ATENTIE MAXIMA: Autorităţile au recunoscut că VACCINUL împotriva gripei porcine produs de Institutul Cantacuzino A FOST TESTAT DOAR PE 150 DE OAMENI
Citez din articolul Studiile clinice, făcute pe genunchi: Doar 150 de voluntari, testaţi cu vaccinul A/H1N1:
Autorităţile au recunoscut că testarea vaccinului împotriva virusului gripal nou nu a fost făcută conform standardelor şi că studiile clinice vor continua şi după vaccinarea populaţiei. Primele 250.000 de doze au plecat joi în ţară
Vaccinul împotriva gripei porcine produs de Institutul Cantacuzino nu a fost testat suficient. Conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) susţine că a dat, totuşi, autorizaţia din cauza riscului pandemic. Studiile au fost făcute de o organizaţie de cercetare clinică, plătită, în urma încheierii unui contract, din banii Institutului Cantacuzino. „Vaccinul a fost testat doar pe 150 de oameni. Numărul acestora este relativ mic şi, în condiţii normale, am mai fi aşteptat până să dăm autorizaţia.
Studiile clinice vor continua şi după începerea imunizării populaţiei, iar cei care vor fi vaccinaţi vor fi urmăriţi foarte atent”, ne-a declarat joi doctor farmacist Robert Ancuceanu, vicepreşedinte al ANM.
Totuşi, joi, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai institutului susţineau că vaccinul a fost testat potrivit standardelor internaţionale de fabricaţie şi că are toate aprobările de calitate, siguranţă şi eficacitate. Primele 250.000 de doze de vaccin au plecat joi de la producător, Institutul Cantacuzino, spre direcţiile de sănătate publică din principalele zone cu focare – Bucureşti şi Moldova. Săptămâna viitoare urmează să plece şi celelalte 1.090.000 de doze. Într-o primă fază vor fi vaccinaţi personalul medical, poliţiştii, militarii şi lucrătorii de la frontiere, iar apoi vor fi imunizate şi celelalte categorii de risc: elevii de liceu şi studenţii. Jandarmii însoţesc dozele pretutindeni Joi, jandarmii păzeau atât intrarea în institut, cât şi maşina pregătită de plecare cu cele câteva cutii de doze. De altfel, toate transporturile de doze vor fi însoţite permanent de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vaccinul era pus în cutii obişnuite de carton, pe care scria „Cantgrip” şi precizarea „vaccin pandemic monovalent purificat fragmentat”. Fiecare fiolă conţinea specificaţia că este împotriva virusului A/H1N1.
Potrivit specialiştilor care au lucrat la vaccin, fabricarea sa a fost aproape similară cu cea a vaccinului obişnuit antigripal. „Am putea spune că nu e nici un fel de diferenţă între vaccinul antigripal al nostru, pe care îl fabricăm de 38 de ani, şi acesta. Nu am schimbat nici un reactiv. Doar că în loc de 45 de micrograme de substanţă activă, cât puneam în cel obişnuit, care conţinea trei tulpini, acum am pus doar 15 micrograme, pentru că avem o singură tulpină, cea trimisă de OMS. Aşa se face că, dacă de 38 de ani nu am avut reacţii adverse importante, ne aşteptăm ca la acesta reacţiile să fie mai mici sau cel mult egale”, ne-a declarat Margareta Mazilu, director de producţie la Institutul Cantacuzino. Vaccinul nu se va găsi în farmacii La vaccin au lucrat 110 oameni, sub pază militarizată, pe o tulpină primită pe 26 iunie, iar însămânţarea făcută pe ouă de găină embrionate a fost gata de pe 20 august. O singură serie de fabricaţie a durat 82 de zile. Autorităţile sanitare au precizat că vaccinul nu se va găsi în farmaciile cu circuit deschis şi, deci, nu va putea fi cumpărat la liber, pentru ca vaccinarea să se facă prima oară principalelor categorii de risc. OMS recomandă ca până la final 40 la sută din populaţie să fie imunizată, din care 5 la sută să fie personal din serviciile publice.
Până la sfârşitul anului viitor, România s-a angajat să producă 10 milioane de doze de vaccin. Potrivit vicepreşedintelui ANM, Robert Ancuceanu, anticorpii prezenţi în organismul uman recunosc într-o oarecare măsură virusul A/H1N1 şi luptă împotriva acestuia: „Faţă de virusul gripei aviare, care era teribil de virulent şi avea o mortalitate de 50%, virusul gripei porcine este mult mai blând. A/H1N1 este foarte imunogen, adică generează anticorpi şi organismul poate face faţă şi fără vaccin. Dat fiind faptul că de gripă se poate muri, este bine, totuşi, să ne vaccinăm”.
Comentariu saccsiv:
Nu a fost suficient testat, „A/H1N1 este foarte imunogen, adică generează anticorpi şi organismul poate face faţă şi fără vaccin”, mortalitatea este foarte mica, simptomele mult mai usoare decat la gripa normala, au aparut deja efecte negative grave in tarile unde s-a inceput vaccinarea, totusi lozica e aceeasi E BINE SA NE VACCINAM.
Cititi va rog si:
VIDEO: Zeci de cadre medicale refuza vaccinarea impotriva AH1N1. BRAVO LOR
Datoria totală a statelor lumii se apropie de 50.000 de miliarde de dolari. INTREBARE: LA CINE SUNT DATOARE?
Citez din articolul Datoria totală a statelor lumii se apropie de 50.000 de miliarde de dolari:
Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume pentru a depăşi criza financiară.
Nivelul datoriei suverane mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de Les Echos. Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie.
Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. “Fără nici o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară“, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s
Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008.
SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decât PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari.
VIDEO: Zeci de cadre medicale refuza vaccinarea impotriva AH1N1. BRAVO LOR
Citez din articolul Zeci de medici si asistente au refuzat vaccinarea impotriva AH1N1:
Cu o zi inainte de inceperea campaniei de imunizare impotriva virusului AH1N1, zeci de medici si asistente si-au anuntat refuzul de a fi vaccinati cu serul produs de Institutul Cantacuzino.
“Refuzam sa fim cobai si sa ne vaccinam fara sa stim care sunt efectele adverse ale vaccinului impotriva virusului AH1N1“
Cadrele medicale sustin ca nu stiu nimic despre efectele adverse ale vaccinului si ca, in aceste conditii, nu vor accepta sa fie imunizati, potrivit Stirile ProTV.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii sustin ca vaccinarea nu este obligatorie, dar este recomandata. Vaccinul autohton ar fi similar celui de gripa sezoniera, iar reactiile adverse ar fi minore: roseata in locul intepaturii, stari febrile sau, in cel mai rau caz, alergii.
Reprezentantii celor 500.000 de studenti au anuntat ca accepta imunizarea impotriva gripei porcine care incepe astazi.
Pe lista prioritara de vaccinari sunt si jumatate de milion de elevi de liceu. Multi parinti nu stiu inca daca sa dea minorilor permisiunea pentru vaccinarea impotriva gripei provocate de virusul AH1N1.
Inregistrarea video o puteti viziona la:
Zeci de doctori si asistente anunta ca refuza vaccinarea impotriva AH1N1:
Cititi va rog si:
VIDEO: Gravele urmari ale vaccinarii in masa impotriva gripei porcine din … 1976
PROPUNERE DE STUDIU: Doctorul neurochirurg Russell Blaylock demasca manipularile pe seama H1N1
VIDEO: Un episod al serialului “V” de la ABC prezinta extraterestrii reptilieni ce folosesc vaccinul anti-gripal ca arma biologica …
Citez din articolul ABC’s V Series Plays On Vaccine Fears, semnat de Paul Joseph Watson si postat pe site-ul Prison Planet.com, pe 25 noiembrie 2009:
Serialul V(Vizitatorii) al televiziunii ABC vorbeste despre frica unor vaccinuri
Intriga este despre o conspiratie extraterestra de a injecta oamenii cu o arma
biologica deghizata ca un vaccin anti-gripal.
Arta ce imita viata reala sau revelatie a metodei? Redifuzarea remake-ului serialului dramatic al ABC din 1980 numit “V” a creat o distantiere in primul sau sezon cu o intriga interesanta – o conspiratie din partea conducatorilor extraterestri rai de a injecta oamenii cu o arma biologica deghizata ca un vaccin anti-gripal.
“Resistenta a descoperit un complot al unui Visitator [nota saccsiv: reptilian extraterestru] de a injecta oamenii cu o substanta chimica ciudata,” rezuma un jurnalist al LA Times referindu-se la ultimul episod.
“Crezand in mod gresit ca suplimentul de vitamine care il anunta Anna la televiziune este tinta complotului lui Peter Combs (supliment presupus a lupta impotriva cancerului si a incetini imbatrinirea), Erica, Jack si Ryan fac o descoperire socanta la un depozit, descoperirea care arata ca este si mai inselatoare.
Descoperind dovezi ale unui experiment pe subiecti umani, ei isi dau seama ca suplimentele de vitamine sunt praf in ochi pentru a distrage atentia de la amenintarea reala: vaccinul gripei. Depozitul este plin de vaccinuri care au fost “aranjate” si intentionate a fi raspandite in ziua urmatoare.”
Sau dupa cum o descrie alt jurnalist, “Erica, Ryan, Georgie si Parintele Jack au petrecut ceva timp cunoscandu-se unul pe altul in acest episod. Planul lor este de a ii demasca pe Vizitatori pentru ceea ce sunt si incep prin a incerca de a stopa initiativa lor in domeniul Sanatatii. Mai pe scurt, ei invadeaza un depozit si afla ce experimentau Vizitatorii cu unele medicamente pe oameni omorandu-i. Ei planuiau sa distribuie aceste injectii letale amestecandu-le cu Vaccinurile Anti-gripale. Erica isi da seama ca Anna exploateaza predictibilitatea oamenilor ca orice frica asupra sanatatii lor ii va determina pe acestia sa isi faca vaccinurile anti-gripale in masa.”
Faptul ca scriitorii scenariului al unui astfel de spectacol de prima mana au ales sa ruleze acest scenariu in acelasi timp in care in intreaga lume se incearca oprirea respingerii in masa a vaccinului anti-gripal datorita temerilor asupra sigurantei lor este o sinteza fascinanta.
Precum am subliniat mai sus, autoritatile au fost disperate in a convinge ca vaccinul este sigur ca parte a unei imense campanii publice, fara sa explice de ce membrii foarte apropiati ai elitei au avut acces special la variate fara-aditivi ale vaccinului care nu contin ingrediente precum mercur sau squalena care sunt continute in vaccinul public.
Impartirea vaccinului a fost limitat la mult mai putini oameni decat intentiona guvernul initial, in parte datorita aprovizionarii in cantitate mica si partial datorita celor 50% de americani care au refuzat sa faca injectia. Eforturile guvernului de a inlatura ingrijorarile legate de efectele secundare vor incepe probabil sa se inteteasca pe masura ce mai multe loturi de vaccin devin disponibile.
Stim ca fapt sigur ca propaganda guvernului si punctele lor de vedere sunt inserate in emisiunile sau serialele populare de la televiziune ca pe o rutina de baza, dar ar putea intregi intrigi sa fie tesute pe o astfel de agenda?
Unii cinici vor putea sugera ca insusi scenaristii serialului “V” ce scriu despre tema vaccinului fac un exercitiu ce arata care este metoda reala, in spiritul episodului Lone Gunmen difuzat cu sase luni inainte de evenimentele tragice de la 11 septembrie 2001 care regizau o poveste despre elemente straine in cadrul guvernului ce reuseau sa loveasca cu un avion turnurile World Trade Center prin telecomanda pentru putea lansa un nou razboi in Orientul Mijlociu.
Vizionati un trailer al episodului serialului V mai jos:
Comentariu saccsiv:
Scriam in articolul FITI FOARTE ATENTI DE UNDE VA INFORMATI! Alex Jones va invita sa faceti parte din RENASTEREA SPIRITUALA A SECOLULUI 21 …, ca nu sunt de acord cu „solutiile” oferite de Alex Jones si cei din jurul sau. V-am prezentat insa acest articol deoarece informatia prezentata este foarte interesanta.
Iata episodul ce prevedea atacurile de la 11.09.2001
Cititi va rog si:
Inca de cand a aparut serialul „V”, de anul acesta, era limpede ca va fi plin de mesaje:
VIDEO: Seria „V” de la ABC prezinta REPTILIENI invadand pamantul. Oare de ce l-au produs?
De ce insa a aparut acest mesaj intr-un serial foarte vizionat? In conditiile in care din ce in ce mai multora le este teama de vaccinul impotriva gripei porcine? Sa ne amintim si de:
O istorie cu spioni ce alimenteaza din plin asa zisa „teoria conspiratiei” …
De ce pe de o parte oficialitatile ne spun sa ne vaccinam:
Dar pe de alta parte apar astfel de mesaje terifiante? Probabil deoarece si aceasta miscare se incadreaza in cele ce le descriam in articolul:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Cititi va rog si:
VIDEO: Simboluri ale NOII ORDINI MONDIALE pe aeroportul international din DENVER
ATENTIE LA TROIAN
Citez din articolul “Cand esti, sa intrii sa imi zici daca o sti” – Troianul care “vorbeste” romana pe Messenger face furori. Utilizatorii sunt sfatuiti sa nu deschida link-urile
Utilizatorii de programe de mesagerie instant au fost si sunt bombardati cu mesaje dubioase ce contin link-uri catre un blog ce pare onest, insa indeamna utilizatorii sa descarce un fals codec ce se dovedeste a fi un virus informatic. “Cand esti, sa intrii sa imi zici daca o sti“, e un mesaj pe care mii de utilizatori romani l-au vazut pe “Mess” in ultimele zile, reprezentantii Kaspersky Lab, contactati de Hotnews.ro sfatuiesc oamenii sa nu deschida link-urile si mai ales sa nu descarce codec-ul.
“Website-ul indicat in link-ul primit directioneaza utilizatorul catre un blog aparent onest, nu catre un fisier executabil, care ar putea fi suspectat ca fiind malware. Odata ajuns pe blog-ul respectiv, vizitatorul este rugat sa descarce un „codec” sau „plug-in” special pentru a vedea continutul video publicat pe acel site. Bineinteles, fisierul descarcat nu este altceva decat un virus”, spun cei de la Kaspersky, intr-un comunicat.
Falsul codec ar fi fost descarcat de 10.000 de oameni in mai putin de 24 de ore, conform statisticilor de la fisier.ro. Stefan Tanase, Senior Researcher Kaspersky Lab, a spus pentru Hotnews.ro ca acele computere care ajung sa fie infectate devin expuse multor pericole: utilizatorilor li se pot fura parolele, operatiunile de online banking devin riscante, iar computerele respective pot deveni vectori in trimterea de malware. Mesajul este in limba romana, este insistent, aparand de mai multe ori, iar utilizatorul e indemnat in mod repetat sa deschida pagina respectiva. Trebuie remarcat, ca lucru ce trebuie sa starneasca atentia, ca exista greseli gramaticale, cum ar fi intrii, scris gresit cu doi “i”, sau “sti”, cu doar unul singur…
“Acesta este un exemplu al unei adevarate strategii de inginerie sociala”, spune Tanase. „Mesajele vin de la unul dintre prietenii pe care ii avem in lista de Messenger, pe linii de text diferite, imitand perfect o conversatie reala. Majoritatea dintre noi avem incredere in persoanele cu care interactionam zilnic online, de aceea nu le suspectam ca ar putea avea intentii malitioase. Astfel se explica si numarul mare de accesari ale link-ului respectiv.
Kaspersky spune ca utilizatorii programelor sale antivirus sunt protejati si adauga ca a notificat fisier.ro pentru a șterge programele malware, dar si blogspot.com pentru a șterge blog-urile ce raspandesc atacul.
Trebuie precizat ca astfel de link-uri au fost primite de numerosi utilizatori si in cursul diminetii de joi.
Cititi va rog si:
INTERESANT DE STUDIAT: S-a publicat o jumatate de milion de mesaje din ziua atentatelor din 11 septembrie 2001
Citez din articolul “Mesajele groazei” de la 11 septembrie 2001:
Site-ul Wikileaks.org, specializat in difuzarea de continuturi sensibile, a inceput ieri publicarea a sute de mii de mesaje trimise in SUA pe pagere in ziua atentatelor din 11 septembrie.
Aproape o jumatate de milion de astfel de mesaje trimise pe pagere vor fi facute publice. Primul a fost trimis pe 11 septembrie la ora 3:00 dimineata, cu cinci ore inainte de primul atentat, relateaza AFP, citat de NewsIn.
Site-ul nu mentioneaza cum a obtinut aceste mesaje, dar mai multe bloguri specializate in noiile tehnologii le considera veridice.
“Speram ca aceste dezvaluiri vor duce la o intelegere mai nuantata a evenimentelor si a consecintelor lor dramatice“, subliniaza site-ul.
Printre mesaje figureaza unele apartinand politiei din New York, serviciilor de urgenta si chiar Pentagonului.
Daca majoritatea nu au legatura cu atentatele soldate cu aproape 3.000 de morti, unele sunt insa marturie a intensitatii dramei. La ora 8:50, cateva minute dupa ce primul avion a lovit unul dintre turnuri, un mesaj spune: “Un avion a intrat in turnurile gemene. Este ingrozitor”. Un minut mai tarziu, un alt mesaj spune: “World Trade Center este in flacari!!! Nu este o gluma”.
La ora 8:53, un mesaj identificat ca venind de la politie semnaleaza: “Posibila explozie la World Trade Center. Nivel 3 de mobilizare”.
WikiLeaks se prezinta ca un site lansat de disidenti chinezi si le permite internautilor sa denunte regimurile autoritare publicand documente compromitatoare, fara ca cei care le posteaza sa poata fi identificati.
Iata si traducerea paginii de pornire a site-ului http://911.wikileaks.org/:
De miercuri, 25 noiembrie 2009, ora 3AM pana la ora 3AM a doua zi (ora coastei de est a Statelor Unite) WikiLeaks a prezentat o jumatate de milion de texte interceptate ale pagerelor din Statele Unite. Interceptarile acopera perioada de 24 de ore din jurul datei de 11 septembrie 2001, cand au avut loc atacurile din New York si Washington.
Mesajele au fost difuzate ‘in direct’ catre comunitatea globala – sincronizate cu perioada din zi cand au fost trimise. Primul mesaj a fost pe 11 septembrie 2001 la ora 3AM, cu cinci ore inaintea primului atac si ultimul cu 24 de ore mai tarziu.
Pagerele sunt folosite in general doar de persoane ce se afla pe pozitii oficiale. Mesajele din arhiva cuprind de la schimburile de informatii dintre Pentagon, FBI, FEMA si departamentul de politie din New York pana la raporturile greselilor din computerele de la bancile de investitie din World Trade Center.
Arhiva reprezinta o inregistrare complet obiectiva al unui moment definitoriu ce a avut loc in vremea noastra. Speram ca intrarea acesteia in recordul istoric va duce la o intelegere nuantata a modului in care acest eveniment a dus la moarte, oportunism si razboi.
Utilizatorii de Twitter for folosi #911txts. Va vom tine la curent la adresa: twitter.com/wikileaks.
Observatiile pot fi postate la reddit. Va rugam sa votati la domeniul material important.
Va rugam sa va amintiti sa ne asigurati suport in munca noastra.
Un index al mesajelor in gasiti aici.
Toate mesajele pot fi descarcate aici ca un singur fisier.
Cititi va rog si:
11.09.2001 … SI LUMEA S-A SCHIMBAT sau de la ce ni se trage iminentul Big Brother








3 comentarii