Un senator loial ELITELOR cere investigarea … prabusirii din 2008 a gigantului LEHMAN BROTHER. De ce oare?
Citez din articolul Dodd wants criminal probe of Lehman ‘manipulation’:
WASHINGTON – Un senator senior al SUA l-a îndemnat vineri pe avocatul general Eric Holder să creeze o forţă însărcinată cu investigarea posibilului comportament criminal din spatele prăbuşirii gigantului de pe Wall Street, Lehman.
„Sunt profund îngrijorat în legătură cu faptele care au ieşit la lumină în ce priveşte destrămarea Lehman Brothers şi manipularea contabilă care a dus la prăbuşire”, a afirmat Chris Dodd, Şeful Comitetului Bancar Senatorial, într-o scrisoare adresată lui Holder.
„Vă cer respectuos să autorizaţi o forţă însărcinată cu investigarea situaţiei Lehman, la fel ca şi alte companii care ar fi putut să se angajeze în manipulări contabile similare cu atenţia îndreptată spre urmărirea penală a angajaţilor sau agenţilor care au contribuit la orice posibile încălcări ale legii.”
Lehman s-a prăbuşit în septembrie 2008, în cel mai mare faliment din istorie, declanşând o undă de şoc care a atras economia globală într-o dureroasă recesiune care a lăsat rata şomajului din SUA la un nivel încăpăţânat de aproape 10 procente.
Dodd a indicat către un nimicitor raport de 2.200 de pagini de la expertul numit de instanţă, Anton Valukas, care i-a înviuit pe directorii de la vârf pentru prăbuşire, cât şi pe firma de audit Ernst & Young şi băncile Citigroup şi JPMorgan Chase
Valukas a acuzat managementul superior de „acţiuni de manipulare a bilanţului” şi a spus că au supervizat şi certificat decizii care au agravat problemele Lehman.
Dodd, care reprezintă statul Connecticut, este autorul cheie al legislaţiei din Senatul SUA care ţinteşte să prevină un alt colaps financiar global.
„Noi trebuie să muncim neobosit pentru a reduce incidenţa fraudei financiare pentru a restaura încrederea şi siguranţa în pieţele financiare. O anchetă în forţă şi luarea măsurilor federale potrivite pentru aceste probleme vor contribui la atingerea acestor scopuri”, a scris el.
Comentariu saccsiv:
Gigantul a fost fondat la mijlocul secolului 19, de catre fratii evrei Lehman, cu finantare si sustinere Rothschild, aidoma altor locotenenti si apropiati ai celebrei familii “Scutul Rosu”: Carnegie, Goldman Sachs, Harriman, J. P. Morgan, Rockefeller, Jacob Schiff, Warburg, etc.
Unul dintre cei mai importantanti membri ai clanului Lehman a fost:
Herbert Henry Lehman (1878 – 1963), politician, Governor of New York 1933 – 1942, reprezentantul New York in United States Senate 1949 – 1957.
Fiul emigrantului evreu Ashkenazi Mayer Lehman, unul din cei trei fondatori ai bancii de investitii Lehman Brothers.
Un suporter al politicii “New Deal” si al implementarii ei in New York.
Membru marcant Council on Foreign Relations.
Director general UNRRA.
United Nations Relief and Rehabilitation Administration (UNRRA) aparuta la 9 iunie 1943, a emis documentul oficial Agreement for United Nations Relief and Rehabilitation Administration semnat de 44 tari la Casa Alba la 9 noiembrie 1943. A fost un precursor al organizarii Natiunilor Unite.
In aceste conditii, cum de a cazut gigantul? Deoarece trebuia ca unul din colosi sa cada, pentru a se declansa criza:
Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE
Si cum toti colosii apartin marii familii a ELITELOR, au „sacrificat” una din bancile lor. Am scris „sacrificat” intre ghilimele, deoarece de fapt ELITELE nu au pierdut nimic, totul ramanand in SISTEMUL stapanit de ei:
Sa vedem cine este personajul ce se agita cu investigarea despre care se vorbeste in articolul de mai sus:
Christopher John “Chris” Dodd (1944 -), suporter al masurilor impotriva “incalzirii globale” si al casatoriei intre homosexuali.
Membru Council on Foreign Relations
Participant intruniri Bilderberg Group
Adica … unul de al lor. Sa fie vorba despre un razvratiti? Nicidecum, ci despre inca un exemplu a ceea ce explicam la:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Se vor folosi TANTARI pentru VACCINARE IN MASA?

Citez din articolul Researchers Turn Mosquitoes Into Flying Vaccinators:
Iată un studiu indosariat în “nefuncţional, dar foarte interesant.” Un grup de cercetatori japonezi a dezvoltat un ţânţar care imprastie vaccin în loc de boală. Chiar şi cercetătorii recunosc, totuşi, că problemele de reglementare şi etice vor preveni creaturile sa zboare, cel puţin pentru livrarea de vaccinuri umane.
Oamenii de stiinta au visat diverse moduri de a drege ADN-ul acestor insecte pentru a lupta împotriva bolilor. O opţiune este de a crea tulpini de ţânţarii care sunt rezistente la infecţii cu paraziţi sau viruşi, sau care nu sunt în măsură să transmita agenţii patogeni la om. Acestia ar înlocui actualii tantari naturali, transmitatori de boli, lucru greu de realizat. O altă strategie, mai aproape de a deveni realitate, este de a elibera tantari transgenici care, atunci când se imperecheaza cu omologii lor de tip sălbatic, nu produc descendenţi viabili. Asta ar micşora populaţia de-a lungul timpului.
Noul studiu se bazează pe un mecanism diferit: Utilizarea ţânţarilor pentru a deveni ceea ce oamenii de ştiinţă numesc “vaccinatori zburatori.” În mod normal, cand tantarii musca, ei injecteaza o picătură mică de salivă care împiedică sângele gazdă sa se coaguleze. Grupul japonez a decis să adauge un antigen, un compus care declanşează un răspuns imun, la amestecul de proteine din saliva insectei.
Un grup condus de geneticianul molecular Shigeto Yoshida de la Jichi Medical University din Tochigi, Japonia, a identificat o regiune în genomul de Anopheles Stephensi, un ţânţar ce transmite malaria, numit ca promotor care activează genele numai în saliva insectei. În acest promotor au ataşat SP15, un vaccin împotriva leishmaniasis, o boala parazitara transmisa de muştele de nisip, care poate provoca leziuni ale pielii şi daune organelor. Destul de sigur, tantarii produc SP15 prin saliva lor, echipa a publicat in numarul current al revistei Biologia Moleculară a Insectelor. Şi când insectelor li s-a permis să-i intepe pe şoareci, şoarecii au dezvoltat anticorpi împotriva SP15.
Nivelurile de anticorpi nu au fost foarte mari, şi echipa încă nu a testat dacă acestia protejează rozătoarele împotriva bolii. (Numai foarte puţine laboratoare au facilităţi pentru aşa-numitele studii de provocare cu această boală, spune Yoshida.) În cazul experimentului, soarecii au fost muscat de 1500 de ori, în medie, ceea ce ar putea părea un numar foarte mare, dar studiile arată că, în locuri unde malaria este in floare, oamenii pot fii muscati de mai mult de 100 de ori într-o noapte, Yoshida subliniază. Între timp, grupul a creat, de asemenea, ţânţari care ar produce un vaccin impotriva malariei.
Alti cercetatori sunt uimiti de realizare. “Ştiinţa este într-adevăr frumoasa”, spune Isus Valenzuela de la Institutul National de Alergie şi Bolilor Infecţioase în Bethesda, Maryland, care au dezvoltat vaccinul SP15. David O’Brochta, un genetician molecular de insecte de la Universitatea din Maryland, College Park, o numeşte “o dovadă de notiune abstracta fascinanta.”
Deci, de ce nu va merge? Există o variaţie mare a numărului de înţepături de ţânţar de la o persoană la alta, astfel încât persoanele expuse la ţânţari transgenici ar obţine foarte diferite doze de vaccin, ar fi ca si cum unii oameni ar primi un pic de vaccin impotriva rujeolei, iar alţii ar primii 500 de doze. Nici o agenţie de reglementare nu-si va da acordul pentru asa ceva, spune biologul molecular, Robert Sinden de la Imperial College din Londra. Lansand tantarii ar însemna, de asemenea, vaccinarea de persoane fără consimţământul lor, un nu-nu etic. Yoshida admite că ţânţari ar fi “inacceptabili” ca un mecanism de vaccinare umana.
Cu toate acestea, vaccinatorii zburatori sau “seringile care zboara”, aşa cum unii le-au poreclit, ar putea avea un potenţial în lupta împotriva bolilor animale, spune O’Brochta. Animalele nu trebuie să îşi dea acordul, iar doza variabila ar fi mai puţin un motiv de îngrijorare.
Comentariu saccsiv:
Deci la animale ar merge … Se joaca astia, se joaca urat de tot. Stirea de mai sus este un varf de ice-berg si consider ca niste unii, pe undeva, experimenteaza fantasticul potential militar al insectelor ce se hranesc cu sange, caci, nu-i asa, daca pot ele raspandi malaria sau vaccinuri, de ce nu ar putea raspandi si boli cumplite? Si daca tot experimenteaza ei, ce ne asigura ca din laboratoarele lor nu scapa mai mult sau mai putin accidental niste astfel de ganganii?
Cititi va rog si:
STIINTA INCOTRO? Cercetatorii britanici vor sa creeze hibrizi ANIMAL-OM
Proiectul MK ULTRA (MK-ULTRA sau MKULTRA) …
“Da-le voma”
Cu vreo trei ani in urma, in cadrul unei emisiuni a unui post tv cu acoperire nationala, in timpul careia se discuta cam care ar fi misiunea mass-media pe acest pamant, toti realizatorii de programe si analistii stransi la acea masa au fost de acord in a critica un mare sef al unei televiziuni nenumite, dar pe la care se parea ca trecusera majoritatea. Si toti s-au aratat indignati de o expresie ce acel sef e pare ca o folosea pe vremea aceea repetat: “Da-le voma”. Pretioasa indicatie era adresata realizatorilor de programe ale respectivului post, iar “voma” trebuia data telespectatorilor. Nu au specificat numele personajului, dar am o banuiala. Dar cum banuiala nu e certitudine, ma abtin de la a o expune public. Pot spune doar ca sigur nu este Dan Diaconescu, in caz ca va duce gandul la OTV.
Conteaza insa mai putin numele aceluia, ci “filozofia” sa. De fapt, diferenta dintre el si ceilalti sefi de televiziuni este ca a recunoscut a face ceea ce cu totii fac. Iar acei realizatori de programe si analisti, ce s-au aratat oripilati de expresie, in variante mai mult sau mai putin soft, fac acelasi lucru …
Stirile, emisiunile de divertisment, “mesele rotunde”, documentarele, dezbaterile, aproape in totalitate nu fac decat sa ofere laturi menite a tembeliza telespectatorii. Rare sunt exceptiile. Atat de rare, incat ajungi sa te intrebi “Cum de au dat asa ceva?”
Auzim aproape cu obstinatie din partea “analistilor” si realizatorilor frazele “televiziunea nu are rol educativ” si “asta se cere, asta dam”. Cu alte cuvinte, ce are rating, aia e bun. Dar oare au oferit publicului si altceva, dupa care sa compare ratingul? Desigur ca nu, caci scopul lor era de a dezobisnui masele sa gandeasca. Si evident, ca dupa ce ani de zile a oferit grile de programe imbecilizatoare, populatia chiar ca incepe sa refuze si altceva.
Mass-media a reusit astfel sa-si aduca o contribuite importanta in formarea omului abtibild, bidimensional, fara profunzime, prada strict instinctelor, ce se manifesta din ce in ce mai des subanimalic. El nu mai are notiunea de sus-jos, pentru el tot ceea ce conteaza este lumea din dimensiunea sa:casa, masina, mancare, bikini, bere, fotbal, manele, bikini, circ politic, telenovele, bikini, job bine retribuit, bikini, o invarteala, bikini, bikini, bikini … Astea au ajuns “idealurile” sale in viata. Cu cat sunt mai multe cele de mai sus, cu atat crede ca este mai fericit. Desigur, bikini pentru masculi, pentru femele, cosmetice.
A se mai uita in sus sau in jos, deja e pentru el nebunie, caci iese cu totul din zona materiala in care s-a cimentat. Dumnezeu, suflet, idealuri … sunt pentru el de neinteles. S-a dezobisnuit sa mai gandeasca. Dupa cateva minute de efort intelectual oboseste. S-a obisnuit insa sa se hraneasca cu mancare mestecata si predigerata: VOMA …
Cititi va rog si:
PROGRAMUL conferinţelor lui DANION VASILE (23-28 martie 2010). Credincioşii se vor putea închina la racla cu MOASTELE IZVORATOARE DE MIR ale SFINTILOR INCHISORILOR, dupa fiecare conferinţă
MARTI – 23 MARTIE – TIMISOARA ora 18.30 LOCATIE: Casa de Cultura a Studentilor
MIERCURI -24 MARTIE – SANNICOLAU MARE ora 11-13.00 LOCATIE: Sala Mare a Casei de Cultura. – BEIUS – ora 18.00 LOCAŢIE: Sala mare a Primăriei
JOI – 25 MARTIE – ORADEA ora 18.00 LOCAŢIE: Teatrul Arcadia
VINERI – 26 MARTIE – BUCURESTI – B1TV “Trenul Vieţii”
SÂMBĂTĂ – 27 MARTIE – DEJ – ora 18.00 LOCAŢIE: Biserica NR. 2 (Str. Regina Maria)
DUMINICĂ – 28 MARTIE – GHERLA – ora 18.00 LOCAŢIE: BISERICA SF. PARASCHEVA,SF. MINA, TOŢI SFINŢII ROMÂNI
EDUCAREA voit gresita a copiilor, componenta esentiala in formarea OMULUI DE TIP NOU, cetateanul cimentat in material, fara idealuri, consumatorul-unealta pefect
„Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.„
(Matei 19, 14)
Si cum ELITELE, slugi ale diavolului, urasc aceasta imparatie, fac tot ce pot pentru a-i tine pe copii departe de crestinism. Acum peste 200 de ani a inceput o revolutie ce s-a extins de-alungul timpului si a cuprins intreaga planeta, a carei plina desfasurare se petrece si in zilele noastre si care nu va inceta pana ce nu se va instaura visul initiatorilor ei: NOUA ORDINE MONDIALA a viitorului GUVERN MONDIAL …
“Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu. “
(Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920)
John F. Kennedy, speech “The president and the press “, 1961:
“Doamnelor si domnilor
Cuvantul “secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor, intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete, a juramintelor secrete si a procedurilor secrete. Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri, pe intimidare in loc de libera alegere. Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare, diplomatice, de informatii , economice , stiintifice si politice. Operatiunile sale sunt ascunse, nu publicate, greselile sale sunt ingropate, nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie , liber si independent . “
In 1963 este asasinat …
TOATE aceste ELITE doresc nu doar stapanirea din punct de vedere economic a intregii planete (lucru pe care deja il fac demult), ci schimbarea totala a intregilor conceptii despre lume si viata, rasturnarea valorilor, redefinirea raului ca fiind bine, a uratului ca fiind frumos, a putorii ca fiind mireasma, intr-un cuvant: STRICAREA INTEGRALA A SOCIETATII. Si aceasta din simplul motiv ca TOATE aceste ELITE sunt practicante ale inchinarii la lucifer si fac voia tatalui minciunii, pe care il recunosc fatis ca fiind dumnezeul lor ce le da “intelepciune“ si bogatie:
Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi
Si reusesc toate cele de mai sus bazandu-se pe formidabila structura piramidala a masoneriei:
La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.
1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietatii private;
3) Abolirea mostenitorilor;
4) Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
6) Abolirea tuturor crestinismului.
In articolul „IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare am detaliat activitatea incepatorilor si actualilor promotori principali (personalitati si mega organizatii extrem de bine sustinute financiar) ale catorva elemente strans legate intre ele si obligatorii pentru STRICAREA SOCIETATII UMANE: homosexualitatea, avortul, revolutia sexuala. Acest atac il duc acestia pe toate fronturile si la toate nivelurile. In timp, au reusit intr-o asemenea mare masura sa schimbe mentalitatea multora dintre semenii nostrii, incat i-au facut sa devina adevarati prozeliti ai noii “religii“ si sa se manifeste la randul lor foarte aprig impotriva valorilor traditionale.
Bertrand Russell, 1953:
“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial. “
In citatul de mai sus, in cateva fraze, sunt sintetizate foarte bine actiunea, modalitatile de lucru, dusmanii si motivatia gesturilor ELITELOR, spuse chiar de unul din reprezentantii de marca ai slujitorilor lor … In cele ce urmeaza ne vom apleca mai in detaliu asupra acestui foarte important domeniu de activitate PAPUSARESC : educatia. Sa trecem mai intai in revista cateva repere edificatoare:
Citez din articolul Sute de cuvinte eliminate din Dicţionarul Oxford:
„Cuvinte legate de creştinism, monarhie, istoria Marii Britanii şi natură au fost scoase dintr-unul dintre cele mai cunoscute dicţionare pentru copii din lume.
Printre cuvintele care au dispărut din ultima ediţie a Oxford Junior Dictionary se află „discipol”, “episcop”, “capelă”, “imperiu”, “abate” şi “încoronare”. Acestea au fost înlocuite de cuvinte precum “blog”, “MP3 player”, “voicemail”.
Conform Editurii Universităţii Oxford, dicţionarul, care se adresează celor în vârstă de peste şapte ani, ar trebui să evolueze pentru a reflecta faptul că Marea Britanie este o societate modernă, multiculturală, multireligioasă.
Editorii consideră că tinerii din ziua de astăzi se pot descurca şi fără cuvinte ca “pitic”, “elf”, “altar”, “călugăr”, “călugăriţă”, “psalm”, “sfânt”, “păcat”, “diavol” şi “vicar”. “Încoronare”, “ducesă”, “duce”, “împărat”, “imperiu”, “monarh”, “deceniu” au fost, de asemeni, scoase din dicţionar. Vocabularul copiilor nu ar trebui să conţină cuvinte precum “castor”, “mistreţ”, “bou”, “ghepard”, “leopard”, “homar”, “stridie”, “panteră”, “pelican”, “pudel”.
Se crede că mai importante pentru copii sunt cuvinte ca “celebritate”, “cameră de chat”, “analog”, “voicemail”.
Profesorii se tem că aceste schimbări îi vor face pe copii să piardă legătura cu moştenirea culturii britanice.„
Citez din articolul Basme cu homosexuali în scolile din Marea Britanie:
„15 martie 2007 – Părintii din Marea Britanie sunt revoltati de noua programă scolară prin care copiii din clasele primare ar urma să învete despre homosexualitate prin intermediul unor basme si cărti pentru copii.
Noua programă este sustinută de Ministerul Educatiei si este concepută pentru a ajuta scolile să se conformeze unei legi noi care prevede promovarea comportamentului homosexual în scolile britanice. Respectiva lege ar urma să intre în vigoare la sfârsitul acestui an.
Există o scoală care foloseste deja un basm – “Regele si regele” – prin care copiii află despre un print care respinge trei printese pentru ca în final să se îndrăgostească si să se „căsătorească” cu un alt print.„
Si tot din Marea Britanie, Expresia “mama si tata” interzisa in Marea Britanie (31 ianuarie 2008):
„Profesorii din Marea Britanie nu vor mai avea voie sa foloseasca expresia “mama si tata” si nu vor trebui sa presupuna ca elevii au parinti heterosexuali. Incepand cu varsta de patru ani, copiii vor fi familiarizati cu ideea ca exista si cupluri de acelasi sex, iar profesorii trebuie sa se asigure ca elimina atitudinile homofobe din comportamentul micutilor, precizeaza noile directive concepute de grupul Stonewall din Marea Britanie .
In momentul in care profesorii discuta cu copiii despre casatorie, trebuie sa le spuna micutilor despre drepturile civile ale partenerilor si despre drepturile de adoptie ale homosexualilor. Documentul precizeaza ca elevii care isi catalogheaza colegii ca fiind “gay” trebuie sa fie tratati asemenea rasistilor, demonstrand astfel “toleranta zero” fata de folosirea acestui cuvant care reprezinta o insulta.
Referitor la copiii cu varste intre 11-14 ani, directivele sugereaza ca: “Scolile ar trebui sa faca eforturi pentru a discuta cu elevii inclusiv despre faptul ca exista parinti de acelasi sex, evitand sa afirme ca elevii au o “mama si un tata”. „
Este un plan amplu de distrugere a conceptului de familie traditionala. Deja in California apar legi speciale. Urmariti va rog materialul urmator referitor la interzicerea folosirii termenilor de „mama„ si „tata„ si in unele scoli de peste ocean:
‘Mom’ and ‘Dad’ banished by California
Iata si material didactic, carti pentru pre-scolari si scolari mici pentru promovarea conceptului de familie de homosexuali: mama-mama–copil sau tata-tata-copil:
Este evident ca Romania nu putea sa nu intre si ea in sfera unor astfel de influente. De exemplu, in CD-ul multimedia intitulat “Programul national de Educatie pentru sanatate în Scoala româneasca, Ghid multimedia pentru profesori, partea I”, la domeniul Sanatatea reproducerii, subdomeniul Comportament sexual, gasim:
Comportament sexual normal- Heterosexualitatea;- Homosexualitatea;- Bisexualitatea.
Aspecte particulare ale raportului sexual- Masturbare;- Felatie si cunnilingus;- Sex anal.
Disfunctii sexuale la barbati
Disfunctii sexuale la femei
Perversiuni sexuale- Perversiuni prin deformarea actului sexual (exhibitionismul, voyeurismul, urofilia, coprofilia etc.)- Perversiuni prin anomalii de alegere (pedofilia, gerontofilia, incestul).
Observam ca homosexualitatea (masculina sau feminina, inclusiv bisexualitatea) e o practica normala: “desi multi oameni considera înca homosexualitatea ca pe ceva anormal, pervers, stiinta moderna precum si normele juridice internationale o accepta în sfera normalului“.
Mai mult decât atât, autorii CD-ului gasesc de cuviinta sa descrie unele amanunte din cele ce fac homosexualii si lesbienele în dormitor. Desigur nu toate, ci strict pe cele ce ii pot face curiosi pe pubertosii ce prin natura lor sunt adevarate bombe hormonale. Dar ca si mass-media, ascund jocurile scato specifice .
Observam de asemenea ca felatia si cunnilingusul intra în categoria Aspecte particulare ale raportului sexual si nu la perversiuni sexuale .
In aceste conditii , este evident ca invatatura crestina in scoli ii incurca, deoarece promoveaza normalul. De aceea in Romania se fac eforturi pentru eliminarea religiei, prin atac direct al “societatii civile” anticrestine si prin introducerea unor manuale alternative, ca “Istoria religiilor”, “Istoria comunismului” – rescrisa intr-o forma antiortodoxa, pe de-o parte si “Jurnalism”, “Drepturile Omului” si “Educatia sexuala”, pe de cealalta parte, pentru a se exploata laturile “tolerantei” si ale “nediscriminarii” si “corectitudinii politice”. Organizatiile ce isi aduc un aport major in acest sens le gasiti in articolul:
PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei , marionete ale PAPUSARILOR planetari
In occident insa, atacul pentru stricarea sistemului educational a inceput cu peste 100 de ani in urma. In Franta de exemplu, masonul Jules Ferry (poreclit Jules-Foamete), ajuns prim ministru, laicizează complet şcoala, în 1882, desfiinţează ordinul iezuit şi alte ordine, interzicându-le să mai funcţioneze ca profesori. Sa vedem ce scrie in acest sens in articolul Masoneria si familia:
„Oamenii de credinţă au renunţat la şcolile de stat şi au înfiinţat şcoli libere, care au fost înfloritoare o vreme, dar care, în prezent, după Conciliul al Doilea – Vatican, s-au aliniat şcolilor de stat, din ce în ce mai mult. Republica franceză masonă s-a străduit, de altfel, să definitiveze mormântul şcolii libere, prin toate mijloacele. Aceste şcoli preluau circa 10-20-30% din populaţia şcolară, după regiuni. Legile republicii au interzis comunelor să dea cel mai mic ajutor acestor şcoli. Comuna nu putea nici măcar să repare faţada unei şcoli libere, deşi o treime din copiii ei mergeau la aceste şcoli.
Masoneria s-a mâniat de Crăciun, pentru că Adunarea Naţională Franceză a decis, prin votul din 28 Iunie, 1993, revizuirea legii Falloux, permiţând subsidii din partea comunelor pentru şcolile libere. Loja nu a luat atitudine publică, dar a început să lucreze prin oamenii ei de vârf: Mitterrand refuza să înscrie legea pe ordinea de zi a senatului şi Balladur a tăcut. A nu înscrie o lege pe agenda senatului înseamnă amânarea ei sine die, ceea ce intra în maniera tăcută de distrugere operată de masonerie.
Balladur însă îşi schimbă atitudinea: el aduce legea pe tapetul senatului care o votează în aceeaşi termeni ca şi Camera, pe 14-15 Decembrie, 1993. în felul acesta, canalele de lucru subterane ale masoneriei au fost astupate şi Marele Orient a trebuit să iasă la suprafaţă: pe 18 Decembrie, apare protestul “laicităţii ofensate”. Democraţia de speculă îşi ridică armatele ascunse, toată stânga comunizată pe faţă sau în secret şi se opune votului curat al celor două camere, pe motivul că “Republica vrea aceeaşi şcoală pentru copiii de toate culorile”, deşi accesul în şcolile libere este nerestrictiv pentru oricine, opţiunea părinţilor fiind cea care decidea.
Educaţia impusă de masoni aproape în toate şcolile lumii, descreştinarea învăţământului, persecutarea Bisericii pe căi violente în ţările comuniste, creaţie hibridă a masoneriei, şi persecutarea subtilă în ţările “democrate”, ridicarea copiilor împotriva părinţilor şi a educatorilor, în numele dezvoltării naturale şi libere a copilului, au dus la distrugerea fiinţei umane, a familiei, a valorilor creştine şi la creşterea înspăimântătoare a criminalităţii în rândurile populaţiei şcolare, plus ignoranţa cea mai crasă care domneşte printre şcolari. 75% dintre elevii câtorva licee americane nu au ştiut localiza cele două mari oceane: Atlantic şi Pacific. „
Si are dreptate. Iar din punct de vedere educational, SUA este un dezastru. Dar din nefericire pentru aceasta planeta, este si exportator al acestuia. In curand omenirea va fi plina de tineri precum cei americani ce rad imbeciloid de faptul ca nu stiu mai nimic atunci cand ii intrebi despre aproape orice si care din cand in cand se sinucid singuri, in grup sau dupa ce executa un macel in masa.
In zilele noastre, lucrurile au „evoluat” grotesc:
Indemn UNESCO: copiii vor invata despre MASTURBARE la 5 ani si despre AVORT la 12 ani
Elevii din Marea Britanie sunt indemnati sa aiba un orgasm pe zi
Campanie pro MASTURBARE in Spania: “Placerea sta in mainile tale”
VIDEO: Cum se promoveaza homosexualitatea in scoli …
De stricarea copiilor nu se preocupa insa doar scoala. Un rol major il are si mass-media, cinematografia si desenele animate. Ultimele extrem de dragi micutilor. Merita sa dezvoltam acest subiect despre care s-a mai vorbit dar mai mult in privinta violentei ce o promoveaza. In primul rand trebuie observat ca familiarizeaza micutii cu conceptele de baza ale new age. Inca de pe vremea benzilor desenate, sunt pline de supereroi salvatori ai omenirii aflate in impas. Nu mai este loc de Dumnezeu. Ei fac totul. Si desigur inca de atunci au aparut si extraterestrii. In ultimii ani insa, observam ca eroii au si (mai mult sau mai putin stilizate) … cornite. Preponderent cei „pozitivi„, „simpatici„ sau „jucausi„ …
In new age dracii (ca ingeri cazuti) nu exista. Ei sunt de fapt considerati ca „maestrii ai intelepciunii„. De aceea micutii nu trebuie sa stie de ei. Eventual sa-i considere niste creaturi dragute.
Sfintii Parinti spun ca imaginatia este puntea de legatura pe care din necunoastere oamenii o ofera diavolilor. De aceea micutii sunt invatati cu conceptul de „prieten imaginar„. Dracii nu pot citi gandurile oamenilor, dar pot transmite „ganduri„ ce din nepricepere le putem considera ca fiind ale noastre, dupa care le dezvoltam, ne imaginam si ajungem mai apoi in ratacire mare. Caci cu cat ne lasam mai mult prada lor, cu atat mai mult necuratii trimit alte si alte astfel de balasturi.
Tot de aceea, pentru maturi este promovat si conceptul de „minte deschisa „ (inclusiv la „elitele„ Soros).
Adeptii new age nu se roaga Domnului Iisus, caci nu-l recunosc ca Hristos si Fiu al Tatalui. De aceea spun ca „forta este in noi„. Si aceasta se promoveaza masiv in desenele animate …
New age nu recunosc jertfa de pe Golgota. Si nu inteleg nici macar aceasta idee, caci pentru ei conceptul de pacat nu prea exista. Ei considera ca oamenii trebuie sa nu fie smeriti in fata Creatorului lor caci din moment ce El i-a facut , i-a facut perfecti. Tot ce „trebuie„ este sa gasesti „maestrii„ care sa-ti arate cum sa descatusezi forta din tine … Concept din nou gasit masiv in desenele animate.
In new age nu exista iad, ei considerand ca dupa moarte va fi o reincarnare sau ceva minunat pentru toata lumea. Asta le faciliteaza promovarea conceptelor de hora mare planetara, gloata amestecata de pacatosi nepocaiti, un „rai„ de „pace„ pe pamant …
Revenind la varstele mai mari, promovarea libertinajului sexual si a necasatoriei duce inevitabil la desfrau si orgii sexuale la varste din ce in ce mai mici. Ideea de virginitate pana la noaptea nuntii aproape ca s-a pierdut. Acest lucru este daunator pentru suflet dar si pentru trup, raspandindu-se teribil bolile cu transmitere sexuala, inclusiv deja vestitul HPV, cel impotriva caruia SISTEMUL spune a a descoperit un vaccin pe care l-au numit fals „anti cancer„ …
Un alt rol important in stricarea adolescentilor l-a avut si inca il mai are revolutia sexuala, industria muzicala si drogurile:
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare
Dar si alti factori:
Din ciclul SA FACEM TOTUL PENTRU STRICAREA CELOR MICI: jocul MY MINX
DOCUMENTARE CELEBRE: „The Merchants of COOL”
Documentare celebre: “CONSUMING KIDS”
Si astfel, se ajunge la situatii precum cele de la:
Adolescentii sunt pe cale de a deveni o GENERATIA STRICATA?
Prieteni, copii nostrii au devenit jertfe ale ticalositei lor REVOLUTII, ii omoram inca din pantece sau ii dezumanizam dupa ce se nasc. Ba pentru PAPUSARI devin uneori bun motiv de pregatire a „terenului„ pentru ceea ce va urma:
Lista cu loje masonice implicate in Child Identification Program
Un program suportat financiar de loja , in care populatia este incurajata sa dea cat mai multe date despre copii lor, inclusiv ADN. Motivatia oficiala este ca in caz ca micutii dispar, sa poata fi folosite.
Dupa evenimentele din 11.09.2001, stim insa ca psihoza terorismului, a rapirilor, a disparitiilor a fost creata special pentru a face populatia sa accepte supravegherea, taierea a din ce in ce mai multor drepturi si in final acceptarea cipurilor. Cititi va rog si articolul:
Fondata in la sfarsitul secolului 19, Bohemian Grove este o adunatura de “elite“ ce practica ritualuri pagane. Au ca simbol bufnita si practica cermonialul “Cremation of Care” in care simulaza aducerea de jertfe umane (copii) diavolului, prin incinerare.
Intregul ritual seamana izbitor cu ceea ce stim despre inchinarea la Moloch, tipul de cult atat de urat de Dumnezeu in care din pacate cazusera inca din vechime multi israelieni ce aduceau jerfe proprii copii.
Personalitati si organizatii: BOHEMIAN GROVE (lista participanti)
Cum unul din punctele importante ale doctrinei NOII ORDINI MONDIALE este cresterea in comun a copiilor, pana la rezolvarea deplina a acestei chestiuni, SISTEMUL face tot ce poate sa intre cu bocancii in viata privata a familiilor:
Ai grija de copiii vecinilor? S-ar putea sa mergi la puscarie …
Unei familii i s-au luat copii deoarece erau prea grasi
VIDEO – MAREA BRITANIE: Li s-a luat copilul pentru că refuzau să îi dea ciocolată!
Si iata si care este alternativa oferita de catre SISTEM:
Studiu socant: 12% dintre copii aflati sub custodie guvernamentala sunt abuzati sexual
Ionela Bălţătescu, cercetător Institutul de Economie Mondială (Academia Română), doctorand economie Univ. Juan Carlos, Madrid, membru Institutul Ludwig von Mises Romania:
Conspirativ sau nu, intenţionat sau nu – logica, filosofia şi rezultatele învăţământului de masă indică faptul că acesta rămâne unul ideologizat şi ideologizant. Idealurile sociale şi politice ale vremii ajung într-o formă standardizată şi necritică pe băncile învăţământului de masă, fie că este vorba de idealul naţionalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politică.
Diferenţa fundamentală a învăţământului de masă actual, în raport cu educaţia clasică (care era asigurată în mod tradiţional de părinţi sau tutori) constă în erodarea şi, în final, răsturnarea valorilor tradiţionale şi respingerea creştinismului ca element central al civilizaţiei occidentale (secularizarea). Locul valorilor tradiţionale clasice a fost luat de nihilism, relativism, corectitudine politică, acestea din urmă fiind prezentate în mod fals ca filosofii ale toleranţei şi fiind instituţionalizate prin legile împotriva discriminării „minorităţilor” (legi care, în fond, implică nerecunoaşterea drepturilor „majorităţilor” paşnice de a se comporta firesc, în acord cu propriile credinţe). Meritul formativ al educaţiei clasice constă, în primul rând, într-un anumit tip de raportare la valori şi norme, care nu poate fi înţeles în afara asumării creştinismului. Virtuţile nu sunt dobândite formal ca simple reguli şi constrângeri exterioare, sociale, ci acestea se nasc prin educarea inimii şi a minţii în spiritul iubirii de oameni şi a lui Dumnezeu.
Deşi homeschooling-ul actual nu este automat legat de educaţia clasică, mulţi dintre practicanţii acestui tip de învăţământ au adoptat în prezent curriculumul educaţiei clasice. Recunoaşterea legitimităţii homeschooling-ului înseamnă recunoaşterea drepturilor acelor părinţi care decid să-şi protejeze copiii de efectele devastatoare, spiritual şi moral, ale filosofiilor la modă – relativismului moral, nihilismului – şi de „revoluţia sexuală” şi educaţia sexuală à la Kinsey, care au pătruns treptat şi în şcoli. Şi nu în ultimul rând, homeschooling-ul ar fi poate şansa cea mai bună de a trece de la filosofia ingineriei sociale către filosofia unei societăţi libere – ar putea constitui baza consolidării unui liberalism autentic.
CARDURILE sunt din ce in ce mai nesigure … VA TREBUIE CIP IMPLANTABIL
Citez din articolu Furtul de identitate, un pericol din ce in ce mai mare:
Furtul de identitate folosit in fraude bancare este din ce in ce mai raspandit in SUA si Europa Occidentala, fenomenul aparand in ultimii ani si la noi. O victima celebra autohtona este realizatorul TV Mircea Badea, caruia i s-a clonat cardul in toamna anului trecut si a ramas pagubit.
Furtul de identitate este un termen folosit pentru a se referi la frauda care implica pe cineva care pretinde a fi altcineva, in scopul de a fura bani sau de a avea alte beneficii. Furtul de identitate apare atunci cand cineva foloseste informatiile dvs. de identificare personala (nume, CNP, numarul cardului de credit) fara permisiune, cu scopul de a comite fraude sau alte infractiuni.
Grupul de servicii informatice Experian din Marea Britanie a anuntat ca a avut de-a face in 2009 cu peste 5.000 de cazuri de astfel de fraude in Regat, cu 20% mai mult decat in 2008.
Potrivit statisticilor internationale, trendul este ascendent si este posibil ca in 2010 numarul de victime ale furtului de identitate sa creasca, informeaza The Telegraph.
Evident, vizati sunt mai ales oamenii cu posibilitati financiare, cele mai probabile victime fiind managerii de companii si patronii de firme.
Grupul Experian a avertizat, insa, ca mai nou infractorii de acest gen au inceput sa ia in vizor si oamenii obisnuiti. In cazul acestora, furtul de identitate se poate face mai usor, iar hotii se aleg cu mai putin bani de la fiecare victima, insa numarul acestora e mai mare, asa incat profitul final merita efortul infractorilor.
In pericol de a fi victime ale fraudei bancare sunt mai ales tinerele cupluri si familiile monoparentale. Cert este ca tentativele de frauda sunt in crestere si natura amenintarii este in continua schimbare.
Infractorii sunt in miscare pe piata, lasandu-i pe cei bogati si cautand tinte vulnerabile, deoarece in aceasta categorie sunt multe mai multe potentiale victime din zona celor cu venituri medii si mici.
“In acelasi timp, stresul financiar adus de recesiune ii face pe tot mai multi sa comita fraude pentru a-si mentine stilul de viata dinainte de criza. Ca urmare, institutiile financiare ar putea fi confruntate cu multe fraude in 2010″, a declarat Nick Mothershaw, director la Experian.
Din pacate, de multe ori auzim despre romani care reusesc fraude de milioane de euro/dolari peste hotare. Hackerii romani sunt inventivi in domeniul furtului de identitate, asa incat in tara, pericolul este cu atat mai prezent.
Mai multe banci de pe piata noastra, printre care BRD, Bancpost si Raiffeisen, au trimis alerte de securitate in ultimii ani in care isi avertizau clientii sa nu cada prada tentativelor de phishing din ce in ce mai dese.
Phishing-ul in Romania este in plina ascensiune, dar numarul de atacuri pe zi si numarul de banci atacate este inca foarte mic fata de ce vom vedea in viitor, daca e sa ne raportam la cum au evoluat lucrurile in Occident.
Comentariu saccsiv:
Asadar, cardurile sunt din ce in ce mai nesigure, dar trebuie sa le avem cu totii. Au ajuns bande de analfabeti sa le poata clona, insa noi trebuie sa ne luam salariile pe card … Banii pe card sunt cu mult mai in nesiguranta decat erau inainte in buzunar, dar SISTEMUL il vrea. De ce aceasta nebunie? De ce pe de o parte banii trebuie sa stea pe card, dar pe de alta parte nu se ascunde deloc cat de nesigur este acesta? Deoarece SISTEMUL vrea disparitia cash-ului, caci atata timp cat el exista, celebrul „nu veti putea cumpara sau vinde fara semn” nu este aplicabil. De ce este nesigur? Deoarece reprezinta doar o etapa spre cel „sigur”, implantabil …
Evident aceeasi schema se aplica si actelor de identitate.
Din ciclul SISTEMUL VREA SA STIE: Ce sunt romanii obligati sa dezvaluie pentru a-si putea accesa in continuare conturile
Citez din articolul Vor bloca bancile conturile romanilor care nu isi actualizeaza datele?:
Bancile cer din ce in ce mai multe date personale clientilor si ii ameninta pe romani cu blocarea conturilor in cazul in care refuza sa completeze formularul pana la 1 aprilie.
Actualizarea anuala a datelor bancare a fost introdusa anul trecut de BNR, dar termenul limita a fost extins pana la 1 aprilie 2010.
Bancile au luat in serios directiva si cer clientilor mai multe informatii decat minimul impus de Banca Nationala. Romanii sunt astfel nevoiti sa-si dezvaluie in fata bancherilor pseudonimul, “expunerea politica”, detinerea unei “functii publice importante” si chiar cati bani cred ca vor rula prin conturi.
Cei mai multi functionari bancari nu stiu inca nimic de blocarea conturilor, insa reprezentantii BNR iau in serios pedeapsa pentru romanii prea ocupati pentru a face un drum la banca.
“Sa nu confundam blocarea conturilor cu inchiderea conturilor. Conturile nu se vor inchide. Dar daca, de exemplu, cineva are un card si vrea sa scoata bani de pe el, poate avea surpriza sa nu i se permita sa faca aceasta operatiune daca nu si-a actualizat datele personale”, a explicat, pentru Gandul, Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR.
Iata ce sunt romanii obligati sa dezvaluie pentru a-si putea accesa in continuare conturile:
– Mai multe banci cer in formular clientulului sa-si dezvaluie “Pseudonimul”. Daca te cheama Bercea, aceasta este casuta in care completezi Mondialu’.
– La BCR esti intrebat de numarul de copii si de rude aflate in ingrijire, informatii cerute de obicei doar atunci cand vrei sa obtii un credit.
– Banca Transilvania vrea sa stie cati bani vei rula prin conturi: “pana la 15.000 euro pe zi pe tranzactie” sau pana la 250.000 euro pe zi.
– BRD vrea sa stie ce nivel de studii au clientii sai.
– BNR vrea ca schimbarile importante, cum ar fi obtinerea cetateniei intr-o tara straina, sa fie raportate imediat la banca.
Cititi va rog si:
Ce se intampla daca nu poti achita CREDITUL? Incepe COSMARUL vietii tale …
Pomenirea Sfintei DROSIDA, fiica împăratului TRAIAN, cea care S-A BOTEZAT SINGURA

Medalion din Mănăstirea Celic-Dere. Sfânta Drosida, în stânga, alături de Sfânta Filofteia
În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice.
În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.
Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: “Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!” Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: “Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.
Cititi va rog si:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie22.htm
Din articolul Sfânta Drosida, prinţesa-muceniţă aflam insa ca în a opta zi, Sfânta Muceniţă Drosida şi-a găsit mucenicescul sfârşit în cuptorul de foc aprins de prigonitori.
Intr-o predica a marelui duhovnic Ilie Cleopa, pe care o puteti gasi la DATORNICUL NEMILOSTIV, mai aflam ca:
Chiar Traian, care a fost un pagan, a avut o fiica, Drosida, care a ajuns Sfanta Mucenita Drosida. S-a botezat singura, dragalasa.
Sfantul Grigorie Dialogul, vazand atatea lucruri facute de Traian si ca a avut un nume asa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca sa-l ierte. Sfantul Grigorie a trait in anul 500, de cand avem Sfanta Liturghie a Sfantului Grigorie Dialogul. Si s-a rugat lui Dumnezeu sa-l ierte pe Traian. Deci, a intrat intr-un dialog cu Cerul si a auzit un glas:
“Dumnezeu ti-a auzit rugaciunea, dar mai mult sa nu te rogi pentru pagani”. Sfantul Grigorie Dialogul a intrat intr-un dialog cu Cel ce mantuieste si i-a dat putinta lui Traian sa fie si el in imparatia mantuitilor.
Pentru sibieni, ROG RASPANDITI URGENT
De la ora 20.30 incepe emisiunea “Flori de Pateric” pe postul de televiziune Eveniment, Sibiu, avand ca tema “Mesajul noilor mucenici si minunea de la Iasi din 19 martie 2010″.
Incepand de la ora 21.00, cei care vor, pot veni sa se inchine la racla cu Sfintele
Moaste, in fata postului de televisiune, pe str. Alexandru Vlahuta, nr. 9 A.
Rog sa anuntati pe bloguri, telefonic si pe messenger pe toti cei interesati, mai ales pe cei bolnavi (in Sibiu).
Ultima data a izvorat mir in chip minunat azi-noapte la manastirea Petru Voda:
Proiectul MK ULTRA (MK-ULTRA sau MKULTRA) …
Citez din articolul Project MKULTRA:
Proiectul MK-ULTRA, sau MKULTRA, a fost numele de cod pentru un program secret de cercetare pentru interogatoriu ilegal al CIA, condus de Office of Scientific Intelligence. Acest program oficial al guvernului SUA a inceput prin anii 50, continuand cel putin pina spre sfarsitul anilor 1960, si a folosit cetateni ai Statelor Unite si Canada ca subiecti de testare. [1] [2] [3] Dovezi publicate indica faptul ca proiectul MK-ULTRA a implicat utilizarea mascata a multor tipuri de droguri, precum si alte metode, pentru a manipula starile mentale individuale si a altera functionarea creierului.
Proiectul MK-ULTRA a fost adus in atentia publicului larg in 1975 de catre Congresul SUA, prin intermediul anchetelor facute de Church Committee, precum si de o comisie prezidentiala cunoscuta sub numele de Comisia Rockefeller (Rockefeller Commission). Eforturile de investigatie au fost ingreunate de faptul ca directorul CIA Richard Helms a ordonat ca toate fisierele MK-ULTRA sa fie distruse in 1973; Investigatiile Comitetului Church si Comisiei Rockefeller s-au bazat pe marturia sub juramânt ale unor participanti directi si pe numarul relativ mic de documente care a supravietuit distrugerii comandate de Helms. [4]
Cu toate ca CIA insista asupra faptului ca experimentele de tip MK-ULTRA au fost abandonate, un veteran de 14 ani al CIA Victor Marchetti a precizat in diverse interviuri ca CIA de regula desfasoara campanii de dezinformare si ca cercetarea CIA pentru controlul mintii a continuat. Intr-un interviu din 1977, Marchetti in mod special a numit “cover story” (poveste pentru acoperire) faptul ca CIA sustine ca, MK-ULTRA a fost abandonata” [5] [6]
La Senat, in 1977, senatorul Ted Kennedy a spus:
„Directorul adjunct al CIA, a afirmat faptul ca peste treizeci de universitati si institutii au fost implicate in “teste si experimente pe scara larga”, program care a inclus teste de droguri disimulate asupra cetatenilor care nu si-au dat acordul “la toate nivelurile sociale inalte si joase, amerindieni si straini.” Mai multe dintre aceste teste implica administrarea de LSD la “subiecti involuntari in situatii sociale.” Cel putin o moarte, aceea a dr. Olson, a fost rezultatul unei astfel de activitati. Agentia insasi a recunoscut ca aceste teste efectuate nu prea au avut sens din punct de vedere stiintific. Agentii care au participat la monitorizarea acestor teste nu aveau calificari de observatori stiintifici.” [7]
Pina in aceasta zi informatiile cu privire la Proiectul MKULTRA ramân foarte secrete. [8]
In mod intentionat numele de cod al proiectului CIA este format din prefixul MK, ceea ce inseamna ca proiectul a fost sponsorizat de divizia agentiei tehnice, urmat de cuvântul Ultra (care au fost anterior utilizat pentru a desemna clasificarea secretelor informatiilor din Razboiul II Mondial. Alte criptonime legate includ MK-NAOMI si MK-DELTA.
Un precursor al programului MK-ULTRA a inceput in 1945, cand Join Intelligence Objectives Agency (Agentia de Colectare a Informatiilor) a fost infiintata si cand acesteia i s-a dat responsabilitatea directa pentru Operation Paperclip (Agrafa de hartie). Operatiunea Paperclip a fost un program pentru a recruta oamenii de stiinta fosti nazisti. Unii dintre acesti oameni de stiinta au studiat tortura si spalarea creierului, iar multi de acestia abia fusesera identificati si condamnati ca criminali de razboi in timpul Proceselor de la Nürnberg. [9] [10]
Mai multe proiecte guvernamentale secrete ale Statelor Unite au rezultat din Operatiunea Paperclip. Aceste proiecte au inclus Project CHATTER (Proiectul “Palavrageala”) (infiintat in 1947), precum si Proiectul BLUEBIRD (Proiectul “Pasarea albastra”) (infiintat in 1950), care a fost redenumit Project ARTICHOKE (Proiectul “anghinare”) in 1951. Scopul lor a fost sa studieze controlul mintii, interogarea, modificares de comportament si subiecte conexe.
Condus de Sidney Gottlieb, proiectul MK-ULTRA a fost inceput sub directorul CIA, Allen Dulles pe 13 aprilie, 1953, [11] in mare masura, ca raspuns la folosirea tehnicilor de control al mintii de catre Soviete, China si Coreea de Nord asupra prizonierilor americani rezultati in timpul razboiului din Coreea. [12] CIA-ul a vrut sa foloseasca metode similare pe cei capturati de ei. CIA a fost, de asemenea, interesata de posibilitatea de a manipula lideri straini cu astfel de tehnici, [13] pentru ca mai tarziu sa se inventeze tot felul de scheme de a-l droga pe Fidel Castro.
Experimentele au fost efectuate de multe ori fara “stirea sau consimtamantul” subiectilor. [14] In astfel de cazuri, cercetatorii universitari fiind finantati prin intermediul unor subventii din partea unor organizatii de fatada ale CIA nu au fost constienti ca munca lor a fost folosita in astfel scopuri. [15]
In 1964, proiectul a fost redenumit MK-SEARCH (Cautare). Proiectul a incercat sa produca un drog perfect al adevarului pentru utilizarea in interogatoriile celor suspecati a fi spioni sovietici in timpul razboiului rece, si, in general, pentru a explora orice alte posibilitati de control al mintii.
Un alt effort MK-ULTRA, Subproiectul 54, a fost secretul de top al marinei Proiectul “Perfect Concussion” (Comotia Perfecta), care a folosit unde de frecventa fonetica aplicate sub-auricular pentru a sterge memoria. [16]
Deoarece cele mai multe inregistrari MK-ULTRA au fost distruse in mod deliberat, in 1973, prin ordinul Directorului CIA de atunci, Richard Helms, a fost dificil, daca nu imposibil, pentru anchetatori de a obtine o intelegere completa a peste 150 de sub-proiecte de cercetare finantate fiecare in parte de MK -ULTRA si programele CIA adiacente. [17]
Agentia a bagat milioane de dolari in studii de examinare a metodelor de influentare si control al mintii, si de a spori capacitatea acestora de a extrage informatii de la subiectii rezistenti in timpul interogatoriului. [18] [19]
Unii istorici au afirmat ca crearea unui subiect de tip “Manchurian Candidate” prin tehnici de “control al mintii” a fost un obiectiv al MK-ULTRA si al proiectelor adiacente ale CIA [20]. Alfred McCoy a sustinut ca CIA a incercat sa concentreze atentia mass-media in astfel de programe “ridicole”, astfel incât publicul sa nu se uite la obiectivul principal al cercetarii, care a fost de fapt dezvoltarea de metode eficiente de tortura si interogatorii. Astfel de autori citeaza ca un exemplu, faptul ca manualul de interogatoriu al CIA, KUBARK, se refera la “studii de la Universitatea McGill”, si ca cele mai multe dintre tehnicile recomandate in KUBARK sunt exact cele pe care Cameron le utilizeaza pe subiectii sai de testare (deprivare senzoriala, droguri, izolare , etc). [18]
Un document MK-ULTRA din 1955 ofera o indicatie pentru marimea si gama de efort depus; acest document se refera la studiul unui set de substante care altereaza mintea descrise dupa cum urmeaza: [21]
1. Substante care vor provoca gândirea lipsita de logica si impulsivitatea, pâna la punctul in care beneficiarul este discreditat public.
2. Substantele care cresc eficienta in gandire si perceptie.
3. Materialele care vor preveni sau contracara efectul alcoolului.
4. Materialele care vor provoca efectul imbatator echivalent cu cel al alcoolului.
5. Materialele care vor produce semne si simptome de boli recunoscute intr-un mod reversibil, astfel incât acestea pot fi utilizate pentru a determina persoana sa zaca in pat etc
6. Materialele care vor usora inducerea hipnozei sau in pentru a spori utilitatea sa.
7. Substante, care vor spori capacitatea indivizilor de a rezista privatiunilor, torturilor si oricarui fel de coercitie in cursul interogatoriilor, si asa-numita “spalarea creierului”.
8. Materiale si metode fizice care vor produce amnezie pentru evenimentele precedente, precum si in timpul utilizarii lor.
9. Metode fizice de a produce soc si confuzie pe perioade lungi de timp si care pot fi utilizate fara sa lase urme.
10. Substante care produc invaliditate fizica, cum ar fi paralizia picioarelor, anemie acuta, etc
11. Substante care produc euforie “pura” fara efectul depresiv ulterior.
12. Substante care modifica structura de personalitate in asa fel ca tendinta beneficiarului de a deveni dependent de o alta persoana sa fie crescuta.
13. Un material care va provoca o confuzie mentala a individului astfel incat acesta nu va putea sa inventeze povesti la un interogatoriu.
14. Substante care micsoreaza ambitia si eficienta generala de lucru a barbatilor atunci când este administrat in cantitati nedetectabile.
15. Substante care promoveaza slabiciune sau denaturare a vederii sau auzului, de preferinta fara efecte permanente.
16. O pastila knock-out, care poate fi administrata clandestin in bauturi, alimente, tigari, ca un aerosol, etc, care va fi putea fi utilizat in siguranta, oferind un maxim de amnezie, adecvata pentru utilizarea ad-hoc de catre agenti.
17. Un material care poate fi administrat clandestin prin metodele de mai sus si care, in cantitati foarte mici va fi imposibil pentru un om de a efectua orice fel de activitate fizica.
Un aranjament secret a acordat programului MK-ULTRA un procent din bugetul CIA. Directorului programului MK-ULTRA i-a fost acordat sase la suta din bugetul de functionare al CIA in 1953, fara supraveghere sau contabilitate [22]. O suma estimata la 10 milioane de dolari sau mai mult a fost cheltuita [23].
Documentele CIA sugereaza ca posibilitatile “chimice, biologice si radiologice” au fost investigate cu scopul de control al mintii, ca parte a MK-ULTRA . [24]
LSD
Primele eforturi ale CIA s-au concentrat asupra LSD-ului, care mai târziu a ajuns sa domine multe dintre programele MK-ULTRA.
Odata ce proiectul MKULTRA oficial a intrat in curs de desfasurare, in aprilie 1953, experimentele au inclus administrarea LSD angajatilor CIA, personalului militar, medicilor, altor agentii guvernamentale, prostituatelor, pacientilor bolnavi mental, si membrilor publicului larg, in scopul de a studia reactiile lor. LSD si alte droguri au fost de obicei administrate fara cunostinta sau consimtamântul subiectului, o incalcare a Codului Nürnberg pe care SUA au convenit sa il urmeze dupa al doilea razboi mondial.
Eforturile de a “recruta”, subiecti au fost adesea ilegale, chiar daca utilizarea efectiva a LSD a fost legala in Statele Unite pâna la 6 octombrie 1966. In Operatiunea Midnight Climax, CIA-ul a creat mai multe bordeluri in San Francisco, pentru a obtine o selectie de oameni care ar fi fost prea jenati pentru a vorbi despre evenimente. Oamenii au fost tratati cu LSD-ul, bordelurile au fost echipate cu oglinzi prin care se putea vedea din spatele lor, si sesiunile au fost filmate pentru vizualizarea si studiul de dupa [25].
Participarea unor subiecti a fost facuta cu acordul lor, iar in aceste cazuri, au fost scoase in evidenta pentru mai multe experimente extreme. Intr-un caz, voluntarilor li s-a administrat LSD timp de 77 zile consecutive [26].
LSD-ul a fost respins in cele din urma de catre cercetatori MK-ULTRA ca fiind prea imprevizibil in rezultatele sale. [27] Desi niste informatii utile au fost uneori obtinute prin chestionarea subiectilor, dupa ce au ingerat LSD-ul, si un efect evident destul de frecvent a fost certitudinea subiectilor “absoluta si totala” ca ei ar fi capabili sa reziste la orice forma de interogatoriu, chiar si tortura fizica.
Alte droguri
O alta tehnica investigata a fost conectarea unui barbituric de tip IV intr-un brat, si o amfetamina IV, in celelalt. [28] barbituricele erau intai injectate in persoana respectiva iar de indata ce persoana incepea sa adoarma, amfetaminele erau injectate. In acel moment persoana incepea sa se balbaie incoerent, si cateodata a fost posibil ca, in urma unor intrebari sa se obtina raspunsuri utile.
Alte experimente implicau heroina, morfina, temazepam (utilizat sub numele de cod MK-SEARCH mescalina, psilocibina, scopolamina, marijuana, alcool, pentothal de sodiu, [29] si ergine (in Subproiect 22).
Hipnoza
Documentele MK-ULTRA declasificate indica faptul ca hipnoza a fost studiata la inceputul anilor 1950. Scopurile experimentelor au inclus: crearea unor “anxietati induse hipnotic”, cresterea capacitatii de a invata si de a recunoaste scrieri complexe, studierea hipnozei si a examinarilor de tip poligraf, cresterea capacitatii de observare si de memorare a unor aranjamente complexe de obiecte fizice, si studiul relatiei dintre personalitate si sensibilitatea la hipnoza.” [30]
Experimente canadiene
Experimentele au fost exportate in Canada, atunci când CIA a recrutat un psihiatru scotian, Donald Ewen Cameron, creatorul conceptului de “conducere psihica”, concept, pe care CIA l-a gasit deosebit de interesant. Cameron a sperat sa corecteze schizofrenia prin stergerea amintirii existente si reprogramarea psihicului. El facea naveta de la Albany, New York, la Montreal, in fiecare saptamâna pentru a lucra la institutul Allan Memorial al Universitatii McGill si a fost platit cu 69.000$ din 1957 pina in 1964 pentru a efectua experimente MKULTRA acolo. In plus fata de LSD, Cameron, de asemenea, a experimentat diferite droguri care induceau paralizia, precum si terapie cu electrosocuri de treizeci de ori pina la de patruzeci de ori mai puternice decat cele de putere normala. Experimentele lui de “conducere psihica” au constat in punerea subiectilor in coma indusa prin consumul de droguri timp de saptamani (pâna la trei luni intr-un caz), in timp ce punea inregistrari de zgomot sau simple declaratii repetitive. Experimentele lui au fost de obicei efectuate pe pacienti care au intrat in Institut pentru probleme minore, cum ar fi tulburarile de anxietate si depresie postpartum, dintre care multi au suferit definitiv din actiunile sale. [31] Tratamente sale au dus la inconstienta victimelor, amnezie, probleme cu vorbirea, uitând de parintii lor, gandind ca anchetatorii erau parintii lor. [32] Munca sa a fost inspirata si insotita de psihiatrul britanic dr. William Sargant de la Spitalul St Thomas “, Londra, si Spitalul Belmont, Surrey, care a fost, de asemenea, implicat in Serviciile de Informatii si care a experimentat pe larg asupra pacientilor sai, fara consimtamântul lor, provocând daune similare, pe termen lung. [33]
Acesta a fost perioada in care Cameron a devenit cunoscut in intreaga lume ca primul presedinte al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie, precum si presedinte al asociatiilor americane si canadiene psihiatrice. Cameron a fost, de asemenea, un membru al tribunalului medical de la Nuremberg in 1946-47. [34]
Revelatie
In 1973, directorul CIA Richard Helms a ordonat ca toate fisierele MK-ULTRA sa fie distruse. In urma acestui ordin, cele mai multe documente CIA cu privire la proiect au fost distruse, facand imposibila orice fel de investigatie completa a MK-ULTRA.
In decembrie 1974, ziarul “The New York Times” a raportat ca CIA a desfasurat activitati ilegale locale, inclusiv experimente pe cetateni ai SUA, in timpul anilor 1960. Acest raport a determinat investigatiile facute de catre Congresul SUA, Comitetul Church, precum si de o comisie prezidentiala cunoscuta sub numele de Comisia Rockefeller care a analizat activitatile locale ale CIA, FBI, precum si informatiile legate de agentiile militare.
In vara anului 1975, Comitetul Church, precum si raportul Comisiei prezidentiale Rockefeller au dezvaluit publicului pentru prima data ca CIA si Departamentul Apararii au efectuat experimente pe subiecti umani involuntari, ca parte a unui program amplu de a influenta si controla comportamentul uman prin utilizarea de droguri psihoactive, cum ar fi LSD si mescalina si a altor mijloace chimice, biologice, psihologice. De asemenea, s-a aratat faptul ca cel putin un subiect a murit dupa administrarea de LSD. O mare parte din ceea ce Comitetul Church si Comisia Rockefeller au aflat despre MKULTRA a fost cuprinsa intr-un raport, elaborat de Biroul Inspectorului General in 1963, care a supravietuit distrugerii inregistrarilor din 1973. [35] Cu toate acestea, detaliile cuprinse erau putine.
Comitetul Congresului de cercetare a CIA, prezidat de senatorul Frank Church, a concluzionat ca “in mod evident consimtamantul nu a fost obtinut inainte de la nici unul dintre subiecti”. Comitetul a remarcat ca experimentele facute de acesti cercetatori … pune in discutie decizia acestor agentii de a nu stabili liniile directoare pentru experimente.”.
In urma recomandarilor Comitetului Church, presedintele Gerald Ford in 1976, a emis primul Ordin Executiv privind activitatile de informatii, care, printre altele, interzicea “experimentarea cu droguri pe subiecti umani, aceasta fiind permisa numai daca subiectul informat isi dadea acordul in scris si era asistat de o a treia parte dezinteresata, care sa fie diferita pentru fiecare astfel de subiect” si in conformitate cu liniile directoare emise de catre Comisia Nationala. Deciziile ulterioare luate de catre presedintii Carter si Reagan au extins directiva pentru a se aplica la orice experimentare umana.
Cand s-a atins culmea dezvaluirilor despre experimentele CIA, povesti asemanatoare au aparut in ceea ce priveste experimentele armatei Statelor Unite. In 1975 seful armatei a cerut Inspectorului General al armatei sa efectueze o ancheta. Printre constatarile inspectorului general a fost existenta unui memorandum 1953 scris de secretarul de atunci al apararii Charles Erwin Wilson. Documentele arata ca CIA a participat la cel putin doua comisii din Departamentul Apararii in timpul anului 1952. Ceea ce au constatat aceste comisii a condus la emiterea lui ”Wilson Memo”, care a mandatat – in acord cu protocoalele Codului Nuremberg – ca voluntarii sa fie folositi numai pentru operatiunile experimentale efectuate in cadrul fortelor armate americane. Ca raspuns la ancheta inspectorului general, Wilson Memo a fost declasificat in august 1975.
In ceea ce priveste testarea drogurilor din cadrul armatei, inspectorul general a constatat ca “probele reflecta cu claritate faptul ca orice constatare medicala posibila a fost observata de catre observatori profesionisti de la Laboratoarele Medical Research (de cercetare medicala).” Cu toate acestea, Inspectorul General, de asemenea, a constatat ca cerintele mandatului din 1953, Wilson Memo, au fost doar partial respectate; el a ajuns la concluzia ca voluntarii “nu au fost pe deplin informati, dupa caz, inainte de participarea lor, precum si metodele de procurare a serviciilor lor, in multe de cazuri, nu parea sa fi fost in acord cu intentia Departamentului de politici ale armatei care reglementeaza utilizarea voluntarilor in cercetare. “
S-a constatat ca si alte departamente ale fortelor armate americane, Air Force, de exemplu, nu au aderat la prevederile Wilson Memo in ceea ce priveste testarea voluntara de droguri.
In 1977, in timpul unei audieri organizate de catre un comitet de informatii special al senatului, pentru cercetarea mai adanca a MKULTRA, amiralul Stansfield Turner, pe atunci director al Central Intelligence, a dezvaluit ca CIA a gasit un set de inregistrari, format din aproximativ 20.000 de pagini, [36 ], care au supravietuit ordinelor de distrugere din 1973, datorita faptului ca au fost arhivate intr-un centru de inregistrari care nu era folosit pentru astfel de documente [35] Aceste documente aratau modul de finantare al proiectelor MKULTRA, si, ca atare continea câteva detalii ale acestor proiecte, dar mult mai mult s-a aflat prin acestea decat din raportul Inspectorului General din 1963.
In Canada, problema s-a aflat mult mai tarziu, devenind cunoscuta in 1984, la o emisiune de stiri CBC, “The Fifth Estate” (Al cincilea Stat). Nu numai ca s-a aflat ca CIA a finantat eforturile doctorului Cameron, dar un lucru poate chiar mai socant, a fost ca guvernul canadian a fost pe deplin constient de acest lucru, si a oferit mai târziu alti 500.000$ pentru finantarea continuarii experimentelor. Aceasta revelatie a impiedicat in mare parte eforturile depuse de victime pentru a da in judecata CIA, spre deosebire de omologii lor din Statele Unite care au putut; guvernul canadian in cele din urma a solutionat in afara instantei cu 100.000 dolari pentru fiecare din cele 127 de victime. Nici una din inregistrarile personale ale Dr. Cameron de implicare a lui in MKULTRA nu a supravietuit, familia sa distrugandu-le dupa moartea sa care s-a datorat unui atac de cord in timpul unei ascensiuni montane, in 1967. [37]
Raportul Biroului General de Contabilitate al Statelor Unite
Biroul General de Contabilitate al Statelor Unite a emis un raport in 28 septembrie 1994, in care a declarat ca intre 1940 si 1974, DOD (Department of Defense – Departamentul de Aparare) si alte agentii nationale de securitate au studiat mii de subiecti umani facand teste si experimente care implica substante periculoase.
Citat din studiu:
… Lucrand cu CIA, Departamentul de Aparare a administrat droguri halucinogene la mii de “voluntari” soldati intre anii 1950 si 1960. In plus fata de LSD, armata, de asemenea, a testat benzilat quinuclidinyl, un halucinogen cu numele de cod BZ. (37) Multe din aceste teste au fost efectuate in cadrul asa-numitului program MKULTRA, stabilit pentru a contracara deja stiutele descoperiri sovietice si chineze in tehnicile de spalare a creierului. Intre 1953 si 1964, programul a constat din 149 de proiecte care implicau testarea de droguri si alte studii pe subiecti umani involuntari … [38]
Decese
La 16 august 1951, operatiunile CIA-ului au adaugat LSD in pâinile vândute de catre o brutarie situata in Pont-Saint-Esprit, un mic sat din sudul Frantei. Rezidentii locali fara sa vrea, au consumat pâine, care a dus la cinci decese documentate. Acest incident a fost un precursor direct la experimentele cu LSD desfasurate in conformitate cu programul CIA MKULTRA dupa ce a fost inaugurat in aprilie, 1953. [39]
Harold Blauer, un jucator profesionist de tenis de la New York City, a murit in ianuarie, 1953, ca urmare a unui experiment secret facut de armata care implica MDA. [40]
Lui Frank Olson, un biochimist si cercetator din armata Statelor Unite pentru armele biologice, i-a fost adminstrat LSD, fara stirea sau consimtamântul sau, in noiembrie, 1953, ca parte a unui experiment CIA, si a murit in circumstante suspecte (initial etichetat ca sinucidere), o saptamâna mai târziu in urma unui episod sever de nebunie . Medicul CIA care trebuia sa monitorizeze recuperarea lui Olson, a pretins ca dormea intr-o alta camera a hotelului din New York City cand Olson a sarit pe fereastra de la etajul treisprezece, omorandu-se. [41]
Fiul lui Olson contesta aceasta versiune a evenimentelor, si sustine ca tatal sau a fost ucis din cauza convingerii sale de a divulga cunostintele sale foarte secrete cu privire la interogare, din programul numit Project ARTICHOKE (Proiectul Anghinare). [42] Corpul lui Frank Olson a fost exhumat in 1994, si leziunile craniene indicau ca Olson a fost lovit, fiind inconstient inainte de a iesi pe fereastra. [43]
In contradictie cu aceasta, investigatiile proprii interne facute de CIA, au sustinut ca Gottlieb a efectuat experimentul, Olson stiind dinainte, cu toate ca nici Olson, nici ceilalti oameni care luau parte la experiment nu au fost informati cu privire la natura exacta a drogului pâna la aproximativ 20 de minute dupa administrarea lui. Raportul a mai sugerat ca Gottlieb a primit din aceasta cauza o mustrare, deoarece el nu luat in considerare starea lui Olson care era deja diagnosticat cu tendinte sinucigase, care ar fi putut sa fie exacerbata de LSD. [41]
Alte decese au avut loc printre cei care au prezentat episoade psihiatrice, dupa ingerarea LSD-ului, desi aceste decese sunt mai putin documentate.
Aspecte de ordin juridic care implica consimtamântul in cunostinta de cauza
Dezvaluirile despre CIA si armata au determinat o serie de subiecti sau urmasii acestora de a da in judecata guvernul federal pentru realizarea experimentelor ilegale. Desi guvernul in mod agresiv, si, uneori, cu succes, a incercat sa evite raspunderea juridica, mai multi reclamanti au primit despagubiri prin hotarâre judecatoreasca, sau in afara instantelor judecatoresti, sau actiuni ale Congresului. Familia lui Frank Olson a primit 750.000 dolari printr-un act special al Congresului, si atât presedintele Ford cat si directorul CIA, William Colby s-au intâlnit cu familia lui Olson pentru a-si cere scuze public.
Anterior, CIA si armata in mod activ si cu succes au incercat sa nu divulge informatiile incriminatoare, chiar daca ei au acordat compensatii familiilor in secret. Unul din subiectii pe care s-au efectuat experimentare de droguri in cadrul armatei, James Stanley, un sergent in cadrul armatei, a avut parte de un process fara succes. Guvernul a sustinut ca lui Stanley ii era interzis sa faca proces deoarece se aplica o doctrina juridica, cunoscuta sub numele de doctrina Feres, cazul de dupa 1950 judecat de catre Curtea Suprema, Feres versus Statele Unite, care interzice membrilor fortelor armate de a da in judecata guvernul pentru orice rau suferit provocat ca “incident de serviciu.”
In 1987, Curtea Suprema de aparare a afirmat acest lucru intr-o decizie 5-4 care a respins cazul lui Stanley. [44] Majoritatea au afirmat ca “un test de raspundere care depinde de masura in care procese particulare, repun in discutie disciplina militara si de luarea deciziilor in sine ar putea necesita ancheta juridica, si, prin urmare, amestecul, in problemele militare.” In dezacord, judecatorul William Brennan a sustinut ca necesitatea de a pastra disciplina militara nu ar trebui sa protejeze guvernul de raspundere si de pedepse pentru incalcari grave ale drepturilor constitutionale:
Procesele medicale de la Nuremberg, din 1947 au lasat o profunda impresie asupra lumii intregi tocmai prin faptul ca experimentarea pe subiecti umani fara ca acestia sa stie este din punct de vedere moral si legal inacceptabil. Tribunalul Militar al Statelor Unite a instituit Codul Nürnberg ca un standard pe baza carora sa se judece oamenii de stiinta germani care au experimentat pe subiecti umani … . [I] ca o sfidare a acestui principiu, oficialii militari de informatii … au inceput pe ascuns testarea unor materiale chimice si biologice, inclusiv LSD.
Judecatoarea Sandra Day O’Connor, scriind o scrisoare de protest impotriva unei hotarari majoritare, a declarat:
„Nici o regula juridica artizanala n-ar trebui sa sustraga de la raspundere experimentarea involuntara si fara cunostiinta a oamenilor pretinsa a fi avut loc in acest caz. Intr-adevar, dupa cum observa Brennan Justitie, Statele Unite au jucat un rol esential in a urmari penal oficialii nazisti care au experimentat pe subiecti umani in timpul celui de-al doilea razboi, precum si standardele pe care la Nuremberg tribunalele militare dezvoltate pentru a judeca comportamentul pârâtilor a declarat ca acordul “voluntar al subiectului uman este absolut esential … pentru a satisface concepte morale, etice, si juridice. ” In cazul in care acest principiu este incalcat, societatea poate avea grija cel putin ca victimele sa fie despagubite, cat de mult se poate, de catre cei care au incalcat acest principiu.”
Acesta este singurul caz, abordat in Curtea Suprema de aplicare a Codului Nürnberg in legatura cu experimentele, sponsorizate de guvernul Statelor Unite. Desi procesul nu a avut succes, opinii divergente atrag atentia asupra armatei – si in asociatie cu aceasta asupra guvernului – ca utilizarea oamenilor fara consimtamântul lor este inacceptabila.
Aplicarea limitata a codului Nuremberg in instantele de judecata din SUA nu reduce puterea principiilor adoptate, in special in lumina povestilor legate de nerespectarea acestor principii care a aparut in mass-media si in literatura de specialitate in cursul anilor 1960 si 1970 precum si in politicile adoptate in mijlocul anilor 1970.
Intr-un alt proces, Wayne Ritchie, un fost ofiter federal al Statelor Unite, a presupus ca CIA a presarat LSD asupra alimentelor sau bauturii sale la o petrecere de Craciun 1957. In timp ce guvernul a recunoscut ca la acel moment, droga oameni fara consimtamantul lor, judecatoarea Marilyn Sala Patel a gasit ca Ritchie nu poate dovedi ca el a fost una din victimele MKULTRA si a respins cazul in 2007 [45].
Gradul de participare
Patruzeci si patru colegii sau universitati americane, 15 fundatii de cercetare pe problem de chimie ori ale companiilor farmaceutice si similare, inclusiv Sandoz (in prezent, Novartis) si Eli Lilly & Co, 12 spitale sau clinici (in plus fata de cele asociate cu universitati), si 3 inchisori sunt cunoscute de a fi participat la MKULTRA. [46] [47]
Subiecti notabili
O cantitate considerabila de dovezi credibile indirecte sugereaza ca Theodore Kaczynski, de asemenea, cunoscut sub numele de Unabomber, a participat la experimentele CIA-sponsorizate de MK-ULTRA efectuate la Universitatea Harvard din toamna anului 1959, pina in primavara anului 1962. [48] In timpul celui de al doilea razboi mondial, Henry Murray, seful cercetator in experimentele de la Harvard, a lucrat cu Office of Strategic Services (OSS) – Biroul de Servicii Strategice, care a fost un precursor al CIA. Murray a facut cerere pentru o finantare catre Marina Statelor Unite, si experimentele sale de stres de la Harvard semanau foarte mult cu cele conduse de OSS. [48] Incepând de la vârsta de saisprezece ani, Kaczynski a participat impreuna cu alti 21 studenti in experimentele de la Harvard, care au fost descrise ca fiind “ingrijoratoare” si “etic imposibil de aparat.” [48] [49]
Merry Prankster Ken Kesey, autorul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” s-a oferit voluntar pentru experimentele MK-ULTRA in timp ce era student la Universitatea Stanford. Administrarea de LSD de catre KESEY pe parcursul acestor experimente au dus direct la promovarea sa pe scara larga a drogurilor si dezvoltarea ulterioara a culturii hippie. [50]
Robert Hunter este un poet liric american, cântaret, compozitor, traducator, si poet, cunoscut mai ales pentru asocierea sa cu Jerry Garcia si Grateful Dead. Impreuna cu Ken Kesey, Hunter a fost unul din primii voluntari ai MKULTRA la Universitatea Stanford. Subiectii testului de la Stanford au fost platiti pentru a lua LSD, psilocibina, mescalina si, pentru raportarea experientelor lor. Aceste experiente l-au influentat creativ pe Hunter:
“Stai pe spate imagineaza-te in picaj pe o porfira violeta cu creste de spuma de picaturi de cristal care cad usor in mare intr-o ceata foarte fina de dimineata … si apoi o cascada cu sunet de clopotel (trebuie sa te iau de mâna, pe fiecare atât de lent) si apoi aglomerarea brusca intr-un hohot de argint vibrant de neinteles, de sânge care canta, veseli clopotei rasunatori…. Pe credinta mea, daca acest lucru este nebunie, atunci pentru dragostea de Dumnezeu permite-mi sa ramâna o nebunie.” [McNally 42-43] [51]
Candy Jones, prezentator american de moda si moderator la radio, pretinde ca a fost o victima a experimentelor de control al mintii, in anii ’60. [52]
Ticalosul sef irlandez de gloate James “Whitey” Bulger s-a oferit voluntar pentru testare in timp ce era in inchisoare. [53]
Teorii ale conspiratiei
MK-ULTRA joaca un rol in multe teorii ale conspiratiei tinând cont de natura sa si de distrugerea celor mai multe inregistrari. [54]
Lawrence Teeter, avocatul pentru asasinul Sirhan Sirhan, credea ca Sirhan a fost sub influenta hipnozei, când a tras asupra lui Robert F. Kennedy in 1968. Teeter a legat programul CIA MKULTRA de tehnici de control al mintii care, sustinea el, au fost folosite pentru a-l controla pe Sirhan. [55]
Jonestown, locatia din Guyana al cultului Jones Jim si Templul Popoarelor de sinucidere in masa, s-a crezut a fi fost un loc de testare pentru experimentele MKULTRA medicale si de control asupra mintii dupa incheierea oficiala a programului. Congresmanul Leo Ryan, un critic cunoscut al CIA, a fost asasinat de membrii Templului Popoarelor dupa ce a vizitat personal Jonestown pentru investigarea diverselor nereguli semnalate. [56]
- ^ Richelson, JT (ed.) (2001-09-10). “Science, Technology and the CIA: A National Security Archive Electronic Briefing Book”. George Washington University. http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB54/. Retrieved 2009-06-12.
- ^ “Chapter 3, part 4: Supreme Court Dissents Invoke the Nuremberg Code: CIA and DOD Human Subjects Research Scandals”. Advisory Committee on Human Radiation Experiments Final Report. http://www.hss.energy.gov/healthsafety/ohre/roadmap/achre/chap3_4.html. Retrieved 2005-08-24.
- ^ “The Select Committee to Study Governmental Operations with Respect to Intelligence Activities, Foreign and Military Intelligence”. Church Committee report, no. 94-755, 94th Cong., 2d Sess.. Washington, D.C..: United States Congress. 1976. pp. 392. http://www.aarclibrary.org/publib/church/reports/book1/html/ChurchB1_0200b.htm.
- ^ “An Interview with Richard Helms”. Central Intelligence Agency. 2007-05-08. https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/docs/v44i4a07p_0021.htm. Retrieved 2008-03-16.
- ^ “Interview with Victor Marchetti”. http://www.skepticfiles.org/socialis/marcheti.htm. Retrieved 2009-08-22.
- ^ Cannon, M (1992). “Mind Control and the American Government”. Lobster Magazine 23.
- ^ “Opening Remarks by Senator Ted Kennedy”. U.S. Senate Select Committee On Intelligence, and Subcommittee On Health And Scientific Research of the Committee On Human Resources. 1977-08-03. http://www.druglibrary.org/schaffer/history/e1950/mkultra/Hearing01.htm.
- ^ http://www.nytimes.com/packages/pdf/national/13inmate_ProjectMKULTRA.pdf
- ^ http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/magazine/4443934.stm
- ^ http://www.jlaw.com/Articles/NaziMedEx.html
- ^ Church Committee; p. 390 “MKULTRA was approved by the DCI [Director of Central Intelligence] on April 13, 1953″
- ^ “Chapter 3, part 4: Supreme Court Dissents Invoke the Nuremberg Code: CIA and DOD Human Subjects Research Scandals”. Advisory Committee on Human Radiation Experiments Final Report. http://www.eh.doe.gov/ohre/roadmap/achre/chap3_4.html. Retrieved August 24 2005. “MKULTRA, began in 1950 and was motivated largely in response to alleged Soviet, Chinese, and North Korean uses of mind-control techniques on U.S. prisoners of war in Korea.”
- ^ Church Committee; p. 391 “A special procedure, designated MKDELTA, was established to govern the use of MKULTRA materials abroad. Such materials were used on a number of occasions.”
- ^ Church Committee; “The congressional committee investigating the CIA research, chaired by Senator Frank Church, concluded that ‘[p]rior consent was obviously not obtained from any of the subjects.’”
- ^ Price, David (June 2007). “Buying a Piece of Anthropology: Human Ecology and unwitting anthropological research for the CIA” (PDF). Anthropology Today 23 (3): 3–13. doi:10.1111/j.1467-8322.2007.00510.x. https://secure.wikileaks.org/w/images/AT-june07-Price-PT1.pdf. Retrieved 2008-04-13.
- ^ http://www.druglibrary.org/schaffer/History/e1950/mkultra/Hearing05.htm, retrieved 25 April 2008
- ^ “Chapter 3, part 4: Supreme Court Dissents Invoke the Nuremberg Code: CIA and DOD Human Subjects Research Scandals”. Advisory Committee on Human Radiation Experiments Final Report. http://www.eh.doe.gov/ohre/roadmap/achre/chap3_4.html. Retrieved August 24 2005. (identical sentence) “Because most of the MK-ULTRA records were deliberately destroyed in 1973 … MK-ULTRA and the related CIA programs.”
- ^ a b McCoy, Alfred (2006). A Question of Torture: CIA Interrogation from the Cold War to the War on Terror. New York: Metropolitan Books. pp. 8, 22, 30. ISBN 0805080414.
- ^ Klein, N (2007). “2″. The Shock Doctrine: The Rise of Disaster Capitalism. New York: Picador. pp. 47-49. ISBN 0-312-42799-9.
- ^ Ranelagh, John (March 1988). The Agency: The Rise and Decline of the CIA. Sceptre. pp. 208–210. ISBN 0-340-41230-5.
- ^ “Senate MKULTRA Hearing: Appendix C–Documents Referring to Subprojects, (page 167, in PDF document page numbering).” (pdf). Senate Select Committee on Intelligence and Committee on Human Resources. August 3, 1977. http://www.arts.rpi.edu/~pellr/lansberry/mkultra.pdf. Retrieved 2007-08-22.
- ^ Declassified
- ^ Mind Control and the Secret State
- ^ Declassified
- ^ Marks, John (1979). The Search for the Manchurian Candidate. New York: Times Books. pp. 106–7. ISBN 0-8129-0773-6.
- ^ NPR Fresh Air. June 28, 2007 and Tim Weiner, The Legacy of Ashes: The History of the CIA.
- ^ [1]
- ^ Marks 1979: pp 40–42.
- ^ Marks 1979: chapters 3 and 7.
- ^ Declassified
- ^ Marks 1979: pp 140–150.
- ^ Turbide, Diane (1997-04-21). “Dr. Cameron’s Casualties”. http://www.ect.org/dr-camerons-casualties/. Retrieved 2007-09-09.
- ^ Collins, Anne ([1988] 1998). In the Sleep Room: The Story of CIA Brainwashing Experiments in Canada. Toronto: Key Porter Books. pp. 39, 42–3, 133. ISBN 1550139320.
- ^ Marks 1979: p 141.
- ^ a b Prepared Statement of Admiral Stansfield Turner, Director of Central Intelligence
- ^ Government Mind Control Records of MKULTRA & Bluebird/Artichoke
- ^ HistoryOnAir Podcast 98 – MKULTRA
- ^ Quote from “Is Military Research Hazardous to Veterans Health? Lessons Spanning Half A Century”, part F. HALLUCINOGENS 103rd Congress, 2nd Session-S. Prt. 103-97; Staff Report prepared for the committee on veterans’ affairs December 8, 1994 John D. Rockefeller IV, West Virginia, Chairman. Online copy provided by gulfweb.org, which describes itself as “Serving the Gulf War Veteran Community Worldwide Since 1994″. (The same document is available from many other (unofficial) sites, which may or may not be independent.)
- ^ Marks 1979: p 72n.
- ^ a b Marks 1979: chapter 5.
- ^ Olson, E (2002-08-22). “Family Statement on the Murder of Frank Olson”. http://www.frankolsonproject.org/Statements/FamilyStatement2002.html. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Ronson, Jon (2004). The Men Who Stare at Goats. Picador. ISBN 0-330-37548-2.
- ^ United States v. Stanley, 483 U.S. 669 (1987)
- ^ “Ritchie v. United States of America: United States District Court, Northern District of California No. C 00-3940 MHP. Findings of Fact and Conclusion of Law Re: Motion for Judgment on Partial Findings” (pdf). http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/5/5c/Ritchie.pdf. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Book Review: Search for the Manchurian Candidate by John Marks
- ^ CIA Off Campus: Building the Movement Against Agency Recruitment and Research
- ^ a b c Chase, A (2000-06-01). “Harvard and the Making of the Unabomber”. The Atlantic Monthly. pp. 41–65. http://www.theatlantic.com/issues/2000/06/chase.htm. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Cockburn, A; St Clair J (1999-10-18). “CIA Shrinks and LSD”. CounterPunch. http://www.counterpunch.org/ciashrinks.html. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Baker, Jeff (November 11, 2001). “All times a great artist, Ken Kesey is dead at age 66″. The Oregonian: pp. A1.
- ^ McNally, Dennis. A Long Strange Trip: The Inside History of the Grateful Dead. Broadway Books, 2002. ISBN 0-7679-1186-5.
- ^ Bennett, C (2001-07-01). “Candy Jones: How a leading American fashion model came to be experimented upon by the CIA mind control team”. Fortean Times. http://www.forteantimes.com/features/profiles/497/candy_jones.html. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Bruno, A. “James “Whitey” Bulger”. truetv.com. http://www.trutv.com//library/crime/gangsters_outlaws/mob_bosses/james_whitey_bulger/2.html. Retrieved 2008-10-16.
- ^ Knight, P (2003). Conspiracy theories in American history: an encyclopedia, Volume 2. ABC-CLIO. pp. 490. ISBN 1576078124.
- ^ Teeter, Lawrence. “Interview with Sirhan’s attorney Lawrence Teeter”. KPFA 94.1/Guns & Butter show. http://www.kpfa.org/archives/index.php?arch=8965&page=2&type=.
- ^ Meier, M (1989). Was Jonestown a CIA Medical Experiment?: A Review of the Evidence. New York: Edwin Mellen. ISBN 0-8894-6013-2.
Cititi va rog si:
A facut CIA teste cu LSD pe pasagerii sistemului de metrou din New York?
Personalitati si organizatii: RICHARD HELMS (RICHARD MCGARRAH HELMS)
Personalitati si organizatii: ALLEN DULLES (ALLEN WELSH DULLES)
Personalitati si organizatii: JOHN FOSTER DULLES
Concernul farmaceutic NOVARTIS va introduce MICROCIPURI in pilule
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare






5 comentarii