un miros, la inceput nu mi-am dat seama de la ce e, in sala; m-am inchinat la moastele care erau uscate,iar dupa alti 10 -20 de oameni a inceput sa curga mirul si sa umple cu mireasma intreaga sala si hol al teatrului.
Slava lui Dumnezeu pentru minunile Sale si ca m-a invrednicit sa fiu acolo!
Iionut
Am fost la conferinta. La final m-am inchinat la sfintele moaste, care erau uscate. Apoi m-am indreptat spre iesire, In momentul cand am iesit pe usa am simtit un puternic miros de mir si imediat l-am auzit pe Danion strigand “cine are aparate de fotografiat sa vina sa pozeze, ca moastele au izvorat mir”. M-am intors intr-un suflet si am vazut, am mirosit, m-am inchinat din nou si am sarutat sfintele moaste, care acum erau ude de mir. In urma cu un an, desi am participat la conferinta, m-am inchinat moastelor uscate si am plecat in graba, nestiind ca la 5 minute moastele izvorasera mir. Atunci nu am vazut, dar am crezut. Ieri am vazut si am crezut cu mai multa tarie.
In 10 minute au venit cei de la Iasi TV life si au luat interviuri si au filmat. Apoi s-a citit acatistul sfantului Valeriu Gafencu si o rugagiune catre sfintii inchisorilor.
Dau aceasta marturie despre minunea de la iasi, 19 martie 2010, incredintat fiind ca si sfintii inchisorilor carora m-am inchinat ma vor marturisi pe mine in ziua judecatii.
Doamne ajuta.
Iata si o marturie postata la articolul Minunea se repeta la Iasi. A izvorat din nou mir din moastele Sfintilor de la Aiud de pe blogul fratelui Apologeticum:
Alexandra
Sa ne bucuram caci Hristos ne arata inca odata ca e alaturi de noi in vremuri atat de subrede….
Slava Cerului ca m-a invrednicit sa iau parte si eu la minunata Conferinta a lui Danion Vasile…
Sa ne rugam pentru fratia sa,ca Dumnezeu sa-l tina sanatos si indelungat in zile , sa ne deschida ochii si sa simtim cu inima minunea de zi cu zi…
Rog pe cat mai multi dintre cei ce au vazut aceasta minune sa dea marturie. Dusmanii Sfintilor inchisorilor sunt de la un an la altul din ce in ce mai inversunati. Iar inamicii mesajelor de tipul celui spus raspicat la conferinta de la Iasi (AUDIO: Înregistrarea conferinţei susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile, la sfarsitul careia din nou, moaştele mărturisitorilor de la Aiud au izvorât mir) sunt din ce in ce mai activi.
Cateva fotografii reusite gasiti la:
http://www.panteaclaudiu.ro/index.php/o-lume-in-imagini/sfinte-moaste.html
Rog pe toti cei ce au imagini din timpul acestei minuni sa mi le trimita, pentru a posta un articol separat in acest sens.
AUDIO: Înregistrarea conferinţei susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile, la sfarsitul careia din nou, moaştele mărturisitorilor de la Aiud au izvorât mir
Citez din articolul Din nou, moaştele mărturisitorilor de la Aiud au izvorât mir scris de Alexandra Corbu:
Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile, organizată de Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român (A.S.T.R.A.D.R.O.M.). Totodată a fost lansată cartea „Biserica şi duşmanii ei”, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.
În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s-a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii.
În partea a doua a conferinţei s-a răspuns întrebărilor venite din public. Cele mai multe au fost despre erezia ecumenistă, implicarea masoneriei în conducerea Bisericii, schimbarea calendarului bisericesc, tendinţele de catolicizare a Ortodoxiei, creştinismul românesc în contextul integrării în U.E., globalizarea, secularizarea şi modernismul în Biserică.
La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.
Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, ca mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul „Din temniţe spre Sinaxare”.
După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.
Ulterior, pe diferite diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.
Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.
Înregistrarea conferinţei audio o gasiţi la:
http://s214.transfer.ro/storage/transfer_ro-20mar-aa89fbecb020a0.zip
Cititi va rog si:
ORTODOXIA si MASONERIA. Ierarhi masoni
Albert Pike (1809 – 1891), mason, gradul 33 ritul scotian (pe care de fapt el l-a transformat dintr-o societate minuscula, la influenta enorma pe care o stim astazi) sustinea in lucrarea sa “DOGMĂ ŞI RITUAL” ca:
„Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…„
Si tot el explica si motivul:
“Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, lucifer e Dumnezeu “
„Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste. „
Astfel ajungem la spusele lui Walther Rathenau, ce scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „
Cititi va rog si:
Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi
Cum e si firesc, o asemenea viziune luciferica nu putea trece nesanctionata de catre BISERICA ORTODOXA. Citez din Pr. Dan Bădulescu: Biserica si francmasoneria:
Afurisania impotriva francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815)
„Prin urmare, spunem că, oricine fiind imbrăcat in sfintele vesminte cu epitrahil si omofor, si un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi si Inger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9) Deci, oricâti se alătură cu grăbire acestei slujbe drăcesti si nelegiuite a francmasoneriei, si toti cei ce ii urmează in mândria si rătăcirea lor, să fie afurisiti si dati anatemei de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare si dezlegare. Suspinând si tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului. (Facere IV, 14). Pământul se va deschide si ii va inghiti ca pe Dathan si Aviron (Numeri XVI, 31-32). Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, si partea lor cu Iuda vânzătorul. Ingerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, si, până la sfârsitul vietii lor, nimic nu vor dobândi. Fie ca lucrările si mestesugurile lor să fie blestemate si să se inece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat in miezul verii. Si toti cei ce vor stărui in răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată. Dar toti cei ce vor iesi din mijlocul lor si se vor deosebi, si vor scuipa urâcioasa lor erezie, si se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca acestia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântati si iertati de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată si nedespărtită, Unul Dumnezeu in fiintă, si de către noi, smeritii Săi slujitori.”
(Declaratia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 2 februarie, 1815)
Anul următor, a fost rândul Bisericii Greciei să se pronunte asupra masoneriei
Declaratie Oficială a Bisericii Greciei privind masoneria (1933)[1][43]
Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei in sedinta din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea si examinarea societătii secrete internationale – Francmasoneria. Au ascultat cu atentie expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din insărcinarea primită de la Sfântul Sinod in precedenta sa sedintă; de asemenea pozitia Facultătii de Teologie a Universitătii din Atena si in mod special părerea in aceasta problemă a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat in considerare informatiile asupra acestei chestiuni apărute in Grecia sau in străinătate.
“Francmasoneria nu este o societate filantropică sau o scoală filosofică, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteste de vechile credinte păgâne din care provine si a căror continuare si rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenti ai lojelor, ba ei chiar declară acest lucru cu mândrie, afirmând literal: “Francmasoneria reprezintă supravietuirea credintelor antice si poate fi numită păstrătoarea lor”; “Francmasoneria izvorăste din misterele egiptene”; “umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezintă altceva decât pesterile si intunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele măretelor temple ale lui Isis; in misterele grecesti ale Masoneriei, mergând pe strălucitoarele drumuri ale intelepciunii deschise de marii initiati Prometeu, Dionisos si Orfeu, se află formularea eternelor legi ale universului!” Această legătură intre Masonerie si vechile credinte idolatre este mărturisită de toate ritualurile ce sunt interpretate in timpul initierilor. Ca si in ritualurile vechilor credinte idolatre unde viata si moartea zeului erau imitate, in această repetare imitativă a zeului, initiatul murind o dată cu moartea patronului cultului, care intotdeauna era o persoană mitologică personificând Soarele sau natura care moare iarna si invie primăvara, tot astfel se intâmplă si in cea de-a treia treaptă a initierii in Masonerie, când este repetată moartea lui Hiram – patronul Masoneriei, repetare in care initiatul este supus acelorasi lovituri, cu aceleasi instrumente si in aceleasi zone ale corpului ca si Hiram. După cum mărturiseste un important francmason, Hiram este “ca si Osiris, ca si Mithra, ca si Bachus una din personificările Soarelui. ” Astfel Masoneria este, cum s-a si recunoscut, o religie foarte diferită, separată si străină de credinta crestină. Acest lucru este arătat fără nici o indoială de faptul că ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc “ateliere ce nu pot avea mai putină istorie si sfintenie decât Biserica” si le caracterizează ca fiind temple ale virtutii si intelepciunii unde Fiinta Supremă este adorată si unde este invătat adevărul. Isi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptării – botezul masonic, ceremonia recunoasterii conjugale – căsătoria masonică, ritualul mortii, consacrarea templului masonic si altele. Isi are propriile initieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhică proprie si o disciplină bine intemeiată. Din existenta agapelor masonice, a sărbătoririi solstitiilor de vară si de iarnă se poate concluziona că Masoneria este o religie fiziolatră (adorarea naturii). Este adevărat că la prima vedere Francmasoneria se impacă cu oricare altă religie pentru că nu dă nici o importantă religiei căreia initiatul ii apartine. Acest lucru se explică prin caracterul sincretic pe care il posedă, chiar acest caracter dovedind că ea isi are rădăcinile in vechile credinte idolatre care acceptau spre initiere pe adoratorii oricăror alti zei. Dar ca si credintele idolatre, in ciuda aparentului caracter de tolerantă si acceptare a zeilor străini, prin acest caracter sincretic subminează si treptat zdruncină increderea in celelalte religii astfel incât Francmasoneria, care incearcă să inglobeze treptat intreaga omenire si care promite perfectiunea morală si cunoasterea adevărului, astăzi vrea să se ridice in pozitia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând crestinismul) ca fiindu-i inferioare. Astfel induce adeptilor săi ideea că numai in lojele masonice se taie si se slefuieste piatra cea necuprinsă si neinteleasă. Si faptul că numai Francmasoneria creează o fraternitate excluzând orice alte legături (ce sunt considerate de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de Biserica crestină) dovedind fără tăgadă pretentiile sale de supra-religie. Aceasta inseamnă că, prin initierea masonică, crestinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, in timp ce crestinul neinitiat in Masonerie devine pentru el un străin. Pe de altă parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoasterii si prin incurajarea liberei cugetări “nepunând nici o stavilă căutării adevărului” (după cum afirmă in Constitutia si riturile sale), si chiar mai mult, prin adoptarea asa-zisei etici naturale se arată a fi in opozitie totală cu religia crestină. Crestinismul propovăduieste credinta inainte de toate, ingrădind ratiunea omenească cu granitele trasate de revelatia dumnezeiască, conducând la sfintenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Crestinismul fiind o religie a revelatiei, cu dogmele si adevărul său, cere mai inainte de toate credintă si isi intemeiază morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria acceptă numai adevărul natural si aduce adeptilor săi libera cugetare si investigarea realitătii numai cu ajutorul ratiunii. Isi bazează morala numai pe fortele naturale ale omului si are numai scopuri omenesti. Incompatibilele contradictii dintre Crestinism si Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul că diferite denominatiuni crestine au luat pozitie impotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile-i motive, a infierat prin numeroase enciclice papale miscarea masonică, ci si comunitătile luterane, metodiste sau presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu crestinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxă, păstrând in integralitatea sa tezaurul credintei crestine, i s-a impotrivit de fiecare dată când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicată. De curând, Comisia Inter-Ortodoxă, intrunită la muntele Athos si la care au luat parte reprezentantii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind “un sistem anticrestin, subversiv”. Adunarea Episcopilor greci in sedinta mai sus mentionată a ascultat si a acceptat următoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetărilor si a discutiilor de către Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei:
Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu crestinismul atâta timp cât ea rămâne o organizatie secretă actionând si propovăduind in ascuns, glorificând rationalismul. Francmasoneria acceptă in rândurile membrilor săi nu numai crestini ci si iudei si musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis să facă parte din această organizatie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar să fie atrasă atentia acelora care au intrat in Masonerie fără gânduri ascunse si fără să se fi lămurit ce este intr-adevăr Masoneria, să rupă orice legătură cu ea, crestinismul fiind singura religie care invată adevărul absolut si care satisface intru totul nevoile morale si religioase ale omului. In unanimitate si intr-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse si declară că toti fiii credinciosi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie. Cu nestrămutată credintă in Domnul nostru Iisus Hristos intru care avem răscumpărarea, prin sângele Lui si iertarea păcatelor dupre bogătia darului Lui, pre care l-a prisosit intru noi, intru toată intelepciunea si priceperea (Efeseni I, 7-8) intru adevărul revelat de El si propovăduit de Apostoli, nu prin cuvinte intelepte ci impărtăsindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curătati si mântuiti spre viată vesnică, nu trebuie să decădem din harul lui Hristos devenind părtasi la inchinarea păgânească. Este impotriva firii să apartii lui Hristos si in acelasi timp să cauti usurare si perfectiune morală in afara Lui. Acestea fiind spuse, toti cei care au luat parte la initierile masonice, de acum trebuie să rupă orice legătură cu lojele si activitătile masonice, asigurându-se astfel de reinnoirea legăturilor, slăbite de ignorantă, cu Dumnezeul si Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei asteaptă cu dragoste acest lucru de la cei initiati in loje, fiind incredintată că multi dintre ei au primit initierea masonică nestiind că prin aceasta ei au trecut la altă religie, ci au făcut-o din ignorantă crezând că nu au făcut nimic potrivnic credintei părintilor lor. Incredintându-i dragostei, si in nici un caz ostilitătii sau adversitătii fiilor credinciosi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor ii indeamnă să i se alăture in rugăciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevărul si Viata să-i lumineze si să-i intoarcă la adevărul de care prin ignorantă s-au depărtat.
Osândirea francmasoneriei de către Biserica Ortodoxă Română
Temei Nr. 785/1937. I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod incă din anul 1934.
Sf. Sinod insusindu-si concluziile din referat hotărăste:
I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrină, ca organizatie si ca metodă de lucru ocultă si in special pentru următoarele motive:
1. Francmasoneria invată pe adeptii ei să renunte la orice credintă si adevăr revelat de Dumnezeu, indemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu ratiunea lor. Ea propagă astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale cărui invătături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali să si-i facă membri si obisnuindu-i pe acestia să renunte la credinta crestină, Francmasoneria ii rupe de la Biserică, si având in vedere influenta insemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta să se intindă asupra unor cercuri tot mai largi. In fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o conceptie despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din rationalismul si naturalismul său, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laică, un invătământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultă din credinta religioasă si din destinatia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.
4. In lojile francmasone se adună la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine că numai cei ce se adună in lojile ei cunosc adevărul si se inaltă deasupra celorlalti oameni. Aceasta insemnează că crestinismul nu dă nici un avantaj in ce priveste cunoasterea adevărului si dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerati intr-o situatie superioară crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevărurilor celor mai inalte si al mântuirii.
5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precrestine. Chiar dacă unii adepti nu dau nici o insemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare fortă quasi-religioasă. In orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci si crestinismului.
In afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are in considerare si motive de ordin social când intreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.
6. Francmasoneria este un ferment de continuă si subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităti pământesti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte in mâna unor factori nestiuti incă nici de ei, având să lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există sigurantă in viata Statului si in ordinea stabilită. E o luptă ce ia in sprijinul ei minciuna si intunerecul. Impotriva jurământului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.
7. Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină fiinta primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietătii spirituale din sânul omenirii.
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt următoarele:
1. O actiune persistenta publicistică si orală de demascare a scopurilor si a activitătii nefaste a acestei organizatii;
2. Indemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. In caz contrar, «Frătia Ortodoxă Română» extinsă pe toată tara va fi indemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână in loji.
Biserica le va refuza la moarte slujba inmormântării, in caz că până atunci nu se căiesc.
De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti.
3. Preotimea va invăta poporul ce scopuri urmăreste acela care e francmason si-1 va sfătui să se ferească si să nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.
4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va strădui să convingă Guvernul si Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va ingriji să fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentară.»
II. Intreg referatul impreună cu concluziile se va tipări in brosură prin Consiliul Central Bisericesc si se va intrebuinta ca mijloc de propagandă impotriva francmasoneriei.
I.P.S. Patriarh prezintă declaratia făcută in fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale in frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostintă că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede că este impotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El — d. Pangal — in numele delegatilor declară că toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Ion Pangal si a celorlalti conducători ai masoneriei nationale române, cetită in ziua de 25 Februarie a.c. in fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anuntă că aceasta organizatie se autodizolvă. Este prin urmare de sine inteles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai există.
La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică sedinta, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata.
PRESEDINTE,
(ss) MIRON
Secretar,
(ss) † GALACTION CRAIOVEANU
Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului (1993)
„Sf. Sinod, in sedinta sa din 11 febr. 1993, studiind documentul semnat si depus la acesta de către mai mult de 11 000 de credinciosi ortodocsi membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea pozitiei oficiale a Bisericii Ortodoxe fată de masonerie si condamnarea acesteia spre luarea la cunostintă si ferire a credinciosilor, comunică cele de mai jos:
Masoneria este o organizatie in afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o conceptie despre lume care nu duce către principiile credintei noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate in intuneric si prin modurile de initiere a adeptilor ei, cu initiatori in cele sfinte (tainele) „preoti si arhierei” si initiati, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie si cultivă sincretismul, adică egalizarea si amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat si de condamnat pentru adevărul credintei in Hristos.
Pentru toate acestea masoneria nu a fost niciodată aprobată de Biserică. Aceasta a condamnat in mod repetat si condamnă organizatiile secrete de orice natură, mai ales când acestea sunt intretesute cu ceremonii care au coloratură religioasă.
Hristos este Lumină, Adevăr, Viată, si adeptul adevărat al lui Hristos trebuie să trăiască si să lucreze in cadrul acestei lumini si să evite câte se săvârsesc in intuneric. Pentru aceea, crestinul adevărat, si nu numai după nume, nu poate să fie membru sau adept al masoneriei.
Principiile intr-ajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belsug si in crestinism. Prin urmare, crestinul care doreste să practice aceste principii, poate să o facă in cadrul Bisericii si prin Biserică. Nu este nevoie să se incadreze in organizatii secrete si de provenientă dubioasă.
De altfel, după cum ne spune Apostolul Pavel „ce impreunare are lumina cu intunericul?” (2 Corinteni VI, 14). Domnul nostru Iisus Hristos ne invată că „tot cela ce face rele, urăste Lumina; si nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui. Iar cela ce face adevărul, vine la Lumină; ca să se arate lucrurile lui, că intru Dumnezeu sunt lucrate.” (Ioan III, 20-21).
Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, in ceea ce priveste situarea lor fată de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel in Epistola către Efeseni: „nu vă amestecati cu faptele cele fără de roadă ale intunericului, ci mai vârtos si mustrati… iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată lumină este.” (Efeseni, V, 11, 13) Rămâneti deci, atasati in mod statornic la lumina vesnică a lui Hristos si in cadrul acesteia alcătuiti-vă viata si croiti-vă calea!” [2][45]
Dacă vom compara cele patru pozitii oficiale si normative ale Ortodoxiei privitoare la francmasonerie, si anume, Cipru 1815, Grecia 1933, România 1937 si din nou Cipru 1993, constatăm, ca un numitor comun, osândirea acestei miscări.
Totusi, se poate observa un fel de diminuare a consistentei si tăriei declaratiilor respective, si chiar o tendintă de treptată secularizare. Tonul duhovnicesc si bisericesc al primei afurisanii se diminuează pe parcurs, lucru ce trădează un fel de slăbire si de deplasare a perspectivei către lumea aceasta, lucru ce micsorează eficienta acestor actiuni…
Cu toate acestea, au fost multi ierarhi masoni, printre ei:
GHEUCA LEON, mitropolit (1730 – 1788)
arhimandritul GHERASIM de la Mitropolia Moldovei, cel care traduce Taina francmasonilor la 1787
episcopul AMFILOHIE HOTINEANUL (? – 1800), autor de manuale şcolare
episcopul-cărturar GHERASIM CLIPA (? – 1826), episcop de Huşi (1796-1803) şi de Roman ( 1803-1826), care la cumpăna dintre veacurile XVIII şi XIX, strânge în jurul lui o adevărată scoală de călugări cărturari-francmasoni
mitropolitul DIONISIE LUPU (1769-1831), mitropolit al Ungrovlahiei (1819-1821), sprijinitor al lui Gheorghe Lazăr şi al învăţământului românesc.
arhiereul FILARET SCRIBAN (1811-1873), profesor şi episcop „in partibus” de Stavropoleos, profesor de teologie la Universitatea din Iaşi, luptător pentru Unire, deputat şi senator în Parlamentul tării
episcopul MELCHISEDEC STEFANESCU (1822-1892), cărturar, ministru. al cărui rol în lupta pentru Unire la 1859 este arhicunoscut, ministru în guvernul Kogălniceanu, apărător al autocefaliei Bisericii Române fată de Patriarhia de la Constantinopol
mitropolitul ATANASIE STOIANESCU (1815-1880), episcop de Râmnic (1873-1880). La 1877 binecuvântează trupele române la trecerea Dunării
Patriarhul MIRON CRISTEA (1868-1939), primul patriarh a1 Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939), membru al Regentei în timpul minoratului regelui Mihai I (1926-1930), fost regent în timpul minoratului regelui Mihai.
mitropolitul IRINEU MIHALCESCU (1874 – 1948), preot-profesor, decan al Facultăţii de teologie din Cernăuţi, mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1939- 1947). S-ar parea ca a ieşit din masonerie, şi chiar a alcătuit un studiu temeinic de osândire a acestei organizaţii, apărut în Teologia luptătoare. Acest studiu a contribuit decisiv la condamnarea masoneriei de către Sf. Sinod al B.O.R. în anul 1937. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit şi apoi cele ale morţii sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina.
GALA GALACTION [Grigore Piscupescu] (1879-1961), preot, scriitor, academician, traducător al Bibliei.
Patriarhul Constantinopolului MELETIE IV (METAXAKIS) (1921-1923). In 1909 Meletie IV (Metaxakis), devine francmason in Loja Marelui Orient al Greciei; in 1910, ajunge la gradul 33.
Patriarhul Constantinopolului VASILE III (1925-1929), tovarăs de lojă cu Kemal Atatürk
Patriarhul Constantinopolului FOTIE II (1929-1935), tovarăs de lojă cu Kemal Atatürk
Patriarhul Constantinopolului ATHENAGORAS (1948-1972), grad 33. La 7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054″. In iulie 1972 moare si este inmormântat; o inmormântare cu sicriul inchis.
Patriarhul Constantinopolului DIMITRIE I (1972-1991), grad 33
Cititi va rog si:
Pana la primul razboi mondial, actiunea masoneriei consta in promovarea unui soi de nationalism, necesar pentru spargerea marilor imperii. Dupa aceea, din farame, usor-usor s-a trecut la constructia viitorului edificiu al GUVERNULUI MONDIAL, ce va avea nevoie de o doctrina, a NOII ORDINI MONDIALE si de o religie, NEW AGE. In acest context, ecumenismul are un rol extrem de important:
Mai sus am enumerat cativa ierarhi romani si Patriarhi ai Constantinopolului, insa si in alte regiuni din lumea ortodoxa, masoneria si-a facut de cap. Asadar, episcopi, mitropoliti, patriarhi … si asta inca de la sfarsitul secolului 18.
Consider ca este momentul sa abordez, in acest context, un subiect migalos. Dupa cum desigur ati observat, de fiecare data cand postez cate un articol in care critic ratacirile vreunui ierarh din BOR, hop apar sumedenie de „stilisti” apartinatori BOSV sau si mai rau, iesiti din BOR dar neajunsi pe nicaieri, care printre altele promoveaza urmatoarea idee: daca ierarhi actuali apartin masoneriei, atunci in BOR nu mai este har si nu mai exista nici succesiune apostolica.
Citind lista de mai sus, observam insa ca sirul de masoni n-a inceput cu primul patriarh roman MIRON CRISTEA, ci mult inainte. Ca atare, inainte de a se separa „stilistii” de cei de pe nou, impreuna fiind, nu erau cu totii uneori sub acelasi ierarh mason? Si aplicand regula ce o aplica ei acum, pentru cei de acum 100 de ani sau mai mult, sa ajungem oare la aceeasi „concluzie”? Adica dupa ce au navalit masonii, lumea ortodoxa (sau cea mai mare parte a ei) n-a mai avut har si succesiune apostolica? Desigur ca este o concluzie total gresita si lumea ortodoxa a dat Sfinti si dupa aceea. Asta evident nu inseamna ca e bine ca s-a adoptat calendarul nou sau ca unii ierahi sunt masoni sau ecumenisti.
Sf. Lavrentie de Cernigov spunea:
„Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat „
Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie . Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.
Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.
Nu mai este mult pana in zilele acelea, dar trebuie sa intelegem ca scenariul de mai sus nu se va realiza peste noapte, ci prin etape premergatoare, care desi se vor succeda cu rapiditate, ele trebuie sa existe. Ca atare, vor fi din ce in ce mai multi ierarhi rataciti. Evident, nu toti, ci va mai ramane cel putin unul, insa cred oare „stilistii” ca marea masa de credinciosi din lumea ortodoxa va deveni din ce in ce mai eretica cu fiecare zi ce trece? Ca in mari parti din lumea ortodoxa nu va mai fi har? Dar iconomia sau mila bunului Dumnezeu nu o mai luam in calcul? „Stilistii” (si prin acest cuvant ii definesc in acest articol pe activistii plecarii din BOR chiar si de ar fi sa nu ajunga intr-un loc anume) considera insa ca la fiecare depistare de ierarh mason, credinciosii trebuie sa-si ia talpasita si sa se tot duca. Mare parte dintre ei, tot studiind istoricul bisericilor ce tin calendarul vechi, ce s-au tot fragmentat de-alungul timpului pana ce au ajuns bisericute, au ajuns la concluzia ca nici una nu e pana la urma tocmai in regula, iar acum stau niciunde, fara duhovnic, fara spovedanie, fara Sfanta Impartasanie, nu intra in nici o biserica, nu saruta moastele nici unui Sfant caci asta ar insemna sa intre si in bisericile respective. Altii au gasit de bine de rau cate o biserica si spera ca acolo va fi bine. Cred ei oare ca SISTEMUL slugoi diavolului ii lasa de capul lor? Ca le lasa biserica si ierarhii neatinsi? Sa ne amintim doar de dezastrul ROCOR, ce a dat Sfinti si mari marturisitori si care a tinut sus steagul rezistentei. La un moment dat insa, mare parte dintre ei au abdicat si sunt actualmente in comuniune cu Moscova. Se presupune ca a fost o lucratura a KGB sau ca au fost mituiti sau ca au fost santajasti sau ca li s-au aratat ierarhilor papirusuri secrete de la Marea Moarta ce demonstreaza ca nu-i cum se credea ca e cu crestinismul … Nu conteaza cum, conteaza insa ca SISTEMUL a reusit. Ei bine, astfel se vor petrece lucrurile si cu alte bisericute de pe vechi. Ce vor face „stilistii” atunci? Se vor tot duce de colo colo?
Consider ca suntem intr-o perioada gri, de trecere de la alb spre negru, dar bunul Dumnezeu nu ne lasa. Ierarhii se vor tot rataci si vor sfarsi multi dintre ei prin a-l propovadui pe fata ca stapan pe antihrist. Bunul Dumnezeu vede insa stradania noastra si nu ne lasa.
[1][43] Preluat din revista Scara, treapta a IV-a. http://www.scara.ro/
[2][45] Apărut in Vestitorul Ortodoxiei, anul IV, nr. 97/30 iun 1993, p. 1, preluat din Adevărul bisericesc, in nr. 364 din 16 iunie 1993, p. 1,
ULTIMA ORA: La Iasi, din moastele Sfintilor Inchisorilor A IZVORAT MIR DIN NOU … Slavit fie bunul Dumnezeu!
Dupa cum stiti, azi a avut loc Pomenirea minunii de la Iasi, 19 martie 2009. Si iata ca Dumnezeu a repetat minunea de acum un an. Voi reveni cu amanunte, inclusiv imagini.
Cititi va rog si:
4 comentarii