RAZBOIUL LUMILOR. Cand unul din soti se trezeste iar celalalt ramane habauc. Analiza unui fenomen plecand de la un atac din mass-media impotriva calugarului Daniel Pleşa de la MANASTIREA FRASINEI
Citez din articolul Rasputin de la Frăsinei-Vâlcea:
Poveste tragică a unei familii vâlcene, aproape distrusă de intervenţia unui călugăr de la mănăstirea Frăsinei. Soţul, Dumitru Cârstea, apelează la presă pentru a povesti lumii întregi cum soţia sa este internată la psihiatrie, din cauza relaţiei „duhovniceşti” pe care aceasta a avut-o cu călugărul Daniel Pleşa. Acesta dezminte, punând totul pe seama „smintelii” soţului. Intervenţia stareţului Coziei, Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor vâlcene, a salvat deocamdată tot ce se mai putea salva dintr-o căsnicie devenită „iad pe pământ” pentru ambii soţi. Habotnicia şi încrederea oarbă într-un om controversat, fie el şi purtător de patrafir, au dus-o pe Daniela Cârstea pe un pat de spital, cu minţile răvăşite şi puţine şanse de salvare. Povestea „Rasputinului” vâlcean, călugăr la “Muntele Athos al României” (aşa cum este supranumită mănăstirea Frăsinei), este presărată de mai multe astfel de episoade în care protagoniste sunt femeile nefericite, în căutare de linişte sufletească.
de Crişu Popescu
Tragedia familiei Cârstea, din Râmnicu Vâlcea, a început în 2003, odată cu naşterea primului copil. De atunci, viaţa Danielei Cârstea nu a mai fost la fel. Tânără, frumoasă, proaspătă soţie (căsătorită doar civil), Daniela a simţit gustul amar al disperării când a născut un băiat cu o malformaţie la gură. Cum în grupul ei de vecine şi prietene erau câteva femei căsătorite care practicau frecvent creştinismul de tip habotnic la mănăstirea Frăsinei, Daniela a fost atrasă, în speranţa că unde au dat greş halatele medicale vor reuşi sutanele preoţeşti. Acolo l-a descoperit pe călugărul Daniel Pleşa, cel care le adusese „pe calea cea dreaptă” şi pe amicele Danielei. Relaţia dintre cei doi s-a sudat imediat. „Părintele Daniel” a devenit foarte repede un personaj important în viaţa Danielei.
Îi controla viaţa prin telefon
Dumitru Cârstea, soţul Danielei, a devenit, la rândul său, un bărbat disperat. Deoarece a trecut pe planul doi pentru consoarta sa, a devenit suspicios. „Am aflat de acest călugăr datorită telefonului. De la cel de acasă, am primit o factură mai mare şi, fiind nedumerit şi suspicios, am cerut desfăşurătorul convorbirilor. Unul dintre numere se repeta obsedant. Am sunat şi am aflat cine este. De la început mi s-a părut că ma ia în băşcălie. Că îşi cam bate joc de mine”, povesteşte dezgustat Dumitru. Daniela a început să îl privească şi să-şi perceapă propriul soţ prin ochii călugărului. Asemenea lui Rasputin, care, profitând de misticismul şi labilitatea psihică a femeilor, a ajuns preferatul ţarinei Imperiului Rus, aşa şi Daniel a început să controleze mintea şi acţiunile soţiei deprimate. Din fata deschisă, „gagică modernă”, aşa cum o descrie Dumitru, Daniela devenise o închistată. Ţinea cu obedienţă toate posturile, slăbise, îşi schimbase garderoba. Fustele foarte lungi, hainele largi şi negre, baticele şi maramele au devenit apanajul femeii. „Începuse s-o sune şi să-i coordoneze viaţa prin telefon”, mai spune soţul.
„Vorbea de parcă era soţia lui, nu a mea!“
Schimbarea în rău devenea mai vizibilă pe zi ce trecea pentru Daniela. Nu mai era ea. Devenise închisă, fără prea multă poftă de viaţă şi chiar se deda la gesturi cel puţin ciudate. Ajunsese să arunce cu apă sfinţită şi tămâie prin casă după propriul soţ. „Mă privea ca pe un drac. Pentru că nu eram căsătoriţi religios, acest popă îi băgase în cap că eu sunt demonizat, îndrăcit, şi ea se purta cu mine ca atare”, explică Dumitru. Situaţia a atins cotele paroxismului, iar relaţia familială a devenit de nesuportat. Pentru Dumitru, fiecare zi alături de Daniela devenise un chin, iar deciziile lui „Rasputin” erau tot mai dure. Acesta i-a spus Danielei că trebuie să mai facă un copil. Femeia s-a conformat. În tot acest timp, certurile se ţineau lanţ în familia Cârstea. Până la un moment dat, când Daniela a luat decizia, îndrumată de popa Daniel, să îşi părăsească soţul. „Mi-a zis că ea nu mai poate sta cu mine, prin 2004. A plecat pur şi simplu. Nu am avut ce să îi mai fac. Deciziile lui erau mai importante decât deciziile mele, eu deja eram la diverse. I-am telefonat din nou călugărului şi mi-a vorbit de parcă era soţia lui, nu a mea”, declară soţul răscolit sufleteşte.
Copii sau divorţ
Ca să salveze familia, Dumitru Cârstea a reuşit cu mari greutăţi să se împace cu consoarta sa. S-au cununat religios, dar cu toate acestea nu a reuşit să scape de epitete ca “diavol”, “posedat” sau “îndrăcit”, venite mai întâi din partea preotului şi apoi aruncate în faţă de soţie. Aceasta a născut şi al doilea copil. Relaţia de cuplu, din punct de vedere sexual, a avut de suferit enorm, din cauza preotului. Daniel i-a spus soţiei să nu se culce cu soţul său decât pentru a face copii. În rest să nu îl lase să se atingă de ea, să o „pângărească” în vreun fel. Altfel, “închisă îi este împărăţia Cerurilor”. Şi cum nimic nu se întâmpla fără ca Daniel să afle, soţii Cârstea au adus pe lume şi un al treilea copil. Cu toate acestea, insistenţele preotului nu s-au oprit. „Copil după copil” părea să fie deviza după care acest popă iresponsabil îi conducea viaţa unei femei labile şi credule. „O întrebam tot timpul ce le vom pune pe masă copiilor, pentru că noi avem venituri modeste şi nu putem să creştem atâţia. Îmi spunea că ne ajută Sfântul Nectarie”, descrie soţul nefasta situaţia în care fusese adus.
„Binecuvântarea de divorţ“ sau cum un popă trece peste canoanele Bisericii
Daniela Cârstea s-a decis, sub atenta îndrumare a „duhovnicului”, să facă un al patrulea copil. Numai că de data aceasta s-a lovit de voinţa pornită din disperare a soţului, care nu a mai dorit cu niciun chip. „Am mers la exarhul mănăstirilor judeţene, stareţul Coziei, Vartolomeu Androni. Acesta a dezavuat atitudinea preotului Daniel. Ba chiar a zis – mai în glumă – să îi spunem că doar doi o să-i creştem noi, iar pe ceilalţi să-i ducem să-i crească Daniel. Vreau să îi mulţumesc pe această cale pentru că a luat măsuri. A vorbit personal cu călugărul de la Frăsinei şi l-a mai domolit. Cu toate acestea, Daniela tot avea încredere în el. Într-o zi a venit la mine şi mi-a spus că divorţează, pentru că părintele Daniel i-a dat binecuvântarea de divorţ”, explică în continuare Dumitru Cârstea. Noţiunea de “binecuvântare de divorţ” nu este întâlnită în normele de funcţionare şi în statutul de conducere al Bisericii Ortodoxe Române. Femeia a plecat de lângă soţul ei, dar din nou acesta a reuşit să o facă să se răzgândească. Însă, în scurt timp, din cauza problemelor de ordin psihic, a fost internată la psihiatrie, unde se află şi acum, după ce o consultaseră mai mulţi psihologi. Toţi au ajuns, conform spuselor soţului, la o singură concluzie. Că experienţa de la Frăsinei a fost nefastă.
Daniel, preferatul enoriaşelor, aruncă vina pe soţul „demonizat“
Mergând la Frăsinei, am găsit un preot aşa cum îl descrisese soţul disperat. Figura legendarului călugăr rus Rasputin, pare să fi traversat timpul, poposind pe meleagurile vâlcene. Un bărbat la vreo patruzeci de ani, înalt, subţirel, cu o barbă bifurcată şi ochi albaştri sticloşi. Mieros la vorbă. Din primele momente am observat că este preferatul enoriaşelor. Acestea, în marea lor majoritate femei la peste treizeci de ani, învăluite din cap până în picioare şi pioase nevoie mare, fremătau la apariţia preotului: “Părintele Daniel… uite-l pe părintele Daniel!” „Da… el este. Uite-l… părintele Daniel”, răspundeau altele. Toate ofereau imaginea unor suflete răvăşite, venite la Frăsinei să-şi recapete cu ajutorul preotului, liniştea. Despre întreg scandalul, Daniel Pleşa declară: „O cunosc pe Daniela, ştiu bine cazul ei. Ceea ce v-a relatat Dumitru sunt poveşti. De ce nu vine să vorbească cu mine?! De ce îi e frică de confruntarea cu oamenii lui Dumnezeu? Soţia a plecat pentru că a trăit o viaţă în chin alături de el. E normal să ajungă la psihiatrie cu un asemenea soţ.” Despre conceptul naşterii a cât mai multor copii, Daniel a mai spus: „Fireşte că am îndemnat-o să facă mulţi copii. Femeia se mântuieşte prin câţi prunci dă. Chiar şi 15… pe timpul foametei cum îi creşteau? Se îngrijeşte Dumnezeu”, mai spune călugărul.
Şi a plecat, cu un cârd de muieri după el, care, între credinţă şi sminteală, aproape că se călcau în picioare, spre a-i pupa mâna.
Comentariu saccsiv:
E limpede ca avem de-a face cu inca un atac impotriva crestinismului, din seria celor cu care deja mass-media ne-a obisnuit in ultimul timp:
Anti crestinismul revistei TABU nu are limite …
„VIP” ii explica parintelui SAVATIE BASTOVOI cum e treaba cu TEORIA CONSPIRATIEI
Si vor mai fi si din ce in ce mai dese. As dori ca cititorii sa nu comenteze strict episodul Frasinei, ci, prin extensie, fenomenul mai larg, cand unul din soti se trezeste iar celalalt ramane habauc sau cel si mai larg, referitor la cupluri.
Habaucii vad lucrurile precum acel ziarist:
- habotnicia
- creştinismul de tip habotnic la mănăstirea Frăsinei
- „pe calea cea dreaptă” (ghilimele ziaristului)
- Din fata deschisă, „gagică modernă”, aşa cum o descrie Dumitru, Daniela devenise o închistată. Ţinea cu obedienţă toate posturile, slăbise, îşi schimbase garderoba. Fustele foarte lungi, hainele largi şi negre, baticele şi maramele au devenit apanajul femeii.
- Relaţia de cuplu, din punct de vedere sexual, a avut de suferit enorm, din cauza preotului. Daniel i-a spus soţiei să nu se culce cu soţul său decât pentru a face copii. În rest să nu îl lase să se atingă de ea, să o „pângărească” în vreun fel. Altfel, “închisă îi este împărăţia Cerurilor”.
- „Copil după copil” părea să fie deviza după care acest popă iresponsabil îi conducea viaţa unei femei labile şi credule. „O întrebam tot timpul ce le vom pune pe masă copiilor, pentru că noi avem venituri modeste şi nu putem să creştem atâţia. Îmi spunea că ne ajută Sfântul Nectarie”, descrie soţul nefasta situaţia în care fusese adus.
Pentru anti crestini, care de cele mai multe ori sunt si cu totul pro SISTEM, ORTODOXIA cam ca mai sus se defineste, indiferent ca e vorba de Frasinei sau o alta manastire, de preotul Daniel sau o alta fata bisericeasca.
Ii arde si ii apuca furia cand aud de Dumnezeu, iar viata crestina este pentru ei nebunie. Fuste lungi, sex doar pentru a face copii, post, rugaciune? Sub nici o forma. Pentru masculii rataciti conteaza sa ragaie a bere, sa desfraneze practicand cat mai multe perversiuni sexuale, sa asculte manele sau „altenativele” pop rock, sa urmareasca in mass-media exact ceea ce nu conteaza, sa beleasca ochii precum broscoii la gagicile de la emisiunile de divertisment, sa memoreze nume de fotbalisti si marci de automobile. Pentru femelele ratacite, importante sunt majoritatea celor de mai sus, plus oglinda, sulemenelile, barfa. Una din devizele lor ambelor sexe este sa faca „dragoste” cu cine le place, cand le place si cum le place.
Uneori acestia se intampla sa formeze un cuplu, din ce in ce mai rar sa se casatoreasca si foarte rar chiar sa se cunune. Dar iau dupa ei in cuplu sau in casnicie intreaga conceptie nauca despre lume si viata pe care o aveau anterior.
Din fericire, se mai intampla ca unul din cei doi sa se trezeasca. Sa presupunem ca e o ea. Cum trebuie sa procedeze dupa aceea in relatia cu celalalt? Consider ca e bine sa se straduie sa-l trezeasca, cu rugaciune, cu rabdare, dar nu foarte mult timp, caci efectiv mult timp nu mai este. Este posibil insa ca trezita sa nu poata trage in sus pe adormit, ci ultimul sa-i fie primei precum o piatra mare legata de picior si s-o traga in jos. Asadar, dupa o vreme de incercari, TREBUIE SA-L LASE. Daca nu sunt casatoriti, treaba e simpla. Daca sunt casatoriti dar nu sunt cununati treaba nu e chiar complicata: dupa o sumara si rapida imparteala a bunurilor, sa plece. S-o faca chiar de ar fi sa nu ia dupa ea atat cat era dreptul ei, deoarece conteaza mantuirea, nu averea de pe pamant. Daca au copii, sa nu ramana de dragul lor, cu atat mai mult cu cat n-au nevoie de un asemenea tata. Sa-i ia si sa plece, are bunul Dumnezeu grija de ei. Daca sunt cununati, e mai complicat. Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel:
„Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!
Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.
Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.
Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?”
Desigur, se poate intampla ca habaucul sa nu vrea sa se desparta si sa-i faca viata amara femeii, cu atat mai mult cu cat afla ticalosul ca regula ar impiedica-o pe ea sa plece …
Evident, se poate intampla si invers, ca el sa se fi trezit iar ea inca sa sforaie.
Care ar fi rezolvarea in cazul in care ei sunt deja cununati? Consider ca e de la caz la caz si bunul Dumnezeu, in marea sa mila, va face de un fel ca trezitul sau trezita sa nu cada, vazandu-i stradania. Si nu exclud posibilitatea ca, prin indrumarea duhovnicului, chiar sa se desparta.
Mai apare insa o problema legata de vremurile apocaliptice ce bat la usi. Mai sus am abordat chestiunea pentru timpuri sa le zicem normale. Nu mai e mult si vor veni timpuri teribile, inclusiv marea decizie: accepti sau nu semnul fiarei? Deci daca femeia e trezita iar el e anti crestin si cu totul pro SISTEM, consider ca primeaza refuzul insemnarii, indiferent de masurile ce le va lua pentru aceasta. Reamintesc ca semnul 666 se va impune prin imposibilitatea de a mai putea cumpara sau vinde ceva fara el. De fapt fara el te autoexcluzi din sistem si devii un paria. In acest caz, daca habaucul decide ca este util pentru intreaga sa familie sa se insemneze toti membrii ei, atunci, femeia trebuie sa fuga cat o vedea cu ochii. Iar daca are deja copii, trebuie sa-i ia cu ea neaparat. Dar vremea insemnarii nu vine brusc, peste noapte, ci este precedata de evenimente ce de fapt au si inceput. Ca atare, consider ca nu este bine sa fie lasate lucrurile pana in ultimul moment, ci trebuie privita posibilitatea despartirii cat mai in serios. Apoi mai este un aspect foarte important de luat in calcul. Evenimentele acestea premergatoare sunt ele insele o componenta foarte importanta in viata unui adevarat crestin. Sa mai stai in acest timp si cu un habauc indarantnic langa tine, deja te impiedica mult sa te pregatesti pentru ceea ce va urma.
VIDEO: homosexualul GEORGE MICHAEL la o nunta si un botez intr-o BISERICA ORTODOXA din Grecia …
Pentru cei ce nu cunosc, numele real al cantaretului este Georgios Kyriacos Panayiotou (1963 -), fost la trupa Wham!, este homosexual si are stramosi evrei (din partea mamei). Nu stiu daca a fost botezat ortodox.
FBI foloseşte profiluri false pe reţelele sociale (Facebook, MySpace, etc.) pentru a urmări suspecţi
Citez din articolul FBI uses phony profiles on social networks to track suspects:
FBI şi alte agenţii federale merg sub acoperire, cu profiluri false, pe Facebook, LinkedIn, MySpace şi alte reţele sociale, pentru a aduna informaţii şi pentru a comunica cu suspecţii, potrivit unui document intern al Departamentului de Justiţie.
Agenţii FBI, spre exemplu, au folosit Facebook pentru a afla detalii despre unde se află fugarul. Alţi investigatori pot verifica alibiul prin compararea poveştilor pe care un suspect le spune poliţiei cu tweet-urile trimise în acelaşi timp.
Un grup pentru protejarea drepturilor civile, Fundaţia Frontiera Electronică [The Electronic Frontier Foundation], a obţinut un document de 33 de pagini după ce a dat în judecată Departamentul de Justiţie.
Fundaţia plănuieşte să facă public documentul astăzi, pe site-ul propriu: http://www.eff.org.
Potrivit Associated Press, în document se spune că Facebook este „adesea cooperant cu cererile de urgenţă” de la anchetatorii federali, în timp ce avocaţii Twitter cer un mandat sau o somaţie înainte de a furniza informaţia despre clienţi.
Departamentul de Justiţie spune că asemenea investigaţii sunt legale şi sunt guvernate de reguli interne încă nedivulgate, spune Associated Press, citând din document.
Într-o secţiune, Justiţia discută cu proprii avocaţi, spunând că reţelele sociale sunt o „sursă valoroasă de informaţie pentru martorii apărării”.
„Informaţia înseamnă putere”, spune documentul. „Cercetaţi toţi martorii pe site-urile de socializare”.
În acelaşi timp, documentul îi avertizează pe oficialii organelor de drept înşişi să fie prudenţi atunci când adaugă judecători sau consilieri ca „prieteni” pe aceste site-uri de socializare.
Găsiţi un articol asemănător aici despre cum poliţia italiană a folosit Facebook pentru a urmări şi pentru a captura unul dintre cei mai căutaţi suspecţi ai mafiei din ţară.
Cititi va rog si:
FBI vrea sa fie pastrate evidentele tuturor site-urilor vizitate de catre populatie
DANION VASILE: Doctorul doctorilor
Doctorul doctorilor[1]
De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul. Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită.
Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…
***
Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de ciungi, de orbi, de surzi… Erau prea obosiţi ca să plece mai departe, aşa că s-au hotărât să rămână peste noapte în sat. Când au intrat într-o casă de oaspeţi, gazda le-a spus: „Satul nostru îl aşteaptă pe Marele Doctor. Aţi auzit ceva, se apropie de noi?”
Musafirii nu dăduseră niciun răspuns. Copilul tăcu, gândindu-se că dacă ar spune că nu ştie nimic de vreun mare doctor ar fi putut să îl întristeze pe cel care îi primise cu atâta bunăvoinţă la el în gazdă.
Dimineaţa, când să îşi ia rămas bun, călătorii îi văzură pe cei patru copii ai gazdei. Cele trei fete se jucau pe iarbă, dar copilul cel mai mare, un băiat frumos, stătea pe un scaun.
- E orb, le explică gazda, nu vede nimic…
- Îmi pare rău, tare rău, spuse copilul.
Îi era tare milă de băiatul orb, aşa că spuse:
- Of, dacă aş putea, i-aş da eu unul din ochii mei.
Străinul care îl însoţea îl întrebă în şoaptă:
- Eşti sigur?
Copilul întrebă:
- Da, sunt sigur, dar…
- Fie cum vrei tu, spuse Străinul. Îl atinse uşor pe faţă şi copilul îşi dădu seama că nu mai vede bine. După câteva clipe, copilul vru să deschidă ochii, dar îşi dădu seama că ochiul stâng avea pleoapele lipite. Privind cu dreptul, îl vedea pe copilul care înainte fusese orb sărind de bucurie.
- Văd, văd, văd…, striga acesta.
- Eşti sigur că vrei ca ochiul tău să rămână la el? – îl întrebă Străinul.
- Ce să zic… Da, vreau, spuse copilul cu hotărâre.
- Să mergem atunci, spuse Străinul. Şi porniră la drum.
La ieşirea din sat, văzură o casă dărăpănată. În faţa ei era un copil care se străduia să bea apă din găleata aflată pe marginea fântânii, dar îi era foarte greu, pentru că nu avea mâini. Copilul îl privi în ochi pe Străin, şi spuse cu voce tare:
- Dacă aş putea, i-aş da una din mâinile mele.
- Dă-i-o pe care vrei, îi spuse Străinul. Copilul întinse mâna stângă. Străinul îl trase de ea, şi mâna se desprinse din umăr, fără mare greutate.
- Eu o iau înainte, spuse copilul, nu vreau să ştie că e de la mine.
Copilul făcu câţiva paşi, apoi se ascunse după un copac. Îl văzu pe Străin cum apropie mâna de copil, şi mâna se lipi imediat. Copilul o mişca, nevenindu-i să creadă ochilor.
Străinul îşi continuă drumul. Copilul veni lângă el şi spuse:
- Dacă aş putea, mi-aş da şi viaţa pentru ceilalţi.
- Când te-am întâlnit, mi-ai spus că îţi doreşti să devii doctor. De asta am venit prin acest sat… Altfel… Uite, pentru că ai spus asta, ne vom schimba drumul. Plecăm în altă parte. Dar va fi mult mai greu decât până acum. Nu avem decât puţină hrană la noi şi avem de mers vreme de patruzeci de zile.
- Mergem, mergem… Cu tine îmi este bine oriunde aş fi.
Şi au plecat… Şi au mers departe, departe. Au urcat stânci, au mers prin ploaie, le-a fost foame, le-a fost sete, dar mergeau înainte. Când copilul simţea că nu mai poate, îl privea pe Străin şi sufletul său se umplea de putere.
Au mers până când au ajuns într-un sat cu case mari, bine îngrijite. Au bătut la prima poartă:
- Ziua bună, oameni buni, ne daţi şi nouă ceva de mâncare? – întrebă Străinul.
Nimeni nu îi răspunse, însă.
- Ce e cu ei, nu aud? întrebă copilul.
- Ba da, aud… Dar nu sunt primitori de străini.
- De ce? Până acum ne-au primit toţi, chiar şi cei săraci. Iar aceştia, care cred că au de toate…
- Aceştia au inima bolnavă, spuse Străinul. Nu iubesc, nu ştiu să iubească.
- Îi pot ajuta? Ce să fac pentru ei?… Dacă le-aş da inima mea, aş muri, nu-i aşa? – întrebă copilul. Şi nu aş putea ajuta decât un singur om. Eu aş vrea să-i ajut pe mulţi, zise copilul, privindu-l pe Străin.
- Dă-i fiecăruia o bucăţică din inima ta.
- Cât de mare?
- Vei simţi tu, unii vor avea nevoie de o bucată mai mare, alţii de alta mai mică.
- Bine, zise copilul. Aşa am să fac.
Copilul intră în curte, timid. Primul veni spre el un bărbat cu o faţă aspră care ducea o scară în spate. Înainte să îi spună ceva copilului, acesta îi aruncă în piept o bucăţică din inima lui. Bărbatul se schimbă, brusc, la faţă. Privirea îi deveni senină.
- Avem oaspeţi, oaspeţi de seamă, strigă către cei din casă. Bine aţi venit la noi, le spuse musafirilor.
Copilul se întoarse spre Străin şi îi zâmbi.
- Bine v-am găsit, spuse Străinul.
- Nu ştiu ce s-a întâmplat, v-am văzut la poartă de când aţi venit, dar eram prins cu treburile, zise gazda.
Soţia îi privea pe fereastră, mirată. Copilul se apropie de ea şi îi aruncă o bucăţică din inima lui. Femeia văzu cum copilul aruncă ceva înspre ea, dar nu îşi dădu bine seama ce s-a întâmplat. Simţea doar o căldură în piept. Şi ieşi să îi primească pe oaspeţi.
Copilul îl întrebă pe Străin:
- Mai sunt mulţi pe care i-aş putea ajuta? Simt o dorinţă din ce în ce mai mare de a da o parte din inima mea şi altora…
- Nu vrei să mănânci mai întâi? Ţi-e foame, doar…
- Mâncăm după aceea, spuse copilul.
- Du-te singur, îi spuse Străinul. Ştii ce ai de făcut. În satul acesta aproape toţi suferă de aceeaşi boală. Puţini au inima sănătoasă. Tu îi poţi ajuta şi pe ceilalţi să iubească…
Copilul plecă. Merse din casă în casă. Peste tot era întâmpinat cu răceală. Dar, când pleca, oamenii nu voiau să se mai despartă de el. Ceva însă se întâmpla. Pe măsură ce ajuta mai mulţi oameni, el îmbătrânea. Spre seară, arăta deja ca un bătrân de şaptezeci de ani. Mergea din ce în ce mai greu. Ajunse la prima casă din sat, la casa la care îl lăsase pe Străin. Intră, văzu mulţi oameni la masă, dar Străinul plecase. Încercă să intre în vorbă cu gazdele, dar acestea nu îl recunoscură. I-a întrebat:
- Ştiţi cumva, a trecut pe-aici un om străin de aceste locuri?
- Da, a trecut de dimineaţă. A plecat apoi repede, s-o fi dus să îl caute pe copilul cu care venise. A lăsat însă o scrisoare, a spus să o dăm celui care va întreba de el, zise bărbatul, întinzând scrisoarea bătrânului. Acesta luă scrisoarea, privindu-l pe bărbat în ochi. Bărbatul tresări, i se păru că a mai văzut acei ochi, dar nu îşi dădu seama când anume.
Bătrânul începu să citească:
„Copile, ai vrut să ajuţi bolnavii şi te-am ajutat. Ai dat mâna ta, ochiul tău altora. Acum le-ai primit înapoi”. Bătrânul îşi dădu seama că începuse să vadă şi cu al doilea ochi şi mâna stângă i se mişca de parcă nu i-ar fi lipsit niciodată. „Ai vrut însă mai mult, aşa că te-am adus la oamenii care au cele mai mari suferinţe. La cei sănătoşi la trup, dar cu inima bolnavă. Şi i-ai ajutat. Dăruind, ai dobândit… Priveşte spre pieptul tău. Inima e la locul ei, dar e mai mare. Cu cât ai dat mai mult, cu atât a crescut mai mult. Pentru că pe Mine M-ai primit în ea. Puterea Mea este puterea iubirii, puterea care biruie orice boală şi orice neputinţă. Puterea iubirii biruie moartea, pentru că Eu am biruit moartea. Alege, deci, ce fel de bolnavi vrei să ajuţi, pe cei bolnavi la trup sau pe cei bolnavi la suflet. Orice ai alege, Eu voi fi cu tine. Şi îţi vei da seama că nu am plecat de lângă tine, pentru că Mă vei simţi în inima ta…”
Bătrânul plângea, şi abia mai putea citi din cauza lacrimilor. Plângea, şi simţea cum inima îi arde în piept…
***
Copilul se sculă din somn brusc. În cameră era foarte frig, focul din sobă se stinsese. Dar inima îi bătea în piept cu putere. Şi îşi aminti visul… Privi apoi spre icoană şi recunoscu chipul Străinului…
Ani de zile l-a tot frământat visul acela. L-a frământat până ce a ajuns preot. L-a frământat şi după aceea, până când a ajuns la bătrâneţe. Şi, în toată viaţa lui, a simţit că inima i-a rămas plină de iubire pentru ceilalţi. Pentru că Îl primise în ea pe Cel ce este Iubire…
[1] Din volumul Taina iubirii. Poveşti pentru copiii mari şi mici (Editura Egumeniţa, 2006).
Pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul şi Iluminătorul Irlandei (383-461)
În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Patrick, Episcopul şi Iluminătorul Irlandei (383-461).
Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.
El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani. Sf. Patrick a avut două viziuni: în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.
Puţin mai târziu, s-a dus la Gaul şi a studiat preoţia în Auxerre, sub Sf. Germanus (prăznuit în 31 iulie). În cele din urmă, a fost sfinţit episcop şi i s-a încredinţat misiunea în Irlanda, urmându-i Sfântului Paladie (prăznuit în 7 iulie). Sf. Paladie nu a avut prea mult succes în Irlanda. După un an, s-a dus în Scoţia, unde a murit în anul 432.
Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei.
Cu toate că Sf. Patrick a avut rezultate deosebite în propovăduirea Evangheliei, el nu a fost nici primul nici unicul misionar în Irlanda. El a ajuns acolo în jurul anului 432 (deşi nu se ştie sigur anul), cam la un an după ce Sf. Paladie şi-a început misiunea în Irlanda. Pe coasta de sud-est mai erau şi alţi misionari activi, dar Sf. Patrick a avut cea mai mare influenţă în răspândirea cuvântului Evangheliei. De aceea, a rămas cunoscut drept “Iluminătorul Irlandei”.
Cartea sa autobiografică “Confesiuni” cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale. Patrick i-a mărturisit odată unui prieten că era tulburat de un anumit păcat pe care l-a comis înainte de a împlini 15 ani. Prietenul l-a asigurat că Dumnezeu se va îndura de el şi îl va milostivi, susţinându-l în numirea lui ca episcop. Mai târziu, însă, prietenul l-a trădat dezvăluind secretul lui Patrick, în încercarea de a-l opri să devină episcop. Mulţi ani de atunci, Sf. Patrick încă mai plângea pentru prietenul său care l-a umilit public.
Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. Se crede chiar că ar fi fost în pericol de moarte. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos.
Epistola sfântului către Coroticus este o lucrare autentică. În aceasta el denunţă atacul celor din Coroticus asupra uneia din congregaţiile sale. Lucrarea Lorica este atribuită tot Sfântului Patrick. În scrierile sale, putem citi despre conştientizarea chemării sfântului de către Dumnezeu, precum şi hotărârea şi smerenia sa în îndeplinirea misiunii. El se considera “un păcătos”, cel mai neştiutor dintre toţi, şi cel mai dispreţuit dintre toţi. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru reuşitele sale şi nu se bazează pe puterile sale. “Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El.”
Pe vremea când a înfiinţat Scaunul Episcopal în Armargh în 444, Sf. Patrick a mai avut şi alţi episcopi care-l ajutau, mulţi preoţi şi diaconi locali, încurajând dezvoltarea monahismului.
Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Mulţi cred acum că povestea alungării şerpilor din Irlanda nu are nici un fond istoric.
Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Muirchu spune că nu se ştie locul în care a fost îngropat Sf. Patrick. Sf. Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.
76 comments