Saccsiv's Weblog

S-A TRECUT LA FAZA PREGATIRILOR DE RAZBOI CU IRANUL?

Posted in al treilea razboi mondial, IRAN, ISRAEL, razboi by saccsiv on septembrie 30, 2009

   Conform articolului Negocierile cu Iranul trec în faza pregătirilor de război

   Sosirea în Israel a unor experţi militari americani şi a numeroase baterii de rachete antibalistice Patriot ar putea indica „trecerea de la negocierile sterile cu Teheranul“, în vederea renunţării la programul său nuclear, „la o acţiune militară internaţională condusă de Israel“, susţine cotidianul kuweitian „a-Siyassah“. Şansele lansării unei asemenea acţiuni militare au sporit dramatic după descoperirea noii instalaţii iraniene de îmbogăţire a uraniului de la Qom (centrul ţării – n.r.) şi după avertismentele severe lansate de preşedintele american Barack Obama, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, premierul britanic Gordon Brown, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. Potrivit surselor citate de cotidianul kuweitian, forţele speciale americane sosite în Israel în lunile mai şi iunie, împreună cu bateriile de rachete antibalistice, care au participat la exerciţii comune cu forţele israeliene, au fost urmate de forţe asemănătoare care au sosit în Iordania şi în Egipt, precum şi în alte state arabe nespecificate. În prezent, o centură de rachete antibalistice americane se întinde din ţările Golfului Persic şi Irak, până în Egipt. În aprecierea cotidianului „a-Siyassah“, ar fi vorba de „cea mai importantă desfăşurare de baterii de rachete americane de la Războiul din Golf, din 1991, şi până în prezent, existând un real şi concret pericol de război în Orientul Mijlociu“.

   Cititi va rog si:

ISRAELUL VA ATACA IRANUL ANUL ACESTA, daca Vestul nu va sanctiona Teheranul

Prim-ministrul israelian BENJAMIN NETANYAHU CHEAMA LA REACTII DURE IMPOTRIVA IRANULUI

VIDEO: Nave ale Statelor Unite sosesc in Israel pentru Juniper Cobra, CEL MAI MARE EXERCITIU COMUN din ultimii ani

NE PUTEM PREGATI DE RAZBOI. Analiza unui document marca Brookings Institute (think tank ROCKEFELLER) despre IRAN …

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

Al treilea razboi mondial

2 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on septembrie 30, 2009 at 9:47 am

    Pentru mai facilita parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 582 other followers