Unul din efectele declansarii artificiale a crizei: G 20 va modela NOUA ORDINE economica MONDIALA
Reiau articolul Summit-ul G20 modelează o nouă ordine economică mondială:
Concluziile primei zile a summit-ului liderilor G20 de joi şi vineri de la Pittsburgh, SUA, reflectă o nouă realitate globală, în care ţările cu economii emergente joacă un rol mai important în definirea politicilor care guvernează sistemul economic mondial, potrivit unei analize Reuters, preluată de Mediafax.
Prin transformarea G20 în noul for de coordonare economică globală şi creşterea influenţei mondiale a marilor economii emergente, precum China şi India, marile puteri ale lumii îşi iau un angajament de cooperare strânsă chiar şi după ce criza financiar va ajunge la final, iar recesiunea se va încheia.
Totodată, adoptarea G20 ca principal consiliu economic mondial ridică întrebări legate de soarta Grupului celor 8 naţiuni puternic industrializate. Unele voci consideră că G8 ar putea să dispară cu timpul, dar diplomaţii aflaţi la Pittsburgh spun că forul îşi va continua activitatea, dar se va concentra pe probleme non-economice.
De la formum ministerial, la “grup al liderilor mondiali”
Structura G20 a fost modificată anul trecut în urma turbulenţelor severe de pe pieţele financiare, devenind dintr-un “forum ministerial” un “grup al liderilor mondiali”, notează Reuters.
Chestiunile convenite joi de liderii G20 reprezintă victorii importante pentru preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care găzduieşte primul summit internaţional important de la învestirea în funcţie de la începutul acestui an.
Obama a insistat, de la câştigarea campaniei electorale de la finele anului trecut, pentru schimbări în arhitectura sistemului financiar global prin care marile puteri să recunoască importanţa Chinei şi altor economii emergente mari.
Statele Unite au propus în acest sens transferarea a 5 puncte procentuale din drepturile de vot din conducerea Fondului Monetar Internaţional de la ţările dezvoltate către cele emergente. Viteza cu care liderii G20 au fost de acord cu această măsură (dacă deciziile preliminare de joi sunt adoptate oficial) este surprinzătoare, pe fondul sensibilităţilor politice care înconjoară subiectul, din moment ce Europa va înregistra cea mai semnificativă “diluarea” a influenţei pe scena globală, se arată în analiza Reuters.
În plus, creşterea puterii globale a ţărilor emergente ar putea ajuta şi eforturile lui Obama pe un alt plan. Liderul de la Casa Albă încearcă, de la începutul mandatului, să determine marii exportatori, precum China, să se concentreze mai mult pe consolidarea cererii interne, pentru a ajuta economiile cu un ritm de creştere mai redus, precum SUA, să găsească noi pieţe de export.
Comunicatul preliminar pregătit de G20 arată şi că liderii celor mai puternice economii ale lumii au convenit ca şeful FMI să fie selectat în funcţie de calificări, şi nu de naţionalitate, decizie semnificativă din moment ce şeful FMI a fost întotdeauna european, iar cel al Băncii Mondiale american, potrivit Reuters.
Cititi va rog si:
SNAP ANALYSIS: New world economic order takes shape at G20
Deci va fi dupa cum a spus si GORDON BROWN: „G20 va fi principalul consiliu mondial de guvernare economica”.
Si iata cum se creioneaza cele ce le avertizam acum un an:
• Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE
Mai trebuie subliniata minciuna din ultimul paragraf al articolului din Capital: „au convenit ca şeful FMI să fie selectat în funcţie de calificări, şi nu de naţionalitate, decizie semnificativă din moment ce şeful FMI a fost întotdeauna european, iar cel al Băncii Mondiale american”. Asta pentru ca au fost aproape toti … evrei. Cititi va rog si:
Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA
Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 2): FMI (Fondul Mondial International)
Si nu orice evrei, ci din cei aflati in slujba ELITELOR precum familia Rockefeller.
De ce aceasta miscare de „predare a stafetei”? Deoarece Federal Reserve, FMI, BANCA MONDIALA si intregul sistem financiar-bancar va reprezenta imaginea NOII ORDINI MONDIALE, dar nu cea reala … Pentru a intelege insa care este planul, cititi va rog articolul:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
G 20: FILMARI CE NU LE VEDETI LA STIRI. Politia ataca studentii Universitatii din Pittsburgh. DE CE?
Iata ce ne spune Realitatea:
“Ciocniri la Pittsburgh între scutieri şi manifestanţii adunaţi în faţa Universităţii din oraş, la câteva ore de la încheierea Summitului G20.
În jur de 40 de demonstranţi s-au adunat în urma unui apel lansat pe internet, pe o reţea de socializare. Tinerii voiau să protesteze faţă de brutalitatea poliţiei. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa manifestanţii.
Sute de studenţi din căminele universităţii au ieşit în stradă pentru a urmări protestele, dar nu au luat parte la manifestaţie. Câteva persoane au fost reţinute pentru audieri.”
Este un mod de prezentare a unei informatii tipic pentru mass-media, iar imaginile redate de Realitatea sunt cu totul nesemnificative. Iata insa mai jos cateva filmulete care arata actiunea politiei impotriva studentilor:
Stirea nu este pe prima pagina a ziarelor si nici nu se deschid emisiunile de stiri cu aceasta informatie. Iar de redat imaginile … nici atat.
Dupa cum puteti observa, victimele nu sunt anarhisti, ci simpli studenti.
Anarhistii si-au facut insa treaba mai inainte:
VIDEO: Proteste anti-capitaliste la summit-ul G 20 (24-25 septembrie, Pittsburgh)
Cititi va rog si:
GORDON BROWN: „G20 va fi principalul consiliu mondial de guvernare economica”
Conform articolului G20 will become main economic council: UK’s Brown
“Liderii globali vor institutionaliza G20 ca principalul consiliu mondial de guvernare economica“, a spus joi Gordon Brown,premierul britanic.
Inainte de a zbura la Pittsburgh pentru al treilea summit al liderilor G20, Gordon Brown a spus reporterilor ,in cadrul unei intruniri ONU,ca acest organism se va intalni de acum inainte regulat, avand o noua organizare.
“Ceea ce incercam este sa sa cerem un nou sistem international de cooperare economica mondial“, a spus el.
“Nu s-a mai intamplat pana acum.Am avut G8,am avut mai multe organizatii, si avem o sansa de a realiza un imens succes prin cooperarea economica internationala.”
Brown a spus ca Shriti Vadera va renunta la postul de ministru si va deveni consilier al presedintiei G 20,colaborand strans cu Coreea de sud, care va prelua presedintia grupului in 2010.
“Expertiza sa in acest domeniu este ca nu exista nimeni mai bun pentru aceasta slujba .Ministrul comertului Mervyn Davies va prelua responsabilitatile ministeriale ale lui Vadera.”
Brown a afirmat ca era important ca liderii sa fie de acord in ceea ce priveste sustinerea economiilor propriilor tari prin pachete de sustinere pentru economia lor,deoarece reechilibrarea economica este fragila. El a spus ca nu se asteapta in aceasta saptamana nici o discutie in G20 legata de moneda chineza.”Ne-ar placea sa vedem ca China importa mai mult”.
Brown a specificat ca exista in economia mondiala sapte trilioane rezerve in $ destinate schimburilor externe , care nu au fost folosite “neaparat intr-o maniera eficienta “.
El a afirmat ca a propus ca FMI sa vina cu o schema de asigurare care sa diminueze nevoia unor tari de a acumula rezerve,astfel incat acele fonduri sa poata fi folosite la sustinerea propriei economii.
Inainte de a zbura spre Pittsburgh, in cursul zilei de joi,Brown a avut o intalnire la Consiliul de Securitate ONU, pentru neproliferarea nucleara .
” Ne apropiem de un moment al adevarului cu IRAN”, a spus Brown.”Vom propune sanctiuni complete , mult mai severe“.
Intrebat in legatura cu tensiunea dintre el si presedintele Obama, Brown a spus ca dovada relatiei dintre ei sunt scopurile si actiunile lor comune.
“Relatia speciala este stransa si devine si mai puternica, pentru ca exista un scop comun“,a spus el.
Cititi va rog si:
ISRAELUL VA ATACA IRANUL ANUL ACESTA, daca Vestul nu va sanctiona Teheranul
Barak Obama, Gordon Brown si NOUA ORDINE MONDIALA – video
FEDERAL RESERVE recunoaste unele operatiuni secrete cu AUR …
Conform articolului Federal Reserve Admits Hiding Gold Swap Arrangements, GATA Says:
FED a dezvăluit către GATA (Gold Anti-Trust Action Comittee Inc.) că deţine acorduri gold swap cu bănci străine, acorduri de care nu doreşte ca publicul să afle.
Dezvăluirea, afirmă GATA, contrazice dezminţirile făcute de FED către GATA în 2001 şi sugerează că într-adevăr FED este implicată foarte tare în acţiunea internaţionala de manipulare ascunsă a băncilor centrale în domeniul preţului la aur în particular şi al pieţelor de valută în general.
Dezvăluirea FED a avut loc în această săptămână printr-o scrisoare către avocatul din Washington al GATA, William J. Olson of Vienna, Virginia (http://www.lawandfreedom.com/ ), scrisoare prin care se contestă recursul administrativ al GATA referitor la cererea către FED pentru libertatea informaţiei în legătură cu tranzacţiile gold swap , tranzacţii în care aurul monetar este schimbat temporar între băncile centrale sau între băncile centrale şi băncile cu rezerve de aur. (Consultaţi tratatul Fondului Monetar Internaţional în legătură cu tranzacţiile gold swap aici: http://www.imf.org/external/bopage/pdf/99-10.pdf).
Srisoarea, din data de 17 septembrie, redactată de unul din membrii conducerii FED, Kevin M. Warsh (citiţi despre el aici: http://www.federalreserve.gov/aboutthefed/bios/board/warsh.htm), fost membru al Grupului de Analiză Prezidenţială asupra Pieţelor Financiare, detalia poziţia FED cu privire la faptul că rapoartele tranzacţiilor gold swap cerute de GATA sunt absolvite de a fi dezvăluite prin Hotărârea SUA de Libertate a Informaţiei.
Warsh a scris în parte: “În legătură cu recursul dumneavoastră, am confirmat faptul că datele din Excepţia 4 se referă la informaţia confidenţială financiară sau comercială în legătură cu operaţii ale băncilor FED, informaţie ce a fost obţinută conform înţelesului Excepţiei 4. Aceasta include informaţii în legătură cu acordurile swap cu băncile străine în numele Sistemului FED şi nu genul de informaţie ce este dezvăluită în mod obişnuit publicului. Această informaţie v-a fost ascunsă pe drept cuvânt.“
Când GATA a descoperit în 2001 o referire la tranzacţiile gold swap în procesele verbale din 31 ianuarie – 01 februarie 1995 ale întâlnirii Comisiei Federale a Operaţiunilor de Piaţă Monetară a FED şi a presat-o pe aceasta, prin doi senatori ai Statelor Unite, ca o explicaţie, Preşedintele FED Alan Greenspan a negat faptul ca FED ar fi implicată în orice fel de tranzacţie gold swap. Greenspan a facut de asemeni şi un memorandum scris de oficialii FED care au citat din procesul verbal FOMC în legătură cu tranzacţiile gold swap, în care Consilierul Juridic General al FOMC, J. Virgil Mattingly a negat că ar fi făcut comentarii de vreun fel în legătură cu acest subiect. (Vedeţi: http://www.gata.org/node/1181)
Scrisoarea către GATA a FED din 17 septembrie ce confirma faptul că FED realizează tranzacţii gold swap poate fi găsită aici:
http://www.gata.org/files/GATAFedResponse-09-17-2009.pdf
În timp ce scrisoarea, afirmă GATA, este departe de a fi prima recunoaştere oficială a trădării băncii centrale prin îngheţarea preţului aurului (pentru documentare: http://www.gata.org/node/6242 şi http://www.gata.org/node/7096), aceasta soseşte într-un moment de răscruce pe piaţa monetară si cea a aurului. Dolarul american arată o slăbire fără precedent, preţul aurului arată o întărire fără precedent, băncile centrale ale Europei de Vest par a se retrage de pe pieţele de aur şi de leasing, iar Fondul Monetar Internaţional este presat să preia conducerea în schema îngheţării preţului la aur prin vânzarea acestui metal preţios din aşa zisele sale rezerve proprii sub paravanul asigurării suportului financiar către ţările sărace.
GATA va face tot posibilul să declanşeze un proces la Curtea Federală pentru a apăra cerea libertăţii de informare împotriva negării FED. Cu toate că acest lucru necesită mii de dolari, acceptarea FED că intenţionează să ascundă documentaţie despre tranzacţiile sale gold swap demonstrează faptul că un astfel de proces va avea o ţintă precisă şi nu va fi doar o expediţie de pescuit.
Pentru un astfel de proces şi pentru obiectivele sale de eliberare a pieţelor de metale preţioase pentru a le face juste şi transparente, GATA cere ajutor financiar din nou de la public şi de la toate companiile miniere de aur şi argint care nu se află la mila guvernelor şi băncilor manipulatoare de pieţe. GATA este recunoscută de către Serviciul Intern de Venit al SUA ca fiind o organizaţie educaţională non-profit şi apărătoare a drepturilor civile şi contribuţiile îndreptate către aceasta sunt scutite de taxă federală în Statele Unite. Pentru informaţii despre cum se poate dona către GATA citiţi aici:
Oamenii pot de asemeni ajuta GATA prin aducerea acestei informaţii în atenţia organizaţiilor de ştiri financiare pentru a le grăbi să investigheze implicarea FED în tranzacţiile gold swap şi în particular în îngheţarea preţului la aur (şi argint).
E bine sa ne reamintim cate ceva din istoricul FED:
In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie.
Dupa criza artificiala din 1907, “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …
Acesta, dupa o vizita la greii din finante banci europeni (Rothschild si prietenii), in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se intalneste cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan),in cel mai mare secret posibil, si pun bazele Federal Reserve, in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “banca nationala“ creata de banci private. De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson, influentat fiind de Bernard Baruch.
Cititi va rog si articolelel:
FEDERAL RESERVE = Rothschild, Rockefeller, Lazard, Warburg, Lehman, Kuhn Loeb, Goldman Sachs?
Cu alte cuvinte ELITELE controleaza FED, precum si sistemul financiar-bancar. Cu toate acestea, a inceput sa fie luata la intrebari. Cititi va rog si:
O judecatoare a decis: FEDERAL REZERVE trebuie sa prezinte documente importante
Cum de se pun tunurile pe FED, cititi va rog in articolul:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
NOTA:
Cuvintele scrise cu litere rosii, ingrosate si subliniate sunt hiperlink-uri spre articole din acest blog si care detaliaza activitatea respectivelor personaje, organizatii sau evenimente
Pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul
În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.
Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.
Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.
Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt, unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se, iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care, sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a ucenicului sau Prohor.
Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine, s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea, dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea, apostolul zise catre demonul care se afla acolo: “Tie zic, demone spurcat, câta vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul, marturiseste!” Iar demonul striga tare: “De când locuiesc aici sunt doua sute patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra”. Zise drept aceea sfântul: “Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa nu mai locuiesti în acest loc”. Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.
Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.
Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau si cu toate slugile sale.
Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte, încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.
A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: “Preotii lui Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: “Nu vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va aduce la mine, si-l voi da la judecata”. Iar Ioan zise: “Ai mai fost trimis vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?” Si zise duhul: “Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat”. Atunci Ioan zise: “Pentru ce-l ascultati?” Si zise duhul: “Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l ascultam si noi pe el”.
A zis Ioan: “Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri”. Si îndata duhul cel viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: “Oameni orbi si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce zice”. Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: “Tânarule, traieste tatal tau?” Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: “Cu ce moarte?” Iar acela raspunse: “A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat”. Iar Chinops zise catre Ioan: “Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu”. Iar Ioan zise: “Nu m-a trimis Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti”. Deci zise Chinops catre tot poporul ce sta acolo: “Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu”. Si l-au tinut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: “Mare esti Chinops si nu este altul afara de tine”. Si fara de veste iesi Chinops din mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise catre copil: “Acesta este tatal tau?” Si zise copilul: “Acesta este, doamne”, si se închinara toti lui Chinops.
Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: “Daca veti vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau”. Si întreba pe unul din cei de fata: “Ai feciori?” El zise: “Am avut, dar l-a ucis oarecine cu viclesug”. Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: “Acesta este fiul tau? Si acesta este cel ce l-a ucis?” Si zise omul: “Asa, doamne”. Iar Chinops zise catre Ioan: “Te miri de acestea?” Iar Ioan zise: “Nu ma mir, ci mi-e mila de sufletele ce pier prin tine”.
Si se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el, speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: “Curând ti se vor dezlega semnele si tie”. Acestea auzind poporul si pornindu-se asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si mergând în locul acela a zis catre Ioan: “Vrând sa te fac de mai mare rusine te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea puterea mea si te vei rusina”. Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: “Mare esti Chinops si nu este altul ca tine”. Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a rugat catre Dumnezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata mântuitoarea propovaduire.
Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.
Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si cautând la cer a început a zice: “La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu”… si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes, pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari. Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.
Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: “A adormit în Asia, mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos”. Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: “Ioan, fratele lui Iacov, propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo, iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au aflat”. Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: “Acest Ioan la sfârsitul Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste, poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a Evangheliei dupa Ioan”.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Hira, care prin sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Ghedeon, care mai înainte a vazut Nasterea lui Hristos, prin roua lânii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Text preluat de la:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie26.htm
DANION VASILE: „Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Română”
Citez integral articolul Danion Vasile: Pozitia mea eclesiologica
„În ultima vreme au apărut pe internet diferite acuzaţii la adresa mea, cum că m-aş fi rupt de Biserica Ortodoxă Română şi aş fi trecut la Biserica de stil vechi. Lucrurile au luat însă o turnură specială: am ajuns să fiu nr. 1 în clasamentul „ereticul anului” – cu 25% din voturi, la un sondaj realizat de un blog cvasi-anonim care vrea cu orice chip să facă rating. Printre cei propuşi erau părintele Iustin Pârvu şi alte nume de referinţă pentru ortodoxia românească, dar şi un nume mai puţin cunoscut precum: „EMILIAN DE LA RUNC – gherasimistul de la Runc – (pentru necunoscători: gherasimiştii sunt o sectă care îi dau gurului lor – acum decedat – cinstea ce i se cuvine persoanei Mântuitorului. Ex: «Sfinte» Gherasime «Mântuitorul» nostru, mântuieşte-ne pe noi…Nu-i aşa că aţi rămas şocaţi?)” Caracterizarea aceasta are toate şansele să fie total inexactă, câtă vreme părintele Iustin este numit „GURU JUSTIN – iubitorul de sectanţi”.
Sfinţii Părinţi ne învaţă să primim orice defăimări, dar atunci când suntem numiţi eretici să nu primim această ocară.
Eu mărturisesc, cu toată convingerea, învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, primesc toate canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale. Dacă sunt acuzat că sunt eretic, să mi se aducă o singură dovadă, din cărţile, conferinţele sau emisiunile la care am fost invitat. Nu sunt şi nici nu pretind că sunt infailibil. Dar, dacă există ceva în învăţătura Sfinţilor Părinţi care contrazice vreuna din ideile mele, mă lepăd de ideea mea şi primesc ceea ce au învăţat Sfinţii Părinţi. Câtă vreme nu se aduce nicio dovadă a pretinsei erezii în care mă aflu, e cazul ca acuzatorii să se justifice.
În topul în care părintele Iustin e nominalizat ca iubitorul de sectanţi eu am fost nominalizat ca iubitorul de stilişti, cu precizarea: „a obţinut această nominalizare în urma numeroaselor articole stiliste de pe blogul său”. Aşa cum se poate vedea din blog-ul meu, nu am scris niciun material legat de problema schimbării calendarului. Tot ce am făcut a fost să preiau anumite materiale, cum ar fi Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920 sau deciziile Sinodului din 1948 sau diferite alte articole, pe care le-am crezut edificatoare pentru această problemă.
Faptul că în România se susţine faptul că schimbarea calendarului – respinsă de majoritatea Bisericilor Ortodoxe la momentul respectiv – s-a datorat unei calculări greşite a datei prăznuirii Sfintelor Paşti e dovedită ca falsă de către Enciclica patriarhiei ecumenice din 1920. Nu înseamnă că eşti stilist dacă publici documente bisericeşti sau materiale ale părinţilor din secolul XX.
În Biserica Ortodoxă există un principiu foarte clar – apartenenţa la Biserică, la o grupare schismatică sau la o grupare eretică se vădeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Dacă primeşti împărtăşania de la catolici înseamnă că eşti catolic, chiar dacă spui că eşti ortodox. Eu m-am împărtăşit şi mă împărtăşesc în Biserica Ortodoxă Română şi în Bisericile surori cu care ea se află în comuniune. Eu sunt mădular al Bisericii lui Hristos şi fac parte din Biserica Ortodoxă Română.
Faptul că eu consider schimbarea calendarului o greşeală nu mă scoate din BOR. Mari părinţi români contemporani – părintele Elefterie de la Dervent, părintele Iachint de la Putna sau părintele Ioanichie Bălan considerau o greşeală schimbarea calendarului. Părintele Iustin Pârvu a spus că ar fi primul care ar trece pe stil vechi, dacă Biserica ar accepta să revină pe stil vechi. Dar acest punct de vedere nu i-a scos pe părinţi în afara Bisericii…
Trebuie totuşi să precizez două puncte sensibile ale problemei schimbării calendarului: există un curent – cum este cel al părintelui Epifanie Teodoropoulos, care susţine că Bisericile locale care nu sunt în comuniune cu patriarhia de Constantinopol sunt schismatice. Adică Sinodul ROCOR, sinodul rus din exil, din care a făcut parte Sfântul Ioan Maximovici, a fost un sinod schismatic. Ceea ce implică faptul că Sfântul Ioan Maximovici nu e sfânt… O altă dovadă adusă în sprijinul acuzaţiei că sinodul ROCOR a fost schismatic este faptul că s-a aflat în comuniune cu diferite grupări din Grecia, grupări care ţin de stilul vechi.
Cât priveşte mulţimea de grupări de stil vechi din Grecia, ar trebui să fie evident că, dacă nu s-ar fi schimbat calendarul, aceste grupări ar fi fost în Biserica oficială a Greciei. Nu e vina lor că unele Biserici locale au schimbat calendarul şi ei au încercat să păstreze neschimbată credinţa Sfinţilor Părinţi. De-a lungul secolelor, au fost mai multe Sfinte Sinoade care au anatemizat orice încercare de schimbare a calendarului bisericesc (chiar Sfântul Ioan Iacob a tradus în limba română textul unei astfel de anateme…)
Vrem sau nu, sinoadele respective (cel mai cunoscut fiind cel din 1583) au pronunţat anatemele respective. E foarte delicat deci ca un creştin de stil nou din România să îl acuze pe un creştin din ROCOR că este schismatic deoarece ierarhii lui au condamnat schimbarea calendarului.
O a doua problemă este cea a minunilor prin care Dumnezeu a arătat că schimbarea calendarului a fost o greşeală – cea mai clară minune fiind arătarea Sfintei Cruci din Atena în 1925 (detalii pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/18/aratarea-minunata-a-semnului-sfintei-cruci-langa-atena-in-anul-1925/). Sunt de părere că cei care trec cu vederea această minune se aseamănă necredincioşilor care nu cred că Sfântul împărat Constantin cel Mare a văzut pe cer semnul aducător de biruinţă al Sfintei Cruci…
Eu cred că harul nu a părăsit Biserica Ortodoxă Română. Sunt atâtea minuni care arată că harul lucrează şi în BOR. Faptul că unii se folosesc de învăţăturile Sfinţilor Părinţi ca fariseii, negând faptul că există Sfinte Taine în BOR, e problema lor. Cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Ortodoxă Română. Nu ştiu dacă lucrează în Biserica soră din Finlanda, care stă sub anatema primului Sinod ecumenic deoarece prăznuieşte Sfintele Paşti cu ereticii şi nu cu restul ortodocşilor (fapt pentru care a fost condamnată de Sinodul Bisericii Sârbe). Nu ştiu dacă lucrează în Biserica din Antiohia, foarte deschisă faţă de monofiziţi. Nu sunt eu în măsură să judec astfel de lucruri, de aceea nici nu mă pronunţ.
Pentru poziţia mea faţă de schimbarea calendarului nu pot fi acuzat că sunt eretic şi nici nu pot fi acuzat că sunt stilist (cu atât mai mult cu cât termenul e nepotrivit – greşeala fiind a celor care au schimbat calendarul, cu toată opoziţia Sinoadelor Bisericilor surori – Ierusalim, Alexandria, Antiohia, care au refuzat să ia parte la pseudo-sinodul din 1923).
În ce priveşte unele detalii – cum văd poziţia părintelui Dionisie de la Colciu, a părintelui Ieronim din Eghina sau sinodul ROCOR –, nu am un punct de vedere definitiv. Şi, câtă vreme nu am m-am lămurit îndeajuns, nici nu mă grăbesc a face publică o poziţie.
Cât priveşte căderea Bisericii oficiale din har, aşa cum apare în mai multe profeţii – cea mai clară fiind poate cea a Sfântului Kukşa din Odessa, ea va avea loc abia la cel de-al optulea Sinod Ecumenic. Conform profeţiilor, atunci va avea loc o îndepărtare de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei, pentru a netezi calea venirii Antihristului. La înscăunarea Antihristului vor lua parte şi mulţi ierarhi şi preoţi, susţinători ai noii religii apostate.
Dacă acest sinod va avea loc în viitorul apropiat, ne vom convinge singuri dacă profeţiile au fost sau nu adevărate. Şi, dacă într-adevăr învăţătura Sfinţilor Părinţi va fi lepădată de sinodali, se vor găsi totuşi ierarhi care să stea împotriva curentului aşa cum Sfântul Marcu al Efesului a stat împotriva ierarhilor apostaţi la Sinodul de la Ferarra-Florenţa. Şi clericii şi creştinii iubitori de Hristos îi vor urma.
Acestea fiind spuse, îi rog pe fraţii mei în Hristos să mă pomenească în rugăciune, pentru a putea face faţă ispitelor venite de la diavol şi de la slujitorii lui. Iar în ceea ce îi priveşte pe cei care i-au minţit pe alţii, spunând că eu m-am rupt de Biserica Ortodoxă Română şi am trecut la stilul vechi, aştept să văd ce alte minciuni vor scorni. Că năravul din fire la unii nu prea are lecuire…”
Fratele si prietenul meu Danion se refera, la inceputul articolului sau, la un blog de tip starpitura-gunoi, denumit Claudiu Devreme:
http://claudiudevreme.blogspot.com/
Si l-am denumit prea bland pe cel ce se exprima la modul:
„GURU JUSTIN
secta petruvodistă”
Iar in afara de Duhovnicul nostru drag, mai loveste pe oricine aduce „atacuri nesimţite la adresa ierarhiei şi a Patriarhului României”. De asemenea pe cei ce au o atitudine anti-cip.
VIDEO: Proteste anti-capitaliste la summit-ul G 20 (24-25 septembrie, Pittsburgh)
Iata ce aflam despre intrunire in mass-media:
„Liderii celor mai mari economii ale lumii reuniti incepand de joi seara la Pittsburg in Statele Unite au decis ca G20 va inlocui G8 – grupul celor sapte natiuni cele mai industrializate din lume plus Rusia- ca organism de cooperare ecoonomica internationala. G8, creat inca din 1975, a pierdut treptat controlul asupra economiei mondiale in favoarea G20 si fusese contestat pentru lipsa deciziilor in perioada crizei actuale.
Conducatorii celor mai mari 20 de economii ale lumii, ce reprezinta 90% din PIB-ul mondial, au inceput joi seara la Pittsburg, vineri ora 2 :00 ora Romaniei, un summit consacrat perioadei post criza financiara si masurilor care ar trebui luate pentru ca acesta situatie sa nu se repete.
Perturbatiile care au aparut pe piata financiara au provocat falimentul bancii de afaceri Lehman Brothers si au diminuat drastic creditarea in toata lumea, intarziind proiectele de infrastructura, sufocand intreprinderile si determinand injectarea a mii de miliarde de dolari in sistemul economic, din fonduri publice.”
Si iata si manifestatiile:


Iata si un soi de filmulet “chemare la lupta”:
Iata si pregatirile autoritatilor dinaintea summit-ului:
Cititi va rog si:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
SONDAJE: Majoritatea canadienilor sunt de acord cu suspendarea libertatilor in timpul pandemiei iar majoritatea germanilor nu doresc vaccinarea
Conform articolului Canadians willing to suspend liberties in a pandemic: poll:
Canadienii doresc suspendarea libertatilor individuale intr-o pandemie de gripa
Canadienii sunt tentati sa acorde oficialilor guvernamentali permisiunea de a restrange libertatile personale intr-o pandemie de gripa,iar jumatate din cei intervievati au spus ca nerespectarea carantinei ar echivala cu omuciderea.
Intr-un studiu referitor la etica unei pandemii,90% dintre cei intervievati considera ca medicii si surorile medicale au obligatia de a se prezenta la munca in timpul unei pandemii.
Aproape 48% spun ca angajatii din domeniul sanitar care nu se vor prezenta la lucru fara o motivatie clara vor fi concediati si vor pierde autorizatiile de practica medicala.
Studiul, realizat de centrul universitar de bioetica din Toronto, s-a efectuat pe un esantion de 500 canadieni chestionati la telefon, si inca 100 intervievati in cadrul unor intalniri orasenesti.
Studiul s-a efectuat in perioada august 2008-februarie 2009,inainte de izbucnirea epidemiei H1N1,in aprilie.
Ambele metode au avut ca scop “introducerea ” opiniei publice in dezbaterile care erau de obicei destinate expertilor,iar rezultatele au devenit oficiale la al doilea val de gripa H1N1.
Cercetatorii avertizeaza ca exista provocari etice serioase care apar intr-o pandemie si ca este inca timp pentru a reactiona adecvat.
“Exista o multime de decizii neclare ,chiar si intr-o pandemie blanda”, spune Dr. RossUpshur,director al centrului UofT de bioetica,care a prezentat miercuri o serie de studii referitoare la etica pandemiei.
Raportul a tras concluzii in legatura cu epidemia SARS si formuleaza solutii in legatura cu obligatiile salariatilor din domeniul sanatatii,in legatura cu tratamentul pacientilor, in legatura cu intrebarile etice,cum ar fi:cine ar trebui sa primeasca ultimul pat si masca de oxigen intr-o sala de reanimare: un ciclist care a suferit un traumatism craniocerebral sever, dar reversibil, sau o sora medicala infectata cu H1N1,sau pacientii ce au nevoie urgenta de ventilatie asistata?
“Chiar si daca a existat scepticism in legatura cu exagerarea in legatura cu H1N1,hai sa ne amintim de trecut:nu prea am fost pregatiti pentru SARS”,-a spus Uupshur.”Exista inca o nesiguranta in legatura cu H1 N1.Exista mereu o noua patogenicitata”, spune el.Pare sa fie o viroza blanda. Dar exista inca probleme etice ce necesita dezbateri”.
Ultimele studii arata ca,un procent cuprins intre 25% si 85% dintre lucratorii din domeniul sanatatii nu vor sa lucreze intr-o pandemie.
“Daca te gandesti ,este un numar naucitor”, spune Dr Upshur.El sustine ca normele etice profesionale nu au stabilit care sunt responsabilitatile ce le revin salariatilor din sanatate in fata unei epidemii.
O larga majoritate,de 85% ,care au fost inclusi in studiul UofT ,au fost de acord ca guvernele ar trebui sa aiba puterea de a SUSPENDA UNELE DREPTURI INDIVIDUALE,CUM AR FI CALATORIILE,DREPTUL DE INTALNIRE,de a decide “instrainarea sociala”(cum ar fi inchiderea scolilor)in timpul pandemiilor de gripa.Cei intervievati sustin si faptul ca guvernele au obligatia de a furniza elementele necesare ale individului privat de adapost, hrana,suport social
“Canadienii accepta masurile adecvate ala autoritatilor sanitare daca ele sunt clare si nu sunt lasate pe seama fiecaruia, ca sa se descurce singur, fara nici o sustinere”,afirma dr Upshur.
“ESTE LEGITIMA SUPENDAREA PE UN TERMEN LIMITAT a libertatilor oamenilor,daca exista un sprijin.
Dar,in timp ce studiul a avut o mare sustinere pentru ideea izolarii si carantinei intr-o pandemie,raportul mentioneaza importanta increderii publicului in autoritati, printr-o buna capacitate de comunicare.Slaba comunicare a contribuit la confuzia si imprastierea virusuluiSARS in 2003.Upshur a spus ca oficialii trebuie sa fie deschisi si cinstiti in acest context.
Upshur a spus ca vor fi necesare decizii “grele” in legatura cu prioritatea pe care ar trebui sa o aiba bolnavii la actul medical (acces la respiratie asistata , vaccinuri ,alte resurse in cazul izbucnirii gripei).
Una dintre problemele litigioase este vaccinarea ,spune dr Upshur.Vaccinul impotriva gripei porcine trebuie fabricat INAINTE ca studiile umane care testeaza siguranta lui sa fie terminate
Cercetatorii spun ca “trebuie puse in functiune sisteme riguroase de monitorizare a sigurantei vaccinurilor si ca ar trebui dezvoltat un program de “compensare a erorilor”.
Conform articolului Most Germans don’t want swine flu vaccinations:
Guvernul german a comandat achizitionarea a 18 milioane vaccinuri antigripale. Dar 2/3 dintre germani spun ca nu doresc imunizarea .
Intr-o ultima etapa,ministerele sanatatii din 16 state federale germane au anuntat ca vor sa mai comande 18 milioane vaccinuri.Se asigura imunizarea a 9 milioane persoane si eventualele cereri suplimentatre din timpul anului.Au fost procurate deja si 50 milioane doze vaccinale pentru gripa porcina,ele ajungand pentru 25 mil oameni (fiecare persoana necesita 2 doze).Aceasta acopera 40 % din populatia germana .
Intrebarea spinoasa este cine suporta aceste costuri:guvernul federal,asigurarile de sanatate,departamentele de stat,sau autoritatile locale…
Cei ce lucreaza in domeniul asigurarilor de sanatate scot in evidenta faptul ca un numar surprinzator de germani NU doresc imunizarea .
In studiu, dintre 1001 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 60 ani, 62% spun “categoric nu” vaccinarii din aceasta toamna ….
Bavarezii ,in sudul Germaniei, au respins in mod particular vaccinarea.Numai 9% au spus ca vor merge “negresit ” la doctor pentru vaccinare.
O situatie diferita este in estul Germaniei,unde, aproape un sfert din cei care au participat la studiu au spus ca vor accepta vaccinarea….
Asociatia medicala germana urgenteaza reevaluarea planului de vaccinare in masa,cea mai mare schema de acest tip dupa razboi.
“Multi oameni au avut deja gripa porcina si nu au sesizat acest lucru“,spune Frank Ulrich Montgomery,vicepresedintele asociatiei.
Montgomery s-a intrebat daca riscurile vaccinarii nu le depasesc pe cele de a face boala….
Vaccinarea in masa ar trebui terminata la sfarsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie”
Cititi va rog si:
ZECE MINCIUNI referitoare la GRIPA PORCINA promovate in MASS-MEDIA
VIDEO (si transcriptul): Vom avea bratari RFID obligatorii, pentru a dovedi ca ne-am vaccinat?
Nespalatii pe creier vor avea inca o problema. Obiectivul proiectului INDECT: “detectarea automată a comportamentului ameninţător, anormal sau violent“
Stiti desigur reclama „Obiectivul Colgate: nici o carie”. Voi, nespalatilor pe creier, sunteti cariile SISTEMULUI. Ca atare, impotriva voastra, neabatut, se vor lua masuri in continuare:

Foto: http://sound.eti.pg.gda.pl/images/indect3.png
Cititi va rog CU FOARTE MARE ATENTIE traducerea prezentarii proiectului INDECT, aflata pe site-ul oficial http://www.indect-project.eu/
Bine aţi venit la pagina INDECT
Aceasta este pagina de start a proiectului INDECT EU FP7.
Proiectul INDECT UE FP7: “Sistem inteligent de informaţie ce ajută la supraveghere, căutare şi detectarea pentru securitatea cetăţenilor din mediul urban.“
Acord de finanţare nr.: 218086
Instrument: PROIECT DE COLABORARE
Aria de cercetare: SEC-2007-1.2-01 Sistem de supraveghere inteligent pentru mediul urban.
Durata: 60 luni
Pentru mai multe informaţii oficiale accesaţi aici.
Pentru partenerii INDECT, va rugăm să vă logaţi pentru a avea acces la toate informaţiile legate de proiect.
Descrierea proiectului
Sistem inteligent de informaţie ce ajută la supraveghere, căutare şi detectare pentru securitatea cetăţenilor din mediul urban.
Principalele obiective ale proiectului INDECT sunt:
- dezvoltarea unei platforme pentru: înregistrarea şi shimbul de date operaţionale, achiziţionarea de conţinut multimedia, procesarea inteligentă a tuturor informaţiilor şi detectarea automată a ameninţărilor şi recunoaşterea comportamentului anormal şi violent,
- dezvoltarea prototipului unui sistem integrat şi centru de reţea ce să poată asigura suportul pentru activităţile operaţionale ale ofiţerilor de poliţie, furnizarea tehnicilor şi instrumentelor de observaţie a diverselor obiecte mobile,
- dezvoltarea unui nou tip de motor de căutare ce combină căutări directe de imagini şi înregistrări video bazate pe conţinut ascuns şi memorarea metadatelor sub forma watermarking-ului digital (n.t. Watermarking-ul digital este o tehnică ce permite ascunderea de informaţii legate de copyright sau alte mesaje de verificare in documente digitale video, audio sau în imagini).
Principalele rezultate ce se aşteaptă de la proiectul INDECT sunt:
- realizarea unui echipament experimental pentru sistemul de monitorizare şi supraveghere în diverse locuri de aglomerare urbană şi probarea prototipului sistemului în 15 puncte cheie,
- implementarea unui sistem de distribuţie computerizată ce este capabil de colectare, înmagazinare şi punere efectivă la dispoziţie la cerere a datelor ca şi procesarea inteligentă a lor,
- construirea unui grup de modele de instrumente folosite pentru urmărirea obiectelor mobile ,
- realizarea unui motor de căutare pentru depistarea rapidă a persoanelor şi pentru depistarea documentelor ce au la bază tehnologia watermarking şi utilizarea căutării extinse cu tehnologia watermarking folosită pentru căutarea semantică,
- construirea de puncte de monitorizare automată şi continuă a resurselor publice cum sunt: sit-urile web, forumurile de discuţie, grupurile UseNet, serverele de fişiere, reţelele p2p ca şi sistemele individuale,
- elaborarea unui sistem de internet bazat pe colectarea inteligentă, atât activă cât şi pasivă şi demonstrarea eficienţei sale într-o manieră măsurabilă.
Sa vedem cum sunt analizate cele de mai sus in articolul
EU funding ‘Orwellian’ artificial intelligence plan to monitor public for “abnormal behaviour”
„UE finanţează planul ce foloseşte inteligenţa artificială de tip “Orwell“ pentru a monitoriza publicul în domeniul “comportamenului anormal“
Uniunea Europeană cheltuieşte milioane pentru dezvoltarea tehnologiei de tip “Orwell“ destinată a curăţa internetul şi imaginile CCTV de “comportamentul anormal“.
Un program de căutare vechi de cinci ani, denumit Proiectul Indect, intenţionează să dezvolte programe informatice care funcţionează ca “agenţi“ ce monitorizează şi procesează informaţia de pe sit-urile web, de pe forumurile de discuţie, fişiere, reţelele peer-to-peer (n.t. tehnologii cunoscute pentru descărcarea de filme, muzică şi soft piratat) şi chiar de pe computerele individuale.
Principalele sale obiective includ “detectarea automată a comportamentului ameninţător şi anormal sau violent“.
Proiectul Indect, ce a primit o finanţare de aproxiamativ 10 milioane de lire din partea Uniunii Europene, antrenează Serviciul Poliţiei din Irlanda de Nord (PSNI) şi ceretători în domeniul informaticii de la Universitatea din New York, în afară de colegi din alte nouă tări europene.
Directorul grupului Liberty pentru drepturile umane, Shami Chakrabarti, a numit introducerea acestei tehnici de supraveghere în masă ca fiind un “pas sinistru“ pentru orice ţară, adăugând că este “înfiorător“ la scală europeană.
Cercetarea Indect, ce a început anul acesta, este rezultatul presiunii UE pentru a extinde rolul său în lupta împotriva crimei, terorismului şi în coordonarea emigrării, mărindu-i bugetul pentru aceste domenii cu 13,5% la aproape 900 de milioane de lire.
Comisia Europeană face apel la dezvoltarea unei “culturi comune“ de constrângere legală pe întreg teritoriul UE şi doreşte ca o treime din ofiţerii de poliţie – mai mult de 50 000 doar din Marea Britanie – să fie instruiţi în domeniul afacerilor europene în următorii cinci ani.
Conform organizaţiei Open Europe, accentul crescut asupra cooperării şi folosirii în comun a mijloacelor inteligente prin care forţele de poliţie se apropie tot mai mult de accesul la informaţia sensibilă deţinută de poliţia Marii Britanii, inclusiv la baza de date britanică DNA. De asemeni se aşteaptă să se tripleze numărul de cetăţeni extrădaţi prin controversatul mandat de arestare european.
Stephen Booth, un analist european ce a ajutat la compilarea dosarului despre agenda justiţiei Europene, a afirmat că proiectele de genul Indect se aseamănă cu genul “Orwell“ şi ridică întrebări serioase în legătură cu libertatea individuală.
“Toate acestea îmi par destul de înspăimântătoare. Aceste proiecte ar implica o mare încălcare a vieţii private şi cetăţenii ar trebui să se întrebe dacă UE poate să cheltuiască în acest mod taxlele plătite de ei“, a afirmat el.
“UE duce lipsă de cecuri şi solduri satisfăcătoare şi nu este nici o dovadă că cineva ar fi întrebat: ‘este acest lucru în favoarea cetăţenilor noştrii?’“
Miss Chakrabarti a afirmat: “Monitorizarea întregii populaţii în locul monitorizării suspecţilor individuali este un pas sinistru în orice societate. Este suficient de periculos la nivel naţional, dar la nivelul întregii Europe ideea devine înfiorătoare.“
Conform sit-ului oficial pentru Proiectul Indect, ce s-a deschis anul acesta, principalele sale obiective includ “dezvoltarea unei platforme pentru înregistrarea şi shimbul de date operaţionale, achiziţionarea de conţinut multimedia, procesarea inteligentă a tuturor informaţiilor şi detectarea automată a ameninţărilor şi recunoaşterea comportamentului anormal şi violent“.
Acesta vorbeşte despre “construirea de puncte de monitorizare automată şi continuă a resurselor publice cum sunt: sit-urile web, forumurile de discuţie, grupurile UseNet,serverele de fişiere, reţelele p2p ca şi sistemele individuale, elaborarea unui sistem de internet bazat pe colectarea inteligentă, atât activă cât şi pasivă“.
Sit-ul departamentului de ştiinţă în domeniul informaticii al Universităţii York detaliază sarcina sa de a dezvolta “tehnici lingvistice computerizate pentru a aduna informaţia şi cunoştinţele de pe web“.
“Ne concentrăm asupra tehnicilor noi pentru inducerea sensului cuvântului, rezoluţia entităţii, însemnătatea relaţiilor, analiza reţelei sociale şi a sentimentelor“, spune acesta.
Un proiect separat de cercetare finanţat de UE denumit Adabts – detectarea automată a comportamentului anormal şi a ameninţărilor în spaţiile aglomerate – a primit aproximativ 3 milioane de lire. Baza sa este în Suedia dar printre parteneri se află UK Home Ofice şi BAE Systems.
Se doreşte să se realizeze modele de “comportament suspect“ astfel încât acestea să fie detectate automat folosind CCTV sau alte metode de supraveghere. Sistemul ar analiza intensitatea vocilor umane, felul mişcării corpurilor şi ar putea urmări diverşi indivizi prin mulţime.
Coordonatorul proiectului, Dr. Jorgen Ahlberg, de la Agenţia Suedeză de Cercetare în domeniul Apărării, a afirmat că acest lucru pur şi simplu i-ar ajuta pe operatorii CCTV să observe momentul declanşării problemei.
“De obicei oamenii nu se încaieră la început“, a afirmat el. “Ei încep cearta şi se împing unii pe alţii. Nu este vorba de faptul că „a, vă împingeţi, trebuie să vă arestăm”, ci doar prin aceasta supraveghere se alertează acel agent de pază că se întâmplă ceva“.
“Dacă se întâmplă într-un mall, ai putea trimite un agent de pază şi acest lucru (violenţa) poate nu s-ar întâmpla“.
Open Europe crede că Proiectul Indect şi alte sisteme asemănătoare ar putea fi folosite de un organism puţin cunoscut, EU Joint Situation Centre (SitCen), despre care pretinde că este “efectiv începutul unui serviciu secret UE“. Criticii spun că s-ar putea dezvolta în “CIA-ul Europei“.
Dosarul prezintă: “EU Joint Situation Centre (SitCen) a fost prima dată realizat pentru a monitoriza şi evalua evenimentele din lumea întreagă şi situaţiile, 24 de ore din 24, concentrându-se asupra regiunilor de potenţială criză, terorism şi cele cu arme nucleare.“
“Cu toate acestea, din 2005, SitCen a fost folosit pentru a distribui informaţii împotriva terorismului“.
“Un alt rol al SitCen ar trebui să ne îngrijoreze, de vreme ce acesta are un caracter atât de secret.“
“Dezvoltarea a ceea ce este considerat acum începutul unui ‘serviciu secret’ al UE ridică întrebări fundamentale în legătură cu supravegherea statelor membre.“
“Directorul PSNI (Police Service of Northern Ireland), Gerry Murray, a afirmat că principalul rol al poliţiei ar fi să testeze dacă sistemul , despre care afirmă că ar putea opera în întreaga lume sau la nivel european, ar putea fi o unealtă de folos pentru poliţie.
“O mare parte din el este foarte academic şi la nivel de ştiinţă deocamdată. Bugetele noastre sunt mici, resursele umane sunt puţine şi avem nevoie de tehnologie IT să ne ajute în procesul de reducere a crimei şi de combatere a grupurilor de criminali“, a afirmat el.
“Pentru acest Proiect Indect este o barieră etică de care trebuie să ţinem seamă: cine este stabilit în mod legal în fiecare ţară să îl folosescă, cine să îl controleze şi dacă ţine cont de drepturile oamenilor.“
Mentionez ca subiectul este abordat si de fratele Apologeticum, in articolul
Proiectul INDECT: Indosarierea celor cu comportament violent(sau ce considera ei ciudat)
Consider ca cele de mai sus fac parte dintr-un sinistru ansamblu de actiuni ce au loc la nivel planetar. Cititi va rog si:
Jay Rockefeller: „INTERNETUL REPREZINTA RISCUL NATIONAL NUMARUL UNU” – video
VIDEO: Barack Obama a anuntat oficial crearea CYBERSECURITY CZAR
Catre toate blogurile anti SISTEM: aprobarea unei legi va poate baga la puscarie
BIG BROTHER in Cluj-Napoca: 200 de camere video în oraş
Articolul zilei (07.05.2009): “Zorii cenzurii neo-bolsevice asupra internetului”
Cum actionam dupa ce autoritatile vor interzice blogurile anti SISTEM?
“If you suspect it, report it”, campania anti-terorista paranoica si orwelliana a politiei londoneze
Sugestiv este si ochiul supraveghetor din emblema proiectului. Inchei amintindu-va de:
US Information Awareness Office:

Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d1/IAO-logo.png
Acest organism a dovedit un tupeu dincolo de limite iar mesajul era atat de clar incat incepusera sa-si puna intrebari si sa se trezeasca si dintre cei adormiti de indoctrinarea SISTEMULUI. De aceea l-au si oprit oficial .
Information Awareness Office (IAO) a fost intemeiat de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) in ianuarie 2002 si se ocupa cu proiecte tehnologice si informatice foarte avansate la nivel global pentru o asa zisa securitate nationala. A fost o consecinta directa a evenimentelor din 11.09.2001 si crea oportunitatea unei supravegheri totale de tip Big Brother .
Chiar daca a fost desfiintata, proiectele sale le-au preluat alte organizatii.
Motto-ul scientia potentia est (informatia inseamna putere) a fost folosit prima data de masonul Sir Francis Bacon.
Cititi va rog mai multe la:






4 comentarii