RASTURNARE DE SITUATIE: Agentia de Imigrare se opune deciziei de azil in cazul familiei Romeikes, ce se stabilise in SUA deoarece in Germania este interzis HOMESCHOOLING (educatia copiilor la domiciliu)
Citez din articolul U.S. Immigration Opposes Asylum Decision:
Într-un anunţ profund îngrijorător, Agenţia pentru Imigraţie a guvernului Statelor Unite şi Customs Enforcement (ICE) a depus un recurs impotriva azilului familiei Romeike, dat de judecătorul Lawrence Burman. Apelul a fost trimis în faţa Consiliului de Apel al Imigrarii din Fairfax, Virginia pe 25 februarie. În el, ICE a numit pe cei care educa copiii la domiciliu ca fiind prea “indefinit” pentru a fi numit un “grup social” şi că “legea Statelor Unite a recunoscut larga putere a statului de a impune frecventarea şcolii şi reglementarea curriculumului şi certificarea cadrelor didactice”, precum şi autoritatea ” să interzică sau să reglementeze educaţia la domiciliu”.
Pe 26 ianuarie, judecător Burman a acordat azil familiei Romeikes după determinarea că tratamentul oferit de guvernul german educatorilor la domiciliul a fost “imporiva a tot ceea ce noi credem ca americani,” şi că Germania a negat drepturile fundamentale ale familiei. Judecătorul a stabilit că politica statului german de a impune amenzi crescande şi chiar strivitoare, pierderea custodiei copiilor, şi a urmăririi penale a celor ce educa la domiciliu copiii s-a transformat in persecuţie. Cu toate acestea, ICE a subliniat negarea unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Konrad ca dovadă că “legile educaţiei publice din Germania nu încalcă drepturile de bază ale omului.” Ice a criticat pe Judecătorul Burman pentru “nechibzuita neconsiderare”a deciziei CEDO. Cu alte cuvinte, se pare că ICE argumenteaza că judecătorii din SUA ar trebui, mai degrabă, să urmeze dreptul internaţional decât legislaţia Statelor Unite.
Michael Smith, presedinte al HSLDA, spune că instanţele americane ar trebui să se bazeze numai pe legile americane.
“Judecătorii americani ar trebui să utilizeze doar legile americane în luarea deciziilor cu privire la cazurile din instanţele de judecată americane”, a spus Smith. “Sondajele arată că americanii, cu o marjă covârşitoare, resping ideea de a folosi dreptul internaţional în instanţele judecătoreşti americane pentru a decide in cazurile americane. Utilizarea dreptului internaţional în instanţele de judecată americane este o ameninţare la adresa justiţiei americane şi ar trebui să ne opunem”.
În recursul său, ICE susţine că guvernul american are autoritatea de a interzice, pur şi simplu educaţia la domiciliu, iar acest lucru ar trebui sa descalifice acordarea de azil. ICE susţine în continuare că tratament dur oferit de Germania impotriva celor ce educa la domiciliu copiii este mai mult o simpla procedura de urmarire penala, nu persecuţie. Avocaţi ICE au scris că “chiar daca astfel de temeri sunt destul de obiective, aceste sancţiuni ar echivala cu numai o procedura de urmărire penale”. Ice susţine că hotărârea judecătorului este “speculativa”, pentru că sancţiunile au fost aplicate într-un “număr limitat de circumstanţe” şi că Romeikes nu au reuşit să “facă orice efort pentru a găsi o şcoală alternativă acceptabilă”. Aceste cereri au fost pe deplin argumentate în prima audiere a familiei Romeike şi s-au demonstrat a fi false. ICE a remarcat, de asemenea ca o paranteză, că ” Judecătorul de Imigrare nu a adresat modul în care, în conformitate cu legislaţia diferitelor state din Statele Unite, o persoană poate fi urmărită în mod similar, pentru care nu a trimis copiii la o şcoală.”
Judecatorul personalului de la HSLDA şi Directorul de Relaţii Internaţionale Michael Donnelly, care va continua să coordoneze apararea juridica a familiei Romeike în acest caz, a spus, ca el nu a fost surprins de acţiunile sau argumentele ce au fost prezentate de catre ICE.
“Este regretabil, dar nu este surprinzător faptul că ICE a făcut apel”, a spus Donnelly. “Judecătorul Burman a remarcat corespunzător, faptul că educaţia la domiciliu este legala în toate cele cincizeci de state, iar decizia sa reflectă legile Statelor Unite care susţin dreptul părinţilor de a-si educa şi creşte copiii, ca o tradiţie durabilă american, fapt care dă dreptul familiei la protecţie împotriva persecuţiei. ICE susţine că refuzarea de catre Germania, pentru orice motiv,a dreptului unui părinte de a educa copiii acasa, este acceptabila. Este ruşinos că ICE, şi, prin extensie, Guvernul SUA, sprijină persecutarea, in Germania, a celor ce educa la domiciliu copiii. “
Cititi va rog si:
IN DIRECT la TV: DANION VASILE si parintele HRISOSTOM MANOLESCU, B1TV, azi, 26 martie, incepand cu ora 20
In seara aceasta, in cadrul emisiunii “Trenul Vietii”, incepand cu ora 20, ii puteti urmari pe fratele Danion Vasile si pe parintele Hrisostom Manolescu discutand despre MINUNEA IZVORARII DE MIR din moastele Sfintilor Inchisorilor, Iasi, 19.03.2010 si despre cele petrecute la:
Timisoara: MOASTELE SFINTILOR INCHISORILOR si DEMONIZATUL …
In timpul emisiuni va interveni telefonic si sotia demonizatului.
CARE VOR FI CONSECINTELE? Socialistii europeni propun SACRIFICAREA ROMANIEI pentru Grecia
Citez din articolul Socialistii europeni vor “sacrificarea” Romaniei pentru Grecia:
Partidele socialiste europene au cerut joi UE sa aplice in cazul Greciei posibilitatea de a apela la un fond de salvare european deja existent, stabilit initial pentru tari ca Romania, Ungaria si Letonia, care nu fac parte din zona euro.
“Avem o solutie foarte concreta pe care o vom propune in aceasta seara” la summitul european al sefilor de state si de guverne din UE, a anuntat presedintele Partidului Socialist european, Poul Nyrup Rasmussen, dupa reuniunea organizatiei sale cu premierul grec, potrivit AFP.
“In urma cu cativa ani, CE a facut imprumuturi avantajoase, evitand ratele ridicate legate de speculatii, pentru mai multe tari din afara zonei euro, printre care Ungaria, Letonia si Romania”, a explicat Rasmussen, alaturi de premierul grec.
“Ceea ce propunem acum este schimbarea reglementarii privitoare la aceasta facilitate comunitara destinata tarilor din afara zonei euro, pentru ca ea sa acopere si tarile din zona euro”, a precizat acesta.
“Practic, asta inseamna ca CE va avea posibilitatea de a-si folosi capacitatea de a face imprumuturi pe piata pentru tari ca Grecia sau altele si le pot spune contribuabililor germani ca acest lucru nu-i va costa niciun euro”, a mai declarat Rasmussen.
Mecanismul de garantare a imprumuturilor propus de socialisti ar putea servi, daca va fi nevoie, si altor tari in dificultate, ca Portugalia, a mai spus el, relateaza NewsIn.
Premierul grec a salutat propunerea familiei sale politice. “Este simpla si nu costa nimic. In plus, tarile care vor folosi o astfel de facilitate de imprumut ar putea plati si o remuneratie suplimentara celor care garanteaza imprumutul”, a declarat el.
“Este o solutie pe care sper ca o vom putea decide astazi. Daca nu, ea este pe masa si cred ca va deschide noi orizonturi pentru Europa”, a mai spus premierul.
Comentariu saccsiv:
Asadar, dintr-un fond destinat initial inclusiv Romaniei, dar nu si Greciei sau Portugaliei, se vor da bani ultimelor, iar cand Romania va avea nevoie …
Super, e de bine. Nu stiu daca propunerea se va aproba sau nu, insa este ticaloasa. Cititi va rog si:
Teroristele AL QAEDA vor avea BOMBE IN SANI sau fese. Cum va rezolva SISTEMUL aceasta problema?
Citez din articolul Sâni cu explozibili, arma secretă a femeilor kamikaze, postat in http://www.vestic.ro/
Femeilor sinucigaşe li se pun implanturi cu explozibil, aproape imposibil de detectat. Dispozitivele plasate în corpurile teroriştilor sunt noua armă a Al–Qaeda.
Serviciile secrete britanice au descoperit că unii dintre medicii musulmani pregătiţi în instituţii medicale de elită din Marea Britanie s-au reîntors în ţările lor pentru a face implanturi cu explozibili, potrivit The Sun.
Femeilor li se implantează explozibilul în sâni, exact ca şi un implant cu silicon pentru mărirea bustului în timpul operaţiei estetice. Metodele obişnuite de scanare din aeroporturi nu au capacitatea de a detecta bombele.
Serviciul de informaţii britanic MI5 a depistat noua metodă prin monitorizarea discuţiilor de pe websiturile arabe. De asemenea MI5 a descoperit că şi bărbaţii îşi implantează explozibil în fese.
“Femeile recrutate de Al-Qaeda sunt cunoscute că îşi pun bombe în sâni folosind o metodă similară cu implantul de silicon”, a declarat expertul Joseph Farah.
Explozibilul inserat în implanturi este PETN (pentaeritritol tetranitrat). Despre aceste metode s-a aflat cu ocazia atentatului eşuat din ziua de Crăciun, comis de nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab, fiu de bancher. El a vrut să arunce în aer un avion de linie care făcea o cursă transatlantică şi avea explozibilul ascuns în chiloţi.
Imediat după atentatul eşuat, “informatori” din Pakistan şi Yemen i-au alertat pe britanici despre noile practici ale Al-Qaida.
O echipă a serviciului britanic MI5 a evaluat pericolul noii ameninţări teroriste. Concluzia a fost că implantul nu poate fi detectat de aparatele cu raxe X din aeroporturi şi că o cantitate mică de explozibil poate fi extrem de periculoasă.
Comentariu saccsiv:
Umar Faruk Abdulmutallab este cel despre care puteti citi la:
„Atacul terorist” din Detroit a mai rezolvat o problema: se vor instala SCANERE CORPORALE COMPLETE
Scanare ce calca in picioare intimitatea:
Si iata ca acum, Al-Qaida, bau-bau-ul de serviciu ce a rezolvat multe probleme din agenda de lucru a ELITELOR (cititi va rog si 11.09.2001 … SI LUMEA S-A SCHIMBAT sau de la ce ni se trage iminentul Big Brother), mai produce o gaselnita: bomba din sani sau fese … Cum va rezolva SISTEMUL aceasta noua provocare?
Discurs politic corect:
Vedeti voi prieteni, daca s-ar generaliza la nivel mondial practica implantului cu microcip si daca toate datele s-ar centraliza la un institut international aflat intr-o tara ce a dovedit in cursul istoriei ca promoveaza valorile democratiei, acest soi de probleme s-ar rezolva de la sine. SISTEMUL ar stii astfel pe toate femeile ce fac operatii pentru marirea sanilor sau a feselor si de asemenea toate operatiile efectuate de catre chirurgii de pe intreaga planeta. Ce lume minunata ar fi … Cat timp insa indivizii umbla de colo-colo nemonitorizati, cat timp inca se mai fac plati cash, aceste atacuri miselesti la adresa egalitatii, fraternitatii si libertatii se vor putea produce oricand …
Pana atunci insa, pana cand popoarele vor intelege ca doar unirea aduce pace pe pamant, pana cand vor pricepe ca este spre binele lor sa puna in practica planul mintilor iluminate ale acestei planete, ce vor o noua ordine globala a iubirii pe acest glob, trebuie actionat in forta si decisiv impotriva terorismului. Sa avem incredere ca iubitorii de pace vor gasi o solutie si pentru aceste bombe din sani sau fese.
BUNAVESTIRE a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria

Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.
Preluat de pe:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie25.htm
Cititi va rog si:
BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE
Vaccinul anti-rotavirus, produs de Glaxo, a fost scos din uz în SUA, deoarece este contaminat cu un virus porcin
Citez din articolul UPDATE 3-Glaxo’s rotavirus vaccine use suspended – US:
WASHINGTON, 22 martie (Reuters) – Doctorii ar trebui să oprească temporar folosirea vaccinului Rotarix, produs de GlaxoSmithKline Plc (GSK.L) (GSK.N) şi utilizat împotriva virusului care cauzează diareea, denumit rotavirus, deoarece este contaminat cu un aparent inofensiv virus porcin, au declarat luni autorităţile de reglementare şi compania producătoare.
In schimb, doctorii ar trebui să le dea copiilor vaccinul anti-rotavirusRotaTeq, produs de Merck şi Co Inc (MRK.N), care este creat folosind o metodă diferită şi care nu arată nici o dovadă că ar conţine urme ale virusului porcin, a afirmat Administraţia pentru Alimentaţie şi Medicamente (FDA) a SUA.
FDA şi compania de medicamente au găsit ADN al virusului în vaccin. Nu este clar dacă este vorba despre întregul virus în vaccin sau doar rămăşiţe din ADN-ul acestuia.
„Noi credem că produsul este sigur”, a declarat reporterilor într-un interviu telefonic Comisarul FDA, Dr. Margaret Hamburg. Majoritatea copiilor din SUA a fost vaccinată cu vaccinul Merck, care a ajuns pe piaţă mai devreme decât Rotarix, a spus aceasta.
Hamburg a spus că FDA a acţionat dintr-un exces de precauţie. Vaccinurile Rotavirus au o istorie cu probleme – cel produs de Wyeth Rotashield a fost retras de pe piaţă în 1999 pentru că a fost legat de o afecţiune rară de obstrucţie intestinală numită intususceptie.
Virusul contaminant din Rotarix, numit circovirus porcin de tip 1 sau PCV-1, nu este cunoscut ca fiind vinovat de cauzarea vreunei boli.
„PCV-1 nu se multiplică la oameni şi nu provoacă boli oamenilor. Se poate găsi în produsele din carne de pe piaţă şi este frecvent consumat, necauzând boli sau afecţiuni”, a afirmat compania într-o declaraţie.
FDA a declarat că al său comitet consultativ se va întâlni în următoarele 4 sau 6 luni pentru a evalua situaţia.
MORŢI CAUZATE DE ROTAVIRUS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că riscurile rotavirus, care omoară 500.000 de copii anual la nivel global, sunt mai importante decât potenţialele riscuri ale PCV.
„OMS nu recomandă nicio schimbare în folosirea vaccinului în ţările în curs de dezvoltare”, a afirmat într-o declaraţie agenţia pentru sănătate a Uniunii Naţiunilor. Agenţia Europeană a Medicilor a solicitat către Glaxo să verifice urgent cum a fost contaminat vaccinul. [ID:nLDE62L24S]
Circovirusurile sunt virusuri ale puilor de animale. Circovirusul porcin de tip 2 sau PCV-2 se crede că ar cauza sindromul multisistemic de irosire post-înţărcare, manifestat prin diaree şi încapacitatea de a lua în greutate. PCV-1 este înrudit cu acesta, dar se pare că nu cauzează afecţiuni la porci.
Testele efectuate pe celulele umane au arătat că PCV-2 ar putea afecta celulele, însă PCV-1 nu.
„Nicio problemă de siguranţă nu a fost identificată de către agenţiile externe ale GSK. GSK este dedicată siguranţei pacientului şi celor mai înalte standarde de producţie pentru toate vaccinurile noastre şi pentru medicamente. Deja lucrăm şi discutăm despre această descoperire cu agenţiile de reglementare din întreaga lume”, a spus Thomas Breuer, medicul şef al Glaxo.
Breurer a spus că 69 de milioane de doze de Rotarix au fost distribuite, fără nicio dovadă a vreunei probleme de siguranţă.
Hamburg a spus că aproximativ 1 milion de copii americani au primit Totarix, care a intrat pe piaţă în 2008.
ADN-ul virusului a fost depistat accidental, atunci când compania a realizat verificări folosind noi tehnici de detecţie moleculară. Virusul a fost prezent acolo de la începutul creării vaccinului.
„GSK revizuieşte in prezent cum să înlocuiască, într-un timp scurt, banca de celule şi seminţele de virus folosite ca bază de material pentru producere”, a spus compania. Compania a mai spus că, cu toate acestea, va continua să producă Rotarix folosind metodele actuale.
În comercializarea de după-amiază a Bursei de Valori din New York, acţiunile Merk au urcat cu 54 de cenţi sau 1,4 procente, la 38,60 dolari, în timp ce acţiunile GlaxoSmithKline au urcat cu 49 de cenţi sau 1,4 procente la 39,06 dolari. (Reportaj realizat de Lisa Richwine şi Maggie Fox; editarea de Gerald E. McCormick, Bernard Orr)
Comentariu saccsiv:
Acesta ar fi un accident minor. Sa ne amintim insa de Baxter International, companie implicata in cateva mega scandaluri, ultimul legat de contaminarea unor vaccinuri (zic ei accidental) distribuite in 18 tari, cu celebrul virus aviar H5N1. Proportiile dezastrului ar fi fost dramatice daca cehii n-ar fi testat in prealabil primul lot pe dihori. Ca urmare a faptului ca toate bietele animale au murit, s-a cercetat si s-a descoperit ticalosia.
Oricum, chiar si fara aceste accidente, este bine sa se evite vaccinarea:
Din nou despre VACCINURI si AUTISM …
VIDEO: Gravele urmari ale vaccinarii in masa impotriva gripei porcine din … 1976
Timisoara: MOASTELE SFINTILOR INCHISORILOR si DEMONIZATUL …
Iata ce imi scrie un cititor:
„Doamne ajuta,
Acum seara a avut loc conferinta pe tema “Tineri si Ortodoxia” a teologului Danion Vasile in Timisoara.
Conferinta aceasta ai anuntat-o intr-un articol saptamana aceasta <citesc blog-ul tau de prin iunie anul trecut, aproape in fiecare zi>
Consider ca trebuie sa se marturiseasca Ortodoxia acum in aceste vremuri si ca orice mijloc trebuie folosit ptr a trezi cat mai multi dintre frati nostri.
Motivul ptr care iti scriu este ca in aceasta seara Sfinti Inchisorilor si-au descoperit puterea lor inca o data.
Timisoara avea nevoie de o minune<sau eu avea nevoie de o confirmare?!>
Eram undeva in spatele sali si ascultam discursul lui Danion Vasile. In spatele meu era un domn destul de bine facut care statea linistit.
Dupa ce conferinta s-a incheiat a urmat sa mergem doritori sa ne inchinam la Sfintele Moaste.
Acest domn s-a apropiat de moaste, iar la un moment dat am inceput sa auzim niste sunete, gemete. Acest era dus pe sus de catre 2 barbati care il tineau de brate.
Gemea si scotea sunete ca in filmele de groaza. Toti din sala am ramas incremeniti. Parintele Hrisostom a apropiat Sfintele Moaste de acest domn dupa care a inceput sa se linisteasca. Apoi a fost stropit cu Apa Sfintita si uns cu Sfantul Mir, iar un preot a citit pe capul lui o rugaciune.
Am prieteni si colegi, cunoscuti care au fost de fata si care pot confirma. Mai mult Danion Vasile care ne-a spus sa ne asezam sa ne rugam ptr el.
Era si o camera de luat vederi care presupun ca inregistrat momentul.
Nu il cunosc pe domnul care sufera dar consider ca daca vei posta despre aceasta sa nu il afectez mai mult decat sufera deja.
Nu este o informatie pe care am invernatat-o si sper ca poti tu sa obtii mai multe declaratii, poate chiar Danion Vasile si Parintele Hrisostom.
Cred ca ei stiu mai bine dar acest consider ca trebuie mentionat ca fiind o noua confirmare.
Dumnezeu sa ne ajute.”
Comentariu saccsiv:
L-am contactat telefonic pe fratele Danion si mi-a confirmat. Este vorba despre o persoana demonizata, ce s-a manifestat si cu alte ocazii aidoma, in preajma unor Sfinte Moaste. Am postat aceasta scurta informatie despre evenimentul de la Timisoara, pentru ca este o dovada in plus a faptului ca in acea racla sunt cu adevarat SFINTE MOASTE. Ele striga, pe limba lor minunata, dar multi dintre noi tacem … Ele transmit un mesaj, dar multi dintre noi suntem surzi …
Cititi va rog si:
Rog pe cei ce au fost de fata la Timisoara si care citesc aceste randuri, sa dea marturie.
Doamne ajuta!
STUDIILE arata ca MULTIMILE se comporta PRECUM OILE sau FURNICILE …
Citez din articolul Crowds ‘pick leaders to follow’ (Multimile isi cauta conducatori pe care sa-i urmeze):
Studiul a descoperit ca oamenii, precum oile, poti fi condusi usor.
Oamenii ce fac parte din multime se comporta exact ca oile, sustin cercetatorii, prin urmarea oarba a unuia sau a doi oameni care par sa stie directia de urmat.
Cercetatorii de la Universitatea din Leeds cred ca descoperiile lor pot avea importante aplicatii, cele mai notabile in managementul dezastrelor.
Echipa profesorului Jens Krause, a condus o serie de experimente in care voluntarii au fost pusi sa mearga fara directie intr-o hala industriala mare fara sa vorbeasca unul cu altul. Cativa dintre ei, selectati dinainte au primit instructiuni ceva mai detaliate.
Rezultatele publicate de curand arata ca este nevoie de o minoritate de 5% de ceea ce ei au numit “indivizi informati” ca sa influenteze directia unei multimi de cel putin 200 de persoane. Restul de 95% vor urma fara sa realizeze ca fac asta.
“Exista paralele puternice cu comportamentul de grupare animal,” spune profesorul Krause, care raporteaza munca sa cu John Dyer in Jurnalul de Comportament Animal, cu colegii sai de la universitatile din Oxford si Wales Bangor.
“Cu totii am fost in situatii cand am fost luati de valul multimii dar ceea ce este interesant despre aceasta cercetare este ca participantii au ajuns la o decizie de consens cu toate ca nu au avut voie sa vorbeasca sau gesticuleze unul cu altul. ”
“In cele mai multe cazuri, participantii nu au realizat ca erau condusi de altii”.
Aceasta cercetarea urmeaza unui alt studiu al doctorului Simon Reader de la Universitatea din Utrecht care arata ca cei mai multi dintre noi suntem multumiti sa ne jucam de-a ”urmeaza-ti conducatorul” chiar daca urmam pe cineva care nu stie de fapt ce face si unde se indreapta.
“Chiar mai uimitor, acest studiu a gasit ca si atunci cand ne este prezentata o ruta mai rapida, preferam sa ramanem la cea veche si sa le spunem celor din jur sa faca la fel.”
Aceasta descoperire poate avea implicatii etice atunci cand vine vorba de evacuarea unei cladiri sau in cazul unei urgente, cand oamenii ar avea tenditna sa prefere o ruta familiara chiar daca este mai inceata decat o alternativa.
Iata si ce putem citi in articolul Like ants, humans are easily led (Ca si furnicile, oamenii pot fi condusi usor):
Cand vine vorba sa fim indusi in eroare, oamenii nu sunt mai sofisticati ca furnicile sau pestii.
Implicatiile pentru evacuare si cum sa ghidezi oamenii in siguranta intr-o urgenta va proveni din descoperirea faptului ca majoritatea noastra suntem fericiti sa ne jucam de-a ”urmeaza-ti conducatorul”, chiar daca urmam pe cineva care nu stie incotro se duce si urmeaza cea mai incurcat traseu.
Mai uimitor, chiar atunci cand ni se arata o ruta mai rapida, preferam sa o urmam pe cea veche si spunem si altora sa urmeze acest drum mai lung, o descoperire ce poate avea implicatii letale cand vine vorba de evacuarea unei cladiri sau in cazul unei urgente.
Aceste rezultate sunt merg paralel cu descoperiri similare in legatura cu furnicile si pestii, si arata ca procese foarte simple stau la baza comportamentului uman” comenteaza doctorul Simon Reader de la Universitatea din Utrecht, care publica descoperirile sale in jurnalul “Scrisori de Biologie”.
In aceste experimente, 72 de persoane – 40 de femei si 32 de barbati – au fost rugati sa completeze chestinonare intr-o camera, apoi condusi in alta camera unde urmau sa completeze un experiment.
“I-am condus pe una dintre doua rute ce duceau in camera (in timp ce discutam de alte lucruri), si apoi i-am rugat sa se intoarca in prima camera.”, pune doctorul Reader.
“Toti, mai putin unul dintre ei, a urmat ruta pe care au fost condusi. Ceea ce ne-a surprins a fost cat de puternic a fost acest efect, char daca alternativa era mult mai scurta”, a spus el.
Ei au preferat ruta lunga chiar si atunci cand experimentatorul a atras atentia asupra rutei alternative sau cand experimentatorul a luat ruta lunga doar pentru a ridica un poster cazut, eliminand posibilitatea ca participantii sa creada ca experimentatorul are un motiv bun dar nestiut, de a lua ruta lunga.
Cerand participantilor sa colecteze urmatorul porcusor de guineea din experiment, cercetatorii au observat ca fiecare persoana din lant a copiat ruta participantului anterior lor: o simpla traditie care insemna ca ruta alternativa nu a fost niciodata descoperita.
Intr-un foc sau alta urgenta, oamenii s-ar orienta catre o ruta de evacuare familiara, chiar daca ar fi mai inceata decat alternativele.
VIDEO: IASI TV LIFE – despre minunea izvorarii de mir din moastele SFINTILOR INCHISORILOR
Citez din articolul Minunea de la teatru:
Minune la Teatrul Luceafarul? Zeci de credinciosi sustin ca au fost martorii unui fenomen iesit din comun, in timp ce se rugau la racla cu oseminte a unui martir. Din osemintele celui care a murit pentru Hristos in perioada comunista a inceput sa curga mir.
In urma cu un an la Teatrul Luceafarul aproape 100 de credinciosi au luat parte la o conferinta pe teme bisericesti. Toti cei prezenti atunci au strans semnaturi prin care se cerea canonizarea celor care au murit pentru Hristos in timpul regimului comunist. Dupa ce iesenii s-au inchinat la o racla ce purta osemintele unui martir, a inceput sa curga mir. Dupa exact un an povestea s-a repetat.
Traditia bisericii spune ca orice minune savarsita la un moment dat trebuie pomenita. Motiv pentru care credinciosii s-au adunat din nou la Teatrul Luceafarul. Iesenii au ramas inmarmuriti cand au vazut ca din racla cu oseminte a inceput sa curga mir in timp ce se rugau.
Cititi va rog si:
Articolul zilei (23.03.2010): RATACIRI predate in FACULTATILE DE TEOLOGIE …
Citez din articolul Ierom. Ioan Buliga: TEOLOGII SA INVETE DIN SFINTELE CARTI, IAR NU DIN MINTEA LOR:
“Dacă doreşte cineva astăzi să frecventeze cursurile unei facultăţi de teologie trebuie să ştie că profesorii de acolo, afară de materia propriu zisă pe care trebuie să o predea, au şi convingeri personale pe care încearcă să le imprime elevilor. Sigur, foarte bine ar fi, ca aceste convingeri să fie o învăţătură a Sfintei Tradiţii, care a fost primită de Sfinţii Părinţi, pentru că interpretările proprii sunt foarte periculoase în general şi sunt demonice atunci când acestea vor să contrazică Sfânta Tradiţie.
Sunt doctoranzi care au cercetat în adâncuri şi vor să ne spună că lucrurile sunt altfel decît credem noi. Sigur că aceştia sunt mult mai periculoşi decât sectanţii, pentru ca de sectaţi ştim să ne păzim, pe când de asemenea teologi nu prea; invăţătura sectanţilor este declarată greşită, pe când învăţătura nouă a teologilor nu; şi nici nu se ştie dacă o să o mai declare cineva greşită.
Totdeauna am avut în istorie, persoane cu învăţături greşite, care au fost declaraţi eretici; astăzi însă, şi pe ereticii vechi încearcă să-i reabiliteze, nici vorbă să mai corecteze greşelile actuale.
Sunt fel de fel de persoane, care promovează erezia ecumenistă şi spun cu obrăznicie: păi care sinod a condamnat ecumenismul? Nici unul, doar nişte voci individuale, spun ei [nota Razboi intru Cuvant: vezi de pilda acest articol recent din ziarul Lumina": "Exista eretici in zilele noastre?"]. Da, dar printre vocile acestea individuale au fost şi sfinţi, iar o erezie nu este erezie doar când este confirmată de un sinod, ci este erezie din momentul în care se naşte.
În Sfânta Scriptură ni se spune clar că Antihristul nu va veni până ce mai întâi nu va fi lepădarea credinţei (II Tesaloniceni 2,3), ori ce altceva înseamnă lepădarea credintei, decât trăirea ereziei ca şi cum ar fi bună? Care sinod să o mai condamne atunci? Sinodul lui Antihrist? Atunci să ne vedem pe noi, mari rugători, care băgăm capul în nisip şi nu ne implicăm ca să dăm pe faţă rătăcirile actuale. Prin purtarea noastră nu facem altceva decât să contribuim pasiv la instalarea acestei lepădări de credinţă şi la grăbirea instalării lui Antihrist, implicit la grăbirea sfârşitului. Iată cum înşelaţi nu sunt doar cei ce promovează extremele ci şi acei căldicei care nu se implică în gravele probleme prin care trece astăzi credinţa şi societatea.
Motive pentru războaie au fost dintotdeauna, ei au găsit însă credinţa vinovată. Buna înţelegere cu cei de alte confesiuni se face încă din joaca de copii (personal nu am întâlnit cazuri în care părinţii să-şi oprească copiii de la joacă cu cei de alte credinţe, deşi în orice putem găsi excepţii), la şcoală, la serviciu, oriunde afară de biserică. Dacă intră în biserica ortodoxă, sectantul trebuie să-şi lepede ereziile la uşă. Vezi cum se fac lepădările la uşă, ale celor de alte confesiuni, care nu au mai avut loc în noile molitfelnice? Dacă ei au scos lepădările din randuiala bisericii, ce înseamnă asta? Când li se vor deschide ochii şi la alţii şi nu ne vor mai acuza că avem fluturaşi la minte, atunci cand afirmăm că ecumenismul este erezie şi începutul sfârşitului?
Ei vor încerca să se ajute în propovăduirea rătăcirilor, de aşa zise descoperiri la care le vor face publicitate cu entuziasm la TV, Radio şi presa scrisă. Afară de acestea, vor strecura mereu prin aceste mijloace, curente de înnoire cum ar fi: materiale ale celor de alte confesiuni în emisiunile care ar fi trebuit să fie ortodoxe, acceptarea diferitelor sărbători necreştineşti (“Anul Nou”, 8 martie, Valentine`s Day, Halloween, etc.) plus învăţături care contrazic tradiţia creştinească de pănă acum şi care doresc să schimbe mentalitatea creştină autentică. Într-un cuvânt: innoire; iar dacă mai avem din cei care vor să ţină credinţa, aşa cum am primit-o de la Sfinţii Părinţi, aceştia sunt: sau izolaţi, sau „operaţi”, sau compromişi. Se pare că nu au învăţat nimic de la catolici, protestanţi, reformanţi şi alţi sectanţi care prin înnoire au dat dreapta credinţă la o parte.
Recent, un profesor doctorand le spunea studenţilor de la teologie că istoricii au fost părtinitori în relatările lor despre războaiele Sfântului Ştefan cel Mare cu turcii. Voi chiar credeţi, spunea el, că armata turcilor era de zece ori mai numeroasă? Sigur, profesorul respectiv, o fi fost influenţat de ceea ce se întâmplă în zilele noastre, când fiecare regim care se schimbă, scrie câte o istorie nouă, contrazicându-se între ei, sau de istoriile unor state vecine, ce se dau cap în cap, în funcţie de interesele teritoriale; numai că, nu trebuie să comparăm o societate contemporană plină de minciuni, cu oameni care îşi dădeau viaţa pentru libertate şi credinţă şi care, după cum scrie în istorie, aveau o credinţă deosebită. Minciuna şi credinţa nu pot coexista împreună, afară dacă nu cumva este o credinţă falsă. Nu cred că avem nevoie de prea multă înţelepciune să înţelegem, ce diferenţă mare, este între o oaste a unui stat relativ mic, cum era Moldova şi oastea unui imperiu cât un continent, cum era Imperiul Otoman. Să presupunem că la început, turcii ar fi trimis o oaste mai mică, dar după ce au fost învinşi, din ce raţiuni ar mai fi procedat la fel? Iniţial, aceste replici eronate, nu par aşa de periculoase, însă ele ne introduc în sfera îndoielii faţă de vechile mărturii, care în mod periculos pot atinge şi dreapta credinţă. Culmea, nu? Să fim neîncrezători în vechile mărturii, dar să ne încredem în ceea ce se spune astăzi despre acele vremuri, că vezi, cei de astăzi, ştiu mai bine. Astăzi, spunem aşa, despre războaiele Sfântului Ştefan cu turcii, maine o să vorbim la fel despre războaiele evreilor cu filistenii (în care evreii erau o mână de oameni fără arme de metal, iar filistenii erau câtă frunză şi iarbă, înarmaţi) şi apoi o să începem să hulim pe Dumnezeu, după cum ni se istoriseşte păţania unui monah mândru, care iniţial a început să hulească pe drepţi, apoi pe sfinţi şi a ajuns la sfârşit să hulească pe Hristos. Este vorba deci, de rătăciri subtile, pe care la început, cei fără experienţă nici nu le bagă în seamă.
Mai avem şi alte de propovăduiri nelalocul lor ale teologilor moderni. Pe la parohii şi oraşe se cheamă oamenii să se împărtăşească des, fără ca aceşti oameni să facă lucrurile elementare pe care trebuie să le facă un creştin. Acestui fapt o să-i dedicăm un loc aparte. Apoi ei mai spun că femeia poate să se împărtăşească în perioada de necurăţie (!), ignorând grav Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură, care ne învaţă că femeile în această perioadă nu trebuie să se atingă de cele sfinte. Sunt unele lucruri în Vechiul Testament, care au fost valabile doar pentru evrei, neamurile care s-au încreştinat, nu au mai fost datoare să le ţină, însă referitor la perioada de necurăţie la femei (şi bărbaţi), tradiţia creştină a continuat să ţină aceste restricţii, fiind învederată starea de necurăţie în care nu trebuie să ne atingem de cele sfinte. Dacă femeia stă în spatele bisericii, sau dacă cântă la cor, este altceva; însă ca să se împărtăşească, este deja prea mult. Chiar femeia cu scurgere de sânge, care s-a atins de Mantuitorul şi s-a tămăduit (Matei 9, 20-22), a făcut acest lucru în ascuns şi pe la spate, tocmai pentru că ştiindu-se necurată, îi era frică să nu fie oprită. Că la Dumnezeu totul este cu putinţă, este adevărat; însă nu trebuie să luăm o minune ca o regulă şi să fim obraznici, atingându-ne de Sfintele Taine murdari, spunând că pe Dumnezeu nu-l afectează.
Am auzit de mai multe ori teologi care contrazic tradiiţii mănăstireşti ce ni s-au lăsat din generaţie în generaţie. Le spun la oameni să nu se spovedească la mănăstiri, deoarece călugării nu au familie şi nu o să-i înţeleagă. Culmea nu? Contrazic o istorie de mii de ani. După mintea lor, Sfântul Ştefan cel Mare nu ar fi trebuit să se sfătuiască cu Sfântul Daniil Sihastrul, că doar ce ştia acesta despre războaie şi familie? Dar până la urmă, hula aceasta, că nu este altceva, merge mult mai departe: la Hristos, la Apostoli şi la foarte mulţi sfinţi. Ce şcoală au avut ei şi ce familii, ca să ne înveţe pe noi? Şi atunci ce-ar însemna după mintea acestor teologi? Să nu mai ascultăm de ei? Au ei altceva mai bun? Da, o să-l scoată de după perdea pe Antihrist.
Iarăşi l-am auzit pe un teolog contrazicând tradiţia din sfintele mănăstiri, care ne învaţă să nu sărutăm icoanele după ce ne împărtăşim. Este o învăţătură greşită, spunea el; nu se întinează cu nimic Sfânta Împărtăşanie, dacă, după ce ne împărtăşim, sărutăm sfintele icoane. După ce credinciosul se împărtăşeşte, în dreptul sfintelor uşi, are tendinţa de a săruta icoana Maicii Domnului, înainte chiar, de a lua anaforă şi aghiazmă; astfel Sfânta Împărtăşanie de pe buze, poate să rămană pe icoană, care mai târziu o să fie ştearsă cu o cârpă şi cu spray, sau o să dea cineva cu mâna, sau fel de fel de alte întâmplări prin care se poate să greşim faţă de Sfintele Taine. Nu este greu de înţeles, dar se pare că ajungem prea departe, sărind peste lucrurile de început. Ce să mai spun de cei care dau Sfânta Împărtăşanie cu linguriţe în parte, pentru fiecare credincios? De unde au scos-o şi pe asta nu mai ştiu. Bine spunea Mircea Platon, ca reacţie a unui interviu apărut în Evenimentul Zilei, a unui preot rătăcit ce pleda pentru împărtăşirea credincioşilor cu linguriţe de unică folosinţă. Citatul este aproximativ:
„De ani de zile îmi împărtăşesc copiii săptămânal, cu aceiaşi linguriţă prin care sunt împărtăşiţi şi ceilalţi credincioşi şi niciodată nu s-a întâmplat să se îmbolnăvească. Mult mai curând, ar putea contacta o boală, de la colegii de joacă de la grădiniţă. Atunci ce-ar trebui să facem? Copiii de la grădiniţă să fie din plastic şi de unică folosinţă?”.
Şi ne spune Sfântul Antonie cel Mare: „Dacă vrei să nu greşeşti, în tot ceea ce faci să ai mărturie din Sfânta Scriptură sau din Sfânta Tradiţie”. Dacă se întâmplă situaţii neplăcute, pot să şteargă linguriţa cu procovăţul, pe care mai apoi îl pot spăla după rânduială, dar noi suntem cuprinşi de un duh înnoitor, ca să nu spun reformator, care merge după melodia: „Vântul schimbării”. Ce să mai spunem de Sfintele Canoane, pe care unii dintre ei le numesc bariere ruginite?!
Cred că astfel de înşelări, care nu sunt altceva decât un demonism subtil, sunt înaintemergătoare venirii lui Antihrist şi acest soi de demoni teologi, nu pot ieşi, decât după cum spunea Mântuitorul: „cu post şi rugăciune”. Astfel, motivul, pentru care s-a ajuns la astfel de situaţii, este că teoria fără trăire, nu este altceva decât un mormânt văruit. Frumos la prima vedere, dar stricat înăuntru. Dacă ei nu ţin seama învăţătura Sfintilor Părinţi, că fără curăţirea de patimi suntem întunecaţi la minte, de învăţătura lui Hristos, care ne învaţă să ne luăm crucea şi să ne lepădăm de lumea aceasta, dacă nu înţeleg că fară priveghere, post şi rugăciune, teologia poate să fie o sminteală gravă pentru oameni, atunci nu ştiu ce iar mai determina să se schimbe.
Totuşi, noi trebuie să ne facem datoria în dreptul nostru şi după cuvântul Sfintei Scripturi să cercetăm duhurile (I Ioan 4,1), căci nu vom avea cuvânt de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Ei nu au cum să împace lumea destrăbălată cu cele sfinte şi adevărul cu minciuna. Nu pot să împace desfrânarea cu împărtăşania şi neînfrânarea cu cunoştinţa. Sunt orbi care duc pe alţi orbi la groapă.
„Ţineţi-vă de mine, că eu vă duc spre mântuire”, spunea preotul credincioşilor, după ce a început să practice erezia ecumenismului şi a găsit împotriviri în rândul credincioşilor din parohie. „Mare bucurie că am reuşit să facem acest lucru”, spunea altul, care a adunat la concertul de colinde, ţinut în catedrală, grupuri de la tot felul de confesiuni, care au cântat în biserică. „Unii mă judecă ca nişte şacali”, spunea primul, despre cei care nu era de acord cu erezia lui. Da, noii eretici, pot să ne zică şi şacali şi cum vor ei. Noi doar le cerem ca ceea ce spun, să argumenteze din Sfânta Tradiţie de peste 2000 de ani a Bisericii. Cum conduc ei turma spre mântuire pe un alt drum, decât cel al Sfinţilor Părinţi?
Sigur, oamenii ar putea să vadă noile rătăciri, dar cum aceste rătăciri sunt învăluite cu ambalajul „dragostei”, doar cei care se ostenesc pe calea dreaptă lăsată de Sfinţii Părinţi vor vedea deosebirea între jertfa dragostei care mărturiseşte adevărul şi dragostea prefăcută, care din prea multă “iubire”, vrea să întroneze minciuna“.
Cititi va rog si:
Patriarhul Daniel ne explica cum e treaba cu MOS CRACIUN
Ratacirea profesorilor este uneori atat de mare, incat pun pe fata bazele viitoarei religii a NOII ORDINI MONDIALE:
GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna …
Si este evident atunci ca invataceii vor fi precum dascalii lor, iar efectele sunt dezastroase. Uneori tinerii astfel scoliti sunt atat de spalati pe creieri, incat ajung sa nege evidenta. Si imi amintesc acum de niste membri ASCOR, ce doreau prin materiale ale ecologistilor sa ma convinga de … incalzirea globala cauzata de om.






3 comentarii